Pussy Riot, motiv de ceartă în Rusia: sentinţa de doi ani de închisoare împarte societatea rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi ani de închisoare la care au fost condamnate cele trei membre ale trupei punk „Pussy Riot“ pentru protestul împotriva lui Vladimir Putin, într-o catedrală din Moscova, adânceşte dezbinarea în plină creştere dintre Rusia conservativă şi cea liberală.


La mesele din familie, subiectul a devenit atât de tabu încât aducerea lui în discuţie este interzisă în timpul acestora, în timp ce la întâlnirile în care este dezbătut, prietenii se despart, jurându-şi unul altuia că nu vor mai vorbi despre asta încă odată.

Un editor şef la o agenţie de media rusească, a cărui petrecere din acest weekend s-a terminat prin renunţarea prietenilor, a declarat pentru „Financial Times“ că „oamenii sunt ori contra lor, ori pentru ele, ca şi cum ar dori să nu cunoască detaliile sau nu ar putea vorbi despre subiectul acesta“.

Un alt scriitor occidental, care locuieşte la Moscova, l-a completat: „Nu aş putea discuta niciodată aşa ceva cu prietena mea rusă, nu ar putea fi de acord cu niciun argument adus ca motivaţie pentru ce au făcut“.

Pe măsură ce pedeapsa a atras un val de revolte din partea liderilor politici şi culturali din Vest, în Rusia  procesul provoacă o dezbatere intensă între cei care îl văd ca pe o parodie a justiţiei şi majoritatea care crede că a fost doar o pedeapsă pentru profanarea unui loc sfânt. „Lucrul principal nu constă în ceea ce au făcut Pussy Riot, ci în nedreptatea sistemului judiciar“, a spus Nasimya Khabibulinova, un rus ortodox de 60 de ani. „Au fost pedepsite prea dur pentru ceea ce ar fi trebuit să reprezinte decât o ofensă administrativă“, a adăugat Khabibulinova.

Activistă Pussy Riot (Rusia)

Există şi moscoviţi care au puţină simpatie faţă de cele trei femei: „Doi ani nu este de ajuns, ar fi trebuit să li se acorde zece“, şi-a exprimat părerea David, un consultant de afaceri în vârsta de 30 de ani, la rândul lui creştin ortodox. „Acesta era un loc sfânt şi ceea ce au făcut mi-a încălcat drepturile de credincios. A fost un delict nu doar adus bisericii, dar şi oamenilor de-acolo.“

Neparticiparea lărgeşte fisura din societatea rusă pe care Putin a ridicat-o şi a promovat-o, în timpul campaniei electorale din acest an, când a căutat să se retragă în inima politică a conservatorilor şi a maselor mai puţin educate. Acest grup consideră scandalul Pussy Riot ca parte a unei conspiraţii organizate de forţe străine pentru a submina Rusia, iar acţiunile fetelor - un atac asupra valorilor culturale ruse şi asupra bisericii ortodoxe, spre deosebire de minoritatea liberală urbană, care consideră faptele celor trei tinere drept o luptă pentru libertatea de exprimare şi pentru cea de protest.

Sentinţa cu închisoarea „va întări această ramificaţie din societate“, a spus sociologul Olga Krishtanovskaia, fost membru al partidului aflat la putere, Rusia Unită.

Trupa Pussy Riot

Anastasia (26 de ani), o angajată a unei galerii de artă, şi-a împărtăşit părerea: „Este ca o explozie, acest caz având o rezonanţă mare şi toată lumea vorbind despre el. A ajuns deja un fel de revoluţie“. Dar analiştii politici au avertizat că această polemică în societate ar putea avea consecinţe neaşteptate, într-o lume care pentru atâţia ani a fost rezervată în discuţiile poltice.

„Putin a căutat capital adiţional din acest lucru în timpul campaniei electorale, dar din punct de vedere strategic s-a dovedit a fi o mare greşeală. În acest moment autorităţile nu prea ştiu ce să facă în continuare“, a declarat Gleb Pavlovsky, fost consilier al lui Dmitri Medvedev, la Kremlin.

Analistul politic Serghei Markov a spus că această sentinţă a trebuit să fie promulgată, căci în caz contrar ar fi riscat fie viitoare atacuri asupra bisericii ortodoxe ruse, fie o ridicularizare a forţelor naţionaliste din Rusia.

Ei pot să cedeze, ceea ce va radicaliza opoziţia, sau vor permite ca toate acestea să-şi urmeze cursul şi apoi să piardă controlul. După cum văd cei din Kremlin, nu există nimic bun înainte“, a atras atenţia analistul politic Serghei Markov.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite