Rusia

articolul anterior articolul urmator

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, condamnată la închisoare după un proces care a durat 5 minute. Mesaj către susţinători: „Ştiţi ce trebuie să faceţi”

33
22 Jan 2021 19:34:38
Autor: Elena Deacu
Kira Iarmis FOTO Ruptly
Kira Iarmis FOTO Ruptly

Un tribunal rus a condamnat-o vineri pe Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a opozantului Alexei Navalnîi, la nouă zile de închisoare pentru promovarea protestelor convocate pentru sâmbătă în sprijinul militantului anticorupţie, aflat în prezent în arest preventiv, relatează EFE.

„M-au condamnat la nouă zile”, a scris Kira Iarmîş pe Twitter, după pronunţarea sentinţei în urma unui proces care nu a durat nici cinci minute, conform avocatei sale, citată de AFP, scrie Agerpres.

În pofida condamnării, ea a insistat cu apelul său către susţinătorii lui Navalnîi pentru a se mobiliza sâmbătă în toată ţara.

„Ei bine, ştiţi ce trebuie să faceţi. Pe 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre”, îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis pe Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova şi în regiuni au fost reţinuţi în ultimele 48 de ore.

Veronika Poliakova, avocata Irinei Iarmîş, a anunţat că va contesta sentinţa luni, potrivit Interfax.

Kira Iarmîş a fost reţinută joi seara, după o percheziţie la domiciliul său, la scurt timp după reţinerea unei alte colaboratoare a lui Navalnîi, Liubov Sobol, om politic şi avocată la Fondul împotriva corupţiei (FBK), fondat de Navalnîi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

33 Comentarii

LAMURITORUL
22.01.2021, 19:41:57

Asta da DICTATURA! Proces si condamnare in 5 minute. Si palat de 1 miliard de euro pentru ciobanul turmei.

-1 (25 voturi)
silent warrior
22.01.2021, 19:48:32

Marlanoiul de Putin e in panica. Simte streangul si si-a pierdut controlul. Curand ,putinoiule ...curand...

0 (22 voturi)
Matei Basarab
22.01.2021, 20:23:21

Doar 9 zile de puscarie? Putin. Nici nu apuca sa-i placa in puscarie si iese!

-6 (24 voturi)
Kongo-Müller
22.01.2021, 19:50:54

Condamnari politice in stil pur stalinist. Rusine !

+11 (29 voturi)
m wakki
22.01.2021, 19:53:46

e disperat tătuca putler și odată cu el, toată gașca de aparatnici și oligarhi

0 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (33)

Modifică Setările