Menghina lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinsă între 
spaţiul ex-sovietic şi Europa Centrală, zone în care Rusia a revenit în 
forţă, România, în prima linie în faţa ofensivei imperialiste, se 
confruntă cu riscul major al destabilizării şi aservirii
Prinsă între spaţiul ex-sovietic şi Europa Centrală, zone în care Rusia a revenit în forţă, România, în prima linie în faţa ofensivei imperialiste, se confruntă cu riscul major al destabilizării şi aservirii

Congresul UDMR şi alegerile din Republica Moldova ne-au revelat menghina în care Rusia prinde România. Separatismul maghiar devine tot mai agresiv şi făţiş, iar la est continuă ofensiva pentru readucerea hotarului imperial pe Prut. Două obiective urmărite consecvent de Moscova şi Budapesta, într-o alianţă ce reprezintă principalul pericol pentru România.

Liderii UDMR au decis că steagurile şi imnurile Ungariei şi aşa-zisului Ţinut Secuiesc să fie simbolurile naţionale ale maghiarilor din România. Poziţia unanimă a delegaţilor la Congresul de sâmbătă, de la Cluj, încalcă prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Cei care apreciază că este vorba de o exacerbare separatistă doar în scop electoral ar face bine să observe perseverenţa cu care UDMR obţine concesii pe seama tranzacţionismului dâmboviţean. Obiectivul final a fost, de altfel, afirmat răspicat la Congres de Kelemen Hunor: „Relaţia majoritate-minoritate trebuie să fie soluţionată pe termen lung şi cheia acestei soluţionări este legalizarea autonomiei“.  

La fel de transperente sunt şi obiectivele Kremlinului în Republica Moldova: „În Rusia nu ne este indiferent cum se va forma parlamentul în Moldova“, i-a spus, luna trecută, Vladimir Putin preşedintelui Dodon, într-una din cele zece întâlniri pe care le-au avut în ultimii doi ani.

Moldova, la cheremul ruşilor

Indiferent de cheia în care citim rezultatele alegerilor de duminică, partidul pro-rus, Socialist, s-a clasat primul (obţinând 35 de deputaţi din cei 101 ai noului parlament). Vestea bună este scorul Blocului pro-european ACUM, clasat al doilea la votul popular, dar al treilea ca număr de deputaţi (26 de mandate), din cauza sistemului electoral impus de Dodon şi Plahotniuc. Partidul acestuia din urmă, Democrat, va avea 30 de parlamentari. Oricare din cei doi oameni forte de la Chişinău va reuşi alianţele şi racolările care să determine o majoritate, Rusia este asigurată că Moldova nu va face paşi spre UE şi NATO. Pârghia de control – cei 40% din moldoveni care se declară nostalgici după epoca sovietică – şi-a confirmat eficienţa.

De mai bine de un deceniu, Kremlinul mută agresiv şi constant, iar rezultatele se văd mai ales în cele şase state legate de UE, din 2009, prin Parteneriatul Estic. Perspectiva europeană a fost închisă în mod intimidant pentru Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Iar optimiştii care se agaţă de faptul că 69% din exporturile moldoveneşti se îndreaptă spre UE şi numai 9% către Rusia, ar trebui să mediteze la eficienţa prezenţei ruse în Serbia, unde companiile ruseşti au investit de cinci ori mai puţin decât cele europene. Mai mult, Serbia a beneficiat de circa 3 miliarde de euro fonduri nerambursabile din partea UE, cu care îşi derulează aproape două treimi din comerţ. Dar gazoductul TurkStream, în construcţie accelerată pe teritoriul sârb, în direcţia Ungaria şi Austria, consolidează controlul energetic al Kremlinului asupra Balcanilor. După cum Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, sporeşte dependenţa Europei de gazul rusesc şi izolează Ucraina.

Şi Moldova a primit 800 milioane euro din partea Bruxelles-ului, ajutorul financiar fiind sistat, însă, de anul trecut, după derapajele puterii de la Chişinău, care au atras această definiţie fără echivoc din cea mai recentă rezoluţie pe acest subiect a Parlamentului European: „Republica Moldova este un stat capturat de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii politice şi economice în mâinile unui grup restrâns de persoane care îşi exercită influenţa asupra Parlamentului, Guvernului, partidelor politice, administraţiei publice, poliţiei, sistemului judiciar şi mass-mediei“. Un teritoriu al nimănui, cu o democraţie disfuncţională şi o oligarhie oportunistă – ce teren prielnic pentru ofensiva rusă!

Ofensiva la Marea Neagră

Rămâne de văzut rolul ce revine Transnistriei în planurile expansionismului rus. Din 2008, Rusia ocupă o cincime din teritoriul Georgiei, iar din 2014 controlează estul Ucrainei şi a anexat Crimeea. Tensiunile din Strâmtoarea Kerci din această iarnă au devoalat intenţia Moscovei de a transforma Marea Azov în lac rusesc. Observatorii occidentali se întreabă dacă nu cumva porturile ucrainene Berdiansk şi Mariupol sunt următoarele ţinte ale Rusiei, după care ar putea să vină rândul Odessei – caz în care avanpostul militar din stânga Nistrului poate juca un rol decisiv.

Vrem să rezistăm acestui asalt rusesc? Sau ne lepădăm de democraţie şi libertăţi la prima ameninţare?

Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa, avertiza recent că pasul următor preluării controlului asupra Mării Azov, prin ocuparea liniei de coastă ucraineană dintre Rusia şi Crimeea, va fi dominarea Mării Negre, de unde va putea acţiona în Mediterana şi Orientul Mijlociu. Cele două baze ruseşti, înfiinţate astă-toamnă pe litoralul nord-estic al Libiei, indică amploarea tendinţei expansioniste.

Rumoarea privind posibila absorbţie a Belarusului de către Rusia ori ameninţările preşedintelui Putin cu măsuri simetrice şi asimetrice, în cazul unei crize similare celei a rachetelor din Cuba ori la adresa ţărilor ce găzduiesc arsenal defensiv american, sunt doar părţile vizibile ale unui aisberg în permanentă înaintare.

Strategia anti-românească. Cozile de topor

Această ofensivă ne priveşte direct, după cum a atras atenţia, zilele trecute, consilierul politic al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Schlaefer, asupra propagandei menite să dezbine şi mai mult societatea românească, să slăbească România şi să-i erodeze legătura transatlantică şi europeană. „Vedem o strategie foarte sofisticată care este ţintită spre România“, a avertizat public diplomatul american.

Unul din momentele campaniei de decuplare a României de lumea euro-atlantică a fost dezbaterea găzduită de fundaţia prezidată de Adrian Năstase şi unde academicianul Răzvan Theodorescu a lansat un mesaj pe care îl vom auzi tot mai des, în diferite forme: „Noi suntem o lume a Răsăritului. Că e bine, că e rău, aşa ne-a aşezat Dumnezeu şi mentalul nostru este un mental răsăritean“, iar „Răsăritul Europei, din care noi facem parte, (...) Răsăritul acesta este foarte puţin iubitor de democraţie. Este foarte iubitor de autocraţie, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală“. Vasăzică, ăsta ne e datul sorţii, între „cele două Europe“ pe care le-a vizat conferinţa: „N-avem ce căuta în Europa Centrală, în Europa lui Kafka, a lui Musil, a lui Brod, a lui Zweig, a lui Kundera. Aia este o altă lume, este lumea austrocraţiei, o lume de alte tradiţii, cu care noi nu avem nimic, lumea protestantă şi lumea catolică, extrem de respectabile, dătătoare de măsură pentru Europa Occidentală şi pentru periferia ei creatoare, care este Europa Centrală“, a spus vicepreşedintele Academiei Române.

Gravitatea unei asemenea provocări ideologice este sintetizată de istoricul George Damian: „Problema cea mai mare este că avem de-a face cu o schimbare profundă de paradigmă: renunţarea la perceptele generaţiei de la 1848, cea care a demarat procesul de reapropiere a românilor de civilizaţia europeană occidentală“.

Prinsă între spaţiul ex-sovietic şi Europa Centrală, zone în care Rusia a revenit în forţă, România, în prima linie în faţa ofensivei imperialiste, se confruntă cu riscul major al destabilizării şi aservirii. Iar contextul internaţional nu ne e favorabil, după cum s-a văzut la Conferinţa pentru Securitate de la München. Ruptura transatlantică şi pledoaria cancelarului Merkel pentru parteneriat cu Rusia ne expun şi mai mult menghinei pe multiple paliere manevrate de la Kremlin.

Roata istoriei se întoarce şi ne obligă să răspundem urgent la o întrebare vitală: vrem să rezistăm acestui asalt rusesc? Sau ne lepădăm de democraţie şi libertăţi la prima ameninţare? Iar dacă suntem hotărâţi să le apărăm: cu cine şi în ce fel? Aceasta e adevărata provocare, cu miză existenţială, pentru statul român, clasa politică şi acest popor traumatizat de cele 12 invazii ruseşti din ultimii 280 de ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite