Puterea Vocii Rusiei

Nu îmi plac laşii. Deşi, în prudenţa lor nativă rezidă capacitatea de a supravieţui regimurilor prezidenţiale postdecembriste: 1. Pro Est; 2. Pro...? 3. Încă Pro Vest. Iar pentru că asemenea compatrioţi tac...trăim cum se vede. Deşi nicio minciună publică nu este veşnică. Precum aceea a lipsei de influenţă a "Vocii Rusiei."

Scriu aceste rânduri după ce unii cititori se mirau - în urma postării opiniei intitulate A murit bunul-simţ, în România - de ce am formulat întrebarea: cum vrem să trăim mai departe?

Timoraţi de Rusia? Sau promovând respectul reciproc, real, nu mimat? Prefer a doua variantă.

În luna august, a anului trecut, redacţia publicaţiei electronice la care scriam, ZIUAVECHE.RO a primit o solicitare, prin e-mail, de la jurnalista Ksenia Plotnikova, de la Vocea Rusiei, ca un comentator să-şi expună punctul de vedere în legătură cu declaraţiile făcute de preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, la adresa importantei instituţii de presă ruse, în urma unor articole despre situaţia politică din România, publicate pe site-ul Vocea Rusiei.

Am ridicat mănuşa acestei provocări, nu doar publicistice, din respect pentru demersul franc al ziaristei ruse.

Aşa am scris cursivul intitulat Vocile României şi Rusiei pot fi complementare.

Care a fost publicat fără nicio modificare, dar cu o notă finală, în care se preciza că: Opiniile prezentate mai sus pot să nu coincidă cu cele ale postului de radio Vocea Rusiei.

O delimitare profesională corectă.

În textul publicat pe website-ul Vocii Rusiei afirmam:

Bine consiliat, conducătorul V.R., dr. Andrei Bystritsky, după ce şi-a apărat coechipierii, accentuând pe independenţa lor editorială - sintagmă ce mi-a produs, totuşi, un surâs profesional... - l-a invitat pe preşedintele suspendat să vorbească la Vocea Rusiei. Că s-a răspuns printr-o tăcere, este o realitate. Păstrând proporţiile şi coborând la un alt nivel, şi eu m-am adresat, recent, ambasadorului rus, la Bucureşti, cu întrebări, constructive, pentru un interviu, dar am beneficiat de aceeaşi... lipsă oficială de reacţie. Nu am recurs la concluzii ironice.

Articolul meu a fost publicat pe 11 august 2012, la ora 12.05.

Precizare necesară, deoarece nu se împliniseră 24 de ore şi am fost sunat la telefon, de la Ambasada Rusiei la Bucureşti, fiind invitat să realizez interviul solicitat anterior, în scris, cu ambasadorul rus.

Aşa am devenit nu doar primul jurnalist român care a avut ocazia, onorantă, de a realiza un interviu, pragmatic, cu Excelenţa Sa Oleg S. Malginov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Bucureşti, ci şi întâiul simplu cetăţean care a înţeles ce forţă stă în spatele Vocii Rusiei.

Quod erat demonstrandum.