Putin se asigură pe viaţă. Preşedintele rus a promulgat legea care-i oferă imunitate juridică pe termen nedefinit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin sustinand conferinta anuala cu presa 2020 FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin sustinand conferinta anuala cu presa 2020 FOTO EPA-EFE

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat marţi o lege care oferă tuturor preşedinţilor ruşi imunitate pentru toată durata vieţii lor, aceasta putând fi anulată doar în situaţii excepţionale şi printr-o procedură complicată.

Conform prevederilor acestei legi, Vladimir Putin şi familia sa sunt protejaţi în faţa inculpării şi urmăririi penale chiar şi după ce preşedintele îşi va încheia mandatul. Legea vine în contextul în care Vladimir Putin este angajat în ultimul an într-un amplu proces de reformarea a constituţiei Rusiei pentru a putea rămâne la putere până în 2036, scrie presa internaţională.

Protecţia se extinde  pentru a acoperi orice delict ce poate fi descoperit după ce preşedintele părăseşte funcţia de şef al statului. Fostul preşedinte Dmitri Medvedev va beneficia, de asemenea, de imunitate în faţă unor posibile urmăriri penale.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii.  Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave.

Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite