Rusia

articolul anterior articolul urmator

Rusia efectuează manevre militare din Crimeea până în Marea Caspică

13
25 Jan 2022 19:25:16
Autor: Ion Gaidau
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Războiul nervilor continuă în jurul Ucrainei. Armata rusă a lansat marţi o nouă serie de manevre în Crimeea şi pe flancul său sudic, cu 6.000 de militari, avioane de vânătoare şi bombardiere. Această demonstraţie de forţă survine a două zi de la decizia preşedintelui Joe Biden de a plasa 8.500 de soldaţi în alertă, într-o tentativă de a-l descuraja pe omologul său rus Vladimir Putin să atace Ucraina.

Armata rusă a început marţi o operaţiune „interarme” implicând mai ales „forţele aeriene şi antiaeriene”, precum şi „grupuri navale din Flota de la Marea Neagră şi Flota de la Marea Caspică”, a precizat comandantul forţelor pentru sudul Rusiei, Aleksandr Dvornikov.

Moscova, care a desfăşurat circa 120.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina, a mai anunţat săptămâna trecută manevre navale de amploare în Oceanul Atlantic, Arctica, Oceanul Pacific şi Marea Mediterană, dar şi exerciţii comune cu Belarus, la frontiera cu Uniunea Europeană.

Washingtonul avertizează că există un risc iminent pentru o invazie a Rusiei în Ucraina şi grăbeşte livrările de arme pentru ţara ameninţată. O nouă livrare de arme era aşteptată marţi. Este vorba de echipamente şi muniţii menite, potrivit Ambasadei SUA la Kiev, „consolidării forţelor armate ucrainene”.

NATO şi-a plasat forţele în aşteptare şi a trimis nave şi avioane de luptă pentru a întări capacităţile de apărare ale membrilor săi din estul Europei.

Deşi a mobilizat trupe la graniţa cu Ucraina şi a emis pretenţii de securitate sub forma unui şantaj, totuşi Kremlinul acuză că Washingtonul este partea care „exacerbează tensiunile”. În plus, critică orice anunţ cu privire la întărirea aliaţilor din NATO în faţa ameninţării ruse.

Occidentul a transmis deja Moscovei că aşa-zisele sale solicitări de securitate sunt „inacceptabile”, dar a dat asigurări că le ia în serios şi vrea soluţii diplomatice la criza ruso-ucraineană provocată de liderul de la Kremlin. Washingtonul va trimite în această săptămână un răspuns în scris la cererile Rusiei. Tot în această săptămână, preşedintele francez Emmanuel Macron va avea o discuţie telefonică cu Vladimir Putin în speranţa găsirii unei „căi de dezescaladare”.

În cazul unei invazii, occidentalii prevăd impunerea unor sancţiuni de o severitate nemaiîntâlnită până acum, a dat asigurări marţi premierul britanic Boris Johnson. Însă Kremlinul s-a arătat deocamdată insensibil faţă de acest tip de represalii.

O serie de opţiuni au fost pregătite de Comisia Europeană. Reducerea achiziţiilor de gaze şi de petrol din Rusia, care reprezintă 43%, respectiv 20% din aprovizionarea Uniunii Europene, este pe masă, a dezvăluit pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Casa Albă intenţionează să interzică exportul de tehnologie americană în Rusia şi utilizarea dolarului de către băncile ruseşti. Prima sancţiune ar afecta puternic procesul de modernizare a industriei ruse dorit de Putin, în timp ce a doua sancţiune ar fi o lovitură foarte severă pentru finanţele şi economia reală a Rusiei, transmite AFP.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Expat Gabriel
25.01.2022, 19:39:36

Poate deviază un pic pe la Beijing că nu-i văd bine!

-9 (13 voturi)
echi
25.01.2022, 20:15:46

Rusia a intrat in jocul AMericii si va avea soarta fostului URSS curand. Rusia s-a pus cu anglo- saxonii care in WWII au ajutat URSS sa iasa din incercuirea Germaniei. De aia se zice ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti mai tarziu, iar invazia Comunismului Rus peste jumatate de Europa sta marturie. De data asta cine o sa-i mai ajute pe rusi? POate China ce tinteste si vrea la Siberia? Am uitat , "marele " aliata al Rusiei e Belarusu cu Iranu . Siria, Cuba si Vuvuzela....o mana de looseri controlati de rusi doresc ca aduca razboiul in Europa!

+1 (9 voturi)
Minus
25.01.2022, 20:26:23

ideea e buna, valabila şi adevărată --- dar asta intr-un razboi conventional, cu nebunu nu stii ce se va intampla, are bombe nucleare

-13 (17 voturi)
echi
25.01.2022, 21:50:33

e posbil deja sa existe antidotu la nucleare! In momentu in care America se ia la harta direct cu ursu, sa fii convins ca are ac de cojocu lor!

+2 (2 voturi)
echi
25.01.2022, 21:55:21

„Ultima glumă rusească: Vaccinul rusesc anti-covid are o rată de succes de 50%. L-am testat pe fiica lui Putin și pe Navalnîi”,

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările