Rusia

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU Armand Goşu, analist: „Vremea lui Vladimir Putin a apus. Numai că el nu vrea să plece“

64
11 Jul 2020 14:54:21
Autor: George-Andrei Cristescu
Armand Goşu e expert în spaţiul ex-sovietic; Foto: Eduard Enea/ Adevărul
Armand Goşu e expert în spaţiul ex-sovietic; Foto: Eduard Enea/ Adevărul

Conferenţiarul universtiar Armand Goşu analizează corectitudinea plebiscitului organizat de Vladimir Putin pentru a-şi păstra fotoliul de la Kremlin pe viaţă şi explică de ce a ales liderul rus la o asemenea metodă de înscăunare, în plină criză a coronavirusului.

Până în 2036 îl vom putea vedea pe Vladimir Putin la conducerea Rusiei! Acesta este rezultatul unei ample şi controversate consultări populare pentru modificarea Constituţiei, organizată săptămâna trecută de liderul de la Kremlin. Totuşi, reforma constituţională a fost votată cu o largă majoritate: conform datelor oficiale, 74,1% din alegători au validat cele 206 amendamente pentru modificarea legii fundamentale. Unul dintre acestea îi garantează lui Putin posibilitatea de a rămâne la conducerea Rusiei până când va împlini vârsta de 84 de ani. Preşedinte pe viaţă! Care e însă probabilitatea ca acesta chiar să rămână liderul etern? Şi ce ar trebui să se întâmple ca românii să fie mai atenţi la marele vecin din Est? Ne explică Armand Goşu, expert în spaţiul ex-sovietic şi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti.


„Weekend Adevărul“: Cum va arăta Rusia peste 16 ani? Spuneţi-mi trei lucruri la care nu ne aşteptăm de la un dictator bătrân.

Armand Goşu: În 2036, Putin va fi istorie. Din propaganda de astăzi despre măreţia lui şi postulatele ideologice la modă nu va rămâne mare lucru. După ce va deveni evident că modelul economic promovat de Putin, care e bazat pe exploatarea resurselor energetice, nu mai poate contribui la modernizarea Rusiei, nimeni şi nimic nu va putea împiedica elita de acolo să-şi caute salvarea în braţele Vestului. În ciuda aparenţei de soliditate, regimurile politice din Rusia sunt fragile din cauza personalizării lor excesive. Practic, ele depind de un singur om – ţar, secretar general sau preşedinte. El este încarnarea statului. Problema a apărut odată cu statalitatea moscovită. Cnezatul Moscovei se află la originea Rusiei de astăzi. El s-a ridicat pe doi piloni: moştenirea ideologică a Bizanţului şi practica puterii din lumea mongolă. În aceasta din urmă, puterea politică a fost hiper-centralizată, s-a aflat în mâinile unei singure persoane. Deci, exerciţiul meu de imaginaţie are şi un fundament epistemic.

Modificarea Constituţiei îi dă, însă, lui Putin posibilitatea să rămână încă 16 ani la conducere. Cum s-a ajuns aici?

Modificarea Constituţiei are un singur scop: să-i permită lui Putin să mai rămână la putere. Teoretic – doar ca posibilitate –, încă 16 ani, adică până în 2034, când ar împlini 84 de ani. Dacă am face un exerciţiu de imaginaţie, cum ar arăta o Rusie conservată integral, în care toate procesele politice, economice şi sociale ar fi congelate, iar sănătatea lui Putin ar fi cel puţin satisfăcătoare, în toamna lui 2035 ar trebui să urmeze o altă modificare a Constituţiei, care să-i permită liderului suprem să-şi prelungească şederea în fotoliul de la Kremlin până la 100 de ani. Vă puteţi imagina aşa ceva? Eu nu pot. Şi nu pot pentru că urmăresc ce se întâmplă în Rusia. Iar de ceva vreme, presiunea pentru schimbare se simte tot mai puternic. Asta înseamnă că lumea vrea altceva, că vremea lui Putin a apus. Numai că el nu vrea să plece de pe scenă. Avem, astfel, toate ingredientele pentru o criză politică de proporţii. Obiectivul strategic al lui Putin este acela de a-şi conserva puterea. Cu orice preţ.

Putin, din nou virgin politic

Concret, ce se schimbă?

Au fost numărate 206 amendamente. Ele pot fi grupate în trei categorii: prima cu tentă socială, pe care s-a pus accent în campanie. De pildă, salariul minim să nu fie sub coşul zilnic, indexarea pensiilor, salariilor şi ajutoarelor sociale. A doua, modificările ideologice prin care se consolidează baza conservatoare a regimului: Dumnezeu în Constituţie, căsătoria între parteneri heterosexuali, cei care deţin cetăţenia altui stat n-au voie să ocupe funcţii de conducere, protejarea „adevărului istoric“, Rusia mare putere ce nu-şi cedează teritorii. Deci, potrivit Constituţiei modificate, Moscova nu poate restitui Ucrainei teritoriile anexate. Legislaţia internaţională se subordonează celei interne, astfel că deciziile Curţii Europe a Drepturilor Omului nu mai contează, nici măcar formal. A treia categorie, cea a modificărilor cu impact politic, se referă la funcţionarea instituţiilor federale, Curtea Constituţională, serviciile secrete, guvernul, şi la raporturile dintre puterile în stat. Cea mai importantă este, desigur, cea prin care se şterg mandatele de până acum ale lui Putin, iar el poate candida din nou, devenind virgin, din punct de vedere politic.

După ce, vreme de un deceniu, cu toate lipsurile şi slăbiciunile ei, Rusia a făcut parte din grupul democraţiilor electorale, în care au fost şi mai sunt încă România, Ucraina, Republica Moldova. Chiar dacă modificarea Constituţiei nu va retrograda imediat Rusia într-o altă categorie, este evident că regimul politic devine tot mai autoritar.

Revenim la preşedinţia pe viaţă. Cum se va petrece?

Da, în urma acestei modificări, Putin ar mai putea conduce Rusia încă 16 ani. Adică încă patru ani din acest mandat în curs. Plus alte două mandate, fiecare de câte şase ani. Constituţia, în noua ei formă, prevede expres doar două mandate de câte şase ani. A fost scoasă particula „la rând“, „unul după altul“, ceea ce anterior i-a permis lui Putin, după un mandat al lui Dmitri Medvedev, să revină în 2012 pentru alte două mandate. Schimbă aceste modificări natura regimului politic din Rusia? Prea puţin. Regimul politic nu e determinat doar de Constituţie, ci de întreaga legislaţie electorală, arhitectură instituţională, practică administrativă. Astfel, regimul politic din Rusia a început să se schimbe din primăvara lui 2012, odată cu măsurile represive adoptate în urma amplelor proteste generate de falsificarea rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 2011 şi a prezidenţialelor din martie 2012. În literatura de specialitate, Rusia a rămas inclusă în categoria regimurilor autoritar electorale. După ce, vreme de un deceniu, cu toate lipsurile şi slăbiciunile ei, Rusia a făcut parte din grupul democraţiilor electorale, în care au fost şi mai sunt încă România, Ucraina, Republica Moldova. Chiar dacă modificarea Constituţiei nu va retrograda imediat Rusia într-o altă categorie, este evident că regimul politic devine tot mai autoritar. Cât despre componenta electorală, dacă acest referendum va deveni normă în materie de vot, cred că Rusia se alătură fostelor republici sovietice din Asia Centrală şi statelor din Africa. Sau începe să semene tot mai mult cu Belarus, fostă republică sovietică, condusă de 26 de ani de Aleksandr Lukaşenko, unde este cel mai autoritar regim de pe continentul european.

„Referendumul se explică prin nevoia de relegitimare“

Dar de ce a vrut Putin neapărat referendum? Duma de Stat a aprobat în martie modificările, -Curtea Constituţională la fel, Ella Pamfilova, şefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia, a zis că nu e nevoie de referendum. De ce s-a grăbit?

Doamna Pamfilova avea dreptate, nu era nevoie de referendum ca să validezi modificările aduse Constituţiei. Putin s-a grăbit, mai avea încă patru ani până la expirarea acestui mandat. De ce a făcut-o acum? Mi-e greu să dau un răspuns categoric. Presupun că teama de o criză politică majoră, determinată de apropierea termenului la care i s-ar fi încheiat mandatul, l-a făcut să acţioneze preventiv. Ameninţarea începerii unor lupte intestine între diversele facţiuni din cadrul elitei pentru a se poziţiona cât mai bine în competiţia pentru succesiunea lui Putin, de la sfârşitul acestui mandat. Aşa cum se întâmplase cu Boris Elţîn, care, la un an după ce şi-a inaugurat al doilea mandat, asista neputincios la bătălia între clanurile oligarhice, miza fiind succesiunea sa.

E important să reţineţi că acest referendum n-a fost despre Constituţie, a fost despre Putin. De altfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a şi declarat, comentând rezultatele, că ar fi fost un referendum privind încrederea în preşedinte. Mai mult, ce a fost în Rusia nu e referendum… A fost un plebiscit acolo.

Şi Putin se teme?

Vladimir Putin gândeşte politica prin paradigma ofiţerului de informaţii. La el, acţiunea politică este ca o operaţiune secretă. De altfel, acţiunile sale politice sunt pregătite într-o deplină conspirativitate şi sunt proiectate din vreme, cu câţiva ani mai devreme. Nici măcar premierul Dmitri Medvedev, colaborator apropiat al lui Putin, n-a ştiut nimic la 15 ianuarie, când în faţa camerelor reunite ale parlamentului a fost anunţată începerea procedurii de modificare a Constituţiei şi demiterea sa din fruntea Executivului. Totul a fost atât de secretizat încât a fost anunţată publicului componenţa comisiei de modificare înainte ca celor care au fost propuşi să facă parte din ea să li se aducă asta la cunoştinţă, pentru a li se cere acordul. Procedura de modificare a Constituţiei nu prevede referendum. Chiar dacă au fost accente ridicole, cu acea comisie care aduna propunerile, populată de sportivi şi actori, procedura s-a respectat formal, etapele au fost parcurse, iar implementarea modificărilor s-ar fi putut produce încă din luna martie. Însă, preşedintele Putin a preferat să aştepte referendumul, astfel încât Constituţia modificată a intrat în funcţiune abia la 4 iulie, adică acum o săptămână. Cred că insistenţa de a organiza referendum se explică prin nevoia permanentă de relegitimare. Iar această nevoie este rezultatul încălcării celor mai elementare norme de funcţionare ale unei democraţii. Ceea ce pune mereu în discuţie legitimitatea prezenţei lui Putin în fotoliul de la Kremlin. E important să reţineţi că acest referendum n-a fost despre Constituţie, a fost despre Putin. De altfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a şi declarat, comentând rezultatele, că ar fi fost un referendum privind încrederea în preşedinte. Mai mult, ce a fost în Rusia nu e referendum… A fost un plebiscit acolo. Doar dacă utilizăm termenul de plebiscit, cred că putem înţelege mai bine şi analiza corect ceea ce s-a întâmplat.

 

Cel mai falsificat vot din istoria Rusiei

Foto: Pe 1 iulie, în Berlin şi în alte oraşe europene, au avut loc proteste împotriva referendumului cerut de Vladimir Putin; Sursa: Getty Images

Rezultatul plebiscitului indică o victorie la scor a preşedintelui.

Rezultatele oficiale par să fi fost peste aşteptările Kremlinului – cel puţin asta e povestea spusă în presa moscovită. Sau, dacă vreţi, sunt mai aproape de aşteptările iniţiale ale Administraţiei Prezidenţiale, care în martie fixa aceste ţinte: 70% participare şi 70% voturi pentru. În iunie, aşteptările păreau mai modeste, doar 55% participare şi 65% voturi pentru. În timpul procedurii de validare a modificărilor în comisii şi plenul parlamentului, Putin a anunţat referendumul pentru 22 aprilie. Însă, a apărut COVID-19. Autorităţile au reacţionat mai timid la început, însă, cu timpul, au fost obligate să-i recunoască prezenţa. Abia la 25 martie, la insistenţele primarului Moscovei, Serghei Sobianin, şi a prim-ministrului, Mihail Mişustin, Putin a decis să amâne pentru o dată neprecizată referendumul.

Cum s-a descurcat Putin cu pandemia, în acest context?

Epidemiologii avertizau că la sfârşitul lunii aprilie va fi un vârf de infectări. Preşedintele Putin a fost absent săptămâni la rând, în vreme ce ţara, dar în primul rând Moscova, se confrunta cu pandemia de coronavirus. Primarul Sobianin părea singurul demnitar responsabil care în fiecare zi comunica cu populaţia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, prim-ministrul, apoi şi alţi miniştri s-au îmbolnăvit de COVID-19. Rusia abia făcea faţă crizei sanitare. Populaţia era panicată. Aparatul de propagandă al Kremlinului, care încerca – ca de fiecare dată – să arunce vina pe Vest, de data asta părea că merge în gol. Lumea se întreba: unde e preşedintele? De ce tace? E şi el bolnav? Pandemia de coronavirus l-a ţinut pe Putin departe de lumina reflectoarelor. El nu-i obişnuit cu astfel de provocări, nu ştie cum să reacţioneze. El trebuie să aibă totul sub control. Ce nu poate controla îl sperie. Şi atunci, preşedintele dispare în timpul crizei şi reapare doar atunci când aceasta avansează spre un previzibil happy-end.

A mai făcut aşa?

Amintiţi-vă că în august 2000, când s-a scufundat submarinul Kursk, Putin a dispărut o săptămână. În vara 2010, când Rusia a fost cuprinsă de mari incendii de păduri, preşedintele a fost zile la rând de negăsit. Abia de la sfârşit de martie, Putin a început să apară în nişte conferinţe online, deschidea discuţia, asculta lungi rapoarte din partea guvernatorilor, pentru ca la sfârşit să mulţumească şi să dispară alte câteva săptămâni. E clar că această absenţă din spaţiul public indică o lipsă de empatie, ce s-a decontat în sondajele de opinie care au început să-i fie tot mai nefavorabile.

Un cunoscut ziarist din Moscova a votat electronic şi peste câteva ore a introdus vot în urnă, tocmai pentru a sublinia lipsa de control asupra procesului. Procuratura a început anchetă administrativă împotriva lui. Un cetăţean rus din Israel a votat electronic la Ambasada din Tel Aviv şi la Consulatul din Haifa. Alt cetăţean rus din Marea Britanie a votat de două ori. 

Putin după Putin

Dar avea sprijin popular pentru această măsură de a rămâne la putere încă 16 ani?

Nu! O cercetare a sociologului Serghei Belanovschi, dezbătută în media moscovită, arată că extinderea atribuţiilor puterii e aprobată de mai puţin de jumătate din alegători şi doar 24% susţin numărarea de la zero a mandatelor lui Putin. O cifră apropiată vine de la un sondaj de opinie, publicat în martie, făcut de Centrul Levada, care indica şi el doar 28%, dacă mai ţin bine minte, de votanţi favorabili rămânerii lui Putin la putere şi după 2024. Anunţarea Paradei Victoriei, amânată şi ea pentru 24 iunie, şi a referendumului la 1 iulie s-au făcut la pachet. Dispăruse ameninţarea coronavirusului? Nicidecum! Pur şi simplu, Putin nu putea să renunţe la referendum. Miza era prea mare. Era vorba de succesiunea la Kremlin, cea menţionată de Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, „posle Putina budet Putin“, adică „după Putin va fi Putin“! Organizarea referendumului a fost lăsată în seama Comisiei Electorale Centrale, mai precis a şefei acesteia, controversata Ella Pamfilova (foto dreapta).
Printr-o lege din martie, s-au acordat puteri depline acestei instituţii. Asta a făcut posibilă seria de abuzuri şi decizii discutabile adoptate. În primul rând, doamna Pamfilova a decis ca votul să dureze o săptămână, invocând tocmai ameninţarea pandemiei. În al doilea rând, a scos procesul de sub orice control. S-a votat oriunde, de la pieţe, portbagaj de autoturism, intrări de bloc, birouri, hale de producţie. La Moscova, Comisia a încurajat populaţia să se înscrie pentru votul electronic. S-au dus oameni să voteze în ultimele ore şi s-au trezit că altcineva votase în locul lor. O televiziune din provincie a difuzat, din eroare, înregistrarea dintr-o secţie de vot în care se vede cum şefa secţiei scoate de sub bluză un snop de voturi şi le introduce în urmă. Un cunoscut ziarist din Moscova a votat electronic şi peste câteva ore a introdus vot în urnă, tocmai pentru a sublinia lipsa de control asupra procesului. Procuratura a început anchetă administrativă împotriva lui. Un cetăţean rus din Israel a votat electronic la Ambasada din Tel Aviv şi la Consulatul din Haifa. Alt cetăţean rus din Marea Britanie a votat de două ori. Sunt sute de astfel de cazuri relatate pe reţelele sociale, cu filme şi fotografii drept probe. Atât experţii, cât şi analiştii independenţi consideră rezultatul acestui referendum cel mai falsificat din toată istoria recentă a Rusiei.

Doar între 1989, la alegerile pentru Congresul Deputaţilor Poporului din URSS, şi alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2000, ultimele recunoscute ca parţial corecte de către organizaţiile internaţionale, au avut loc alegeri ale căror rezultate reflectă în mare parte opţiunea electoratului. Corectitudinea alegerilor s-a degradat constant. În primele mandate ale lui Putin, mecanismul de falsificare nu afecta decât 10-15%, evident, în favoarea lui. 

Ce înseamnă falsificat? Despre ce procent de voturi vorbim? Să înţeleg că alte alegeri au fost corecte?

Există un model statistic, formulat cu mai bine de un deceniu şi jumătate în urmă de Serghei Şpilkin. Spune că participarea la vot este de 45%, şi nu de 68%, cum pretind autorităţile. Ceea ce înseamnă că s-au furat circa 25 de milioane de voturi. Prea mult. E mult până şi pentru Rusia. Pentru modificarea Constituţiei au votat doar 32 de milioane, şi nu 58 de milioane. Asta înseamnă 30% din totalul electoratului, şi nu 53%, cum se lăuda preşedintele Putin. De altfel, vreau să reţineţi, e un detaliu important: la câteva ore după publicarea rezultatelor, Putin a făcut declaraţii de presă, ocazie cu care a repetat de mai multe ori sintagma „majoritate absolută“. Preşedintele Rusiei insistă că „majoritatea absolută“ a cetăţenilor cu drept de vot, adică 58 de milioane de alegători dintr-un corp electoral de circa 110 milioane, au votat în favoarea modificărilor. Putin insistă că are „majoritatea absolută“ ca să-şi legitimize decizia de a rămâne la Kremlin şi după 2024. Doar între 1989, la alegerile pentru Congresul Deputaţilor Poporului din URSS, şi alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2000, ultimele recunoscute ca parţial corecte de către organizaţiile internaţionale, au avut loc alegeri ale căror rezultate reflectă în mare parte opţiunea electoratului. Corectitudinea alegerilor s-a degradat constant. În primele mandate ale lui Putin, mecanismul de falsificare nu afecta decât 10-15%, evident, în favoarea lui. La ultimele alegeri prezidenţiale, în 2018, tot Şpilkin a calculat că s-ar fi falsificat 10 milioane de voturi. E posibil, chiar probabil, ca de acum încolo să vedem în acţiune acest model de desfăşurare a alegerilor. Ceea ce înseamnă o degradare a regimului autoritar electoral din Rusia.

 

„Putin nu e un conservator“

Una dintre modificări sună destul de familiar şi pentru români: definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie. De ce e o miză atât de importantă în Rusia? Cum se explică efortul unor lideri conservatori de a politiza această temă?

În felul acesta, Putin se validează ca lider al polului mondial al conservatorilor. Familia e o temă predilectă pentru conservatorii din toată lumea, iar Rusia e o ţară doar parţial şi târziu urbanizată, puţin dispusă să înţeleagă şi să accepte diversitatea, deci e un subiect sensibil, mai ales pentru generaţiile în vârstă. Vladimir Putin nu e un conservator, el nu e un familist convins. A divorţat de soţie, pe care a trimis-o la mănăstire. Fetele lui trăiesc ascunse, cu numele schimbat, într-un anonimat curios. Potrivit presei, în ciuda vârstei înaintate, a fost combinat cu o frumoasă gimnastă cu care ar avea şi un copil. Colaboratorii lui apropiaţi nu dau doi bani pe valorile familiei, toţi – aproape fără excepţie – au amante tinere, cărora le închiriază sau chiar le cumpără apartamente scumpe în centrul Parisului sau New Yorkului.

Şi atunci de ce această temă?

Putin se foloseşte de această temă doar pentru a întări imaginea unui Occident decadent, cu moravuri dubioase, pe când Rusia se proclamă apărătoarea ordinii naturale, a decenţei şi moderaţiei. Trebuie să subliniez faptul că generaţiile tinere sunt prea puţin sensibile la acest subiect, în ciuda faptului că puterea a investit masiv în propagandă. Dacă vă uitaţi, toate campaniile electorale, inclusiv aceasta, ultima, au avut clipuri video pe tema homosexualităţii, care pare că obsedează puterea. La alegerile din 2018, un bărbat refuza să se scoale ca să meargă la vot şi visa că se trezeşte dimineaţa lângă un alt bărbat, în pat, dacă nu iese Putin preşedinte. Iar acum, în 2020, la referendum, un alt clip arăta cum o familie de homosexuali înfia un copil de la orfelinat. Undeva într-o Rusie fără Putin, prin anul 2035.

 

Cine sunt şi ce vor oamenii care conduc Rusia astăzi

Foto: Vladimir Putin se află în relaţii amicale cu Igor Sechin, şeful Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia; Sursa: epa-efe 

Ce perspective de viitor are Rusia?

Eu rămân optimist, dar nu pe termen scurt. Cred că votul de la referendum reprezintă certificatul de naştere al Opoziţiei din Rusia. În ciuda falsificării a milioane de voturi, rezultatul de la plebiscit ar trebui să-l îngrijoreze serios pe preşedinte. Nu e vorba de alegeri aici, e un vot pentru modificarea Constituţiei. Nu exista alternativă. Era varianta agreată de Putin şi atât. Părea o formalitate. Şi totuşi, 21% votează împotrivă. La referendumul din 2003, pentru modificarea Constituţiei României, cel organizat de Viorel Hrebenciuc, care a durat două zile, doar 8,8 % au votat împotrivă. Destul de rar se întâmplă ca la un astfel de plebiscit populaţia să se mobilizeze şi să voteze împotrivă. În Regiunea Autonomă Naneţ, de după Cercul Polar, 56% din populaţie a votat împotrivă. De altfel, e singura regiune în care s-a înregistrat un vot negativ. Alte voturi împotrivă s-au înregistrat în Orientul Îndepărtat, Iacutia (40%), Kamceatka (38%), Habarovsk (37%); în Siberia, la Irkuţk (35%); în partea europeană, la Moscova (34%). Aceşti oameni n-au votat pentru Constituţia din 1993, au votat împotriva lui Putin, fără ca acesta să aibă un contracandidat, deci fără să existe alternativă la el.

Pe termen lung spuneţi că sunteţi optimist, dar pe termen scurt care credeţi că va fi evoluţia Rusiei?

Nu aştept nimic bun. După astfel de exerciţii plebiscitare, care sunt făcute doar cu scopul de a permite unor lideri autoritari să rămână la putere, regimurile devin tot mai autoritare, uneori chiar dictatoriale. Instrumentele represive ale statului devin tot mai ameninţătoare. Abuzurile puterii se înmulţesc, controlul asupra societăţii devine sufocant, este retezată orice tentativă a societăţii civile de a rezista tăvălugului autoritar. Mai degrabă, mai devreme decât mai târziu, se va pune problema transferului de putere dinspre Putin către un lider nou.

Modificarea Constituţiei Rusiei, în sensul creării condiţiilor în care Putin să rămână la Kremlin până în 2036, reprezintă o înfrângere gravă a aripii liberale, care e tot mai slab reprezentată în structura de putere de la Moscova.

Care va fi tot unul autoritar?

Inevitabil va fi un anti-Putin, oricâte iluzii ar nutri acum actualul locatar de la Kremlin. Modelul economic bazat pe exploatarea resurselor energetice nu mai poate asigura modernizarea Rusiei, iar Putin şi echipa sa nu par suficient de inspiraţi ca să propună ceva nou. Cu cât întârzie schimbarea de garnitură la Kremlin, cu atât preţul plătit de Rusia va fi mai mare. Nu mă gândesc atât la integritatea teritorială a Rusiei, care nu e ameninţată de nimeni – poate doar de China, dar ea nu gândeşte neapărat într-o paradigmă teritorială –, ci la faptul că Rusia va rămâne un simplu rezervor de materii prime într-o lume tot mai tehnologizată, cu specializări de nişă tot mai sofisticate.

O elită cu deficit de intelect

Cine sunt şi ce au de câştigat oamenii din jurul lui Putin pentru că-i susţin tendinţele dictatoriale?

Acest referendum consacră victoria aripii dure din grupul siloviki, adică al colaboratorilor care provin din instituţiile militarizate, în primul rând din fostul KGB. Modificarea Constituţiei Rusiei, în sensul creării condiţiilor în care Putin să rămână la Kremlin până în 2036, reprezintă o înfrângere gravă a aripii liberale, care e tot mai slab reprezentată în structura de putere de la Moscova. O modificare a echilibrului de putere între diversele grupări s-a produs începând cu vara lui 2018, după inaugurarea celui de-al patrulea mandat prezidenţial. Foarte puţini din reprezentanţii vechii gărzi au mai rămas. Doar cei foarte apropiaţi în tinereţe de Putin au supravieţuit şi chiar şi-au întărit poziţiile.

E fără precedent în întreaga istorie a Rusiei ca o întrebare la referendum să fie incorect formulată din punct de vedere gramatical. Asta spune totul despre nivelul precar intelectual al grupului care conduce Rusia.

Care ar fi aceştia?

Mă gândesc la Igor Sechin, şeful gigantului petrolier Rosneft, la Nikolai Patruşcev, secretarul general al Consiliului de Securitate. Au fost aduşi în provincie, dar în administraţia superioară, mulţi oameni noi, tineri, şcoliţi în Occident, cu diplome universitare de la Paris sau Oxford, care sunt scoşi la încălzire, fiind trimişi guvernatori prin regiuni îndepărtate. Aceştia formează o rezervă strategică de oameni ale căror competenţe şi rezistenţă la stres vor fi testate, iar ei – atent monitorizaţi. Acest proces este coordonat de adjunctul şefului Administraţiei Prezidenţiale, Serghei Kirienko, responsabil cu politica internă. Nu mi-e clar dacă şi când se va produce o reîmprospătare în rândul cadrelor. Ce se poate observa, deocamdată, este o scădere teribilă a nivelului intelectual şi cultural în cadrul elitei. Teamă îmi este că în zona deciziei au rămas oameni cu un trecut sulfuros, din fostul KGB sau din serviciile secrete noi, indivizi conectaţi la lumea criminală din anii ’90, personaje mai degrabă interlope, care prăduiesc Rusia şi o vor pune pe butuci cât de curând.

Pomeneaţi de scăderea nivelului intelectual...

Da, de pildă, este şocant că întrebarea de la referendum, cea de pe buletinele de vot, este greşită gramatical. În loc de locativ, au pus acuzativul. Întrebarea sună aşa: „Sunteţi de acord cu schimbările în Constituţie?“. În rusă este „v Konstituţii“, anume cazul locativ. Agramaţii care au decis forma întrebării au spus: „Nu, ce «v Konstituţii», punem întrebarea cu acuzativ, «v Konstituţiiu»“. Întrebările la care răspund locativul şi acuzativul sunt diferite. Locativul indică locul, unde, iar acuzativul indică direcţia, încotro. E o greşeală de şcoală generală, poţi să pici examenul de limba rusă pentru aşa ceva. În Rusia, e un respect mai mare pentru şcoală, pentru stilistica limbii. Gândiţi-vă doar la faptul că ei au câteva sute de Pleşu, Patapievici, Liiceanu, care sunt în competiţie cu oameni de cultură de top din Germania, Franţa, Statele Unite. Chiar şi în clasa politică sunt oameni de o calitate intelectuală indiscutabilă. Deci, e fără precedent în întreaga istorie a Rusiei ca o întrebare la referendum să fie incorect formulată din punct de vedere gramatical. Asta spune totul despre nivelul precar intelectual al grupului care conduce Rusia.

 

„România ar fi trebuit să înveţe să trăiască cu ameninţarea Rusiei“

Sunt de natură să influenţeze în vreun fel politica românească aceste câştiguri de etapă ale lui Vladimir Putin?

Sigur că politica externă şi de securitate a României este influenţată de atitudinea Rusiei în bazinul Mării Negre, faţă de NATO şi Uniunea Europeană, al căror membru este şi România. În acelaşi timp, România e una dintre cele mai puţin permeabile ţări la influenţa rusească directă. Asta face ca Rusia să-şi atingă obiectivele prin alte canale de influenţă, care vin dinspre Vest sau prin Republica Moldova. Totuşi, această atitudine plângăcioasă a politicienilor şi diplomaţilor români, care cu orice ocazie subliniază ameninţarea rusească, riscă să devină ridicolă. România ar fi trebuit să înveţe până acum să trăiască cu această ameninţare şi să-şi gestioneze mai atent fricile. O depresie profundă nu ajută nici România şi nici nu contribuie la consolidarea flancului estic al lumii occidentale la Marea Neagră.

Experţi fără experienţă

Din dezbaterea publică nu rezultă că România ar avea multă lume competentă pe probleme ruseşti. N-am văzut o dezbatere pe marginea politicii faţă de Rusia, cum există în Polonia, Germania, chiar Bulgaria sau Ţările Baltice.

Cei care lucrează în MAE sunt funcţionari, n-ai ce să le ceri, nu participă la discuţiile din spaţiul public. Ei nici măcar nu sunt specializaţi pe Rusia, în ciuda faptului că sunt consideraţi experţi. La Institutul de Relaţii Internaţioale nu te specializezi în probleme ruseşti, ci în organizaţii internaţionale, în Uniunea Europeană, Africa, Asia, Statele Unite. La MAE, cei care se pricep la Rusia sunt absolvenţi de Istorie şi Economie. Sunt foarte puţini, îi numeri pe degetele de la o mână. Activi în spaţiul public mai sunt câţiva cercetători originari din Republica Moldova, care au în jur de 40-50 de ani. Noile generaţii care vin de dincolo de Prut nu mai ştiu limba rusă decât din reclamele de la televizor. România n-a avut şi nu are o şcoală de studii ruseşti, cum a fost Polonia sau măcar Ungaria. Ca să nu mai vorbim de Ţările Baltice. Trebuie să deţii resurse, nu doar umane, ci şi materiale, să ai un proiect, să ştii ce vrei de la un centru de studii euro-asiatice, abia apoi să trimiţi oameni la specializare. Sunt proiecte pe termen mai lung, pe care state precum Germania, Polonia, Estonia le desfăşoară, dar cu investiţii serioase.

Şi de ce România nu are aşa ceva? Am introdus în Strategia Naţională de Apărare că Rusia e o ameninţare la adresa României, dar Bucureştiul nu reuşeşte să crească gradul de cunoaştere al acestei ameninţări.

Se vede că nu-l cunoaşteţi pe demnitarul român. El crede că ştie tot, n-are nevoie de niciun centru de cercetare. Apoi, nu există tradiţie la noi, nu avem şcoală de rusistică. Spre deosebire de români, cehii, polonezii, ungurii au tradiţii solide, au avut şi au şcoli de rusistică. Polonezii au un centru special pe lângă guvern, un institut pe lângă MAE de la Varşovia, cu sute de experţi. Fiecare universitate din Polonia s-a grăbit să înfiinţeze un centru de studii euro-asiatice. De asta şi influenţa lor în dezbaterea internaţională privind flancul estic al -NATO, de pildă, e incomparabil mai mare.

Cum aţi ajuns să vă ocupaţi de Rusia?

A fost o întâmplare. Prima mea specializare din facultate era istoria Imperiului Otoman în secolul al XIX-lea, adică perioada modernizării, europenizării. După facultate, am intrat la Academia Română, la Institutul de Istorie „N. Iorga“. După prăbuşirea Uniunii Sovietice s-au deschis arhivele de la Moscova, era un veritabil pelerinaj al istoricilor acolo. În fiecare zi, în presa internaţională, apăreau documente noi, care răsturnau vechi certitudini. Era ceva cu adevărat senzaţional. Directorul de atunci al institutului unde lucram a căutat să trimită trei oameni la Moscova ca să înveţe limba rusă, să lucreze în arhive şi să se specializeze în diferite etape din istoria Rusiei. Am fost unul dintre ei, ceea ce mi se părea atunci ca fiind un ghinion maxim. Eu m-am specializat pe secolele XVIII-XIX şi am o teză de doctorat pe politica externă a Rusiei faţă de Imperiul Otoman în perioada războaielor anti-napoleoniene. De vreme ce era un interes mai mare pentru Rusia contemporană, m-am reprofilat pe studiile de rusistică. În România, nu există o tradiţie a studiilor slave, ruseşti. Prea puţin e îmbrăţişată această direcţie de specializare de tinerii absolvenţi. E dificil, dacă nu chiar imposibil, să-i trimiţi la specializare, pentru că nu mai ai instrumentele instituţionale, acele acorduri de schimburi de studenţi şi tineri specialişti.

Cât de interesaţi sunt tinerii de Rusia

Au fost câteva sute de studenţi în Rusia la începutul anilor ’90. Unde au ajuns?

În toţi aceşti ani, câteva sute au fost trimişi la studii la Institutul de Relaţii Internaţionale de pe lângă MAE al Rusiei. Alţi circa 200 au fost trimişi de Ministerul Apărării, în 1990 şi 1991, dar au fost retraşi prin 1993-1994. La universităţile din Rusia erau acceptaţi destul de puţini, la filologie rusă cred că n-au fost mai mult de zece studenţi în toţi aceşti ani, la istorie au fost cinci-şase, cu masteranzi şi doctoranzi cu tot. Cei trimişi de MAE al României la Institutul de Relaţii Internaţionale şi-au terminat studiile, erau serioşi. Dintre ceilalţi, mulţi renunţau, se întorceau după doi-trei ani, pur şi simplu nu rezistau din cauza bursei foarte mici. Nici eu n-aş fi reuşit să supravieţuiesc dacă nu lucram în Biroul BBC Word Service din Moscova. Cei mai mulţi de la Relaţii Internaţionale au intrat la MAE, unde lucrează şi astăzi, alţii sunt în zona de afaceri private, câţiva au plecat din România.

Predaţi de 15 ani cursuri despre Rusia la Universitatea din Bucureşti. Cum se raportează studenţii la ce le predaţi – ca la un fapt divers sau ca la o chestiune de interes?

Predau cursuri de istorie politică a secolului XX, istorie diplomatică, evoluţii în fostele republici sovietice. Sunt cursuri opţionale pentru studenţii din ultimul an sau de master; sunt cursuri cu un grad mare de generalitate, mai degrabă „introduceri în...“. Printre studenţi a existat mereu un interes pentru spaţiul estic, mai ales la cei care vor să plece la studii în Occident. Acolo nu poţi să vinzi ca subiect România, nu ţi-o cumpără nimeni. Dar într-un pachet mai mare, România şi Europa Centrală sau România şi Europa de Est, cu accent pe fostul spaţiu sovietic, sunt domenii pe care te poţi specializa. Speranţa mea este că unii dintre ei, prin Paris, Berlin sau Oxford, or să ajungă în Rusia, să studieze acolo, să înţeleagă această ţară, şi să se întoarcă în universităţile sau institutele de cercetare din România. De aceste noi generaţii îmi leg speranţa pentru înfiinţarea unor centre specializate în problematica Estului, care să aducă şi România la un nivel competitiv în dezbaterea publică internaţională.  

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

64 Comentarii

uoɹʇoɹɔıɯ
11.07.2020, 15:07:53

putin e terminat!!..zice analistul occidentului pe un ton din ce in ce mai nervos de 20 decenii incoace.

0 (26 voturi)
uoɹʇoɹɔıɯ
11.07.2020, 15:15:38

Comentariu considerat abuziv.

Iulian Lupsa
11.07.2020, 15:22:28

Niste proverbe malgase spun ca nu iese foc fara fum si nu moare caii cand vor cainele sau ceva de genul asta!!! Rusia e un amestec de democratie la nivel mic, dictatura la nivel mare si religie ca liant intre ele. Rusii adora acest sistem si il vor, il voteaza si asa vor sa traiasca. Mie nu imi place societatea rusa dar nu ma deranjeaza atata timp cat stau acasa la ei. In rest analizorii pro-occidentali por sa latre cat vor pentru ca stiu ca sunt platiti ca sa o faca.

-2 (24 voturi)
Gyuse Bogdan
11.07.2020, 15:16:47

Un alt O.N.G.-ist, analfabet functionala, fara nici-un dubiu, marxist-progresist obscur, Gosu vinde elucubratii catre gura-casca. :)) Cu siguranta Putin va tine cont de flencareala proletarului Gosu si va anula referendumul :)))))))) Cu si mai mare siguranta, Putin va continua sa distruga globalismul corporatist. Aici nu exista nici-un dubiu. Asa ca, O.N.G.-isiti marxisti, ceea ce visati voi se spulbera din realitate. Iar al doilea mandat a lui Trump va va trimite direct in lada de gunoi. Rebuturi sociale.:)))))

-4 (26 voturi)
Mihai Popescu
11.07.2020, 15:22:22

Bre nea Cristescu, Putin a ridicat Rusia la rang de putere mondiala. Ce vroiai conductori ca in Romanica care sunt servitori si umili cu Occidendul si cu America ?

+1 (29 voturi)

Vezi toate comentariile (64)