Rusia

articolul anterior articolul urmator

Răpuşi în ianuarie: crime şi destine tragice în Rusia lui Putin

22
20 Jan 2022 17:34:32
Autor: Ion Gaidau
Omagiu pentru Anastasia Baburova, ucisă pe 19 ianuarie 2009 FOTO EPA-EFE
Omagiu pentru Anastasia Baburova, ucisă pe 19 ianuarie 2009 FOTO EPA-EFE

De la instalarea lui Vladimir Putin la Kremlin, la sfârşitul lui decembrie 1999, este nevoie de un curaj imens pentru a exprima opinii proprii şi dezacorduri în public în Rusia.

În timp ce regimul Putin susţine în mod cinic că permite libertatea de exprimare în Rusia, Amnesty International şi Reporteri fără Frontiere constată de la an la an că situaţia privind drepturile omului şi a presei se agravează teribil în cea mai întinsă ţară de pe Terra.

Revenirea lui Putin la Kremlin, în 2012, după un interimat de patru ani în fruntea guvernului, a însemnat alunecarea spre incertitudine şi represiune în privinţa opoziţiei şi presei, care se confruntă cu hărţuiri în instanţă, arestări arbitrare, intimidări, forţări la exil şi chiar asasinate.

De altfel, mai mulţi jurnalişti, opozanţi şi reprezentanţi ai regimului au murit în ultimii ani în circumstanţe violente şi neclare, mai ales în ianuarie, o adevărată lună neagră. O mică trecere în revistă, la 13 de ani asasinarea jurnalistei Anastasiei Baburova, de la „Novaia Gazeta”.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2021, Dmitri Muratov, redactorul-şef al „Novaia Gazeta”, a ţinut să atribuie premiul „jurnaliştilor care au fost ucişi” în Rusia.

„Este o recompensă pentru Anna Politkovskaia, Iuri Şcekocihin, Igor Domnikov, Nastia Baburova, Stas Markelov şi Nataşa Estemirova - toţi colegii noştri căzuţi la luptă, care şi-au dat viaţa pentru meserie”, a declarat Dmitri Muratov.

Nastia Baburova şi Stas Markelov au fost ucişi acum 13 ani, pe 19 ianuarie 2009. Au fost împuşcaţi fatal împreună pe o stradă din Moscova, după o conferinţă de presă. Potrivit versiunii oferite de autorităţile ruse, ţinta era Markelov, un avocat de 34 de ani specializat în apărarea victimelor abuzurilor din Cecenia. Baburova, 25 de ani, s-ar fi aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Trei tineri au fost condamnaţi în acest caz, toţi fiind declaraţi neonazişti. Dacă presa afiliată Kremlinului depune eforturi an de an pentru a lega definitiv aceste crime de o grupare neonazistă, îndoielile încă persistă. Cu o zi înainte de a fi ucişi, cele două victime denunţaseră eliberarea anticipată a colonelului Iuri Budanov, condamnat în 2003 la zece ani de închisoare pentru violarea şi strangularea unei cecene de 18 ani. Cazul uciderii Anastasiei Baburova şi lui Stas Markelov este reexaminat în prezent la cererea CEDO.

Alte decese/crime în circumstanţe neclare

8 ianuarie 2006: Vaghif Kocetkov, jurnalist, bătut până la moarte într-un jaf înscenat, în urma căruia niciun bun de valoare nu a fost furat;

7 ianuarie 2007: Iuri Golubev, prieten al disidenţilor, decedat „liniştit în somn” după ce „s-a simţit rău” în urma unor critici emise la adresa lui Putin;

4 ianuarie 2009: Vladislav Zaharciuk, jurnalist, decedat într-un incendiu provocat la birourile ziarului de opoziţie „Arsenievskie Vesti”;

3 ianuarie 2016: Igor Sergun, fost director GRU, decedat în circumstanţe neclare, inclusiv data, locaţia şi cauza morţii.

În toate aceste cazuri şi în multe altele, anchetele au stârnit mereu critici pentru neclarităţi susceptibile de măsluiri şi neidentificarea autorilor/comanditarilor reali.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

Ludwig
20.01.2022, 17:43:10

si cu toate astea piticul e ales cu 80%...Cum? Rusia a fost o democratia pe timpul tarilor, pana in 1918. Tarul lor Nicolae venea la noi la constanta si se intalnea cu regele Carol 1. Dupa 1918 toti rusii au devenit niste zomby ce le place dictatura...

+6 (14 voturi)
Chirila Vasile
20.01.2022, 17:56:16

Domnule Ludwig nu au devenit zombies. Tinerii il sustin pe Navalnit. Dar avand in vedere ca oricine spune ceva impotriva criminalilor de la Kremlin sare misterios pe geam este clar ca oamenii sunt mai...tacuti. De voie de nevoie.

-31 (51 voturi)
Utilizator Adevărul
20.01.2022, 17:46:33

Comentariu considerat abuziv.

Chirila Vasile
20.01.2022, 17:48:42

Dreptate pentru Alex. ! Un tanar roman de 22 de ani a sarit misterios pe geam in Rusia. Oare cu ala ce au avut? Juca jocuri video! Incompetentii de la FSB s-au uitat pe pasaport au vazut ca vine din UE si din NATO si au decis ca e o amenintare. Ca doar, se gandeau ei oare ce om normal la cap care locuieste intr-o tara membra UE sau NATO calatoreste de bunavoie si nesilit de nimeni in Rusia? https://adevarul.ro/news/eveniment/un-tanar-roman-murit-conditii-suspecte-rusia-cazut-etajul-9-1_61e50a005163ec4271d05162/index.html Puti are sanse sa il ajunga din urma pe idolul lui, Stalin #dreptatepentruALEX.

-33 (47 voturi)
KLN
20.01.2022, 17:50:20

Toate decesele sunt la inceput de ianuarie, cand lumea e ghiftuita cu mancare de sarbatori si mai ales bautura. Stirile nu intereseaza pe nimeni atunci

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (22)

Modifică Setările