Rusia. Arestări în masă după condamnarea lui Aleksei Navalnîi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestant pro-Navalnîi reţinut la Moscova FOTO EPA-EFE
Manifestant pro-Navalnîi reţinut la Moscova FOTO EPA-EFE

Aproximativ 1.400 de persoane au fost arestate, marţi, în zece oraşe din Rusia, în timpul demonstraţiilor de susţinere a liderului opoziţiei Alexei Navalnîi, care a primit o condamnare la închisoare, transmite BBC, potrivit news.ro.

La Moscova, unde sute de susţinători ai lui Navalnîi s-au adunat să aştepte verdictul în proces, forţele de ordine au fost filmate lovind manifestanţii cu bastoane.

Organizaţia de monitorizare OVD-Info a spus că 1.116 oameni au fost reţinuţi la Moscova, iar 246 la Sankt Petersburg, al doilea cel mai mare oraş al ţării. Alţi 15 oameni au fost reţinuţi în oraşe mai mici din Rusia.

GALERIE FOTO

Autorităţile nu au comentat referitor la cifrele raportate.

Luna trecută, aproape zece mii de oameni au fost arestaţi pe parcursul a două zile de proteste care au avut loc în întreaga ţară.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Marea Britanie au condamnat, marţi, verdictul în cazul Navalnîi şi au cerut eliberarea sa imediată.

Instanţa de la Moscova i-a comutat lui Navalnîi pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare într-una cu executare.

Judecătoarea a spus că el a încălcat termenii eliberării condiţionate înainte de a fi otrăvit, în august anul trecut, în Siberia, şi de a fi transportat în Germania pentru tratament.

El va trebui să execute acum 2 ani şi 8 luni de închisoare, după ce tribunalul a decis să reducă termenul cu timpul petrecut anterior de Navalnîi în arest la domiciliu.

Marţi, avocatul opozantului a spus că va face apel în cazul deciziei.

În faţa judecătoarei Natalia Repnikova, Navalnîi a denunţat regimul instituit în Rusia de către Vladimir Putin şi oamenii săi. El l-a acuzat din nou pe actualul lider de la Kremlin că a ordonat Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) să-l urmărească şi să-l otrăvească cu Noviciok, o gamă de otrăvuri interzisă de organizaţia internaţională de resort.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite