Putin, contestat în stradă. Peste o sută de protestatari au fost arestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatar arestat la Moscova FOTO EPA-EFE
Protestatar arestat la Moscova FOTO EPA-EFE

Sute de manifestanţi, majoritatea purtând măşti de protecţie inscripţionate cu sloganul „nu”, au defilat miercuri seara la Moscova, capitala Rusiei, pentru a cere demisia preşedintelui Vladimir Putin şi a protesta faţă de modificările constituţionale care-i permit acestuia din urmă să rămână la putere până în 2036, relatează Reuters.

Prima importantă manifestaţie de la aşa-zisul referendum constituţional din Rusia s-a încheiat cu arestări, după cum spun martori şi o organizaţie de monitorizare a protestelor.

„Rusia fără Putin!”, au scandat manifestanţii, potrivit unui reporter AFP.

Ei au denunţat un „vot trucat” în cadrul plebiscitului din 25 iunie - 1 iulie, organizat, potrivit experţilor, în cadrul unui format improvizat şi cu multe neregularităţi.

O listă cu semnături a fost deschisă pentru înaintarea unui recurs la Curtea Supremă faţă de consultarea populară a lui Putin.

Poliţia a intervenit împotriva protestatarilor după ce aceştia din urmă au intrat pe unul dintre principalele bulevarde ale Moscovei.

Potrivit OVD-Info, 103 persoane au fost plasate în detenţie. Poliţia şi Guvernul încă nu au transmis informaţii despre arestări şi situaţia contestatarilor aflaţi în detenţie. Agenţia de presă TASS, afiliată puterii, a confirmat numărul protestatarilor arestaţi.

Aflat de peste două decenii la putere, fie ca preşedinte, fie ca premier, Putin este îndemnat de contestatarii săi să se retragă.

O manifestaţie anti-Putin a avut loc miercuri seara şi la Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus.

Revizuirea Constituţiei îi permite lui Putin să candideze la Kremlin la alegerile prevăzute în 2024 şi 2030.

Protest la Moscova FOTO EPA-EFE

FOTO EPA-EFE

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite