Imperiul „Ţaristo-sovietic” - cronica unui faliment previzibil

Imperiul „Ţaristo-sovietic” a cărui fondare o doreşte preşedintele Putin este doar cântecul de lebădă al autoritarismului a la Petru cel Mare sau Stalin. Naţiunea rusă a ales, încă din vremea preşedintelui Mihail Gorbaciov, să meargă pe drumul spre democraţie şi prosperitate şi nimeni nu va avea puterea să-i învingă pe ruşi în lupta lor pentru libertate şi demnitate!

Criza din Ucraina reprezintă o primejdie mortală pentru stabilitatea politică şi economică a Europei, însă în acelaşi timp, poate să fie o mare oportunitate pentru naţiunile europene şi pentru naţiunea rusă de a se cunoaşte mai bine, de a reaşeza relaţiile politico-economice, militare, culturale şi spirituale pe o temelie realistă şi reciproc avantajoasă. Din ruina previzibilului faliment al acestui bizar şi primejdios demers de refacere a Rusiei Mari, iniţiat de preşedintele Putin, sub chipul unui la fel de bizar Imperiu „ţaristo-sovietic”, poate renaşte o Nouă Rusie, puternică, democratică, respectată nu datorită forţei militare, ci pentru că reprezintă o alternativă viabilă la celelalte variante de democraţie şi libertate - U.E. şi S.U.A. - aflate deja într-o adâncă criză de sistem şi de moralitate, prefigurare a unui cumplit eşec.

Vă mărturisesc că sunt un admirator sincer al naţiunii ruse şi al spiritului slav. Nu ascund faptul că în sângele meu există cel puţin un sfert de cazac din Ismail. Bunicul din partea mamei mele a fost tânăr ofiţer în Armata Roşie, a staţionat  mai mulţi ani în România şi a întemeiat aici o familie în care s-a născut mama mea. A fost obligat de răutatea vremurilor să-şi părăsească familia - bunica mea a refuzat să-l urmeze, a rămas în ţară, cu doi copii mici - şi să se retragă în URSS cu unitatea militară în care slujea. Nu l-am cunoscut pe acest bunic cazac, dar îi port respect şi îl pomenesc în rugăciunile mele. Sunt uneori afectat de o anume subiectivitate când vorbesc despre spaţiul rusesc. Firesc, apartenenţa, chiar şi firavă, a familiei mele la arealul rusesc - deşi, atenţie, cazacii nu sunt neapărat doar ruşi, ci sunt un grup multietnic de origine slavă şi nu numai - îşi cere drepturile. Totuşi, dincolo de această subiectivitatea, dar şi de iritarea pe care întotdeauna mi-o provoacă evocarea unui Lenin, Stalin sau mai nou, a unui Putin, nu uit că Maica Rusie este nu doar ţara unde au existat imperialismul ţarist, bolşevismul sau stalinismul, ci şi un spaţiu cultural, spiritual şi religios de o bogăţie şi profunzime unice.

A înţelege spiritul naţiunii ruse înseamnă a căuta mai departe de crimele comise de regimurile politice sângeroase care au chinuit această naţiune şi alte zeci de naţiuni ale lumii, secole în şir. Adică, înseamnă a căuta, a afla şi a gusta din lumina marilor creaţii ale literaturii, muzicii, artei, ştiinţei şi credinţei ortodoxe oferite umanităţii de sufletul rusesc. Nici măcar preşedintele Putin, cu toate punerile în scenă pe care le oferă lumii de peste un deceniu, în încercarea de a lăsa senzaţia că Federaţia Rusă condusă de el, noul lider ”de oţel”, este un fel de sinteză a tot ceea ce a fost mai bun din Rusia Ţaristă şi URSS, nici măcar preşedintele Putin nu este reprezentativ pentru naţiunea rusă şi nu este capabil să ofere imaginea corectă a spiritualităţii acestei naţiuni.

Vladimir Putin, fostul ofiţer KGB, îngăduit de Dumnezeu a fi conducătorul autoritar, cu tendinţe de monarh absolutist, al marii naţiuni ruse, a eşuat în a înţelege complexitatea sufletului slav. Slavii iubesc libertatea şi trăiesc cu intensitate maximă orice moment al vieţii, iar în creaţia culturală, artistică, ştiinţifică şi nu în ultimul rând, în credinţa religioasă se manifestă la fel de intens, de radical, ca şi în căutarea plăcerilor din această lume trecătoare. Or Putin doreşte să îngrădească această libertate a ruşilor - şi a slavilor din Ucraina şi din alte state foste membre ale URSS - transformând Federaţia Rusă dintr-o democraţie aflată încă în stare incipientă, într-un regim autoritar controlat de o camarilă susţinută de companiile energetice de stat, de o enormă şi coruptă birocraţie de stat şi de Armată, oferindu-le în schimb ruşilor un precar şi iluzoriu statut de cetăţeni ai unui stat imperialist respectat de rivalii din exterior, fără a le ameliora însă nivelul de trai şi mai ales, sistemul de drepturi şi libertăţi civile.

Da, naţionalismul, filetismul şi nostalgia după epoca de glorie a Uniunii Sovietice încă animă şi seduc milioane de ruşi. Totuşi, preşedintele Putin uită că Rusia de astăzi este altceva decât ceea ce a fost URSS. Există o dependenţă a mult mai multor milioane de ruşi faţă de valorile democratice occidentale şi o întrepătrundere a iubirii de Rusia şi iubirii de democraţie, de libertate în sufletul majorităţii cetăţenilor ruşi.

Elita culturală, universitară şi economică a Federaţiei Ruse nu mai este formată doar din politrucii de partid şi din slugile lor, ci şi din personalităţi a căror viziune este o Rusie democratică şi liberă.

Oligarhii ruşi, chiar şi dintre cei care susţin politica lui Putin, îşi trimit copiii la studii în universităţile de prestigiu din Occident, investesc tot mai mult în Europa de Vest şi în Statele Unite, în ciuda paradei de naţionalism pe care o afişează în ţară. Mulţi dintre tinerii capabili ai Federaţiei Ruse urmează burse de studii în Occident şi îşi exprimă făţiş dorinţa de a urma o carieră profesională în Occident. Opoziţia politică democratică şi pro-europeană este tot mai puternică şi mai bine organizată, numărând milioane de simpatizanţi şi manifestându-se ca o alternativă viabilă şi mult mai atrăgătoare pentru conducerea societăţii. Nu în ultimul rând, tradiţiile şi mentalităţile naţiunii ruse nu îngăduie Federaţiei Ruse o organizarea politică de tipul ”o ţară, două sisteme”, aşa cum a adoptat Partidul Comunist în China. Ruşii sunt un popor revoluţionar şi atunci când va fi depăşită limita până la care ei acceptă să le fie afectată libertatea, nu vor ezita să declanşeze o nouă revoluţie.

Eşecul preşedintelui Vladimir Putin în a înţelege spiritul slav şi implicit, sufletul rus, altfel decât de la nivelul unui ofiţer inferior din structurile fostului KGB este şi eşecul Federaţiei Ruse de a fi o alternativă sau măcar un partener la proiectul unităţii europene.

Da, Federaţia Rusă oferă europenilor resurse naturale fără de care, deocamdată, noi am intra aproape în colaps energetic. Însă invadarea Ucrainei şi anexarea forţată a Crimeei au determinat pe liderii Uniunii Europene să accelereze într-un ritm nemaivăzut rezolvarea problemei independenţei energetice a U.E. Această independenţă va fi dobândită în cel mult câţiva ani. Împotriva cui va mai folosi Federaţia Rusă arma şantajului energetic şi mai ales, cui va mai vinde energie, căci Uniunea Europeană este principalul client?

Da, Federaţia Rusă oferă europenilor o imensă piaţă de desfacere, cu investiţii de miliarde de euro făcute de multinaţionale din U.E. şi S.U.A. Însă degradarea democraţiei interne, încălcarea repetată şi flagrantă a tratatelor internaţionale, precum şi agresiunea armată împotriva unor state suverane, în goana lui Putin de a fonda Imperiul ”Ţaristo-Sovietic” şi de a recupera zonele de influenţă din era ”războiului rece” vor determina marile puteri economice ale lumii occidentale să izoleze Federaţia Rusă, să încetinească ritmul schimburilor comericale şi să-şi stopeze investiţiile. Cu ce bani va susţine preşedintele Putin imperios necesara modernizare a economiei ruseşti, cu ce bani va întreţine extrem de numeroasa birocraţie de stat, cu ce bani îşi va mai asigura loialitatea Armatei, dacă va rămâne fără investiţiile democraţiilor occidentale?

Da, Federaţia Rusă este o mare putere militară, iar preşedintele Putin a investit enorm în refacerea Armatei Ruse. Totuşi, o armată, în timp de pace, reprezintă un mecanism susţinut cu sume imense de la bugetul statului şi care nu produce nimic pentru societate, altceva decât relativa garanţie că nu vei fi atacat şi că vei fi respectat din exterior. Experienţele sângeroase şi falimentare ale Armatei SUA în Afganistan şi Irak, unde costurile în vieţi omeneşti şi cele financiare nu au fost, deocamdată, nici măcar egalate de beneficiile economice rezultate din ocuparea teritoriilor respective, dovedesc că armata nu mai poate fi folositoare sau cel puţin nu mai poate singură să asigure cucerirea unor noi sfere de influenţă. Evident, capacitatea de distrugere în masă a armamentului modern face aproape imposibilă utilizarea armatei moderne într-un război continental sau mondial limitat, finalul fiind apocalipsa nucleară şi dispariţia civilizaţiei umane. Cât timp îşi va permite economia Federaţiei Ruse să investească în susţinerea unei armate imense, în condiţiile izolării politice, economice şi comerciale la care o vor supune democraţiile occidentale?

Da, Federaţia Rusă încă se foloseşte cu dezinvoltură de cozi de topor şi trădători precum Ianukovici - care individ, mai nou, îşi trădează propriul stat, propria naţiune şi propune organizarea unui şir de referendumuri care să provoace dezintegrarea statală şi teritorială a Ucrainei. Metoda este specifică nu numai pentru politica externă a Imperiului Rus, ci pentru a oricărei alte super-puteri de pe planetă. Federaţia Rusă se foloseşte de trădători în Georgia, în Transnistria, în Bielorusia. Totuşi, se uită faptul că aceşti trădători sunt priviţi cu deplină ură de naţiunile lor şi că această ură se transferă şi asupra naţiunii ruse. În epoca globalizării - epocă în care solidaritatea între naţiuni se poate manifesta infinit mai rapid şi mai eficient decât acum 50 de ani - o asemenea nepăsare faţă de sentimentele altor naţiuni reprezintă o eroare extrem de gravă care nu aduce nimic folositor naţiunii ruse.

Imperiul „Ţaristo-sovietic” a cărui fondare o doreşte preşedintele Putin este doar cântecul de lebădă al autoritarismului a la Petru cel Mare sau Stalin. Naţiunea Rusă a ales, încă din vremea preşedintelui Mihail Gorbaciov, să meargă pe drumul spre democraţie şi prosperitate şi nimeni nu va avea puterea să-i învingă pe ruşi în lupta lor pentru libertate şi demnitate, nici măcar preşedintele Putin, acest mare lider politic inteligent, abil, seducător şi puternic, dar deja condamnat la eşec, în ciuda calităţilor personale, pentru că se încăpăţânează să rătăcească în epoca trecută a „Războiului Rece”, o epocă pe care Dumnezeu a condamnat-o şi a aruncat-o în lada de gunoi a istoriei şi a păcatelor omeneşti.