Lavrov acuză Marea Britanie că „deformează“ concluziile anchetei OIAC în cazul Skripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov
Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a acuzat vineri Londra că „deformează“ concluziile anchetei Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în cazul Skripal şi că se serveşte de acest lucru pentru a acuza Rusia, relatează AFP.

„Politicieni ca Boris Johnson încearcă încă o dată să deformeze realitatea, afirmând că concluziile OIAC înseamnă validarea tuturor tezelor Marii Britanii fără excepţie“, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.

„Este vorba despre un nou exces al acestui politician, ne-am obişnuit deja“, a continuat el.

„OIAC nu a făcut decât să confirme compoziţia substanţei chimice“ folosite împotriva lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, şi nu originea ei, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

OIAC a anunat joi că analize de laborator „confirmă descoperirile Regatului Unit cu privire la identitatea agentului chimic toxic utilizat la Salisbury“ în otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skropal şi a fiicei sale.

Substanţa chimică este de o „puritate mare“, a precizat organizaţia, dar fără să stabilească responsabilitatea în acest caz, în care Londra acuză Moscova, care-şi clamează nevinovăţia.

Pe baza acestor concluzii, ministrul britanic de Externe Boris Johnson a declarat joi că nu poate să existe „vreun dubiu cu privire la ceea ce s-a folosit şi nu există o explicaţie alternativă cu privire la responsabilitatea“ acestui atac, pe 4 martie, în Anglia.

„Numai Rusia are mijloacele, mobilul şi experienţa în domeniu“, a dat el asigurări.

Rusia a anunţat, la rândul ei că „nu va crede“ nicio concluzie în cazul Skripal atât timp cât „experţii săi nu vor obţine acces la eşantioanele analizelor menţionate în expertiza OIAC“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite