Preşedintele Putin şi EW (războiul electronic)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg declara: Suntem în faţa celor mai mari provocări la adresa securităţii într-o generaţie. Provocările sunt complexe, interconectate şi provin din direcţii diferite. Promisiunile Primăverii Arabe au fost înlocuite de violenţă şi extremism. Rusia a anexat ilegal Crimeea, continuă să destabilizeze estul Ucrainei şi acum este în război în Siria. NATO se adaptează acestei lumi în schimbare.

Zonele strategice pentru Rusia

Pentru a-şi alimenta dorinţele agresive din ultimi doi ani şi pentru a ţine departe aviaţia occidentală de zonele unde operează, Rusia desfăşoară echipamente de apărare anti-aeriană de rază lungă de acţiune, S-300 şi S-400 în trei regiuni de importanţă strategic-operativă: Ţările Baltice (de o parte şi de altă respectiv în Belarus şi în regiunea Kaliningrad), Marea Neagră (peninsula Crimeea) şi acum în Levant. Generalul Philip Breedlove de pe poziţia de Comandat al forţelor NATO în Europa a făcut remarca că: Acţiunile militare ruseşti în Siria nu par a fi concentrate pe lupta antiteroristă, respectiv pe eliminarea grupării teroriste ISIS, sunt mai degrabă concentrate pe consolidarea şi dezvoltare de baze militare în zona alawită a Siriei pe ţărmul Mediteranei. De asemenea, cu prilejul unei întâlniri organizate de  German Marshall Fund  la care a participat şi generalul Breedlove acesta a vorbit despre un subiect în dezvoltare în geopolitica internaţională, acela al folosirii echipamentelor militare de apărare antiaeriană  pentru Anti-access/Area denial sau A2/AD (interzicerea accesului/ interzicerea intrării în zonă). În Europa de Nord, zona predispusă unor astfel de acţiuni este Zona Suwalki cuprinsă între Polonia, Lituania, Kaliningrad şi Belarus, noua Zonă Fulda (acea zonă din Germania, din timpul Războiului Rece, unde se aflau masate de o parte şi de alta a acestei fâşii de teren, mediu frământate, mii de trupe americane şi trupe sovietice cu tot cu echipamente de lupta, în special tancuri şi piese de artilerie grea). Subordonaţii domnului general comandant, generalii Frank Gorenc şi Ben Hodges au avertizat că baza de rachete de la Kaliningrad acoperă spaţiul aerian al Poloniei şi poate doborî orice aeronavă în zona Ţărilor Baltice. În contrast, sudul, nu avea baze pînă anul trecut când Federaţia Rusă a anexat ilegal Crimeea (baza navală din Crimeea, se afla sub controlul ucranian şi era închirată de Moscova de la guvernul din Kiev până în 2044 cu drept de prelungire pe încă 2 ani). Conform declaraţiei generalului Breedlove capabilităţile A2/AD ale ruşilor din Marea Neagră sunt: rachetele de croazieră (n.A.G. Kalibr) care pot acoperi suprafaţa întregii mări, rachetele anti-navă extrem de performante) în lupta navală (n.A.G. sitemele Bastion) cât şi rachetele pentru apărarea anti-aeriană care acoperă 40-50% din suprafaţa mării. Acum Rusia construieşte un alt centru de apărare anti-aeriană de tipul A2/AD în estul Mediteranei care să acopere o parte bună din Orientul Mijlociu dar şi din Marea Mediterană în special zona bogată în resurse de hidrocarburi. Generalul Breedlove declara după instalarea echipamentelor în Siria: am văzut sisteme de apărare anti-aeriană foarte sofisticate care au fost desfăşurate în zona aeroportului din Latakia. Am văzut avioane dotate cu rachete aer-aer de ultimă generaţie. Aceste echipamente sofisticate (A2/AD) nu sunt folosite, în niciun caz, împotriva ISIS care nu are forţe aeriene. Părerea generalului Breedlove este că aceste echipamente sunt folosite în primă prioritate pentru protecţia bazelor militare şi aeroporturilor de la Marea Mediterană ocupate de militarii ruşi. În al doilea rând ele asigură continuitatea regimului Assad şi abia în al treilea rând aviaţia desfăşurată în Siria face câteva raiduri împotriva ISIS, pentru a-şi legitima lupta împotriva terorismului, restul fiind atacuri împotriva opozanţilor lui Assad. Cert este că operaţiunile militare ale Rusiei în Siria continuă să se extindă şi tot mai mult material militar, de diferite tipuri, intră în zonă. E ca şi cum Moscova se pregăteşte pentru vreo 60 de ani de supremaţie militară în zonă.

Ce poate face NATO?

În zona Ţărilor Baltice şi a Mării Negre forţele NATO trebuie dislocate pentru a demonstra că aceste nu sunt spaţii interzise, ele sunt spaţii navale şi aeriene internaţionale. În al doilea rând, în acestă situaţie de insecuritate, este necesar să investim în forţe capabile să oprească starea conflictuală. Ca Alianţă trebuie să facem un pas înapoi şi să analiză capabilităţile existente la ora actuală pentru a contracara provocările datorate zonei A2/AD. Dar toate acestea implică investiţii şi mult antrenament- declara generalul Breedlove. Alianţa a făcut progrese importante de la Summitul NATO din Ţara Galilor şi până în prezent: pregătirea operativă a Forţei NATO de Răspuns[1], realizare forţei de reacţie rapidă denumită VJTF (Very High Readiness Joint Task Force), redarea autorităţii Comandatului Aliat Suprem al Forţelor NATO din Europa, SACEUR, în a alerta şi pregăti forţele la dispoziţie,  executarea a nenumărate exerciţii specifice diferitelor zone operaţionale, operaţionalizarea comandamentelor de divizie regionale şi prepoziţionarea de tehnică militară în diferite zone ale flancului est european, etc. Sunt acestea suficiente? În mod sigur nu. Dar măsurile continuă să se dezvolte odată cu lecţiile învăţate în teatrele de operaţii din Ucraina şi Siria.  

Rusia în Siria

Când Rusia a început operaţiunile militare în Siria pe 30 septembrie contingentul deplasat acolo, pentru paza instalaţiilor şi a tehnicii militare, era format din 1000 de militari, din infanteria marină dislocaţi iniţial în Crimeea,  30 de avioane şi 20 de elicoptere pentru sprijinul acordat trupelor prezidenţiale siriene împotriva rebelilor cu care luptau de 4 ani de zile. În conformitate cu declaraţiile analistului rus Ruslan Pukhov, un apropiat al Kremlinului: Războiul din Siria are propria lui dinamică. Operaţiunile din teren nu merg bine, trupele lui Assad sunt obosite, iranieni nu sunt foarte experimentaţi în schimb rebelii sunt extrem de abili în operaţiunile militare pe care le derulează. Asta explică participarea militară a ruşilor. Aşa să fie (!?) Dar atacurile împotriva civililor derulate de guvernul de la Damasc, miile de refugiaţi din zonele de conflict, purificarea etnică care are loc în Siria, creşterea continuă a efectivelor şi a tipurilor de echipamente militare ruseşti (creştere doar temporară aşa cum declara de curând preşedintele Vladimir Putin) astea se datorează opozanţilor lui Assad? Ce a câştigat Assad cu sprijinul ruşilor? Conform celei mai respectate reviste militare IHS Janes, numărul din noiembrie 2015, regimul de la Damasc a recuperat numai 0,4% din teritoriul naţional pierdut în dauna rebelilor şi a ISIS. După şase luni de operaţiuni militare Rusia şi-a dublat numărul de avioane care bombardează ţinte de pe teritoriul Siriei atât de la opoziţie cât şi de la ISIS. O decizie operaţională interesantă a Moscovei a implicat aviaţia de bombardament cu rază lungă de acţiune (avioanele Tu-22[2]), un prilej bun pentru a-şi instrui echipajele dar şi o oportunitate de a folosi bazele militare din sudul Rusiei ca punct de plecare în misiunile efectuate în teatrele de operaţiuni militare din Siriia (au efectuat în trei zile din decembrie în jur de 60 de misiuni). După şase săptămâni de operaţiuni militare Rusia şi-a dublat marimea grupului forţelor aeriene dar nu este clar dacă bombardierele cu rază lungă de acţiune, care sunt în număr de 25 şi includ pe lângă Tu-22 şi tipurile Tu-22M3, Tu-160 şi Tu 95 au ajutat forţele siriene în luptele împotriva rebelilor sau împotriva ISIS.  Care au fost ţintele? Depozite de muniţie, fabrici de producţie muniţie şi facilităţi petroliere aparţinând ISIS. De altfel Rusia a transformat operaţiunile din Siria într-o misiune de testare operaţională a noilor echipamente militare/echipamentelor modernizate introduse în dotare. Astfel au lansat de pe un submarin, Rostov pe Don[3], către ţinte terestre din Raqqa/Siria, noile rachete de croazieră Kalibr (acestea pot fi echipate cu încărcătură convenţională sau cu încărcătură nucleară). De remarcat faptul că sumbarinele au lansat din imersie aceste rachete. Preşedintele Vladimir Putin a negat faptul că Rusia urmăreşte obiective geopolitice precum rolul de mare putere declarând: Noi nu testăm noile noastre arme şi nu ne demonstră puterea, care este de asemenea importantă... dar esenţial este să protejăm Rusia. Întrebare este împotriva cui? Rusia devine tot mai implicată în acţiuni conexe războiului civil din Siria. După doborârea bombardierului Su-24, desfăşurarea sistemelor S-400 la Latakia, sisteme care acoperă întreg teritoriul sirian, nu face altceva decât să pregătească o lovitură la prima eroare a unui avion F16 aparţinând forţelor aeriene turce care ar pătrunde în spaţiul aerian sirian. Acest eveniment are o probabilitate de 70% să se producă. De asemenea marimea forţei navale ruseşti s-a dublat de la începutul ostilităţilor acum aflându-se 10 nave inclusiv crucişătorul purtător de rachete ghidate Moscova. Navele sunt capabile să tragă rachete de croazieră Kalibr dar sunt dotate şi cu rachete S-300 varianta navală. Rusia vrea să mai deschidă două noi baze aeriene în Siria (la 30-40 de minute de Latakia). Acestă opţiune denotă o pregătire pentru operaţiuni pe teren unde ai nevoie de capabilităţi de salvare şi de acoperire cu aviaţia de însoţire a trupelor terestre. Rapoartele serviciilor secrete arată că sunt peste 5000 de militari ruşi în Siria alături de zeci de tacuri T-90.  

Ostilităţi Hi Tech

Din zona de nord a Siriei vin ştiri precum cele care prezită noile desfăşurari de tehnică militară rusescă: dislocarea de sisteme de bruiaj a radarelor, a sistemlor de ghidare a rachetelor şi de bruiere a sateliţilor folosiţi la preluarea de imagini terestre. Potrivit ziarului Washington Post, comandantul militar al NATO a recunoscut public că, în Siria, Rusia a creat o zonă de excluziune aeriană considerată de experţii militari ruşi  impenetrabilă pentru toate mijloacele NATO (Anti-acces/Area Denial – A2/AD), denumită în jargon bulă de interdicţie aeriană. Zona din jurul guvernoratului din Latakia, unde se află baza aeriană rusă din Hmeymim, dispune de mijloace de ultimă generaţie, AA, navale, în estul Mediteranei (S-300 P M2) montate pe crucişătorul Moscova şi terestre (Pantsir-SI), S-300 şi S-400, sisteme care acoperă practic întreg teritoriul sirian.  Statul Major al armatei ruse a creat în Siria un comndament automatizat C4ISR (comandă, control, comunicaţii, computere,  culegere informaţii, supraveghere şi cercetare),  care a permis impunerea unei supremaţii relative în războiul radio electronic (Electronic Warfare - EW) contra sistemelor de recunoaştere terestre, aeriene şi  satelitarăe americane, impunând astfel de facto, această zonă de excludere a NATO în Siria (A2/AD Bubble) despre care am vorbit mai sus. Ca urmare a dislocări acestor echipamente, pe un cerc cu diametru de 600 km centrat pe baza rusească de la Latakia, NATO şi-a redus semnificativ capacitatea de a folosi propriile mijloacele de observare terestre, navale, aeriene şi spaţiale. Insuficienţa informaţiilor despre noile caracteristici ale sistemelor de recunoaştere şi de control al focului desfăşurate de Rusia face ca NATO să nu le poate anihila în totalitate prin bruiaj. Drept urmare tranzitul avioanelor de luptă al dronelor etc. ce utilizează acest spaţiu de excluziune aeriană nu mai este posibil fără acordul prealabil al comandamentului rusesc de la Latakia. Elementul cheie pus în funcţiune de ruşi este constituit din sistemele Krasukha-4 (denumit în standardul NATO-Belladona), sisteme de război electronic/EW. Este vorba de un sistem de bruiaj de bandă largă, care a fost utilizat pentru prima dată în zona Dombas din Ucraina, sistem care realizează un bruiaj non-stop al radarelor de supraveghere care dotează sateliţii americani spioni de joasă altitudine Low-Earth Orbit (LEO) din familia Lacrosse/Onyx, asupra radarelor avioanelor AWACS, E-8C şi asupra sistemelor care dotează avioanele fără pilot RQ-4, Global Hawk, MQ-1 Predator şi MQ-9 Reaper. Raza de acţiune a sistemului este între 150 şi 300 de km pentru sistemele radar aeropurtate sau cele ale rachetelor ghidate radar şi cauzează avarii sistemelor inamice de război electronic. Sistemul Krasukha-4 lucrează prin crearea unui flux de bruiaj asupra frecvenţelor fundamentale ale radarelor şi asupra altor surse care lucrează cu frecvenţe radio. O versiune tactică a acestui sistem este sistemul firmei ruseşti KRET[4] (Radio-Electronic Technologies Concern/ Concernul de Tehnologii Radio-Electronice)-Richag-AV montat pe elicopterele Mi-8MTPR1 ( o variantă a elicopterului Mi-8MTB5-1) şi care conform unor specialişti militari nu ar avea echivalent în lume. El echipează mai multe tipuri de echipamente militare de la elicoptere la avioane, de la nave la mijloace terestre şi submarine). Sistemul de război electronic (EW) este conceput să bruieze radare, sonare şi alte sisteme de detecţie din dotarea echipamentelor militare de toate tipurile deţinute de naţiunile din NATO, acţionând, de asemenea, împotriva sistemelor de rachete aer-aer şi sol-aer în limita a câtorva sute de kilometri. Platforma Richag-AV  cu baza pe elicopterele  Mi8-MTPR1 foloseşte un sistem multi-antenă, fiind realizat în tehnologie DRFM (un sistem militar perfecţionat de anihilare radioelectronică cu memorie digitală pe frecvenţe radio-DRFM-capabil de reţinerea şi întoarcerea semnalului emis de radar, perturbând astfel activitatea acestuia). Sistemele de acest tip sunt montate pe avioanele de atac ruseşti din primul val operaţional care orbesc sistemele radar şi de rachete inclusiv US MIM-104 Patriot permiţând ca avioanele de bombardament, din valul doi, să-şi lovească ţintele stabilite. Sistemul Richag-AV este folosit şi pentru culegerea de informaţii asupra sistemelor radar diverse fiind dotat cu o bază de date prin care recunoşte tipul de radar/instalaţie/tip de platforma detectată de sistem şi îl poziţionează pe hartă. Forţele aeriene ruseşti au primit 3 elicoptere Mi-8MTPR-1 echipate cu Richag-Av[5] urmând a ajunge la un total de 18 până în octombrie 2016 (costul total al echipamentelor se situează în jurul cifrei de 186 milioane de USD)

Războiul electronic EW din Orient a început în Marea Neagră

Elementele de război electronic (prescurtat în jargonul militar NATO-EW) au fost dezvoltate pentru prima dată în cel de-al II-lea Război Mondial de către Marea Britanie pentru a se apăra împotriva bombardierelor Axei dar şi pentru a-şi proteja propria flotă de bombardiere faţă de sistemele de supraveghere ale inamicului. Războiul electronic (EW) include sisteme electronice de atac/sprijin, culegerea/transmiterea de informaţii. Coreea, Vietnam, războiul Arabo/Israelian, războiul din Balcani, Desert Storm/Enduring Freedom, Afganistan, Ucraina sunt crizele în care EW a fost pilonul central al comunicării şi al interzicerii acţiunilor inamice. Ne aducem bine aminte că în 1989 România a fost supusă unui război electronic de mare intensitate sistemele de rachete dislocate pe teritoriul Românie trăgând după ţinte false un număr mare de rachete din sistemul de apărare antiaeriană. Modelul aplicat a fost cel din 1968 cănd sovietici au obţinut supremaţia asupra spaţiului aerian al Cehoslovaciei şi au desfăşurat debarcarea militară folosind flota aeriană de trasport militar. Ca urmare a războiul radioelectronic la care au fost supuse unităţile Armatei Române în timpul Revoluţiei din 1989, militarii se pregateau de o invazie reală. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, lansatoarele şi tunurile au doborât ţinte închipuite trăgând 58 de rachete sol-aer[6]. Ulterior, când comandanţii au ordonat căutarea ţintelor distruse şi-au dat seama că totul a fost o cacealma. De la începutul Primăverii Arabe ţările NATO conduse de SUA au adunat informaţii esenţiale în desfăşurarea ostilităţilor pe care le-au împărtăşit cu grupările de opoziţie susţinute folosind elemente de EW: sateliţi de supraveghere la joasă înălţime (seria Lacrosse/Onyx), avioane de recunoaştere NATO E3 Sentry(AWACS), USAF RC135-Rivet Joint, Sentinel R1 (RAF-UK) şi drone Reaper. Echipamentele NATO şi cele ale SUA de EW au vizat comunicaţiile ISIS cât şi culegerea de informaţii tactice esenţiale lovirii de către forţele irakiene sau cele ale opoziţiei siriene a ţintelor din zonele operaţionale fie că erau de la ISIS sau cele ale forţelor siriene guvernamentale. Rusia ştie că echipamentele de supraveghere ale NATO sunt capabile să monitorizeze activitatea de la bazele militare ruse din Siria inclusiv loviturile aeriene împotriva grupurilor rebele care sunt atacate de aviaţia rusă, muniţia folosită şi locaţiile lovite. Pentru a evita să fie spionată a necesitat ca Rusia să orbească ochii şi urechile NATO astfel ca acţiunile ei să nu mai poată fi monitorizate. La acest lucru s-a referit Comandantul Suprem Aliat generalul Philip Breedlove la seminarul organizat de  German Marshall Fund când a vorbit de sistemul KRET şi a avertizat crearea unei bule(bubble) A2/AD deasupra părţii estice a Siriei la ţărmul Mediteranei, în enclava Kaliningrad şi în Crimeea. În secolul XXI A2/AD este o combinaţie de sisteme precum sistemele de rachete sol-aer şi cele anti-navă care previn intrarea în zona protejată din aer de pe sol sau de pe mare. Rusia a desfăşurat în Siria şi alte tipuri de material modern care generează contra-măsuri, inclusiv în spectrul vizibil, infraroşu sau laser, contra mijloacelor optoelectronice de supraveghere aeriană şi satelitară (IMINT) ale americanilor. Este vorba de arma ultra-secretă care îi permite lui Putin să-şi asigure supremaţia în războiul radio-electronic în Siria. Îninte de desfăşurarea militară în Siria Rusia a testat capabilităţile de EW în zona de conflict a Ucrainei. Ruşii au făcut o demonstraţie, în Marea Neagră asupra capabilităţilor lor de război electronic a unui avion de vânătoare Su-24 care a zburat deasupra distrugătorului clasa Arleigh Burke, USS Donald Cook căruia i-a orbit sofisticatul sistem radar Aegis, parte a echipamentelor modere cu care sunt dotate crucişătoarele şi distrugătoarele americane. Evenimentul s-a petrecut în timpul marşului în Marea Neagră, în primăvara lui 2014, când distrugătorul dotat cu rachete  de croazieră Tomahawk naviga în apele internaţionale. Rusia a trimis un avion de vânătoare dotat cu ultimele elemente de război electronic care a zburat desupra distrugătorului. Iniţial radarul de la bordul distrugătorului l-a detectat calculându-i direcţia şi viteza  a dat alarma apoi după căteva secunde ecranele radar s-au albit(!?). Sistemul radar a încetat să mai funcţioneze. Avionul Su-24 a trecut de 12 ori asupra ţintei simulând un atac cu rachete după care a dispărut. 

Jocul de-a şoarcele şi pisica

Zona creată în Siria este parţial opacă pentru toate mijloacele NATO de observare terestre, navale, aeriene şi spaţiale. Progresele Rusiei din ultimii ani în domeniul sistemelor radar i-a făcut pe planificatorii militari americani să suspecteaze că avioanele F-22 din generaţia a 5-a nu mai sunt invizibile pentru Rusia. Aşa se explică faptul că anul trecut Rusia a diminuat drastic finanţarea testelor avioanelor din generaţia a 5-a Su T-50. Deci poate fi folosit sistemul Krasukha-4 pentru a opaciza operaţiunile ruseşti în Siria? Parţial este adevărată formularea. Sistemele de supraveghere ruseşti pot monitoriza întreaga flotă de avioane ce zboară deasupra Siriei inclusiv sistemele de supraveghere precum echipamentele care operează în banda S (sateliţii Lacrosse şi sitemele AWACS), cele care utilizează banda X (sateliţii Sentinel şi echipamentele similare) precum şi cele care operează în banda J (dronele precum EQ9 Reaper). Cu aceste elemente (frecvenţele cunoscute) Krasukha-4 poate fi programat să angajeze pe rând ţintele având ca obiectiv întreruperea supravegherii şi adunării de informaţii de către acestea. Dar nu vă îngrijoraţi dragi cititori există un sistem de măsuri de contracarare a mijloacelor de război electronic al ruşilor denumit ECCM (contra-contramăsuri electronice). Sistemul ECCM bruiază semnalul trasmis de staţiile ruseşti sau în reduc efectul prin diferite metode dar există şi posibilitatea ca radarele NATO să bruieze staţiile ruseşti. Trebuie să acceptăm faptul că ruşii îşi testează noul sistem de război electronic EW în operaţiuni militare reale în Siria şi acest lucru nu trebuie neglijat. NATO la rândul ei îşi testează sistemele ECCM un alt tip de sisteme de război electronic cu efecte prezumate similare cu cele ale ruşilor.

 Şi astfel jocul din timpul Războiului Rece se reia.


[1] Lansată în anul 2002 NRF a fost concepută ca o forţă capabilă să reacţioneze foarte prompt la o gamă completă de ameninţări de securitate, de la managementul crizelor la apărarea colectivă. În septembrie 2014, la Summitul NATO de la Wales, aliaţii au decis să perfecţioneze NRF şi că creeze în cadrul său Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apare (cu adresare imediată la agresiunea Rusiei în Ucraina), forţă denumită şi “Spearhead Force” (Vârful de Lance).

 

[2] Avionul Tu-22 este un bombardier strategic cu rază lungă de acţiune şi poate transporta rachete şi bombe cu focos convenţional sau nuclear; aparatul a intrat în dotarea aviaţiei sovietice în 1972; Tu- 22 are un echipaj de patru aviatori, poate zbura cu viteză supersonică, este înarmat cu un tun de 23 de mm şi poate transporta până la 24 de tone de rachete şi bombe; anul trecut, aviaţia Federaţiei Ruse avea în dotare peste 100 de astfel de aparate.

[3] Submarinul rusesc Rostov pe Don, din proiectul 636.3 Varşavianka de submarine supranumite găuri negre în ocean, deoarece sunt aproape nedetectabile, se află în Mediterană în apropierea coastei Siriei. În arsenalul acestui submarin intră rachete de croazieră de tipul Kalibr PL, similare celor lansate de nave de război ruseşti din Marea Caspică asupra unor poziţii ale Daesh. Submarinul amiral din această serie este Novorossiisk, Rostov pe Don fiind al doilea submarin din acest proiect. Ministerul rus al Apărării a comandat în total şase submarine din clasa Varşavianka pentru Flota Rusiei din Marea Neagră.

[4] Concernul KRET a fost creat în 2009 si este implicat în dezvoltarea şi producţia de echipamente radio-electronice pentru aviaţia civilă şi militară dar şi pentru sistemele radar cu baza pe sol şi pentru crearea de instrumente de măsurare diverşi parametrii sisteme de mare precizie.

[5] Predecesorul acestui sistem a fost Smalta dezvoltat în anii 1970 sistem cu o bătaie de 100 km. Pe lângă Richag-AV ruşii mai folosesc L-175B pe platformele aeriene şi 1L267 Moskva-1 pe platformele terestre de război electronic.  

[6] Apararea antiaeriana a Bucureştiului era coordonata la acea vreme de Brigada 1 Rachete, avand în componenta nouă divizioane aflate la o distanţa de 30-40 de kilometri de Capitala. Trupele terestre, reprezentate în Bucuresti de Armata 1 aveau în subordine Regimentul de rachete KUB, cu o baterie aflata în serviciu permanent de lupta. Pe langa aceste mari unitati, mai existau Divizionul Aparare Aeroportuara Otopeni, Divizionul Aparare Aeroportuara Baneasa si Divizionul Aparare Antiaeriana mixt, din organica Diviziei 57 Tancuri Pantelimon, cu o baterie in serviciu permanent de lupta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite