Pedeapsa primită de o membră a Pussy Riot pentru publicarea unei scrisori despre condiţiile din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nadejda Tolokonnikova, una din cele două membre ale grupului contestatar rus Pussy Riot este condusă în aceste zile spre o închisoare din Siberia, după ce a declarat că a primit ameninţări cu moartea în fosta închisoare, a anunţat soţul său, Piotr Verzilov, citat de AFP.

Noua închisoare aleasă pentru Tolokonnikova este „în regiunea Krasnoyarsk, în oraşul Ninji Ingach (…) la 4.400 de kilometri de Moscova”, în estul Siberiei, potrivit lui Verzilov, care a postat pe contul său de Twitter informaţia.

Tânăra „ a fost exilată în centrul Siberiei. Aceasta este pedeapsa pentru impactul scrisorii sale”, a declarat soţul deţinutei. În luna septembrie, membra Pussy Riot a publicat o scrisoare în care declara că a fost ameninţată cu moartea şi denunţa condiţiile similare sclaviei în închisoare Mordovia, aflată la 600 de kilometri de Moscova, unde ispăşea pedeapsa. Decizia transferului a venit după ce Tolokonnikova a reluat greva foamei începută la sfârşitul lui septembrie.

Soţul membrei Pussy Riot a afirmat că soţia sa care va împlini joi 24 de ani „îşi va sărbători ziua de naştere într-o celulă de izolare din Krasnoyarsk”. Acesta a fost foarte îngrijorat după ce aproape două săptămâni nu a avut nicio veste de la soţia sa.

Delegatul rus pentru drepturile omului, Vladimir Lukin, a declarat marţi agenţiei Interfax că Nadejda Tolokonnikova este sănătoasă, precum şi faptul că este însoţită de un medic în timpul transferului la nou închisoare.

Nadejda Tolokonnikova, alături de altă tânără, au fost ajuns în închisoare după ce au cântat la începutul anului 2012 o „rugăciune punk” împotriva preşedintelui Vladimire Putin în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Cele două vor ieşi din închisoare în martie 2014.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite