Martorii lui Iehova, la un pas de interzicere în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus al Justiţiei a depus o cerere la Curtea Supremă pentru ca organizaţia centrală a Martorilor lui Iehova să fie declarată extremistă şi interzisă pe teritoriul Rusiei.

Documentul a fost publicat pe site-ul oficial al Curţii Supreme a Rusiei.

Aproximativ 175.000 de adepţi ai cultului Martorii lui Iehova, 406 organizaţii religioase locale şi 2.500 de grupuri vor fi afectate în cazul legiferării acestei decizii, notează presa rusă.

Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova a fost înregistrată oficial în Rusia în 1991 şi reînregistrată în 1999.

Martorii lui Iehova au fost în ultimii ani atraşi în numeroase procese în Rusia, fiind acuzaţi şi învinuiţi de activităţi extremiste.

Potrivit USA Today, procurorii ruşi au tot încercat să scoată acest cult în afara legii, acuzându-l că distruge familii, că este o ameninţare pentru viaţă şi că promovează ura.

Organizaţia centrală a Martorilor lui Iehova din Rusia a reacţionat printr-un comunicat de presă în care critică această decizie.

Dacă va avea succes, declaraţia va avea consecinţe dezastruoase pentru libertatea religioasă din Rusia“, se arată în acest comunicat.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite