Rusia

articolul anterior articolul urmator

O navă de recunoaştere rusească s-a scufundat după o ciocnire cu un vas care transporta oi din România

100
27 Apr 2017 15:37:02
Autor: Viorica Marin
FOTO korabli.eu
FOTO korabli.eu

O navă-spion a Rusiei a intrat joi în coliziune cu un alt vas în apropierea coastelor turce ale Mării Negre. Toţi cei 78 de membri ai echipajului navei ruse au fost evacuaţi, dar vasul rusesc s-a scufundat. Cargobotul sub pavilion Togo, ce transporta oi din România, a suferit avarii în partea frontală, dar şi-a continuat drumul.

Într-un comunicat de presă din 27 aprilie, Ministerul rus al Apărării a anunţat că o navă a marinei ruse a lovit o altă ambarcaţiune în Marea Neagră.
 
 „Liman“, o navă de recunoaştere rusească  de 1 560 de tone, a  lovit un cargobot în Marea Neagră, a adăugat ministerul rus.
 
Ministerul rus al Apărării a anunţat, citat de TASS, că nava spion a suferit o fisură sub nivelul apei în urma coliziunii, care a survenit în condiţii de ceaţă şi lipsă de vizibilitate, la circa 40 km nord-vest de Strâmtoarea Bosfor.
 
"Nu există victime în rândul echipajului", a precizat ministerul rus, citat de agenţia Interfax.
 
Un responsabil al pazei de coastă turce a menţionat pentru AFP că nava rusă s-a scufundat în urma ciocnirii, dar întregul echipaj a fost salvat.
 
Un comunicat armatei ruse notează că incidentul s-a produs la ora 11.53 (08.53 GMT), identificând celălalt vas ca Ashot-7 şi menţionând că la faţa locului au fost trimise mai multe nave ruseşti şi un avion. 

 
Un membru al gărzii de coastă din Turcia, citat de agenţia de ştiri TASS, a declarat că a salvat 78 de oameni de pe navă.
 
Toţi cei 78 de membri ai echipajului navei ruse implicate într-o coliziune cu un cargobot au fost salvaţi, a anunţat joi Paza de Coastă turcă, relatează The Associated Press.
 
Un oficial turc în domeniul siguranţei coastei a declarat pentru Reuters că cei 78 de membri ai navei ruse de recunoaştere care s-a ciocnit cu o navă - sub pavilionul Togo -, în apropiere de coasta turcă, la Marea Neagră, au fost evacuaţi de pe nava rusă.
 
Potrivit postului NTV, nava rusă a intrat în coliziune cu o navă care transporta oi şi care plecase dintr-un port din România.
 
Oficialul turc n-a făcut însă nicio precizare despre nava sub pavilion togolez sau despre starea echipajului ei.
 
Potrivit ministerului rus nava Liman a ciocnit ambarcaţiunea „Ashot-7“, la aproximativ 40 km sud-vest de strâmtoarea Bosfor.
 
Construită în 1970 de către Uniunea Sovietică, nava „Liman“, este echipată cu o staţie radar, un detector hydroacustic şi alte echipamente de recunoaştere pentru a urmări nave şi submarine.
 
Liman ar fi monitorizat exerciţii desfăşurate de NATO în Marea Neagră, după cum au indicat în februarie surse militare. 

Vasul-cargo care a intrat în coliziune joi cu o navă militară rusă, în sud-vestul Mării Negre, plecase din Portul Constanţa miercuri seară, potrivit datelor prezentate de un site specializat în deplasările navelor.

 Conform site-ului de profil MarineTraffic.com,citat de mediafax.ro, nava Youzarsif H a plecat miercuri dimineaţă din Portul Midia, iar miercuri seară făcuse o scurtă escală în Portul Constanţa.

Nava sub pavilion Togo are la bord 8.800 de oi şi are ca destinaţie Iordania, relatează postul turc NTV.

Potrivit unor surse citate de presa turcă, nava, cu 17 oameni la bord, a suferit avarii în partea frontală în urma coliziunii, dar poate continua cursa. Nici un membru al echipajului nu a avut de suferit.

Ministrul turc al Transporturilor a declarat că nava sub pavilionul Togo implicat în coliziunea cu nava rusă de spionaj a suferit avarii minore şi îşi poate continua drumul.

 Ahmet Arslan a mai declarat pentru postul de ştiri A Haber că această coliziune la Marea Neagră, în largul Istanbulului, a avut loc în condiţii de ceaţă densă.

O anchetă în vederea stabilirii cauzei exacte a coliziunii a fost deschisă, a mai anunţat ministrul Transporturilor.

”Sunt avarii uşoare pe cargobot. Sunt la prova vasului, însă nimic care să o împiedice să navigheze”, a precizat Arslan.

Navă rusă de spionaj s-a scufundat după ce în urma coliziunii cu vasul de mărfuri s-a ales cu o gaură în cocă.

Premierul turc Binali Yildirim l-a sunat joi pe omologul său rus Dmitri Medvedev şi şi-a exprimat ”tristeţea”, după coliziunea în care a fost implicată o navă rusă de spionaj.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

MadWolf
27.04.2017, 15:55:10

Sariti! Cioloveci la apa!!! =))

+19 (23 voturi)
gyll
27.04.2017, 16:07:00

Culegea"creveți"pe acolo? Iată înalta tehnologie rusa, cică a intrat intr-o nava ce transporta 🐑🐏

+20 (20 voturi)
_ Alex
27.04.2017, 16:10:25

Coaja aia cica avea pe ea echipamente de monitorizare a navelor de suprafata si a submarinelor... si tot nu i-au vazut pe berbecii aia cu care s-a ciocnit...

+21 (23 voturi)
andreescu marius
27.04.2017, 16:23:12

Pe rusi ia scapat marinari din turcia in loc sa iasa si ei la mal calare pe cite-o oaie sau alt animal,animalele au iesit inot la mal.Nava turca nu sa scufundat ci a foost scufundata pentru a urmari mai bine de pe fundul mari ce se intampla in zona...Daca nau fost in stare sa vada ca se apropie de ei o simpla nava care nu avea mijloace de camuflaj atunci ce spionaj puteau ei sa faca ??? Sau erau beti si au vrut sa fure vreun animal sa-si astampere foamea cu vreun gratar si sau apropiat prea brusc de nava cu animale,trosc si sa scufundat barcuta.

+4 (6 voturi)
arogantu
27.04.2017, 16:26:44

Concluzii: 1) scorul Togo -Rusia este 1-0 ptr Togo 2) supernava ruseasca a fost scufundata sau avariata grav de un vapor ce transporta berbecuți ( astfel de ce paza de coasta ar evacua toți rusi de pe nava) 3) asta se întâmplă când conduci vaporul sub influenta uleiului de baie 4) neoconii imperialisti au folosit un vapor cu berbecuți sa provoace Rusia atacând mișelește un vapor de cercetare ( ce dreacu cercetau acolo) 5) Dumnezeu / Allah nu bate cu parul și înainte sa ți-o dea la temelie îți trimite semne ( un vapor cu berbecuți în cale de exemplu)

+9 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările