La Sofia, socialistul pro-rus Rumen Radev a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale în faţa unei femei pro-europene, Ţeţka Ţatceva. La Chişinău, socialistul pro-rus Igor Dodon a câştigat clar alegerile prezidenţiale în faţa unei femei pro-europene şi pro-române, Maia Sandu.

Având în vedere că Ungaria lui Orban este deja pro-rusă, ca şi Serbia, putem trage concluzia că România este înconjurată, începând de ieri, de o mare de pro-ruşi. Atmosfera în zonă a început să se modifice de mai mult timp. Turcia a intrat într-o fază de autoritarism, Polonia – deşi anti-rusească – a luat-o pe calea naţionalismului euro-sceptic, în timp ce Ucraina este în continuare profund scindată între pro-europenii de la vest şi pro-ruşii de la est.

Să constatăm, în acelaşi timp, eşecul în linie al femeilor, care – toate – au susţinut politici progresiste. Faptul în sine anunţă o eră belicoasă. Acolo unde femeile pierd teren, bărbaţii sapă tranşee.

După o perioadă de extindere europeană şi de recul al Moscovei, Bruxelles-ul a intrat în criză, iar Rusia a încercat să revină şi să înainteze cât mai profund înspre vechile graniţe ale URSS. Confruntarea dintre Europa şi Rusia a evidenţiat, iarăşi, zonele tampon (Ucraina, în primul rând) şi statele fictive (Republica Moldova). În contextul nou creat, ţările din Sud-Estul Europei s-au reîntors la orientările lor tradiţionale, iar România nu este – nici ea –  o excepţie.

Aşa cum Ungaria şi Bulgaria sunt în mod tradiţional pro-ruse (Ungaria mai ales din dorinţa de a-şi extinde influenţa asupra Transilvaniei, Bulgaria din cauza dependenţei economice, dar şi a apropierii culturale de Rusia), Polonia şi România sunt în mod tradiţional anti-ruse. Diferenţa dintre Polonia şi România este că România a rămas net pro-europeană. România este, deci, în acest moment, nu doar singura ţară anti-rusă, ci şi singura ţară pro-europeană din Europa de Est.

Vor fi însă, şi în România, alegeri peste numai 30 de zile. Există deja voci care spun că o victorie, deloc improbabilă, a socialiştilor ar reprezenta un risc, deschizând calea pro-rusismului. Mai mult decât atât, este posibil ca formaţiunile anti-PSD - PNL, USR şi, eventual, PMP - să folosească această temere în campania electorală pentru a câştiga alegerile. După părerea mea, transformarea rusismului într-o temă de campanie ar fi o mare greşeală a acestor formaţiuni, care ar afecta serios România în următoarea perioadă.

În pofida listelor cu dughinişti şi putinişti, niciodată dovedite, în România nu există vreo formaţiune pro-rusă sau vreun un lider pro-rus. Nu există nici măcar un curent de opinie pro-rus. Transformarea campaniei electorale într-o luptă între pro-europeni şi pro-ruşi nu s-ar putea face decât în mod artificial (ceea ce nu înseamnă că nu e posibilă). România nu este nici Republica Moldova, nici Ucraina chiar dacă, în 2004, forţele de dreapta au încercat să ne convingă de acest lucru (şi au avut succes). De altfel, una din cauzele situaţiei actuale a Estului Europei este eşecul – previzibil de la început – al „revoluţiilor portocalii”. Nu cred că reintroducerea unui asemenea clivaj ar fi benefic României şi, în plus, e greu de crezut că el ar conveni, astăzi, UE sau SUA.

Marea miză privind România - care nu are, în fond, legătură cu alegerile - este păstrarea ei în zona de influenţă europeană şi americană. Acest lucru nu se poate realiza prin inventarea unui ”război” ruso-european sau ruso-american în România (deocamdată, slavă Domnului, nu se pune problema unui nou război ruso-turc). Mai mult decât atât, România va trebui să facă faţă, în următorii ani, schimbărilor geo-politice inevitabile determinate de situaţia din Turcia, de Brexit, de criza europeană şi mai ales de dorinţa lui Trump de a relansa relaţiile dintre SUA şi Rusia. La aceasta se adaugă, bineînţeles, evoluţiile încă imprevizibile din Ucraina şi Republica Moldova.

Este o perioadă dificilă, în care România trebuie să se aştepte ca politica ei să se facă din nou pe deasupra ei şi, probabil, în dezavantajul ei. Nu poate fi exclusă - şi orice om care gândeşte raţional ar trebui recunoască acest lucru – o regândire a relaţiilor dintre România şi Rusia în raport cu relaţiile viitoare dintre SUA şi Rusia sau dintre UE şi Rusia. Acesta este şi principalul motiv pentru care a transforma politica externă a României într-o temă electorală ar fi un fapt grav prin iresponsabilitatea lui.