Rusia

articolul anterior articolul urmator

Putin cere vaccinarea în masă a ruşilor împotriva COVID-19

15
13 Jan 2021 17:11:46
Autor: News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Vladimir Putin a ordonat miercuri să se lanseze, săptămâna viitoare, vaccinarea în masă a populaţiei ruse împotriva COVID-19.

„Cer să se lanseze o vaccinare în masă a întregii populaţii, începând de săptămâna viitoare”, a declarat el într-o reuniune guvernamentală prin videoconferinţă, potrivit AFP.

Rusia a început în decembrie campania de vaccinare a populaţiei considerată prioritară - bătrâni, personalul medical şi din învăţământ.

Categoriile autorizate să fie vaccinate cu Sputnik V au fost lărgite, apoi, în mod treptat.

Potrivit Fondului suveran rus (RDIF), care a finanţat dezvoltarea acestui vaccin -, peste un milion de persoane au fost vaccinate până în prezent în Rusia.

Rusia a fost prima ţară, în august, care a omologat un vaccin împotriva noului coronavirus şi a fost criticată din cauza unui anunţ considerat prematur, înaintea testelor clinice din faza 3 şi publicării rezultatelor ştiinţifice.

Vicepremierul rus Tatiana Golikova, însărcinată cu Sănătatea, a anunţat că totul este „pregătit” în vederea lansării unei vaccinări în masă, începând de luni.

Rusia se confruntă cu un al doilea val de infectări cu COVID-19, însă autorităţile refuză, pentru moment, orice nouă izolare la nivel naţional.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

An Analog Guy In A Digital World
13.01.2021, 17:17:21

Toata populatia o sa fie vaccinata cu apa chioara dar pentru Navalnii o sa fie folosita apa sfintita, evident...

-4 (4 voturi)
Nicolae Ceausescu
13.01.2021, 17:20:58

Intai membrii NKVD (3 pers), KGB (15.000), FSB (7.500.000)

-10 (12 voturi)
mache
13.01.2021, 17:29:55

Ruski brutalski nu faceti vaccin ca va baga cipuri Sputnik. Le-au primit de la extrateresti.

-3 (3 voturi)
Ciudat
13.01.2021, 17:51:05

Vaccinul Rusesc este vaccin clasic ca si cel antigripal. Doar cel american va modifica ARN daca-l luati

+2 (2 voturi)
Ciudat
13.01.2021, 17:36:05

Rusia este prima tara din lume care este capabila sa invinga pandemia , pentru ca are si cel mai bun vaccin din lume

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările