Medvedev a concediat un oficial responsabil de securitatea transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a concediat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului de Interne care se ocupa de securitatea în transporturi, informează AFP.

Aceasta este prima sancţiune de după atentatul comis luni pe aeroportul Domodedovo din Moscova, unde au murtit 35 de persoane, iar alte 116 sunt internate în spital, transmite Mediafax.

"Am semnat decretul de demitere a lui Andrei Alekseev, şeful direcţiei de transporturi a Ministerului de Interne, care se ocupă de districtul federal central ", a declarat preşedintele rus.

"Cei care nu muncesc cum trebuie vor fi pedepsiţi", a adăugat acesta, într-o intervenţie la televiziunea rusă.

De altfel, încă de marţi, preşedintele rus a criticat dur conducerea aeroportului deoarece nu a aplicat măsuri de securitate adecvate.

"Nu vreau să aud din partea directorilor companiilor de transport «noi nu suntem responsabili, poliţia este responsabilă »", a mai spus Medvedev.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite