Rusia

articolul anterior articolul urmator

Geopolitica vaccinurilor. Secretar de stat francez, despre campania dusă de Rusia în cazul Sputnik V: „Să nu fim naivi, au o strategie de divizare a UE”

60
1 Apr 2021 18:20:32
Autor: Ion Gaidau
Clement Beaune FOTO EPA-EFE
Clement Beaune FOTO EPA-EFE

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, avertizează că Rusia utilizează Sputnik V ca armă de propagandă pe scena internaţională.

„Există acţiuni geopolitice care sunt utilizate de prietenii noştri ruşi pentru a arăta până în ce punct sunt prezenţi în Uniunea Europeană”, a declarat joi Clément Beaune în faţa Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului francez, potrivit AFP.

Oficialul de la Paris a atras atenţia asupra capacităţilor limitate de producţie a vaccinului rusesc şi reproşează Rusiei că vede în Sputnik V drept o armă de propagandă.

„Să nu fim naivi, au o strategie de divizare în UE care nu a funcţionat până acum, în afară de câteva lovituri”, a subliniat el.

Când ar putea fi autorizat Sputnik V în UE?

Potrivit lui Beaune, Sputnik V nu va putea fi autorizat în UE „înainte de sfârşitul lunii iunie”.

„Există o primă etapă a examinării (dosarului de autorizare, n. red.), pe care o numim analiză ştiinţifică, care, fără îndoială, ni se spune, va decurge cel puţin până la jumătatea lui iunie”, a menţionat el.

„Şi apoi există o ultimă etapă care este avizul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) pentru autorizaţia de scoatere pe piaţă, care durează încă vreo câteva săptămâni. Deci nu va fi autorizat cel mai probabil înainte de sfârşitul lunii iunie”, a adăugat Clément Beaune.

În acel moment, spune secretarul de stat francez, UE ar trebui să aibă „mult mai multe doze disponibile”. „Deci nevoia va fi mult mai puţin stringentă”, a conchis Beaune, citat de AFP.

Breton: „Va trebui să-i ajutăm”

Recent, eurocomisarul pentru Piaţa Internă, francezul Thierry Breton, a apreciat că UE nu are nevoie de Sputnik V. Cu toate acestea, UE ar putea ajuta Rusia să producă acest vaccin.

„Nu vom avea absolut deloc nevoie de Sputnik V şi nici de alte vaccinuri”, a spus Breton pentru postul francez naţional de televiziune TF1.

Ruşilor le „este extrem de greu” să producă vaccinul şi „va trebui, bineînţeles, să-i ajutăm”, a continuat el.

„Vom vedea asta în semestrul doi. Dacă va trebui să le furnizăm una sau două fabrici, de ce nu? Dar, pentru moment, europenii au prioritate”, a precizat eurocomisarul Breton, precizând că UE este capabilă să atingă imunitatea până la 14 iulie.

Geopolitică în vreme de pandemie

Vinerea trecută, ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a reproşat la rândul său Rusiei că face din Sputnik V drept un instrument de propagandă”.

„Prin felul cum îl gestionează, este un mijloc de propagandă şi de diplomaţie agresivă şi nu un mijloc de ajutor sanitar”, a denunţat şeful diplomaţiei într-o intervenţie la postul de radio France Inter.

Jean-Yves Le Drian a dat exemplul Tunisiei şi a comparat anunţurile Rusiei cu livrările efectuate deja prin intermediul sistemului internaţional COVAX de ajutorare a ţărilor sărace, creat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„Rusia a anunţat împreună cu numeroase medii de presă că va da 30.000 de doze tunisienilor, Sputnik V!. Dar, în acelaşi timp, Covax a livrat deja 100.000 de doze şi va livra alte 400.000 până în mai. Iar în total patru milioane de doze sunt prevăzute anul acesta în Tunisia. Asta înseamnă solidaritate, aceasta este adevărata cooperare sanitară!”, a afirmat Le Drian.

Prin astfel de anunţuri, subliniază şeful diplomaţiei franceze, Moscova şi Beijingul caută să obţină influenţă în lume.

China şi Rusia duc o politică de influenţă înainte să-şi vaccineze propriile populaţii

, denunţă Jean-Yves Le Drian

În pofida promovării intense în străinătate a mărcii Sputnik V, Moscova întâmpină dificultăţi în vaccinarea populaţiei ruse, unde o bună parte este reticentă.

Sputnik V este examinat în prezent de către EMA, care urmează să trimită un grup de experţi în Rusia.

„Nu excludem nicio soluţie, nicio pistă, dar să nu ne facem iluzii privind vaccinurile ruseşti sau chinezeşti”, a insistat Clément Beaune.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

60 Comentarii

Edmond Wolf
1.04.2021, 18:37:18

Nu vă vaccinați cu Sputnik V pentru că că dacă ați face-o lumea ar vedea și înțelege diferențele abismale între efectele secundare ale zemurilor occidentale care au ucis sute de persoane până acum și efectele secundare ale vaccinului rusesc care sunt foarte ușoare și foarte puține. Pe de altă parte s-ar vedea diferența între durata imunității create prin vaccinarea cu Sputnik V (în jur de 2 ani) și imunitatea „bâjbâită” și mereu ipotetică a vaccinurilor occidentale. Asta chiar că ar provoca diviziune, nu?

-4 (14 voturi)
pathfinder
1.04.2021, 18:44:46

Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

-1 (5 voturi)
Pauker Ana
1.04.2021, 18:52:32

Isi dau cu parerea despre Rusia niste unii care nici nu stiu unde e situata pe harta, dar le-a spus la CNN ca e "rea" ;)))))

-2 (14 voturi)
Razvann Claudiu
1.04.2021, 19:07:24

Nu tovarase , ne-a spus istoria si politicile Rusiei . Ne-au spus-o bunicii si nimeni nu a uitat expresia davai ceas si nenorocirele pe care le-au facut pe unde au trecut . Tezaurul pe unde este ? Basarabia , Bucovina si Tinutul Hertei , etc...

+1 (9 voturi)
Vivat Excelsior
1.04.2021, 19:03:33

Uite un tip cu capul pe umeri: francezii au nevoie de mai multi ca el.

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (60)

Modifică Setările