Rusia

articolul anterior articolul urmator

Moscova: Ruşii arestaţi în Belarus se duceau în America Latină

7
3 Aug 2020 19:03:26
Autor: News.ro
Mercenari ruşi
Mercenari ruşi

Grupul de cetăţeni ruşi aresataţi săptămâna trecută în Belarus şi prezentat de Minsk ca mercenari din cadrul grupului paramilitar Wagner se aflau în drum către America Latină, a anunţat luni diplomaţia rusă, în urma unei întâlniri cu aceştia, relatează Reuters.

Autorităţile belaruse îi acuză pe aceşti aproximativ 30 de bărbaţi că au urzit un complot vizând destabilizarea fostei republici sovietice înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute la 9 august.
 
Moscova respinge aceste acuzaţii şi cere explicaţii.
 
Relaţiile între cele două ţări s-au tensionat în urma eşecului unor negocieri cu privire la un contract de furnizare de hidrocarburi, anul trecut.
 
Preşedintele belarus în exerciţiu Aleksandr Lukaşenko, care se confruntă cu o contestare tot mai puternică, este suspectat de faptul că denunţă un complot pentru a reprima opoziţia.
 
Un diplomat rus, Kirill Pletniev, a declarat pentru RIA Novosti că destinaţia finală a ruţilor arestaţi în noaptea de 28 spre 29 iulie era ”un stat din regiunea Americii Latine”, pe care nu l-a dezvăluit.
 
Rusia întreţine relaţii strânse cu mai multe ţări sud-americane, mai ales Cuba şi Venezuela.
 
Şeful anchetatorilor belaruşi însărcinaţi cu dosarul a anunţat vineri că suspecii prezintă ”versiuni contradictorii”. Unsprezece dintre ei au declarat că se aflau în drum către Venezuela, alţi 15 către Turcia, doi către Cuba, iar unul către  Siria. Unul a spus că nu-şi cunoştea destinaţia, iar alţi trei au refuzat să vorbească.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Ivan Turbinca
3.08.2020, 19:59:24

Reținerea cetățenilor ruși în apropiere de Minsk este o provocare deliberată a președintelui Alexander Lukashenko pentru a câștiga asupra naționalistilor din Belarus. Această opinie a fost exprimată de primul șef al Bielorusei post-sovietice, Stanislav Șușevici. „Regimul lui Lukashenka se bazează pe forțele militare brute precum regimurile latino-americane. Nu cred că, dacă Rusia ar vrea să creeze dezordine aici, ar face-o într-un mod atât de ridicol. Aceasta este cu siguranță o provocare a lui Lukashenka. Îi este greu să falsifice alegerile aici, el are nevoie de sprijinul forțelor naționale de aici, care ca mișcările anti-ruse. El vrea să le câștige de partea sa, astfel încât cel puțin câteva zeci la sută să voteze pentru el - atunci va fi mult mai ușor să aranjeze alegerile ", a spus Șușevici într-un interviu acordat NSN . El a adăugat că Lukashenka a decis o provocare din disperare și din lipsa unui rating real.

+2 (6 voturi)
Victor Nagy
3.08.2020, 20:13:14

Daca sunt rusi .... sunt .................mercenari . Daca sunt americani ....sunt.... subcontractori .

+1 (5 voturi)
un cetatean european
3.08.2020, 21:09:23

"...Unul a spus că nu-şi cunoştea destinaţia..." faina chestia ,pleci da' nu stii unde. In Venezuela mergeau la cules de corcoduse pentru Maduro? Siria? Cuba? Deci pana la urma nu erau totusi turisti cum au declarat rusnacii la inceput,

+1 (3 voturi)
Andrei Adrian
3.08.2020, 22:19:23

Turisti au fost aia din Crimeea.

-1 (1 vot)
Ivan Turbinca
3.08.2020, 22:28:26

Da voua nu va este totuna,ce au intre ei, rusii si belorusii?

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)