Rusia

articolul anterior articolul urmator

Istoria ca armă. Ce a fost şi ce nu a fost Al Doilea Război Mondial, conform Moscovei

46
6 Jan 2022 08:58:38
LARICS

Articolul care face subiectul aceste analize este intitulat „Noi documente arată cum cei ce au devenit în cele din urmă aliaţi ai URSS în Al Doilea Război Mondial, Franţa & Marea Britanie, vreau să bombardeze câmpuri petrolifere sovietice înainte de invazia lui Hitler” şi poate fi citit pe site-ul în limba engleză a Russia Today.

Acest articol este doar un pretext pentru a relua, foarte succint, pe un spaţiu restrâns, mai multe naraţiuni preferate ale Moscovei referitoare la Al Doilea Război Mondial, unele adevărate interpretări proprii sau deformări ale istoriei, dintre care vom detalia câteva mai jos.

Publicul-ţintă. Din moment ce acest reportaj şi articol apar pe versiunea în limba engleză a Russia Today, este limpede că publicul-ţintă este publicul extern, nevorbitor de limbă rusă. Aceste manipulări ale istoriei prin deformare a faptelor, prin omisiuni, prin afirmaţii nesusţinute documentar nu sunt menite doar pentru publicul intern, ci şi pentru conturarea unei anumite imagini externe a Rusiei dorită la Moscova.

Revizuirea istoriei practicată de Moscova. Note generale. Discursul Moscovei potrivit căruia Occidentul ar fi de fapt vinovat pentru izbucnirea Celui De-Al Doilea Război Mondial, prezent şi în articolul de faţă încă din început, nu este nou. De fapt, datează din 1948, ca răspuns la publicarea de către Departamentul de Stat al SUA a unor documente denumite „Relaţiile nazisto-sovietice din 1939 până în 1941”, din care reieşea influenţa decisivă la izbucnirea războiului a protocolului secret Ribbentrop-Molotov. Sovieticii, cu aprobarea expresă pe text a lui Stalin, doar 2 săptămâni mai târziu, prin Biroul de Informaţii Sovietic, emiteau o declaraţie numită „Falsificatorii istoriei” prin care incriminau oameni de afaceri americani care finanţaseră industria lui Hitler şi incriminau Marea Britanie pentru acordul de la Munchen din 1938 ca principali vinovaţi pentru izbucnirea războiului. Declaraţia nu putea spune nimic care să şteargă protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, astfel că nu se preocupa deloc de acest aspect.

Rendezvous 1939: David Low’s cartoon satirising the Molotov-Ribbentrop pact

Rendezvous 1939. Caricatură de David Low satirizând Pactul Ribbemtrop-Molotov. Sursa: thetimes.co.uk

După cum aflăm din cartea „Putinʼs Russia and The Falsification of History” scrisă de Anton Weiss-Wendt, URSS spunea în această declaraţie că cei care nu sunt de acord cu propria ei versiune a istoriei sunt „duşmani ai democraţiei, oameni care şi-au pierdut minţile.”, afirmaţie cel puţin ironic-tragică, înţelegând ce însemna „democraţia” stalinistă a URSS acelor vremuri. Dar ce răzbate din acel document este acelaşi lucru care răzbate din atitudinea actuală a Federaţiei Ruse: statul este cel care controlează în mod absolut discursul istoric şi adevărul istoric, iar aici nu este loc de îndoială. Iar cine nu este de acord, sunt „falsificatori ai istoriei”, „duşmani ai democraţiei”, „sunt înspăimântaţi de moarte de adevărul istoric” (protocolul secret Ribbentrop-Molotov nu este adevăr istoric, nu?) şi, desigur, cei din Rusia care se comportă astfel pot ajunge la închisoare, după cum se vede aici în cazul lui Yury Dmitriev. Este „Indubitabil faptul că politica Uniunii Sovietice a fost şi este cea corectă.” Iar logica circulară de genul „Bineînţeles, falsificatorii istoriei şi defăimătorii nu au niciun respect pentru fapte - de aceea sunt numiţi falsificatori şi defăimători.” nu ajută deloc argumentaţia sovietică.

Ca să înţelegem cât de actuală este această abordare la Moscova, putem adăuga faptul că o ediţie extinsă a aceste declaraţii „Falsificatorii istoriei” a fost republicată acum câţiva ani, în 2015, iar articole, ca cel de faţă, nevorbind nimic despre protocolul secret Ribbentrop-Molotov, care era doar „un pact de neagresiune” (urmat tot de „neagresiune” împotriva Finlandei, Poloniei, României, Ţărilor Baltice), aruncă vina exclusiv asupra unor ţări occidentale (care, să ne înţelegem, au avut şi ele în mod clar partea lor de vină).

Concepţia despre istorie elaborată de Kremlin nu este diseminată societăţii doar prin instituţiile statului, ci şi printr-o multitudine de asociaţii de „voluntari”, „ONG-uri”, care sunt conduse tot de oameni din instituţiile de stat, de istorici profesionişti sau de alţi interpuşi. Din aceeaşi carte a lui Anton Weiss-Wendt menţionată mai sus dăm câteva exemple - Fundaţia pentru Perspective Istorice, condusă de Natalia Narochnitskaia, fostă membră a Dumei de Stat, adjunctă a Comitetului pentru Relaţii Internaţionale etc., sau Fundaţia pentru Memorie Istorică, un „ONG” sponsorizat de către membri ai Dumei de Stat, dar şi câteva persoane implicate în această rescriere a istoriei, ca de exemplu Vladimir Medinskii, Sergei Naryshkin, Sergei Aksenov, Vladislav Kosonov şi mulţi alţii, care arată că aici istoria este o continuare a statului. Din 2012 asistăm la o instituţionalizare crescândă a istoriei prin crearea Societăţii Istorice Ruse şi a Societăţii Istorice Militare Ruse, care se doreau a fi succesoare ale entităţilor numite la fel în Rusia Ţaristă. Lista este mult mai lungă, dar nu face obiectul analizei de faţă.

Fake History

Sursa: givingcompass.org

Naraţiuni specifice Moscovei referitoare la Al Doilea Război Mondial. Aceste naraţiuni istorice, chiar dacă sunt uneori incomplete, trunchiate sau deformate, servesc unor discursuri strategice specifice de la Moscova. Ca să enumerăm numai câteva, vom exemplifica astfel, dintre care cele mai multe sunt prezente şi în scurtul text al articolului de faţă:

1) Articolul începe prin naraţiunea pe care am explicat-o un pic şi mai sus, una dintre preferatele Moscovei, aceea cum că de fapt Occidentul este vinovat de începutul celui De-Al Doilea Război Mondial, iar URSS nu are nicio vină, ei având doar un protocol de „neagresiune” cu Germania nazistă, şi aceste documente „desecretizate” ne arată cum de fapt tot Occidentul duşmănea „raiul sovietic al popoarelor.” În lipsa unor alte argumente mai clare, este greu de spus cât de concrete erau sau nu aceste planuri de bombardare a câmpurilor petrolifere sovietice, însă cu siguranţă că o adevărată dezvăluire-bombă ar fi desecretizarea unor foste planuri ale URSS vizând Europa de Est şi cea Occidentală şi exportul „revoluţiei” comuniste.

2) Federaţia Rusă insistă că URSS a „eliberat” Europa de Est şi Centrală de nazism, în ciuda faptului că astăzi nu este văzută drept eliberatoare nici în Polonia, nici în România sau Cehia şi Slovacia, ci drept doar o altă ocupantă care a succedat Germaniei naziste. Cu toate acestea, potrivit unui proiect de lege de anul acesta, în Federaţia Rusă vor fi incriminate declaraţiile publice, lucrările din domeniul public, materialele din media şi de pe internet care „aseamănă scopurile, deciziile şi acţiunile conducerii sovietice, comandamentului şi soldaţilor sovietici cu scopurile, deciziile şi acţiunile conducerii naziste, comandamentului şi soldaţilor Germaniei naziste şi ai Ţărilor Axei; ... la fel şi negarea rolului decisiv al poporului sovietic în înfrângerea Germaniei naziste şi misiunea umanitară a URSS-ului în eliberarea ţărilor Europei” Deci, dacă în Federaţia Rusă vei nega „eliberarea” şi „misiunea umanitară” a URSS în Polonia sau România, vei comite o infracţiune şi astfel poate vei fi „eliberat” din nou.

Sursa: euromaidanpress.com

3) Îşi justifică rapturile teritoriale de dinaintea Celui De-Al Doilea Război Mondial prin „nevoia de autoapărare”, după cum se vede şi în acest articol („URSS nu avea aliaţi pe care să se bazeze în Europa şi mulţi duşmani posibili, astfel încât liderii credeau că îşi pot mări securitatea, la rândul lor, prin acaparări de teritorii.”) Adică URSS nu era un stat agresor, ci doar un stat care căuta securitatea şi care, la rândul lui, până la urmă nu făcea nimic deosebit faţă de ceea ce făceau şi alţii. Cuvântul-cheie aici este „securitatea”. Succesiunea de cuvinte simbolice importante este URSS-aliaţi-duşmani-securitatea, adică totul era doar o problemă de „securitate” a URSS, nu şi a celorlalte state din Europa de Est.

4) Încearcă să reabiliteze sau trece sub tăcere protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov prin care Rusia sovietică şi Germania nazistă şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa şi URSS a ocupat părţi din România, Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice. Iată mai multe exemple aici, dar inclusiv în acest articol se observă cum nu se face nicio referire la acest protocol, iar la acest pact se face referire astfel: „Moscova şi Berlin la acel moment aveau un pact de neagresiune”. De neagresiune reciprocă, bineînţeles, pentru că agresiunile lui Hitler şi Stalin împotriva Poloniei, Finlandei, României şi Ţărilor Baltice erau de la sine înţelese în protocolul secret. În mod ironic chiar, în filmul ce acompaniază articolul, la minutul 5:24 se aseamănă pactul de neagresiune semnat între Marea Britanie şi Hitler cu Pactul Ribbentrop-Molotov. Cuvântul-cheie este „neagresiune”, iar succesiunea de cuvinte simbolice importante este Moscova-neagresiune.

5) Contestă imaginea de eroi ai Poloniei a celor care au luptat în Armia Krajowa deopotrivă împotriva naziştilor, apoi împotriva sovieticilor, a celor participanţi în Revolta de la Varşovia, după cum vom exemplifica mai jos, încercând să cureţe imaginea Armatei Roşii care a asistat la măcelărirea acestora de către nazişti.

6) Se încearcă o reabilitare susţinută a imaginii lui Stalin, chiar dacă nu în mod oficial, direct, ci mai mult indirect deocamdată, după cum se vede şi în articolul de faţă („Stalin cu siguranţă nu a fost un om paşnic sau umanist. Dar, expoziţia este menită să furnizeze un context adiţional pentru situaţia în care comandantul georgian fără scrupule opera.”). Sunt cel puţin 10-15 milioane de oameni care ar fi considerat afirmaţiile de mai sus drept un eufemism tragic, iar cuvântul-cheie de aici este „dar”. Succesiunea de cuvinte simbolice importante este Stalin - dar.

7) Se încearcă schimbarea perspectivei asupra Războiului de Iarnă prin care Stalin a vrut să cucerească Finlanda. În acest articol fraza este „Materiale dezvăluite de arhiva rusă sunt legate de încercarea Moscovei de a negocia un schimb de terenuri cu Finlanda, a cărui eşuare a condus la un atac în noiembrie 1939”. Ideea care trebuie să ne rămână nouă, potrivit textului acestui articol, este că URSS a făcut ce a putut ca să evite „atacul” (nu „războiul”!), a încercat să negocieze un schimb de terenuri, pământuri (nu „teritorii”, aşa cum apare în filmul ataşat articolului) cu Finlanda, iar dacă acest schimb a eşuat, vina pentru război nu mai poate fi aruncată doar asupra URSS. Din nou, nicio menţiune despre Pactul Ribbentrop–Molotov semnat anterior şi despre faptul că Finlanda fusese deja atribuită sferei de influenţă a URSS cu doar câteva luni înainte, niciun cuvânt despre „război”, ci a fost un „atac”. Cuvântul-cheie de aici este însă „negocia”. Succesiunea de cuvinte simbolice este Moscova - încercare de a negocia - atac.

Începutul Războiului de Iarnă. Sursa: Peltimikko

8) Iată, şi în articolul prezent, se încearcă schimbarea perspectivei asupra ocupării Ţărilor Baltice. Din nou, explicit la minutul 8:03 al filmului din articol, „URSS nu a vrut la început să încorporeze Ţările Baltice”, dar s-a văzut nevoită să facă asta din cauza apropierii elitelor acestora de Germania. Pentru prima afirmaţie, conform căreia URSS nu a vrut să anexeze Ţările Baltice nu avem nicio dovadă, iar pentru a doua afirmaţie, chiar dacă ar fi fost aşa, este greu de închipuit dilema de securitate în care se aflau aceste 3 ţări, între URSS şi Germania. Însă, din nou, trebuie să facem referire la protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov care atestă că URSS plănuia deja să invadeze aceste 3 ţări şi chiar harta prezentată în film, cu însemnările personale ale lui Stalin, „din anii ʼ30” cum se spune, atestă acest plan de a le ocupa, înainte de aşa-zisa „apropiere a elitelor de Germania”. În plus, conform pactului menţionat mai sus, chiar Germania încuviinţase deja aceste zone ca aparţinând URSS, deci dovada prezentată în film, a unui spion sovietic din Lituania care ar fi participat la o întâlnire (nu se spune ce fel de întâlnire – a guvernului, a unei societăţi literare, a unui grup de prieteni la un restaurant??) unde s-ar fi spus că Germania vrea să schimbe sistemul în Statele Baltice şi să facă din acestea Statele Unite, pare cu atât mai puţin relevantă şi mai mult forţată. Un caz perfect de generalizare pornind de la un exemplu minor.

De asemenea, se ignoră complet faptul că Ţărilor Baltice li s-au dat ultimatumuri de către Moscova, după ce în prealabil fuseseră forţate să accepte trupe sovietice pe teritoriul lor. Deci o rezistenţă armată, în condiţiile în care propria armată nu era mobilizată, iar trupe sovietice erau deja în ţară, era imposibilă. Din nou, se „uită” să se spună că acele documente prin care  Lituania „cerea” să fie acceptată în URSS, arătate cu pompă în film, sunt de fapt semnate după acceptarea ultimatumului, după intrarea trupelor sovietice şi ocuparea completă a ţării, după încălcarea constituţiei şi după punerea în funcţie a reprezentanţilor Moscovei în urma unor „alegeri democratice” cu trupele sovietice în ţară. Desigur, reiese clar o „revoluţie a poporului” şi o acceptare de bunăvoie a „unirii”, cu care istoriografia rusă se mândreşte şi astăzi;

Sursa: Russia Today

9) Se banalizează invazia Poloniei din 1939 de către Armata Roşie, aceasta devenind în articolul de faţă „preluarea de către URSS a părţilor estice ale Poloniei la scurt timp după ce a fost atacată de către nazişti”. „Părţile estice”, din nou un eufemism, pentru că URSS a ocupat circa 52% din teritoriul polonez, aşadar mai mult decât Germania nazistă. Deci, ca să fie clar, URSS nu a atacat Polonia conform acestei naraţiuni, ca şi când nu ar fi existat bătăliile de la Szack, Wytyczno şi altele, masacrul de la Katyn (atribuit iniţial de sovietici naziştilor, prin încă o manipulare a istoriei) şi altele, ci doar a „preluat” părţile sale estice, acesta fiind de altfel şi cuvântul-cheie. Succesiunea de cuvinte simbolice este preluare-URSS-Polonia-după-nazişti.

Sursa: alchetron.com

10) La sfârşitul acestui articol, se atinge încă un punct sensibil pentru Federaţia Rusă – faptul că URSS-ul lui Stalin este considerat în egală măsură de către unii „revizionişti” responsabil „pentru partea europeană a celui mai ucigător conflict armat din istorie”. (Oare care „revizionişti”? Şi ce ar dori să revizuiască? Graniţele trasate după protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, cel care nici nu a existat?) Poziţia Moscovei aici este clară, şi astfel se încheie în această notă fermă articolul: „Moscova vede aceasta ca pe o defăimare, o versiune distorsionată a evenimentelor, care denaturează, ascund sub o aparenţă amăgitoare în mod convenabil rolul jucat de colaboratorii lui Hitler în Europa de Est şi de către cei din alte părţi care au avut o atitudine împăciuitoare faţă de el.” Deci, iată că se explică mai bine ce însemnau aceşti „revizionişti” de mai sus, din nou tema „fasciştilor” finlandezi, români, polonezi, baltici (adică toţi cei care au suferit de pe urma Pactului Ribbentrop-Molotov) etc., dublată de tema Occidentului care a fost prea slab ca să i se opună lui Hitler atunci când ar fi trebuit. Desigur, nici URSS nu i s-a opus lui Hitler, ba chiar a semnat cu acesta un Pact Ribbentrop-Molotov prin care a împărţit Europa de Est, dar aceasta este o altă chestiune.

11) Deloc în ultimul rând, cultivă naraţiunea potrivit căreia ar fi „eliberat” Basarabia şi Bucovina de Nord de „ocupaţia” românească, pe care nu o dezvoltăm aici; ş.a.m.d.

Aceeaşi strategie, alt moment. Acest „joc” cu documentele declasificate nu este nou, este o strategie des folosită la Moscova. De exemplu, aflăm din acest articol cum în ianuarie 2020 Ministerul Apărării din Federaţia Rusă a desecretizat documente de arhivă despre Revolta din Varşovia din 1944. Această Revoltă din Varşovia a constat într-o serie de operaţiuni conduse de Armata Teritorială poloneză (Armia Krajowa), principala forţă de opoziţie împotriva naziştilor în Polonia, ulterior şi împotriva sovieticilor după ocuparea Poloniei de către aceştia, prin care polonezii au încercat să elibereze Varşovia înaintea intrării Armatei Roşii în oraş. Armata Roşie, în mod inexplicabil pentru unii, s-a oprit la porţile oraşului şi timp de 63 de zile a asistat la măcelărirea polonezilor de către nazişti, fără să acorde niciun ajutor polonezilor. Noua versiune a istoriei de la Moscova susţine că de fapt polonezii nici nu erau bine pregătiţi, capacităţile Armatei Roşii erau supraevaluate, iar de fapt liderii polonezi ai Revoltei ar fi autosabotat Revolta pentru ca aceasta să dea greş. De asemenea, Armia Krayowa a fost acuzată că de fapt ar fi „distrus ucrainenii şi evreii din oraş”. Nu este de mirare că în Polonia această versiune a Moscovei a fost considerată o jignire naţională, drept rezultat preşedintele Putin nu a mai fost invitat în Polonia la a 75-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz, dar aceasta vine să arate până unde merg versiunile alternative ale istoriei la Moscova. Iar după antecedente ca cel al masacrului de la Katyn înfăptuit de sovietici, dar atribuit de către aceştia naziştilor, nu este de mirare că astfel de „desecretizări” de documente atrag suspiciuni.

Concluzii. Unele dintre cele de mai sus pot să ne pară doar simple deficienţe de exprimare, omisiuni nevinovate sau simple percepţii uşor diferite, inerente naturii umane, însă la acest nivel lucrurile nu stau niciodată aşa. La acest nivel, astfel de naraţiuni au o încărcătură strategică mare, transmit anumite mesaje dorite şi fiecare cuvânt este bine gândit, deopotrivă atunci când apare şi atunci când nu apare. După cum astfel de „desecretizări” periodice de documente trebuie să ne dea de gândit, ele nu sunt întâmplătoare şi sunt foarte bine alese, este limpede că nu se desecretizează documente la întâmplare din arhivele fostului URSS.

Sursa: 4goodhosting.com

Să nu ne închipuim că falsificarea istoriei începe întotdeauna prin a spune că albul este negru sau invers. Aceasta se poate în societăţile totalitare, dar în societatea actuală este tot mai greu să faci asta. Astăzi, de cele mai multe ori se începe printr-o omisiune, apoi prin minimizare, bagatelizare, versiuni „alternative” ale istoriei, „descoperiri” noi, re-mistificări deghizate în „demistificări” ş.a.m.d. Această diferenţă se vede şi din articolul de faţă - dacă istoria în Federaţia Rusă se poate administra prin legi şi instituţii ale statului aşa cum se doreşte, articolele ca acesta, pentru publicul extern, se administrează altfel, cu omisiuni, minimizări, luări în derizoriu, scoateri din context sau afirmaţii care nu se sprijină pe fapte.

În încheiere, trebuie spus că istoria, memoria oamenilor, sunt lucruri extrem de importante, iar controlul asupra acestora, instrumentalizarea lor sau ştergerea lor fac parte din strategii în multe părţi ale lumii, nu doar la Moscova.

***

Analiză de Matei Blănaru, doctorand al Universităţii din Bucureşti şi cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse din cadrul ISPRI. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

46 Comentarii

echi
6.01.2022, 09:36:45

Din articol se deduc cateva conluzii: 1. Rusiei a inceput sa-i fie frica si a inceput manipularea populatiei; 2.Rusia nu-si asuma responsabilitatea pentru ticalosiile din trecut; 3. Rusia ramane ceea ce a fost toata existenta ei: o marlanca cu pofte de catzea in c@lduri! 4.Rusia e cea mai mare amenintare la adresa Europei si a Romaniei.

+10 (14 voturi)
Iulian Arion
6.01.2022, 10:01:11

Au si propagandisti in mediul online, care: 1. Prezinta harti ale teritoriilor istorice care au apartinut Rusiei, in care este si Romania. Se bazeaza pe stabilirea la Nufarul - Tulcea a capitalei regatului kievean. A fost de scurta durata si i-au trecut bulgarii Nistrul. 2. Putin și-a exprimat nemulțumirea la Conferința de la Helsinki din noiembrie 2006, că Rusia nu a fost consultată în ceea ce privește admiterea României și Bulgariei în Uniunea Europeană. 3. Mint ca NATO a instalat baze militare in fostele state comuniste. Faptul ca statele respective sunt membre NATO, reprezinta optiuni individuale. Nu au adus si armament nuclear sau trupe straine. Asa zisul angajament de la Malta de a nu se extinde NATO, era garantia Rusiei ca va intra si ocupa zona, ori-de-cate ori considera ca este amenintata din vest.

-16 (34 voturi)
mache
6.01.2022, 09:36:48

ca de obicei kk--ri rusesti facute pentru auditoriul de cimpalaci sputnik. uitati aici ce dorea Molotov dupa primul pact ribbentrof-molotov. dorea o a 2a impartire a europei chestie care l-a scos din pepeni pe Hitler. Intre altele dorea si sudul Bukovinei si Dobrogea-ca pasaj catre Bulgaria. Antonescu a facut fix ce trebuia la 22 iunie 1941. http://www.worldfuturefund.org/wffmaster/Reading/Germany/Hitler-Molotov%20Meetings.htm

+4 (10 voturi)
imacandi
6.01.2022, 09:41:38

pierdere de timp,cine mai crede astazi retorica Moscovei?e treaba de diplomati si de state

0 (6 voturi)
MV R.
6.01.2022, 09:59:28

Foarte binevenit acest articol! Că sunt cam mulți uituci în România...

+4 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (46)

Modifică Setările