Putin, despre o alianţă militară cu China: „Nu o excludem”. Ce spune despre stadiul negocierilor cu SUA privind tratatul New Start

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi în cadrul unei conferinţe video cu experţi internaţionali în materie de politică externă că o alianţă militară între China şi Rusia nu este necesară în acest moment, dar ar putea exista în viitor.

Întrebat cu privire la posibilitatea unei astfel de alianţe, Putin a replicat: „nu avem nevoie de ea, dar, teoretic, ne-o putem imagina”.

Putin a notat că Rusia a împărtăşit tehnologii militare sensibile care a contribuit semnificativ la impulsionarea potenţialului militar al Chinei fără a intra însă în detalii, întrucât, a arătat preşedintele rus sunt informaţii sensibile.

„Fără îndoială cooperarea noastră cu China stimulează capacităţile de apărare ale armatei chineze”, a spus Putin precizând că în viitor legăturile militare dintre cele două ţări ar putea fi mai strânse.

„Timpul va arăta cum se vor dezvolta mai departe”, a spus Putin adăugând că nu „exclude” o colaborare mai strânsă.

Putin a subliniat joi importanţa extinderii tratatului New START cu SUA, ce urmează să expire în februarie, un acord privind controlul armelor încheiat în 2010 de administraţia Obama.

Săptămâna aceasta, SUA şi Rusia au semnalat disponibilitatea de a accepta compromisuri în discuţiile privind extinderea tratatului. Iniţial, administraţia Trump a insistat asupra condiţiei alăturării Chinei, dar apoi a propus o extindere timp de un an care să vină împreună cu limite mai cuprinzătoare, şi anume referitor la focoasele nucleare.

Kremlinul s-a opus iniţial, dar în cursul săptămânii Ministrul rus de externe a declarat că Moscova ar putea accepta o îngheţare a focoaselor nucleare dacă SUA nu va avea şi alte pretenţii şi va merge mai departe.

Putin nu a menţionat nimic despre această chestiune, dar a subliniat importanţa salvării tratatului.

„Întrebarea este dacă păstrăm tratatul existent aşa cum este, demarăm nişte discuţii detaliate şi încercăm să ajungem la un compromis într-un an sau pierdem tratatul cu totul, lăsându-ne pe noi, Rusia, SUA, alături de restul lumii, fără niciun fel de acord prin care să fie restricţionată cursa înarmării. Cred că a a doua opţiune e mult mai rea”.

Putin a adăugat că Rusia nu „se va agăţa de tratat”, şi îşi va asigura securitatea şi fără el , dacă partenerii săi decid că nu au nevoie de el, şi că Rusia „nu-i va opri”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite