Rusia

articolul anterior articolul urmator

Occidentul încă încearcă să-l descifreze pe Vladimir Putin, deşi acesta conduce Rusia de 18 ani

40
7 Dec 2017 14:26:45
Autor: Viorica Marin
Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin

Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, conduce Rusia de aproape 18 ani şi cel mai probabil va sta la Kremlin încă şase ani, până în 2024. Asta, deoarece miercuri a anunţat că va candida pentru un al patrulea mandat de preşedinte. Anunţul făcut de Putin a fost primit în ţară cu bucurie de mai mulţi oameni politici, dar şi cu iritare de către opoziţie.

„Această decizie le va permite ruşilor să aibă încredere în viitorul lor“, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de RIA Novosti.  „Vladimir Putin a făcut întotdeauna tot ce-i stă în putere pentru a apăra oamenii şi ţara în momentele cele mai grele“, a subliniat el. 
 
„Societatea există astăzi pentru că Vladimir Putin rămâne preşedinte, iar aceasta are o mare importanţă“, a declarat fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, citat de TASS.  Opozantul  Aleksei Navalnîi a reacţionat spunând  că un nou mandat ar fi „un pic cam prea mult“ pentru Putin, la putere în Rusia de aproape 18 ani şi care va depăşi, în cazul unei realegeri aproape sigure, recordul lui Leonid Brejnev, care a condus Uniunea Sovietică din 1964 până în 1982. „Propun să nu acceptăm“, a scris Navalnîi pe contul său de Twitter. 
 
Încă şase ani cu Putin
 
Maxim Katz, deputat în consiliul legislativ al Moscovei şi blogger al opoziţiei, a scris că ruşii „trebuie să se aştepte din nou la cel puţin 6 ani de umilinţă şi ruşine naţionale“. 
 
„În ultimii şase ani, acest om a distrus reputaţia şi economia ţării noastre“, a notat Katz pe blogul său, făcând aluzie la sancţiunile economice occidentale legate de criza ucraineană şi la acuzaţiile de dopaj instituţionalizat. 
 
Pe reţelele sociale ruse, au fost postate numeroase mesaje ironice precum „Ce bucurie! El NU pleacă!“, „Ce surpriză!“ sau „Oare cineva se îndoia?“.
 
Occidentul nu este nici el surprins de decizia lui Vladimir Putin, cu toate că nu a reuşit să-l „citească“ nici după 18 ani de când a preluat frâiele Rusiei.  
Produs fabricat
 
Recent, în cadrul unui seminar, fostul director adjunct al CIA, Michael Morell, a fost întrebat dacă preşedintele rus Vladimir Putin se înscrie în tiparul liderilor ruşi,  sau este ceva nou pe scena politică rusă. Răspunsul a fost că Putin nu este un conducător rus clasic, este ceva de tip nou,  este „ fabricat“. 
 
El joacă un rol. El este produsul  KGB. Politicile şi acţiunile sale publice sunt concepute să întruchipeze un ţar pentru a-şi consolida şi menţine mai bine puterea. Efortul său de a purta mantia liderului atotputernic nu este altceva decât un efort conştient şi cinic de a-şi menţine puterea. 
 
Ca toţi despoţi din întreaga lume, Putin se teme de poporul său. El ştie că nu mai poate conta pe o economie în plină expansiune şi pe creaşterea nivelului de trai pentru a-şi asigura sprijinul, şi a trecut la teme naţionaliste. 
 
Putin a creat un personaj fictiv şi o atmosferă de frică pentru a controla populaţia şi pentru a o convinge că el este singurul care are răspuns la toate problemele . Paranoia falsă despre acţiunile şi intenţiile Statelor Unite urmăreşte , de fapt, crearea unui duşman pe care să dea vina pentru eşecul de a îmbunătăţi viaţa oamenilor, scrie „Foreign Policy“. 
 
Naţionalismul şi ortodoxia, noile găselniţe 
 
Tiranii ştiu instinctiv că au nevoie de un duşman, de o ameninţare, împotriva căreia să se coalizeze. Putin ştie că puterea este trecătoare. El ştie, de asemenea, că puterea sa, în timp ce pare solidă în prezent, este ilegitimă şi fragilă. El ştie că regimuri mai puternice şi mai longevive decât al lui au căzut la „protestele oamenilor“ şi la presiunea exterioară. El se teme de schimbarea regimului.
 
 Dar  folosirea naţionalismului ca mijloc de menţinere a puterii este periculoasă. S-a văzut acest lucru în Balcani. Transformarea grupului etnic majoritar în victimă permite unui lider să manipuleze cinic populaţia. Slobodan Milosevici a convins populaţia sârbă că a fost victimă în interiorul unei Iugoslavii multietnice, dar deznodământul a fost tragic şi pentru el şi pentru regiune.
 
Dacă Putin ştie un lucru, acela este că el nu poate niciodată să manifeste slăbiciune sau să piardă controlul. Mai nou a descoperit că ataşamentul la ortodoxie şi naţionalismul istoric rusesc este cel mai bun pariu pe termen scurt. Cu toate acestea, aşa s-a întâmplat şi în alte locuri, naţionalismul în sine este un lucru greu de controlat.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

Lucifer
7.12.2017, 15:05:18

Rusia lui Putin este un stat terorist. Rusia ameninţă şi agresează popoarele din imediata apropiere, dar şi statele europene şi chiar SUA. Putin vrea să facă din Rusia o mare putere şi fiindcă ştie că acest lucru nu se mai poate întâmpla, ameninţă şi blufează. Cea mai bună politică contra lui Putin este să nu fie băgat în seamă. Sancţiunile internaţionale trebuie să continue, inclusiv protecţia informatică la agresiunile media sau ale spionilor/trollilor ruşi. Mai este puţin şi Rusia se va prăbuşi eliminându-l şi pe Putin. Iar acţiunea concertată naţionalism - ortodoxism - manipulare/diversiune- nu va reuşi, fiind arme cu două tăişuri, care se pot întoarce contra lui.

-3 (21 voturi)
marius cristian
7.12.2017, 15:14:42

Mai nou a descoperit că ataşamentul la ortodoxie şi naţionalismul istoric rusesc este cel mai bun pariu pe termen scurt. Sunt cel mai bun pariu intru eternitate pentru orice popor european care se respecta pe sine si neamul sau , singura contra-pondere impotriva corectitudinii politice anti-crestine si anti-natioanale , si singura stavila contra invaziei musulmane arabo-africane.

-1 (17 voturi)
Goicea Niculae
7.12.2017, 15:54:24

Un lucru devine din ce in ce mai clar. Inteligenta si geniul lui Putin au salvat Rusia din distrugerea pregătită de occident . In momentul de fata Rusia este un lider de necontestat in lupta pentru pacea mondiala si pentru crearea unei societăți internaționale bazate pe respect reciproc si pe posibilitatea tuturor tarilor sa prospere independent. Este normal ca acest lucru sa fie o enigma pentru Hoitarii războiului permanent si al distrugerii vieții pe pământ.

0 (20 voturi)
Voluntat Solis
7.12.2017, 16:14:17

Fii ma serios. Numai navii isi imagineaza ca Putin e un fel de atot-puternic care taie si spanzura. Putin e la fel ca Basescu. Un exponent al unui grup de putere din servicii si armata, pus in functia de presedinte. Basescu in Romania face parte din gasca pro-occidentala, si anume atlanticistii. Putin este fata vizibila a grupului de putere din Rusia, anume grupul euro-asiatic. Tot asa cum Trump e fata vizibila a neoconilor americani care vor razboi cu Iran. Cand Putin va expira, poate il vor lasa sa se retraga precum Gorbaciov si sa isi scrie memoriile. Poate nu, poate ii servesc un ceai de polonium.

-6 (14 voturi)
FSB Bolshevik Basarabean
7.12.2017, 16:44:22

Putin nu este OM, Putin este o Functie ! A fi PUTIN insemna pentru orice lider politic A FI SUFLET IN SUFLET CU POPORUL SAU, A_I IMPARTASI VALORILE SI A_I RESPECTA TRECUTUL!!! Ura satanica proliferata fata de PUTIN denota toata disperarea la care a ajuns clica nocono-globalista in ultimii 15 ani, semn bun pentru oamenii de buna credinta din toata lumea. PUTIN (functia) le-a dezavuat toate minciunile, le-a demonetizat toate "valorile" si le-a dat pe fata toate planurile diabolice urzite de acesti dementi contra speciei umane. Numai "operatia Trump" cit face !!!

+1 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (40)

Modifică Setările