Priorităţi strategice ale războiului informaţional rus în România şi Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Să creezi harababură în gânduri, să le faci ilogice şi dezordonate, să îl forţezi pe om să se îndoiască de adevăruri vitale stabile: e ceea ce îl face pe om să ajungă fără apărare în faţa manipulării” (Serghei Kara-Murza, 2003)

Text scris de *Nicolae Ţîbrigan

În ultima decadă, practica războiului informaţional al Rusiei s-a dezvoltat mult mai rapid decât se aşteptau analiştii şi experţii militari. Totuşi, la nivel de conţinut, noua tehnică nu reprezintă o inovaţie în materie de agresiune informaţională, mai ales că noua propagandă a Rusiei păstrează câteva repere fundamentale ale propagandei sovietice. Designerii propagandei şi dezinformării ruse au reuşit să înveţe din propriile eşecuri înregistrate în campaniile informaţionale din timpul protestelor democratice din Georgia (2003 – „Revoluţia trandafirilor”), Ucraina (2004 – „Revoluţia portocalie”) şi Kârgâzstan (2005 – „Revoluţia lalelelor”), adaptându-se cu succes la noile tehnologii informaţionale ale secolului XXI, mai ales prin utilizarea spaţiului cibernetic. Totuşi, neînţelegerea naturii acestor campanii de dezinformare şi manipulare lansate de strategii ruşi, precum şi identificarea unor contramăsuri eficiente pentru combaterea acestora – rămân principalele provocări ale oricărui stat interesat în securitizarea propriului spaţiu informaţional. Agresiunile informaţionale continuă să fie descrise în spaţiul occidental ca fiind ineficiente, mai ales din cauza falsităţii naraţiunilor ruse în spaţiul public, însă lipsa unor reacţii prompte din partea societăţii civile faţă de aceste „măsuri active” ale propagandei, dezinformării şi intoxicării pe aşa-zisele canale „alternative de informare” trădează o înţelegere rudimentară a logicii şi obiectivelor acestora pe termen lung.

Se pare că ceea ce ne este prezentat a fi o „diplomaţie publică” a Federaţiei Ruse a devenit deja un subiect dezbătut pe larg în presă, studii de specialitate, conferinţe etc., fiindu-ne prezentată ca o adevărată „avalanşă a manipulării” îndreptată împotriva populaţiei din statul vizat.

Cooptarea masivă a mass-media în interesele Armatei de către strategii de la Kremlin a adus primele rezultate în timpul campaniei militare din Georgia (2008), când numeroşi jurnalişti ruşi au fost aduşi împreună cu trupele militare pentru a susţine o campanie informaţională prin care să se relateze succesul Federaţiei Ruse în protejarea „propriilor cetăţeni”, lansând, în acelaşi timp, ştiri false despre „atrocităţile” comise de soldaţii georgieni în Osetia de Sud sau Ţhinvali. Astfel, un avantaj considerabil în acest război informaţional l-au avut şi televiziunile locale unde jurnaliştii ruşi aveau acces direct, difuzându-se permanent imagini cu forţele militare separatiste şi ruse care avansau pe teritoriul georgian, prezentându-le mai degrabă ca „forţe eliberatoare”. Şi guvernul rus s-a implicat direct prin folosirea unui purtător de cuvânt militar în cadrul unor interviuri televizate pentru a furniza informaţii despre desfăşurarea campaniei militare – o altă inovaţie pentru spaţiul informaţional al Rusiei.[1] Chiar jurnaliştii ruşi, afiliaţi Armatei, au început să-şi spună „legiunea media” („медийный легион” – rus.).[2] De altfel, această practică a devenit un element inalienabil în campaniile militare desfăşurate de Rusia, mai ales în urma anexării Crimeei (2014), intervenţiei militare din regiunile estice ale Ucrainei (2014) şi campaniei din Siria (2015). Cu alte cuvinte, puterea militară a reuşit să-şi dezvolte o nouă componentă importantă – „jurnaliştii-soldaţi”, care au contribuit decisiv la atingerea unor obiective stabilite în cadrul operaţiunilor.

Astăzi, aceste resurse informaţionale sunt mult mai perfecţionate şi adaptate contextelor din diferite zone strategice şi state. Tiparul „noii propagande” ruse este unul extrem de complex, „modelat” după tipare civilizaţionale, definind majorităţi relevante, mizând preponderent de emoţii şi încercând să ţină raţiunea cât mai departe de deciziile Kremlinului. Ori, cheia operaţiunilor de manipulare din Est constă în aşa-numita reţetă a „post-adevărului” („post-truth” – eng.)[3], unde adevărul sau minciuna nu mai contează. În fond, în campaniile de dezinformare se presupune definirea realităţii în funcţie de propriile interese ale actorilor internaţionali, iar teorema lui Thomas, ce subliniază că „o situaţie devine reală prin consecinţele definirii ei ca fiind reală”, poate fi aplicată şi în geopolitică, în sensul că se va impune ca realitate varianta adevărului unui oponent ce-şi va dezvolta o veritabilă forţă de comunicare.[4] Ingredientul unei dezinformări eficiente a fost explicat de scriitorul francez de origine rusă Vladimir Volkoff în cartea sa „Tratat de dezinformare: De la Calul Troian la Internet” unde arăta că aceasta ar fi compusă din trei elemente: 1) manipulare a opiniei publice; 2) mijloace deturnate şi 3) scopuri politice (interne sau externe), propunând următoarea definiţie: „Dezinformarea este o manipulare a opiniei publice, în scopuri politice, folosind informaţii tratate cu mijloace deturnate”.[5] Vom considera această definiţie drept una relevantă pentru prezenta analiză, pentru a putea identifica principalele teme din designul campaniilor de manipulare lansate de Rusia în spaţiile informaţionale ale României şi R. Moldova.

Rezultatele dezinformării în sondaje

Pentru a cuantifica rezultatele războiului informaţional rus în România şi R. Moldova, vom ilustra câteva rezultate din sondajele care fac referinţă la percepţia Rusiei (de altfel, eterogenă dacă am aplica o cercetare calitativă a subiectului).

Atunci când analizăm aprecierile românilor vizavi de Rusia şi politica sa externă, aceasta se plasează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte simpatia pe ţări, deloc surprinzător dacă luăm în considerare istoricul relaţiilor ruso-române. Potrivit rezultatelor sondajului „Barometrul INSCOP – Adevărul despre România”[6] realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 21-28 martie 2016, doar 27,9% dintre respondenţi au declarat că au sentimente mai degrabă pozitive faţă de Rusia, în timp ce doi din trei români (61,5%) manifestă atitudini mai degrabă negative, rezultate ce pot fi operaţionalizate prin sentimente de neîncredere, ură, respingere, anxietate, teamă etc. (Figura 1) La polul opus, în clasamentul perceperii ca principali aliaţi ai României în cazul unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale se află SUA cu 49,7%, Germania – 9,2%, Franţa – 4,5% şi cel mai interesant, chiar R. Moldova cu 3,5% – situaţie explicată prin proximitatea poziţionării geografice şi a comuniunii istorico-culturale faţă de Chişinău.

Fig. 1 Grafic INSCOP Research pe tema simpatiei pe ţări. Sondajul a fost realizat în perioada 21-28 martie 2016 pe un eşantion de 1063 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă din România şi cu o marjă de eroare de +/-3% la un grad de încredere de 95%

grafic dezinformare larics1

Pentru a completa tabloul vom analiza un alt sondaj realizat în perioada 26-27 octombrie 2015 de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, pe un eşantion multistratificat, reprezentativ la nivel naţional de 950 de persoane cu vârsta +18 ani şi la o marjă de eroare +/- 3,2%.[7] Sub aspectul unui top al statelor percepute de către români ca cele mai mari inamice ale României, Rusia se plasează pe primul loc. Peste o treime din cei chestionaţi în cadrul studiului IRES (35%) au indicat Rusia drept cel mai mare duşman al României, urmând Ungaria cu 17% (Figura 2).

Fig. 2 Grafic IRES pe tema percepţiei de stat-duşman de către respondenţi

grafic dezinformare larics2

Studiul „Percepţia Federaţiei Ruse în rândul românilor”

Trei din cinci români (57,5%) sunt în mare şi foarte mare măsură de acord cu faptul că Rusia este, în momentul actual, o ameninţare pentru securitatea lumii. Răspunsul nu diferă prea mult nici în situaţia în care respondenţii sunt rugaţi să aprecieze: 1) în ce măsură cred că Federaţia Rusă este o ameninţare pentru Europa – 58% au răspuns în mare şi foarte mare măsură; 2) în ce măsură cred că aceasta e o ameninţare pentru securitatea României – 57%, dintre aceştia cea mai mare pondere o reprezintă categoria de vârstă cuprinsă între 18-35 ani! (Figura 3).

Fig. 3 Grafice IRES despre percepţia Federaţiei Ruse ca ameninţare pentru „securitatea Europei”/ „securitatea lumii”/ „securitatea României”

grafic dezinformare larics3

Studiul „Percepţia Federaţiei Ruse în rândul românilor”

Studiul mai scoate în evidenţă faptul că în regiunea Moldovei se înregistrează ponderi mai mari în ceea ce priveşte temerea faţă de Rusia ca ameninţare asupra securităţii lumii (60,5%), sau asupra securităţii Europei (63,8%), dar cu o uşoară scădere în ceea ce priveşte răspunsurile cu ameninţare asupra securităţii României (59,7%), fapt ce se poate explica mai ales prin proximitatea regiunii Moldovei din România cu R. Moldova, percepută ca exemplu al intervenţiei directe ruse pe teren. La asta se mai adaugă anexarea Crimeei şi conflictul din Estul Ucrainei – mediatizate pe larg de presa din România.

Doar 5% dintre români considerau că România ar trebui să fie de partea Rusiei în cazul unui conflict regional. Doi din cinci români (39%) cred că România ar trebui să se poziţioneze de partea SUA/a Occidentului şi aproape jumătate din populaţie (49%) declarau că ţara lor ar trebui să fie neutră în cazul unui conflict (Figura 4).

Fig. 4 Grafic IRES a percepţiei românilor cu privire la orientarea strategică a României în cazul unui conflict regional

grafic dezinformare larics4

Studiul „Percepţia Federaţiei Ruse în rândul românilor”

Luând în considerare profilul socio-demografic al opţiunilor privind „neutralitatea” (55% – femei, 53% – respondenţi cu vârsta cuprinsă între 36-50 ani şi 54% – respondenţi cu studii elementare), poziţia poate fi explicată faţă de „frica de război” în contextul expunerii mediatice a conflictului din Ucraina şi a războiului civil din Siria. Treptat, am putut observa că unul dintre obiectivele pe termen lung a războiului informaţional rus în România constă tocmai în inocularea în spaţiul public a unor sentimente de frică, anxietate şi incertitudine pentru a stimula grupul/grupurile ţintă, agenţii de influenţă, convinşii etc. să adopte şi să disemineze „opţiunea neutralităţii” ca fiind benefică pentru România în raport cu statutul acesteia de „membră a NATO”, deci aflată în postura unei „potenţiale ţinte pentru Moscova”.

În statul vecin din est – R. Moldova, situaţia privind atitudinea populaţiei faţă de Rusia poate fi ilustrată cu ajutorul sondajului „Public Opinion Survey – Residents of Moldova” realizat de Institutul Republican Internaţional în perioada 1-23 septembrie 2016 cu un eşantion de 1516 persoane şi reprezentativ pentru populaţia adultă din R. Moldova având o marjă de eroare de +/- 2,8%.[8] Studiul ne arată că o majoritate de 62% din moldoveni percep Rusia drept un partener economic, în timp ce 57% din respondenţi percepe Rusia drept principalul partener politic al R. Moldova. UE a fost devansată semnificativ la acest capitol, bucurându-se de aprecieri ca partener economic în rândul a 56% din populaţie, iar ca partener politic – 53%. Concomitent, unul din patru moldoveni (26%) percepeau Rusia ca principala ameninţare economică la adresa republicii, şi 26% indicau UE ca principala ameninţare politică (Figura 5).


Fig. 5 Grafic provind percepţia cetăţenilor moldoveni pe ţări în ceea ce priveşte parteneriatul/ameninţare politică sau economică

grafic dezinformare larics5

Evident că toate aceste rezultate sunt determinate de expunerea intensă a populaţiei faţă de canalele de difuzare ale maşinăriei de dezinformare ruse din republică, mai ales că pe primul loc în topul surselor de informare în rândul cetăţenilor moldoveni rămâne televiziunea – 85,4% dintre respondenţi au declarat că urmăresc constant posturile TV, potrivit Barometrului de Opinie Publică – octombrie 2016,[9] iar patru din şase moldoveni (62,1%) au apreciat televiziunea ca cea mai importantă sursă de informare. Acelaşi studiu sociologic evidenţiază faptul că 43% din populaţie se informează din emisiunile televiziunilor ruse sau radio, iar patru din nouă moldoveni (45,3%) au oarecare şi multă încredere în presa din Rusia, devansând-o pe cea locală care are un nivel de încredere de doar 39,6% (Figura 6 şi Figura 7).

Fig. 6 Distribuţia răspunsurilor privind sursele de informare ale cetăţenilor moldoveni (octombrie 2016)

grafic dezinformare larics6

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016


Fig. 7 Distribuţia răspunsurilor privind gradul de încredere al cetăţenilor moldoveni faţă de presă (pe ţări)

grafic dezinformare larics7

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016

Astfel, putem constata că, la nivelul percepţiei faţă de Rusia în cele două societăţi, există un „efect în oglindă”, iar factorul determinant a fost chiar presa din Rusia şi canalele locale care difuzează posturile de televiziune în limba rusă, cu o audienţă ridicată, în contextul prezenţei unui număr crescut al etnicilor ruşi şi a altor minorităţi (ucraineni, găgăuzi, bulgari etc.) vorbitoare de limbă rusă. Rămâne de văzut în ce măsură narativele sunt diferite şi cum acestea sunt adaptate celor două publicuri din R. Moldova şi România, de altfel interconectate prin factori identitari, istorici, etno-culturali etc., dar separate încă la nivel informaţional.[10]

Spre deosebire de propaganda sovietică, cea folosită de Rusia modernă este mult mai subtilă şi persuasivă, intersectându-se cu dezinformarea, tehnicile de manipulare, intoxicarea şi publicitatea.

Câteva tipare ale propagandei ruse în România şi R. Moldova

Mai mulţi experţi consideră că propaganda rusă ar fi în continuare una dintre cele mai eficiente, mai ales că foloseşte în continuare elemente de bază ale propagandei sovietice, cum ar fi principiile controlului reflexiv, utilizate în literatura militară şi definite ca „acţiunea de transmitere, către un partener sau un oponent, a unei informaţii pentru a-l determina să adopte o decizie predeterminată, în sensul dorit de către iniţiatorul acţiunii”.[11] Totuşi, spre deosebire de propaganda sovietică, cea folosită de Rusia modernă este mult mai subtilă şi persuasivă, intersectându-se cu dezinformarea, tehnicile de manipulare, intoxicarea şi publicitatea. Dacă în perioada sovietică, termenul de propagandă se referea la transmiterea directă a unei informaţii către un public cu scopul de a fi percepută în mod salutar, ca expresie a unui singur adevăr existent, noua propagandă a Rusiei lui Putin, mai ales cea difuzată în spaţiul virtual din străinătate, dispune de toate caracteristicile unui război informaţional insidios, al cărui obiectiv nu constă neapărat în convingerea ţintei, ci a-i induce o stare de confuzie, pentru a-l defăima şi dezorienta, semănând, în acelaşi timp, discordie între aliaţii occidentali. De fapt, e acelaşi model propus de E.L. Doţenko în cartea sa „La Psychologie de manipulation” (1996) ilustrat printr-un paragraf: „Cineva care ne întreabă care este drumul spre Minsk, dar noi îl orientăm în chip mincinos spre Pinsk: în acest caz nu e decât o minciună. Ar fi manipulare dacă el ar avea intenţia de a merge la Minsk, dar noi am face astfel încât să aibă dorinţa de a merge la Pinsk”.

În acest sens, noua propagandă s-a adaptat la noile realităţi de pe teren preluând permanent noi teme importante ale momentului. Designerii dezinformării au substituit vechile teme legate de „URSS ca apărător al proletariatului şi al lumii de pericolul capitalist”, cu o nouă antiteză: „civilizaţia eurasianistă” vs. „civilizaţia nord-atlantică”, aceasta din urmă fiind condusă de SUA care înconjoară Rusia printr-o geopolitică de containment pentru „a-i submina statalitatea” şi a câştiga supremaţia globală.

Pentru a măsura gradul de eficienţă a războiului informaţional vom ne vor referi exclusiv la două spaţii informaţionale, de altfel, strategice pentru propaganda rusă: România şi R. Moldova. Ambele state sunt suprapuse în zone şi niveluri distincte în ceea ce priveşte „narativele dezinformării” reprezentate schematic astfel:

Fig. 8 Reprezentarea schematică a distribuţiei propagandei moderne a Rusiei în funcţie de zonele strategice

grafic dezinformare larics8

Aici putem observa că zonele nu dispun de limite clar delimitate, unele dintre ele se suprapun pe anumite narative pe care le vom denumit generic „narative generaliste”, cum ar fi, de exemplu, narativul „superiorităţii Rusiei conservativ-tradiţionale în raport cu Occidentul decadent” sau a „necesităţii trecerii de la o lume unipolară la una multipolară prin contrabalansarea Occidentului”.

În ceea ce priveşte România şi R. Moldova, ambele state se află poziţionate în zone diametral opuse. Dacă influenţa propagandei moderne a Rusiei este mai redusă, unde cele mai febrile dezbateri se dau pe reţelele sociale (Facebook, Twitter), iar războiul trolilor, grupurile de discuţii pe reţele sociale, bloguri conspiraţioniste, precum şi avalanşa a peste 80 de site-uri cu „fake news” („ştiri false”) marchează prezenţa în spaţiul public şi a opţiunilor pro-ruse, antieuropene şi mai ales antiamericane. Totuşi, spaţiul public românesc rămâne în continuare unul echilibrat, în ciuda faptului că persistă riscul major ca unele televiziuni sau agenţii de ştiri locale să cadă în plasa unor intoxicări sau campanii de dezinformare. Toate instrumentele de propagandă pro-rusă identificate în România sunt folosite fie pentru recrutări ale grupurilor de sprijin, grupurilor de influenţă şi presiune (pregătite şi condiţionate să exercite presiuni asupra decidenţilor cu scopul de a-i îndepărta de la soluţia obiectivă identificată); fie să dirijeze dezbaterile publice şi să descurajeze eventuale teme critice la adresa establishmentului de la Kremlin. Decidenţii nu sunt influenţaţi, însă există premise clare ale unor tentative de a afilia partide naţionalist-populiste locale, cum ar fi Partidul România Unită (PRU) care a încheiat în 2016 un protocol de colaborare cu partidul „Zmiana” din Polonia, cunoscut datorită poziţiilor sale pro-ruse vizavi de războiul din Ucraina şi parteneriatului polono-american.[12]

În acelaşi timp, spaţiul public din R. Moldova este destul de expus, mai ales că acolo putem identifica un curent pro-rus cu o influenţă majoră. La fel ca şi în cazul altor state din CSI, Republica Moldova se confruntă cu încercări ale Rusiei să-i manipuleze spaţiul informaţional. În clasamentul realizat de Freedom House pe 2016 se spune că presa din republică a continuat să rămână parţial liberă, surclasată la acest capitol de state precum Georgia şi Ucraina.[13] Principalele instrumente utilizate de designerii dezinformărilor sunt posturile de televiziune ruseşti, unele canale de ştiri locale, politicieni şi formatori de opinie cu rol de agenţi de influenţă şi presiune, partide pro-ruse, Runet-ul[14], diverse organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiative pro-ruse, biserica rusă etc. Influenţa majoră a acestor canale în spaţiul public este irevocabilă, mai ales că şi cel politic este influenţat de partidele şi liderii politici pro-ruşi care reprezintă interesele Federaţiei Ruse în republică. Din păcate, aici capacitatea de alterare a deciziilor este mare, cu riscul ca pe termen mediu această dominaţie a curentului pro-rus în spaţiul public să se accentueze.

Analizând mesajele pe care Moscova le adaptează în raport cu cele două state, România este poziţionată la „nivel regional-global în zona strategică 2 – Europa Centrală şi de Sud-Est”, în timp ce R. Moldova se situează la „nivel naţional-regional în zona strategică 1 – Comunitatea Statelor Independente” (Figura 8).

În privinţa României, narativele dezinformării vizează metoda etichetării, deoarece statul român este ilustrat în canalele de dezinformare ca fiind „sclavă/colonie a SUA” care nu-şi poate urmări propriile interese naţionale. Finalizarea lucrărilor privind amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu (aprilie 2016) a adus cu sine şi amplificarea apariţiei unor „analize” care aproximau în minute cât va putea rezista Armata Română în faţa unei potenţiale invazii din partea Federaţiei Ruse şi cu ce efecte poate fi lovit Bucureştiul de către rachetele ruse amplasate în Crimeea, în cazul unui conflict regional. Tot acest „zgomot mediatic” a fost însoţit şi de declaraţiile preşedintelui rus cu referire la scutul antirachetă: „Acesta nu este un sistem de apărare, ci face parte din potenţialul nuclear al Statelor Unite extins la periferie. În acest caz, periferia este Europa de Est. Oamenii care au luat decizia amplasării acestui scut trebuie să ştie că până acum au trăit într-un context calm, au fost protejaţi. Dar acum ne vedem obligaţi să găsim o cale de a neutraliza ameninţările care apar la adresa Federaţiei Ruse”, lăsând să se înţeleagă că e sceptic în privinţa faptului că sistemul ar fi strict o armă defensivă.[15] Ca şi în cazul zonei strategice 1 – CSI, obiectivul dezinformării ar consta în inocularea ideii unei superiorităţi militare zdrobitoare a Rusiei, care să determine cetăţenii acestor ţări să ceară guvernelor lor politici „echilibrate” în raport cu Federaţia Rusă. În România a fost activată o serie de „site-uri fantomă” cu ştiri şi analize ce abordează această naraţiune, în combinaţie cu alte teme contextuale: teorii ale conspiraţiei, ultranaţionalism, anti-UE, anti-NATO, iniţiative pro-familie, anti-vaccin etc. Una dintre temele amplificate de canalele de dezinformare cu scopul de a crea efecte pe termen mediu se referă la existenţa unui presupus „separatism românesc în Ucraina” cu scopul de a crea divergenţe între Bucureşti şi Kiev într-un moment al sprijinului oferit de statul român pentru statul ucrainean în războiul din regiunile sale estice.


Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti FOTO Adevărul

image

Potrivit site-ului Stopfake.org, temele solicitării unei mai mari autonomii din partea regiunilor din Ucraina faţă de Kiev, precum şi existenţa unor mişcări separatiste locale sunt reflectate destul de des în „noutăţile” de pe canalele ruseşti. Ştirea falsă precum că regiunile Volyn şi Vinniţa se pot separa de Ucraina a fost distribuită pe 16 ianuarie curent de o serie de portaluri şi agenţii de ştiri ruse, cum ar fi Telekanal „Zvezda”, Lenta.ru, Vesti, Agenţia de ştiri „Harkov” etc. Sursa acestor pseudo-ştiri ar reprezenta declaraţiile comandatului batalionului „Donbas” al Forţelor Armate ale Ucrainei, Anatoli Vinogradsky, făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Severodonetsk tot pe 16 ianuarie. Potrivit înregistrării integrale din cadrul conferinţei de presă, Vinogradsky se întreba, în realitate, dacă e necesară acordarea unui statut special zonei operaţiunilor anti-teroriste (zona ATO). Acesta mai subliniase că ar putea exista posibile nemulţumiri şi în alte regiuni ale Ucrainei, mai ales că o parte din impozitele încasate de acolo sunt redirecţionate şi spre această zonă, constituind un argument în plus pentru solicitarea unui statut special şi de către alte regiuni. Aşadar, nu s-a vorbit de niciun fel de separatism sau revendicări pentru autonomie.[16] La numai patru zile de la campania de manipulare privind „separatismul din Volyn şi Vinniţa”, Ambasada Rusiei la Bucureşti, în fruntea căreia se află fostul ambasador la Chişinău, Valeri Kuzmin, a lansat un atac la adresa presei din România, acuzând-o că pe 18 ianuarie a ignorat un subiect de ştire referitor la o convorbire telefonică purtată de Vladimir Putin cu Angela Merkel şi François Hollande pe tema Ucrainei: „Pe data de 18 ianuarie a.c. a avut loc o conversaţie telefonică între preşedinţii Rusiei, Franţei şi cancelarul Germaniei, a cărei temă principală a fost situaţia din estul Ucrainei, cursul implementării acordurilor de la Minsk, precum şi necesitatea de a intensifica colaborarea în cadrul „formatului Normandia”. Cu toate acestea, mass-media din România, inclusiv astfel de agenţii mari cum sunt AGERPRESS, MEDIAFAX şi RRA, se pare, pur şi simplu au ignorat evenimentul. S-a marcat doar un portal de internet privat «DCNews», care, totuşi, în mod eronat a mutat accentul discuţiilor pe soluţionarea conflictului sirian.

Acest mod de abordare ridică semne de întrebare cu privire la nivelul real al interesului public românesc faţă de situaţia din ţara vecină, care este considerată drept „partener strategic”. Având în vedere situaţia dificilă a etnicilor români care trăiesc în regiunile vestice ale Ucrainei, se vede clar o discrepanţă între situaţia reală în Ucraina şi în jurul ei şi reflecţia acestei situaţii în spaţiul mediatic românesc”.

Fig. 9 Print Screen de pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România

Printscreen Facebook Ambasada Rusiei la Bucuresti

Aşadar, această postare a Ambasadei pe reţeaua de socializare Facebook vine ca un „ecou” al dezinformării lansate anterior în spaţiul public din Ucraina. De altfel, ideea-centrală a postării nu reprezintă acea convorbire telefonică dintre Vladimir Putin, Angela Merkel şi Francois Hollande pe dosarul ucrainean, ci naraţiunea aşa-numitei „situaţii dificile a etnicilor români care trăiesc în regiunile vestice ale Ucrainei”, în condiţiile în care românii din regiunea Cernăuţi se înrolează în armata ucraineană ca cetăţeni ucraineni, unii dintre ei înrolându-se ca voluntari. Ţinta o reprezintă publicul cu viziuni naţionaliste din România, în eventualitatea creării unor grupări de sprijin, mase de manevră care vor putea fi transformaţi ulterior în aşa-numite „instrumente locale” sau „inamici din cetate”: agenţi operativi (din antenele locale angajate în operaţiuni) sau masă de manevră (care îmbrăţişează fără discernământ orice temă li se pare atrăgătoare).[17] Din figura 7 se observă cum postarea respectivă a fost distribuită de 23 de ori, fără a genera un impact semnificativ de vizualizări şi reacţii din partea publicului.

De altfel, rolul „apărător al românilor de pretutindeni” pe care şi l-a asumat ambasadorul Kuzmin este unul recent deoarece, în calitate de fost ambasador al Rusiei în R. Moldova în perioada 2007-2012, s-a remarcat prin declaraţii controversate referitoare la identitatea naţională a românilor din republică şi prin acuzaţii la adresa României.[18]

În România, ca şi în întreaga zonă a Europei Centrale şi de Sud-Est, campaniile de dezinformare nu sunt constante, acestea intrând în acţiune în funcţie de contextul socio-politic din fiecare stat luat în parte. Întregul narativ variază în funcţie de tiparele psihosociale şi istorice ale ţărilor vizate. Obiectivul general constă în împiedicarea creării unui cordon strategic anti-rus al „Noii Europe”. Astfel, mişcările naţional-populiste din regiune precum şi diferendele dintre ţări sunt periodic „analizate” de diverşi politicieni, analişti, istorici şi jurnalişti ruşi angrenaţi în cadrul mecanismului de propagandă.

Judecând după logica propusă de Moscova în ceea ce priveşte spaţiul ex-sovietic ca „străinătate apropiată”, R. Moldova face parte din acel spaţiu comun al „Lumii ruse” (Русский мир – rus.), unde limba rusă continuă să rămână un soi de lingua franca printr-un proces continuu de rusificare. Kremlinul foloseşte din plin acest avantaj, oferind un sprijin constant instituţiilor de cultură, filialelor de universităţi, organizaţiilor non-guvernamentale şi entităţilor media de limbă rusă sau afiliate mişcărilor pro-ruse. Imaginea statelor prezentată în presa rusă depinde în mare măsură de atitudinea guvernelor sau oficialilor faţă de preşedintele rus şi politica sa regională sau globală. Spre deosebire de Belarus, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan sau Armenia, unde presa rusă nu popularizează subiectele negative, R. Moldova şi Ucraina se află permanent sub atacul războiului informaţional rus bazat pe un arsenal impresionant de dezinformări, negativism, intoxicări şi calomnii. Paradoxal sau nu, dar din cauza monopolului instituit de presa rusă asupra spaţiului informaţional autohton,[19] propaganda rusă funcţionează la fel de bine ca şi cea sovietică, fixând agenda publică. Televiziunile şi site-urile de ştiri, afiliate direct maşinăriei propagandistice ruse sau partidelor pro-ruse, abundă de articole şi analize despre eşuarea R. Moldova în economie după semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, despre inutilitatea sau pericolul modernizării de tip occidental şi criza profundă la care se poate expune R. Moldova în condiţiile în care va alege parcursul european în detrimentul apropierii de Rusia şi Uniunea Eurasiatică. În cazul R. Moldova, temele de propagandă şi dezinformare abordează sentimentele nostalgice ale populaţiei faţă de „epoca de glorie” a RSSM, idealizând imaginea statului. Aşa se explică şi de ce 56% dintre moldoveni regretă destrămarea Uniunii Sovietice.[20] Represiunile din perioada sovietică şi ţaristă sunt trecute într-un con de umbră, iar una dintre cele mai importante narative ale dezinformării sunt prezentate astfel: „1) R. Moldova este o ţară săracă şi neputincioasă, manipulată de Occident; 2) vectorul european este greşit şi o să se soldeze cu un eşec; 3) securitatea R. Moldova este legată de Rusia, iar NATO destabilizează situaţia; 4) discreditarea activă a proiectului unionist care este prezentat ca o ameninţare pentru statalitatea R. Moldova”.[21] Principalele resurse de distribuire a narativelor este bine organizat, având o eficienţă sporită. Dintre acestea amintim de:

  • posturile de televiziune ruseşti care sunt retransmise de canalele autohtone – „Pervîi kanal” („Prime”), NTV („NTV Moldova”), RTR („RTR-Moldova”), REN TV (Ren Moldova) etc.  
  • presa scrisă şi online cu o agenda setting pro-rusă, unele afiliate partidelor locale pro-ruse (KP Moldova, Argumenty i fakty, Sputnik Moldova, Gagauzinfo.md, Bloknot Moldova etc.)  
  • canalele de televiziune afiliate partidelor politice pro-ruse – Accent TV, Euro TV, Alt TV, RUTV etc.  
  • site-urile şi portalurile de ştiri promotoare ale teoriilor moldoveniste cu poziţii anti-româneşti (afiliate mişcărilor moldoveniste şi pro-ruse) – NOI.MD, Salvammoldova.org, Patriotism Moldova, Basarabia.md etc.  
  • diverşi experţi/analişti politici/jurnalişti din mediile conservator-ortodoxiste şi anti-occidentale.

Principalele tehnici utilizate:

  • propagandă antieuropeană şi antiamericană;  
  • critică la adresa autorităţilor pro-europene de la Chişinău (în special la adresa oficialilor cu simpatii occidentale şi pro-române);  
  • învinuirea autorităţilor R. Moldova pentru instituirea unei presupuse „blocade economice” asupra regiunii transnistrene;  
  • învinuirea „naţionaliştilor români” de intoleranţă faţă de populaţia vorbitoare de limbă rusă din republică;  
  • blamarea unioniştilor pentru „atac la adresa suveranităţii” R. Moldova şi destabilizarea situaţiei interne;  
  • atacuri la adresa deciziilor privind sporirea/dezvoltarea relaţiilor cu NATO.

Pentru a aparţine de „lumea rusă”, populaţiei locale îi este sistematic inoculată ideea că legăturile dintre „poporul moldovenesc” şi cel rus sunt mult mai adânci şi vechi, decât oricare alte legături cu Europa. De aceea, istoria reinterpretată şi oficializarea limbii ruse sunt principalele strategii de implementat pe termen mediu în republică. În acest scop, autorităţile ruse pun accentul pe o serie de evenimente simbolice, a corăr interpretare nu poate fi pusă în discuţie. Evident că locul central îl ocupă „Marele Război pentru Apărarea Patriei” (sărbătorit pe 9 mai şi suprapus cu un alt eveniment simbolic – Ziua Europei), iar Rusia încearcă pe toate canalele sale de influenţă să-l impună ca „act de eliberare a Europei de contropitorii fascişti”, ocultând şi negând chiar consecinţele devastatoare ale ocupaţiei sovietice pentru statele şi popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est. Orice reacţie externă la adresa „liniei ruse” de interpretare a celui de al doilea Război Mondial, este calificată, la cel mai înalt nivel ca fiind „încercare de modificare ale graniţelor stabilite în urma războiului” şi de „reabilitare a criminalilor de război”.

„Sputnik” chiar „spune ceea ce alţii trec sub tăcere”?

Ultima inovaţie în domeniul narativelor de dezinformare în cadrul războiului informaţional rus o reprezintă Agenţia Informaţională „Sputnik” – o reţea de site-uri de ştiri şi posturi de radio controlată direct de guvernul rus prin intermediul conglomeratului media Rossia Segodnya („Россия Сегодня” – rus). În trecut agenţia a reprezentat o filială a RIA Novosti care fusese desfiinţată în 2013. Întrucât materialele RIA Novosti erau emise de la sediul central de la Moscova, Sputnik a preluat birourile internaţionale pentru emisie în mai multe state. Birourile sale editoriale regionale se află la Washington, Cairo, Beijing, Londra, Edinburgh şi Chişinău, iar platforma media îşi propune să ofere o perspectivă diferită „de completare a tabloului”, având obiectivul declarat de a privi lucrurile critic. Strategia are succes mai ales în rândul publicului non-rus, obişnuit să caute alte perspective decât cele oferite de media mainstream, şi să descopere mai multe aspecte ale întâmplărilor. Faptul că „Sputnik” a reuşit să spargă barierele lingvistice şi a adoptat o astfel de strategie este receptat de unii cititori ca fiind un demers jurnalistic profesionist. În realitate, jurnaliştii antrenaţi în tehnici de manipulări deseori utilizează poziţiile sau comentariile politicienilor anti-establishment din mai multe medii ale spectrului politic pentru a discredita guvernele pro-occidentale, politicile şi acţiunile acestora în cadrul UE şi NATO, validând, în acelaşi timp, narativele lansate de Kremlin. Think-tank-ul independent Center for European Policy Analysis (CEPA) cu sediul la Washington DC. a adus critici pertinente în ceea ce priveşte utilizarea de către „Sputnik” a unor materiale jurnalistice scoase din context, tendenţioase, operând pe alocuri cu jumătăţi de adevăruri. De exemplu, producătorii invită în cadrul emisiunilor doar un grup select de politicieni sau aşa-zişi „experţi” (de obicei marginali) cu viziuni pro-ruse şi în opoziţie cu presa mainstream, nu neapărat cu scopul de a asigura un pluralism al opiniilor.[22]

Varianta de limba română a site-ului este găzduită şi operată de biroul de la Chişinău, înregistrat de „Rossiya Segonya” SRL şi reprezentat de Vladimir Novosadiuc. Prin intermediul firmelor deţinute de soţia sa, Rita Ţvic, Novosadiuc controlează şi televiziunile Euro TV şi Alt TV.[23] Potrivit monitorizărilor ONG-urilor media s-a constat faptul că „Sputnik Moldova”, de cele mai multe ori, a admis derogări de la deontologia jurnalistică.


Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova FOTO presedinte.md

image

În acelaşi timp, agenţia este folosită şi cu scopul nedeclarat de a crea confuzii în rândul celor două publicuri din România şi R. Moldova utilizând tactica „narativelor comune” – teme de dezinformare ce pot fi utilizate pentru cititorii din două sau mai multe state vizate simultan. În acest sens, a fost creată şi secţiunea „MOLDOVA-ROMÂNIA” pe site-ul agenţiei de ştiri, iar unul dintre „narativul comun” lansat în spaţiile informaţionale ale celor două state se referă la faptul că „atât România, cât şi R. Moldova sunt colonii ale Uniunii Europene”. Tema a fost susţinută în trecut şi de actualul preşedinte de la Chişinău, Igor Dodon, în cadrul unei vizite efectuate la Forumul Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (mai 2014), declara cu doar două luni înainte de semnarea Acordului de Asociere cu UE că „de-a lungul istoriei sale moderne, R. Moldova nu a semnat cu niciun partener extern un acord atât de asimetric şi disproporţional în schimbul unor promisiuni de beneficii economice şi politice destul de dubioase”.[24] Ideea de bază din textul intervenţiei a liderului PSRM se rezuma la faptul că integrarea europeană va conduce inevitabil R. Moldova spre o exploatare nemiloasă a resurselor sale.

Tema este reluată sistematic de „Sputnik Moldova”, iar ultima referinţă o putem identifica în cadrul unui interviu oferit de economistul Viorel Gârbu. De la bun început, titlul articolul este unul tendenţios, operând cu o judecată de valoare: „Moldova, mai degrabă o colonie decât partener al Uniunii Europene”, fără a avea vreo legătură cu declaraţiile intervievatului care afirma că „Acordul de Liber Schimb a fost semnat în defavoarea R. Moldova […] şi nu va permite această dezvoltare pentru că de acum încolo nu va trebui decât să punem toate şansele (sic!) nu pe producătorul autohton, ci pe investitorul străin. Vreau să mă refer la termenii colonie şi rob. Aceste cuvinte nu trebuie folosite numaidecât în conotaţii negative. Marea Britanie, atât timp cât a deţinut colonii în India, a produs schimbări importante. Aceste schimbări, la moment, pot sta la baza relansării economice a statului respectiv”.[25]

În cadrul emisiunii „На самом Деле” („În realiate” – rom.) de la NTV Moldova, aşa-numitul „politolog” şi deputat în Parlamentul R. Moldova, Bogdan Ţîrdea, cu rol de ideolog neoficial al PSRM, a accentuat acelaşi narativ, subliniind faptul că:

„Acordul [de Asociere – n.r.] fixează statutul de semi-colonie pentru R. Moldova, iar colonia nu este consultată în privinţa propriului statut”.[26]

Principalele metode de manipulare sunt rudimentare, realizatorul emisiunii apelând la tehnici de exagerare, a logicii deficitare („A determină B, chiar dacă B nu rezultă neapărat din A”), scoaterea din context a cifrelor statistice etc. Interesant rămâne şi faptul că, la puţin timp, pe blogul personal al preşedintelui Dodon apare o analiză exhaustivă[27] cu aceleaşi date economice despre „realizările pe care ţara noastră le-a obţinut în cadrul avansării sale „asociate” către normele şi standardele europene”. Chiar dacă cifrele nu aduc cu sine interpretări personale, acestea sunt manipulate şi unele chiar false,[28] lăsând să se subînţeleagă faptul că R. Moldova a avut numai de pierdut în urma semnării Acordului de Asociere. Astfel, după alegerile prezidenţiale războiul informaţional rus a obţinut la Chişinău poate cel mai redutabil agent de influenţă în persoana şefului statului.

Respectivul narativ se regăseşte constant şi în pseudo-materialele jurnalistice din România postate de o serie de site-uri marginale sau agregatoare de ştiri, precum: Departamentul Zamolxe România, Cuvântul Ortodox, Ştiripesurse.ro, Dailybusiness.ro, Meritocraţia.ro, News.russia.today.ro etc. Imaginea UE este asimilată cu „oculta mondială”, fiind atacate „la pachet” şi alte instituţii financiare – FMI, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului, sau chiar NATO, cu scopul de a intensifica sentimentele eurosceptice şi a crea un curent constant anti-UE şi anti-NATO în România.

Evident că există şi alte narative „conexe”, dar mă voi limita să subliniez că acestea se pot identifica pe parcurs, în funcţie de contextul şi evoluţia relaţiilor pe axa Bucureşti-Chişinău.

În loc de concluzii

E greu de estimat dacă există posibilitate de creştere a gradului de expunere al publicului din România la canalele de dezinformare ruse, cert e că în R. Moldova nivelul este unul covârşitor şi pe măsura următoarelor cicluri electorale, cel mai probabil propaganda rusă se va intensifica pentru a crea breşe nu numai la nivel local, ci şi transfrontalier. Nu putem estima nici cât va mai dura tendinţa de dezaprobare a Rusiei în Europa Occidentală, în condiţiile în 2017 se vor desfăşura noi scrutine legislative şi prezidenţiale în Olanda, Franţa, Germania şi posibil Italia, iar dreapta naţionalist-populistă ar putea câştiga teren politic. Moscova, abia aşteaptă să-şi reconfirme statutul de partener de dialog cu Occidentul fără a recurge la compromisuri pe dosarele ucrainean şi sirian. Sperăm să fie bine, dar ştim că e înţelept să ne pregătim pentru ce e mai rău.

Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.


[1] Col. George T. Donovan, Jr. (2009). „Russian Operational Art in the Russo-Georgian War of 2008”, U.S. Army War College, USAWC Strategy Research Project, Carlisle Barracks, Pennsylvania 17013, p. 21.

[2] Veaceslav Gusarov, „«Медийный легион» российской армии. Аналитика ИС” („Legiunea media” a armatei ruse. Analiza „Rezisteneţie informaţionale”), Centrul de cercetări militaro-politice „Rezistenţa informaţională”, 20 aprilie 2016, [Online]. Disponibil la: http://sprotyv.info/ru/news/kiev/mediynyy-legion-rossiyskoy-armii-analitika (Accesat la 05.02.2017).

[3] Concept desemnat a fi „cuvântul anului 2016” de Oxford Dictionary. Conform celor care au făcut această selecţie, cuvântul se referă la acele circumstanţe în care faptele obiective au o influenţă mai redusă în formarea opiniei publice decât apelurile bazate pe emoţie sau credinţe personale. „Post-adevar” a fost folosit, în special, în asociaţie cu cuvântul „politica”, în formula „politica post-adevăr”. Deşi, iniţial, a fost un termen utilizat destul de puţin, acesta a devenit tot mai prezent în comentariile politice, ajungând să fie folosit în titlurile multor articole, fără a mai avea nevoie de nicio explicaţie. Prima utilizare a acestuia datează încă în 1992, când dramaturgul american de origine sârbă, Steve Tesich, foloseşte cuvântul „post-adevăr” într-un eseu cu referire la afacerea Iran-Contra şi Războiul din Golf: „noi, ca popor liber, în mod voluntar am ales să trăim într-o lume post-adevăr”.

[4] Dan Jurcan, „Când cuvintele devin arme”, SINTEZA, #22, noiembrie 2015, p. 52.

[5] Vladimir Volkoff, „Tratat de dezinformare: De la Calul Troian la Internet”, trad. Mihnea Columbeanu, Editura Antet, Iaşi, s.a., p. 25.

[6] INSCOP Research, „Barometrul INSCOP – Adevărul despre România. Aprilie 2016 – Simpatie ţări” [Online]. Disponibil la: http://www.inscop.ro/aprilie-2016-simpatie-tari/ (Accesat la 08.02.2017).

[7] Adriana Dîncu şi Mihaela Orban, „Marele vecin de la Răsărit”, SINTEZA, #22, noiembrie 2015, pp. 29-39.

[8] Institutul Republican Internaţional, „Public Opinion Survey. Residents of Moldova”, Center for Insights in Survey Research, September 2016, p. 55.

[9] Institutul de Politici Publice, „Barometrul de Opinie Publică”, Republica Moldova, Octombrie 2016, p. 25.

[10] Proiectul „spaţiului informaţional comun” între România şi R. Moldova a fost intens promovat prin intermediul mai multor strategii elaborate în România, însă implementarea acestuia rămâne în continuare o provocare, în ciuda paşilor mici care s-au realizat până în prezent. Vezi în acest sens oferirea de către AGERPRES a unui flux special de ştiri destinat redacţiilor de limba română din R. Moldova, trainingu-rile şi şcolile de vară organizate de statul român pentru jurnaliştii din R. Moldova etc.

[11] Florin Popescu, „Propaganda rusă – între tradiţie şi viitor”, SINTEZA, #22, noiembrie 2015, p. 94.

[12] Iuliana Enache, „Un nou partid, prorus, a apărut pe scena politică poloneză”, MEDIAFAX, 24 martie 2015 [Online]. Disponibil la: http://www.mediafax.ro/externe/un-nou-partid-prorus-a-aparut-pe-scena-politica-poloneza-14043072 (Accesat la 06.02.2017).

[13] Eugen Tomiuc şi Alexandru Eftode, „Moldova şi libertatea presei în ultimul Raport Freedom House”, Radio Europa Liberă, 27 aprilie 2016 [Online]. Disponibil la: http://www.europalibera.org/a/27701655.html (Accesat la 06.02.2017).

[14] Conceptul de Runet (Рунет – rus.) se referă la întreaga comunitate cibernetică vorbitoare de limbă rusă, reunind site-urile, portalurile, blogurile etc. de limbă rusă din mediul online. Termenul de Runet a fost folosit prima dată în 1997 de blogger-ul israelit de origine azeră, Raffi Aslanbekov, cunoscut şi sub pseudonimul de „Marele Unchi” datorită coloanei sale pe blog „Gândurile Marelui Unghi” („Мысли Великого Дяди” – rus.). Din 2001, termenul Runet figurează şi în dicţionarele de limbă rusă.

[15] Digi24, „Propaganda rusă contraatacă: Scutul antirachetă – o cheltuială inutilă, nu va funcţiona”, 14 mai 2016 [Online]. Disponibil la: http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/propaganda-rusa-contraataca-scutul-antiracheta-o-cheltuiala-inutila-nu-va-functiona-517661 (Accesat la 07.02.2017).

[16] Stopfake.org, „Фейк: Волынь и Винница могут отделится от Украины” („Fake: Volyn şi Vinniţa se pot separa de Ucraina” – rus.), 18 ianuarie 2017, [Online]. Disponibil la: http://www.stopfake.org/fejk-volyn-i-vinnitsa-mogut-otdelitsya-ot-ukrainy/ (Accesat la 07.02.2017).

[17] Iulian Chifu, „Războiul informaţional. Concept. Instrumentar, funcţionare” în Iulian Chifu şi Oazu Nantoi (coord.), Război informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Bucureşti, 2016, p. 40.

[18] Anatol Terzi, „Kuzmin atacă Istoria Românilor şi face bancuri cu Armata Română”, Karadeniz Press, 6 aprilie 2012 [Online]. Disponibil la: http://karadeniz-press.ro/kara/kuzmin-ataca-istoria-romanilor-si-face-bancuri-cu-armata-romana/ (Accesat la 07.02.2017).

[19] Potrivit grilei de programe oferit de IPTV Moldtelecom în 2017, din totalul de 152 de canale din categorii precum: Generale, Filme şi Seriale, Pentru copii, Sport, Natură şi Ştiinţă, Lifestyle şi Divertisment, Religie, Internaţionale, Muzică, Radio, HD şi Regionale, unde 47 de canale (35,87% din total) sunt difuzate exclusiv în limba rusă, 17 sunt difuzate bilingv – rom/rus (12,97%), 13 în rus/eng (9,92%) şi 3 în ucr/rus (2,29%). Per total, gradul de expunere a publicului din R. Moldova la canalele care emit în limba rusă e de aproximativ de 60%. De remarcat e că ponderea cea mai mare a canalelor care difuzează bilingv sau în limba rusă se concentrează la categoriile posturilor Generale, Filme şi Seriale, precum şi la Internaţionale.

[20] Institutul Republican Internaţional, „Public Opinion Survey – Residents of Moldova” (September 29 – October 21, 2015), p. 31.

[21] Elena Mârzac şi Danu Marin, „Război informaţional: practici, instrumente şi impact asupra securităţii naţionale a Republicii Moldova” in Iulian Chifu, Oazu Nantoi (coord.), Război informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Bucureşti, 2016, p. 446.

[22] Ben Nimmo, „Sputnik. Propaganda in a New Orbit. Information Warfare Initiative Paper No. 2”, Center for European Policy Analysis (CEPA), 29 January 2016 [Online]. Disponibil la: http://cepa.org/sputnik-propaganda-in-orbit (Accesat la 09.02.2017).

[23] Olga Guţuţui, „Mass-media în războiul informaţionak din Republica Moldova. Monitorizările Consiliului Coordonator al Audiovizualului” in Iulian Chifu, Oazu Nantoi (coord.), Război informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Bucureşti, 2016, p. 498.

[24] AIF.md, „Игорь Додон: Как европейская интеграция переходит в экономическую эксплуатацию”, 22 mai 2014, [Online]. Disponibil la: http://aif.md/igor-dodon-kak-evropejskaya-integraciya-perexodit-v-ekonomicheskuyu-ekspluataciyu/ (Accesat la 09.02.2017).

[25] Sergiu Praporşcic, „Moldova, mai degrabă o colonie decât partener al Uniunii Europene”, Sputnik Moldova, 8 decembrie 2016 [Online]. Disponibil la: https://sputnik.md/radio_rubrica_interviu/20161208/10185548/Moldova-mai-degraba-colonie-decat-partener-al-Uniunii-Europene.html (Accesat la 09.02.2017).

[26] NTV Moldova, „На Самом Деле „О договоре по колонизации” 04.02.17”, You Tube [Online]. Disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=85Zc9Ha6OWY&ab_channel=NTVMoldova (Accesat la 09.02.2016).

[27] Igor Dodon, „Republica Moldova. Doi ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE” [Online]. Disponibil la: http://dodon.md/republica-moldova-doi-ani-de-la-semnarea-acordului-de-asociere-cu-ue/ (Accesat la 09.02.2017).

[28] Potrivit analizei şi declaraţiilor preşedintelui Dodon, relaţiile comerciale ale R. Moldova cu Federaţia Rusă s-ar fi înrăutăţit semnificativ din cauza semnării Acordului de Asociere. Jurnaliştii de la Mediacritica.md au identificat faptul că preşedintele moldovean a manipulat în mod voit cifrele. Ori, potrivit indicatorilor economici, volumul exportului în Federaţia Rusă a avut tendinţe de descreştere încă de pe timpul guvernării comuniste, fapt determinat de mai mulţi factori şi nu de semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE (documentul a fost semnat în iunie 2014 şi a intrat în vigoare în 2016). Vezi Mediacritica.md, „FALS: Relaţiile comerciale ale Moldovei cu Rusia s-au înrăutăţit din cauza Acordului de Asociere cu UE”, 9 februarie 2016 [Online]. Disponibil la: http://mediacritica.md/ro/fals-relatiile-comerciale-ale-moldovei-cu-rusia-s-au-inrautatit-din-cauza-acordului-de-asociere-cu-ue/ (Accesat la 09.02.2017).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite