Rusia

articolul anterior articolul urmator

Rusia invadează Ucraina, anihilează Naţiunile Unite

67
24 Feb 2022 09:54:53
Cristian Unteanu

Acesta este marele eveniment care schimbă istoria şi cu certitudine modifică regulile de supravieţuire colectivă instituite după cel de-al Doilea Război Mondial. Dinamitează, cred că fără posibilitate de refacere completă, instituţia care le garanta: Organizaţia Naţiunilor Unite.

Dacă, în acest moment, invadarea Ucrainei este un lucru extraordinar de grav, faptul că momentul ales de Putin pentru discursul său de război a coincis cu reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate ale ONU pe tema situaţiei din Ucraina, este cel mai limpede şi mai tragic mesaj dintre cele înregistrate din perioada de dinainte de cea de-a doua conflagraţie mondială până acum.

Într-un anume fel, ce se petrece acum poate fi comparat, chiar la nivel de amănunte relevante, cu soarta avută de Liga Naţiunilor, organizaţia creată prin Tratatul de la Versailles în 1918 şi dizolvată în 1946. Semnalul că lumea urma să se prăbuşească a fost perceput cu claritate în momentul când trei ţări (Germania nazistă şi Japonia în 1933 şi Italia în 1937) părăseau demonstrativ Societatea Naţiunilor, acuzând-o de ineficienţă, afirmând că este inutilă datorită lipsei unei capacităţi reale de a se impune şi de a impune o soluţie alta decât impunerea de sancţiuni sau trimiterea unor efective militare modeste în caz de nevoie. Ştiind cât de puţine ţări erau cu adevărat gata să intervină militar pentru a răspunde unui strigăt de ajutor din partea unei ţări invadate, Mussolini transmitea lumii mesajul de forţă în numele său şi aliatului german: „Societatea Naţiunilor este foarte eficientă când vrăbiile piuie pe cer, dar nu mai e deloc aşa când atacă şoimii”.

Într-adevăr, marea problemă a Societăţii Naţiunilor era faptul că statutul său nu prevedea existenţa unei forţe armate proprii cu care să poată interveni în situaţii extrem, totul depinzând de bunăvoinţa Statelor Membre care contribuiau cu trupe, în funcţie de interesele regionale sau de jocurile geo-politice şi alianţele care se formau şi se desfăceau extrem de rapid în lumea nesigură şi fragmentată la extrem de după încheierea Primului Război Mondial şi consfinţirea dizolvării structurilor imperiale. Singurul lucru de care dispunea Societatea Naţiunilor era posibilitatea impunerii sancţiunilor economice (cea mai gravă măsură în faţa ipoteticei intervenţiei militare), dar foarte greu de impus şi, în general, având un impact redus deoarece ţările vizate de sancţiuni erau libere să aibă legături comerciale cu toate ţările care nu erau membre ale organizaţiei. Iată natura profundă a dilemei, devenită mai apoi existenţială, din Statutul Societăţii Naţiunilor (SN): „În ce priveşte sancţiunile militare... nu există obligaţie legală de a fi adoptate..există o datorie morală şi politică ce revine Statelor dar nu există o obligaţie în ce le priveşte”. Anularea aceasta de autoritate a dus la atomizarea organizaţiei şi trecerea ei în desuetudine.

De ani de şi ani de zile, exact asta a început să se producă şi în cazul ONU, instituţie devenită din ce în ce mai mult, precum odinioară SN, un loc în care se confruntă interese politice de grup şi care, din start, a prevăzut posibilitatea de auto-blocaj chiar la vârful organizaţiei, în cazul disputelor vitale. „Dreptul de veto” de care dispun cele cinci ţări fondatoare le dă posibilitatea să anihileze din faşă orice iniţiativă care nu le convine şi şă blocheze orice proces decizional în vederea elaborării unui eventual mandat pentru o forţă de intervenţie, fie ea de menţinerea păcii, fie de interpunere pentru a stopa o dezvoltare exponenţială a unui conflict militar.

Putin a ales să atace nu numai Ucraina, ci să arate că Rusia are puterea să ignore total ONU, asumându-şi toate consecinţele, căci, poate nu aţi uitat acest lucru care se poate să devină decisiv în estimarea corectă a viziunii strategilor Kremlinului: Uniunea Sovietică fost exclusă din Societatea Naţiunilor pe 14 decembrie 1939, motivul său fiind agresiunea sa împotriva Finlandei.

Pe 30 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică a lansat invazia împotriva Finlandei, la scurt timp după eşecul negocierilor între sovietici şi finlandezi în vederea instituirii unei zone-tampon pentru protejarea oraşului Leningrad în eventualitatea unui atac german, Finlanda intrând n zona de influenţă sovietică în termenii clauzelor secrete ale acordului negociat de Moscova cu Germania lui Hitler. Dacă, prin comparaţie, ceva vi se parte teribil de cunoscut, să ştiţi că nu greşiţi cu nimic. Atunci, ca şi acum, foarte mult timp, inclusiv după declanşarea invaziilor militare, discuţia internaţională a fost exact asta: cine va interveni împotriva invadatorilor?

Nu ştiut - şi cred că nimeni nu poate să spună cu precizie - care sunt rezervele de care dispun Rusia şi marii săi aliaţi, în primul rând China - pentru a rezista blocului de sancţiuni economice care sunt aplicate acum de Occident şi care vor continua să se amplifice. Putin ştie foarte bine ce efect au avut sancţiunile luate de comunitatea internaţională pentru a pedepsi invazia rusă din Crimeea şi anexarea ilegală a teritoriului la Federaţia Rusă. Totalmente sau aproape total ineficiente, au putut fi absorbite de Rusia care, acum, şi-a pregătit atent rezerva „parteneriatului fără limite” cu China pentru a-şi asigura posibilitatea mutării instantanee, la mare nevoie, a tuturor operaţiunilor comerciale către marile pieţe asiatice în cazul blocării celor europene.

Dar Occidentul mai dispune oare şi de alte soluţii pentru a penaliza Rusia? Mai precis - şi în ce condiţii - va fi oare gata să se mobilizeze pentru a considera acţiunea din Ucraina drept casus belli , acţionând ca atare pentru a răspunde unei provocări masive de securitate în vecinătatea apropiată a spaţiului acoperit de NATO şi UE sau, dimpotrivă, încercând să excludă total angajarea militară, aşa cum au promis în repetate rânduri la modul cel mai oficial - vor lăsa ca situaţia din Ucraina să se deruleze în sensul consolidării acelui coridor de protecţie - buffer zone - pe care şi l-a dorit Rusia?

Asta este esenţa discuţiei din aceste ore, la asta vor trebui să răspundă liderii statelor membre NATO şi UE. Pe fond, este vorba despre imaginea de forţă şi credibilitatea Occidentului aflat acum în faţa unei provocări de mari dimensiuni şi care, brusc, reconfirmă cât de rapid, în acest Nou Război Rece în care încă ne aflăm, se poate efectua translaţia fără întoarcere către conflict deschis, anulând tot ce-am ştiut şi am sperat, bazându-ne pe promisiunile pe care s-a construit lumea în care trăim, în mare parte şi prin garanţiile date de ONU.

Şi uite ce se alege din ele.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

67 Comentarii

David21
24.02.2022, 10:08:24

Uitați de Al Doilea Război Modial. Lumea e în epoca atomică. Până acum nu s-au confruntat două puteri nucleare și nici nu se vor confrunta. Mai ales să ataci Rusia, care poate transforma planeta în cenușă de vreo trei ori. Doar idioții cred că poți să te pui cu Rusia. Mizeriile lacome din occident au întins mult prea mult coarda profitând de naivitatea lui Gorbaciov și Elțân și apoi de prudența și pacifismul lui Putin. Rușii puteau lua de mult Ucraina, le-au dat decenii de libertate, să fie oameni, să nu-și atace frați, sănu treacă la exterminarea rușilor de acolo. N-au avut cu cine, ăia nu mai sunt oameni, cel puțin ăia care au făcut din Ucraina ceea ce este acum. În mod normal dacă ucrainenii nu se vor putea opune militar, mă aștept să văd pe toți cei care nu apucă să fugă judecați în cuști pe model rusesc. Poate vă amintiți de Ilașcu care a ucis civili peste Nistru din nebunie românoidă. Ăla a fost lăsat în durerea lui, pe unde o fi, dar o să vedeți cum vor fi judecați criminalii responsabili pentru miile de morți din Ucraina.

-46 (60 voturi)
cartophil
24.02.2022, 10:22:44

Este momentul ca Occidentul sa stearga de pe harta Rusia. Oocidentul ar trebui sa foloseasca aceasta ocazie nesperata de a scapa de nespalatii barbari. Rusia este un stat cu un PIB mai mic decat al Italiei, poate fi pusa in genunchi in cateva saptamani, definitiv si stearsa de pe harta lumii. Rusul nu pricepe daca nu-l pocnesti in moalele capului. Si dupa ce spune ca a inteles, il mai pocnesti de doua ori, sa nu uite ce a spus. Un popor de barabari needucati, cruzi, mincinosi, criminali. Acest neam spurcat trebuie sa dispara.

+11 (23 voturi)
Lucifer
24.02.2022, 10:12:17

Putin repetă la indigo ce a făcut Hitler începând din 1936, respectiv aceeaşi paranoia revanşardă ca a Fuhrer-ului. Şi atunci, ca şi acum, "marile democraţii" europene îl scărpinau duios pe Hitler între corniţe, acum la fel cu Putin. Doamne fereşte ca să nu se întâmple ce s-a petrecut în WW2. Deşi, repet, totul pare identic. NB. Este posibil ca ţări ca Serbia şi Hungaria să declanşeze şi ele conflicte militare prin Europa...tot din motive revanşarde şi revizioniste. Gata, pauza democratică şi leneşă de vreo 80 de ani s-a terminat. La luptă! Dumnezeu cu mila.

+8 (22 voturi)
Fahrenheit 451
24.02.2022, 10:13:03

Biden a afirmat că americanii nu vor lupta de partea ucrainenilor împotriva rușilor! Marea mea temere este aceea că Putin va folosi împotriva ucrainenilor bomba atomică! Putin știe că un război de lungă durată, ca și acela din Afganistan, va duce la destrămarea Federației ruse, poate și la dispariția rușilor de pe hartă!.. Suntem vecini cu Ucraina, e imposibil ca războiul ruso-ucrainean să nu ne afecteze și pe noi!

+8 (14 voturi)
lucian Marius
24.02.2022, 10:28:12

E o enormitate ceea ce spui Arma atomica nu a fost folosita decat ca ultima solutie,o solutie disperata.Totul indica pana acum un conflict gen Afganistan 1980 si o provocare a Rusiei de a vedea pana unde v-a merge NATO si SUA pentru a apara Ucraina .Aici e si un observator total interesat.China.Si ei vor Taiwanul si asteapta ssa vada soarta Rusiei in aceasta agresiune.Daca raspunsul e slab va fi o invitatie pentru China sa faca acelasi lucru in Taiwan.

+9 (15 voturi)

Vezi toate comentariile (67)

Modifică Setările