Rusia ar fi dat 50.000 de dolari unui expert ONU pentru a fi denumită „ţară victimă a sancţiunilor coercitive individuale“

Organizaţia non guvernamentală UN Watch a acuzat public: Rusia a dat 50.000 $ unui expert ONU pentru a fi denumită „ţară victimă a sancţiunilor coercitive individuale“.

Scandalul de mari proporţii, departe să se fi potolit, a apărut imediat după ce Idriss Jazairy, fost ambasador al Algeriei, un expert internaţional nominalizat ca Raportor Special de către Consiliul pentru drepturile omului al Naţiunilor Unite a prezentat un raport în care condamnă SUA şi UE pentru impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei. „Un raport care face afirmaţia aiuritoare că guvernul rus al lui Vladimir Putin este o victimă a violării drepturilor omului, iar vinovaţi pentru asta sunt SUA şi UE“, a atacat Hilel Neuer, directorul executiv al UN Watch, acuzând în acelaşi timp faptul că Jazairy a primit din partea Rusiei suma de 50.000 $, aşa cum se menţionează foarte limpede la pag. 37 a raportul Consiliului 34/34/Add1 în lista „Sprijin extern primit de deţinătorii mandatului“.

În acest sens, îl întreba pe Raportorul Special dacă:

• Aţi primit fonduri din partea Rusiei înainte sau după scrierea acestui Raport în care descrieţi Rusia drept o victimă a drepturilor omului?  
• V-aţi gândit cumva la implicaţiile etice şi la felul în care arată un expert al ONU primeşte bani doar de la o ţară şi apoi vizitează doar acea ţară anume pentru a scrie un raport îmbrăţişat cu căldură de guvernul ţării respective?

Pentru a lămuri lucrurile, aveţi aici textul integral al Raportului, aşa cum a fost el prezentat în cea de-a 36-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului (11-29 septembrie 2017), ca a treilea punct de pe agenda de lucru. Dacă veţi avea curiozitatea să-l parcurgeţi, vă veţi familiariza cu absolut toate punctele de vedere pe care Federaţia Rusă le susţine în faţa organizaţiilor internaţionale. Prin preluarea lor în totalitate, Raportorul Special al ONU conferă o nesperată legitimitate acuzaţiilor aduse de Rusia: sancţiunile decise de SUA şi UE sunt ilegale deoarece nu au suportul obligatoriu al unei decizii luate în Consiliul de Securitate. În plus, au fost şi ineficiente deoarece, spune Raportorul Special, „economia rusă a demonstrat un grad înalt de rezilienţă şi capacitate de a se adapta noilor circumstanţe... s-a dat un nou impuls diversificării economiei în raport cu dependenţa de resursele de petrol... s-a mărit accentul pe cercetarea ştiinţifică, întorcându-se la stadiul anterior în care, în multe sectoare, Federaţia Rusă era fruntaşă... a fost demarată rapid o politică de reorientare înspre alţi parteneri din Asia şi din alte regiuni... ca şi în cazul altor ţări subiect al sancţiunilor, a apărut o reacţie de coeziune a populaţiei care a acceptat astfel consecinţele cauzate de măsurile coercitive unilaterale“.

În acelaşi timp, subliniază Raportorul Special, efectele negative ale acestor măsuri sunt vizibile mai ales asupra categoriilor de populaţie cele mai defavorizate din Federaţia Rusă dar şi asupra unor întregi sectoare economice, cu deosebire din UE, aşa cum ar fi agricultura, spre exemplu. În consecinţă, după cum era de aşteptat, oficialul ONU face un călduros apel la o discutare imediată a eficacităţii pachetelor de sancţiuni în aşa fel „încât să fie apăraţi civilii inocenţi şi ţările vizate de nedoritul impact advers în domeniul drepturilor omului“.

Tehnic vorbind, recomandările unui asemenea Raport sunt, ca atât de multe altele, totalmente irelevante atâta timp cât ele nu sunt asumate de Adunarea Generală şi transformate într-un document de tip Rezoluţie cu caracter obligatoriu. Desigur, pot să aibă o certă valoare simbolică, bună pentru propaganda rusă, dar asta nu justifică, totuşi, riscul de a plăti un expert al ONU, ştiind că lucrurile aveau să se afle şi că, în final, se va lăsa cu un scandal care să lovească direct în reputaţia organismului comanditar, adică OHCHR, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Un asemenea raport era însă mană cerească pentru ruşi, profund frustraţi de faptul că anul trecut, pentru prima oară după crearea OHCHR, în 2008, îşi pierduseră (în competiţie cu Ungaria şi Croaţia) locul din Consiliu...

Ambasadorul Idriss Jazairy

Dar, pe fond, mi se pare că cea mai importantă problemă - cu adevărat serioasă şi cu consecinţe geo-strategie foarte limpezi - este încercarea de punere sub semnul întrebării a moralităţii şi validităţii legale a întregului sistem al sancţiunilor internaţionale, altul decât cel validat de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. Ceea ce ar însemna acceptarea, din start, a principiului că ţările care au statut de membru permanent al Consiliului de Securitate nu vor putea fi niciodată supuse vreunei forme de sancţiuni, pur şi simplu pentru îşi vor folosi dreptul de veto. Dacă, în plus de asta, discuţia începe să fie purtată - exact cum o face acest Raport asupra Rusiei, la nivelul mecanismului însuşi al sancţiunilor, atunci, foarte rapid, s-ar putea să vedem condamnarea unui alt pachet de sancţiuni unilaterale, cum au fost cele recent impuse de SUA asupra Coreei de Nord?

Scandalul este departe să se fi terminat, fostul ambasdor algerian ieşind acum cu un comunicat în care încearcă să se disculpe: „contribuţiile voluntare  sunt necesare pentru buna funcţionare a sistemului procedurilor speciale dar resping în termenii cei mai fermi acuzaţiile conform cărora concluziile mele privind vizita în Federaţia Rusă au fost influenţate de fondurile alocate mandatului meu“. Asta chiar dacă regulamentele ONU interzic finanţarea unor asemenea misiuni altcumva decât din fondurile proprii ale organizaţiei. Chestiunea este că fondurile încep să fie insuficiente şi de asta se profită din plin. Pentru Associated Press, Jamey Keaten scria:

„Chiar înainte de acest Raport, Moscova dăduse bani pentru mandatul lui Jazairy şi a oferit 50.000 $ pentru şase misiuni ale Raportorilor Speciali în anul 2016 pe teme precum terorismul şi rasismul... Iar Rusia nu este singura care face asta. Ţări precum Franţa, Coreea de Sud şi Norvegia dau în mod regulat sute de mii de dolari Raportorilor Speciali, în afara obişnuitelor alocări din bugetul ONU. Declaraţia dată publicităţii de Jazairy arată ce 35% din bugetul de anul trecut al biroului pentru drepturilor omului a provenit din fonduri de sprijin extra-bugetare, acoperind activitatea 27 de raportori precum Jazairy.“

Foarte urâtă poveste, cu urmări posibil foarte neplăcute pentru ce a mai rămas intact din prestigiul Naţiunilor Unite. Dacă aşa se joacă în relaţiile internaţionale, care mai poate fi credibilitatea rapoartelor de pe care le citim şi vi le aducem înspre lectură şi care pot influenţa în mod serios relaţii politice internaţionale?