„Din punct de vedere politic, Ucraina este o ţară străină,
dar când vine vorba de spiritualitate şi istorie, lucrurile stau diferit. În
faţa lui Dumnezeu suntem aceeaşi naţie, practicăm aceeaşi religie ortodoxă,
oricât de mult s-a dorit să se creadă altfel“, a spus Patriarhul, adresându-se
enoriaşilor înainte de începerea rugăciunii, scrie thevoiceofrussia.com.
El a precizat că „minorităţile religioase sunt respectate, dar că vor continua să susţină că Ucraina este o parte integrantă din Sfânta Rusie, o ţară ortodoxă“.
Patriarhul Kill a cerut „tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse“ să se roage în ajunul sărbătorii creştine „pentru ca oamenii din Rusia să trăiască în Ucraina“ pentru ca Domnul să pacifice ţara ucraineană şi să nu permită „un război intern“, pentru a opri intenţiile celor ce doresc să „rupă în bucăţi Sfânta Rusie“ prin mijloace politice sau prin exercitarea puterii, notează aceeaşi sursă.
„Acest lucru s-a întâmplat în mod repetat în trecut şi nimeni nu a reuşit s-o facă vreodată“, a mai spus Patriarhul. „Iar astăzi, când tentaţia de a face acest lucru prin superioritatea militară şi politică este puternică, noi, copii ortodocşi din Sfânta Rusie, ar trebui să ne rugăm Domnului pentru pacificarea Ucrainei, încetarea violenţelor şi stabilirea păcii“, i-a îndemnat Patriarhul.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
14 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cand la Donetk evreilor li se spune sa declare averea ca daca nu vor fi expulzati, de acolo rusia nu mai e sfanta! Nu a fost niciodata! Ma abtin de la altceva, mai spun doar atat rusii sunt niste cotropitori de tari!
Draga Parinte Kiril, am ferma convingere ca din Rusia in afara de gaz nu poate veni nimic bun. Discursul tau e unul politic. M-as bucura daca ar fi sfanta. Maine, poimanie ai sa-l declari si pe Putin sfant. De fapt de la Rusia te poti astepta la orice.
Mie imi pare ca lui mos kirill i se vad epoletii de sub sutana...
Exact, un kgbist cu vechime,cam de pe la vreo 20 ani. A 'binecuvantat' tancurile si le-a trimis 'cu mnezeu' in Ucraina. Asta e o dovada in plus ca totu-i o caterinca,o industrie de facut miliarde la negru pe spatele prostimii, dar nici cu ea nu mi-e rusine.
Zis-a Domnul: Mir vsie! Iar nou: Doamne miluieste
Vezi toate comentariile (14)