Rusia: între Islamul fundamentalist şi Ortodoxia naţionalistă

„Voi consideraţi că Rusia e pentru noi un loc străin. Însă noi considerăm că suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străini, iar noi de-ai casei. Şi noi vom face regulile aici, doriţi voi asta sau nu. Orice tentativă a de a ne pune piedici va fi plătită cu sânge, Moscova se va transforma în a doua Mare Moartă. Noi vom umple oraşul cu sânge”.

Aceste cuvinte îi aparţin avocatului cecen Daghir Hasavov, un birocrat important în instituţiile moscovite, care în aprilie 2012 a şocat opinia publică din Rusia prin declaraţiile sale impertinente. În cadrul unui interviu mai desfăşurat, acesta a afirmat că dacă nu vor fi acceptate judecăţile Sharia, tipic musulmane, se vor produce violenţe în masă, iar „Moscova se va transforma într-o mare de sânge” [1].

Aceasta nu a fost prima sfidare a lui Hasavov la ordinea de drept a Federaţiei Ruse, însă a fost cea mai de rezonanţă, deoarece a coincis cu o perioadă când societatea rusească se confruntă cu o xenofobie în creştere şi cu un aflux imens de imigranţi, majoritatea de altă confesiune decât cea creştin-ortodoxă. Imigraţia musulmană, precum şi separatismul musulman sunt pe primul loc în aceste preocupări, iar cuvintele lui Hasavov au fost probabil doar o primă rândunică a retoricii revendicative musulmane din următoarele decenii. Şi chiar dacă oficialii musulmani s-au grăbit să se dezică de asemenea opinii extremiste, cuvintele „avocatului musulmanilor” au căzut tronc la inimă unei părţi însemnate de musulmani de pe întreg teritoriul ţării. 

Islamul a apărut în Rusia în 1312, odată cu Hoarda de Aur a tătarilor. Şi până în prezent, şapte subiecte ale Federaţiei Ruse sunt compuse în mare majoritate din musulmani. Potrivit estimărilor, peste 10% din întreaga populaţie este de confesiune musulmană, ceea ce numeric reprezintă sub 20 de milioane de oameni (datele statistice diferă de la o sursă la alta) [2]. Creşterea demografică a musulmanilor s-a produs mai ales în a doua jumătate a secolului XX, graţie faptului că tradiţia familiilor cu mulţi copii a beneficiat de o bază socială care a favorizat natalitatea înaltă. Un alt factor a fost scăderea numerică a populaţiei slave, în special din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi pe motiv că ruşii au aderat mai strâns la valorile moderne, s-au urbanizat şi au adoptat un stil de viaţă care presupune întemeierea mai târzie a familiei şi mai puţini copii, divorţează mai des, în rândul ruşilor e mai înaltă morbiditatea şi mortalitatea. Potrivit unor date sociologice, datorită procentajului înalt de tineri musulmani, circa 40% din contingentul armatei este format din recruţi de confesiune musulmană. În plus, muncitorii migranţi din Rusia sunt şi ei în mare parte de confesiune musulmană [3]. Ascensiunea demografică a musulmanilor în Rusia pune pe tapet încă un motiv de diferenţiere şi neînţelegere – cel religios; or, pe fundalul afirmării islamului, scade ponderea şi numerică şi procentuală a adepţilor religiei creştin-ortodoxe, tradiţionale pentru majoritatea rusă.

Recensământul populaţiei din 2002 a atestat o scădere a numărului creştnilor şi o creştere stabilă a musulmanilor. Iar potrivit centrului sociologic „Levada”, numărul adepţilor Islamului a crescut în Rusia de la 4% în 2009, la 7% în 2012 – o creştere aproape dublă. În timp ce numărul creştinilor-ortodocşilor a scăzut de la 80% în 2009, la 74% în 2012. Deci în numai trei ani de zile s-au produs schimbări substanţiale în raportul privind apartenenţa religioasă [4]. Totodată, astăzi e greu de identificat numărul exact de musulmani în Rusia, deoarece diferite instituţii operează cu diferite cifre. În 2002 erau 14,5 milioane; Vladimir Putin la un moment dat a menţionat cifra de 20 de milioane; unii lideri musulmani susţin că e vorba de aproape 30 de milioane (la o populaţie totală de 143 de mln. în 2013) [5]. 

Cert este că creştinii ortodocşi se confruntă cu o natalitate redusă, mai ales în regiunile considerate „tipic ruseşti”, locul de origine a ruşilor. De exemplu, în regiunile Breansk, Smolensk, Novgorod, Pskov, Ivanovsk se nasc de 2-3 ori mai puţini oameni decât mor. În contrast, musulmanii cresc numeric şi datorită unei natalităţi înalte în republicile din Caucazul de Nord (Cecenia, Inguşetia, Daghestan, unde natalitatea e de 3-4 ori mai mare decât mortalitatea), şi datorită imigraţiei masive din ţările învecinate musulmane (Azerbaidjan, Tadjikistan etc.) [Платонов, 2011, p. 345-350]. După prognozele ONU, populaţia Rusiei va scădea până la 116 milioane în 2050 [6] şi în acest caz ne putem aştepta ca ponderea procentuală a musulmanilor să sporească în mod cardinal. 

Odată cu creşterea numărului musulmanilor, ca rezultat al natalităţii înalte sau din contul imigranţilor musulmani, revendicările acestora devin tot mai îndrăzneţe. L-am menţionat deja pe avocatul Daghir Hasavov, dar există nume şi mai grele din rândul musulmanilor care cer privilegii suplimentare. Astfel, în septembrie 2010, muftiul regiunii Tiumeni, Fatyh Garifullin, a creat senzaţie prin faptul că i-a scris Patriarhului rus o scrisoare, în care a solicitat ca, în regiunile unde nu există moschee, să li se permită musulmanilor să se roage în bisericile creştine, acoperind preventiv crucile şi icoanele. În scurt timp, o cerere similară a venit din partea imamului unei moschei din Moscova. Iar preşedintele consiliului muftiilor din Federaţia Rusă, şeihul Rawil Gaynetdin, a numit Coranul drept “al treilea Testament“ şi a declarat că creştinii ar trebui să-l respecte pe Mahomed ca pe propriul lor proroc [7]. În 2009, şeihul se făcuse remarcat şi prin declaraţia că Rusia a fost creată datorită voinţei politice a hanilor tătari, iar cei care consideră Rusia drept stat creştin-ortodox sunt “duşmani” ai Rusiei [8].

În aprilie 2011, din partea musulmanilor a survenit o solicitare şi mai insolentă – modificarea stemei de stat ruse, cu adăugarea însemnelor islamice. O declaraţie oficială în acest sens a făcut-o muftiul suprem al Federaţiei Ruse, Talgat Tadzhuddin, specificând: ”Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – câte una pe fiecare cap şi a treia – la mijloc, - sunt încununate cu câte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18% din populaţie [aici el operează eronat cu procentajul – n.n.]. Suntem musulmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa şi nici de pe Lună. Strămoşii noştri au locuit aici de milenii... În Rusia s-a produs o sinteză, cum nu-i nici în Europa, nici în America. La noi s-au întâlnit Orientul şi Occidentul. Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor şi nepoţilor noştri, cerem cu adâncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei ţării noastre comune. Nu cerem decât ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie şi cu cruce, şi cu semilună” [9]. Evident că aceste declaraţii, solicitări şi manifestări ale musulmanilor trezesc anxietate în rândul ruşilor ortodocşi; anxietatea e generată şi da faptul că unele evenimentele religioase musulmane importante, cum ar fi încheierea Ramadanului, sunt sărbătorite cu tot mai mare fast şi într-un mod cât se poate de demonstrativ în principalele metropole ruse. Islamul nu e doar religie, ci şi mod de viaţă – necesită spaţiu, se impune prin ritualuri, vestimentaţie, comportament social. Toate aceste manifestări sunt catalogate drept “etape ale expansiunii islamice” de către adepţii naţionalismului ortodox rusesc.

Dar lucrurile pentru ortodocşii ruşi sunt mai îngrijorătoare decât atât, deoarece în interiorul islamului se produc fenomene de radicalizare. Wahhabismul, un curent islamic fundamentalist care promovează jihadul şi intoleranţa, devine tot mai popular în comunităţile şi republicile musulmane din Rusia, iar maniera wahhabiţilor de a se impune prin ameninţări şi forţă pare impozantă şi atractivă pentru o parte din tinerii musulmani. Ideologia wahhabiţilor este atractivă şi pentru reprezentanţii păturilor social vulnerabile, indiferent de etnia acestora; ei sunt atraşi de principiile ierarhice care funcţionează în cadrul wahhabismului, de normele legii Sharia şi de maniera absolutizată în care este interpretat Islamul. Pericolul care survine din partea acestui curent extremist este conştientizat de autorităţi şi de mediul de experţi ruşi, însă procesele de radicalizare nu pot fi stopate în mod efficient [10]. În 2012, o serie de acte teroriste organizate de wahhabiţi s-au produs în Rusia, care i-au avut drept ţintă pe liderii musulmani moderaţi [11],[12],[13]. 

Pe fundalul creşterii numărului musulmanilor şi pe măsură ce prezenţa acestora se face tot mai simţită, iar revendicările din partea lor tot mai îndrăzneţe, se înregistrează şi procesul advers, de radicalizare a sentimentelor religioase la ruşii ortodocşi; sporeşte nivelul de islamofobie în societate [14]. S-a activat substanţial şi Biserica Creştin-Ortodoxă, care a înţeles că poate profita de valul nemulţumirilor faţă de ascensiunea Islamului pentru a-şi întări prezenţa socială. În ianuarie 2012, oficiali ai bisericii ortodoxe ruse, cum ar fi protoiereul Vsevolod Chaplin, responsabil de relaţiile cu publicul din partea Patriarhiei ruse, a lansat ideea creării unui partid politic de esenţă creştin-ortodoxă, care să apere şi să promoveze valorile creştine, să aibă un mesaj politic conservator şi să reprezinte interesele creştinilor din Federaţia Rusă. Deşi într-un stat laic, cum este Rusia, nu se permite crearea unor partide pe criterii religioase, este posibilă evitarea interdicţiei prin nemenţionarea expres a caracterului confesional în denumirea formaţiunii politice [15]. Anterior, acelaşi Vsevolod Chaplin a propus ca reprezentanţii subculturilor naţionaliste, inclusiv skinhezii, să fie antrenaţi în acţiuni de asigurare a ordinii publice, pentru “profilaxia strategică a conflictelor dintre oamenii de diferită naţionalitate şi confesiune”. “Să le oferim skinhezilor posibilitatea să combată pe cale legală criminalitatea şi desfrânarea”, precizează Chaplin, referindu-se în mod aproape direct la dorinţa de a supune energia naţionalistă în slujba ortodoxiei şi a valorilor acesteia [16]. Aici trebuie de menţionat că, deşi există mişcări ultranaţionaliste care propagă revenirea la religia precreştină a slavilor, marea majoritate a naţionaliştilor ruşi împărtăşeşte religia creştin-ortodoxă. Concomitent, Patriarhia rusească s-a activizat mult pe linia promovării sale în cadrul societăţii civile; mesajul transmis este cât se poate de tranşant: “atacurile împotriva Bisericii sunt atacuri împotriva Rusiei”. Mai ales după acţiunile blasfemitoare ale trupei Pussy Riot, care au scandalizat opinia publică rusească, 

Patriarhia a organizat ample campanii sociale întru apărarea Bisericii şi a spiritului creştin rusesc. Au urmat şi reacţii acuzatoare în adresa denigratorilor Bisericii, iar protoiereul Chaplin a declarat că “creştinismul şi pacifismul sunt lucruri incompatibile” [17]. Una din reacţiile Bisericii a fost crearea unor drujine populare, formate din activişti religioşi, care vor patrula perimetrul instituţiilor bisericeşti şi vor “lua măsuri” pentru asigurarea ordinii, independent de organele de forţă [18]. O atitudine definită în chestiunea identitară a luat-o Patriarhului Kirill însuşi, care a declarat în noiembrie 2013 că atunci când se produc conflicte pe criterii etnice (cum a fost pogromul din raionul moscovit Biriulovo), autorităţile nu trebuie să dea vina doar pe ruşi, ci mai ales pe imigranţii care demonstrează un comportament sfidător. “Ignorarea intereselor ruşilor, înlăturarea chestiunii ruseşti din sfera publică duc la o creştere în avalanşă a manifestărilor marginale şi agresive”, a subliniat Patriarhul, adăugând: “Noi niciodată nu vom fi de acord cu cei, care vor să vadă o Rusie fără ruşi, lipsită de chipul său naţional şi religios…” [19].

Se observă că Biserica pune miza pe naţionalism pentru a exploata spiritele naţionaliste şi xenofobe pe dimensiunea religioasă. Este vorba despre apariţia unei ortodoxii naţionaliste, când religia se sprijină pe naţionalism şi doreşte promovarea la nivel de societate, în special în rândul tinerilor, a unui naţionalism ortodox. Strategia bisericii ortodoxe e logică: dacă naţionalismul devine popular, el trebuie ataşat Bisericii şi acest lucru se face prin afirmaţia că un naţionalism rusesc adevărat, autentic, poate fi doar ortodox. În aşa fel, odată cu creşterea armatei de naţionalişti, va creşte şi armata de ortodocşi militanţi. Combinaţa dintre naţionalism şi religiozitate este una cât se poate de combativă în plan de relaţii identitare, deoarece împreună aceste elemente fortifică ataşamentul indivizilor (multe alte mişcări naţionaliste în istorie au profitat de acest aliaj). În prezent, unii autori semnalează existenţa unui curent ortodox fundamentalist în Rusia, care promovează ideea că ortodoxia trebuie să reprezinte principalul criteriu de afirmare identitară a ruşilor. În plus, ortodoxia trebuie să joace un rol politic central în stat, cu aluzii la instaurarea unei teocraţii. Iar scopul principal al mişcărilor ghidate de ideologia ortodoxiei fundamentaliste este protecţia de tot ce este străin şi periculos anume sub aspect religios [20]. „Ortodoxie sau moarte!” – acest  slogan al unor grupuri radicale din componenţa Bisericii Creştin-Ortodoxe vorbeşte de la sine despre gradientul totalitarismului ortodox care se cultivă în această ţară [21].

Puterea centrală încearcă să regleze relaţiile dintre religii cu ajutorul instrumentariului juridic, făcând echilibristică în încercările de a împăca şi musulmanii, şi ortodocşii. La 30 iunie 2013, preşedintele Vladimir Putin a semnat legea cu privire la protecţia simţămintelor religioase ale credincioşilor. Legea prevede modificarea articolului 148 din Codul Penal al Federaţiei Ruse şi de acum înainte se va considera infracţiune penală orice manifestare publică ce va jigni simţămintele oamenilor religioşi. Această lege ţinteşte mai multe obiective: diminuarea cazurilor de blasfemie în adresa bisericii (după modelul trupei Pussy Riot), împăciuirea parţială a spiritelor de revoltă din partea Patriarhiei ruseşti (care e nemulţumită de secularizarea societăţii şi ascensiunea Islamului), încercarea de a reduce numărul de atacuri verbale şi fizice pe linia diferenţelor religioase (între creştini şi musulmani). 

Legea însă a stârnit numeroase controverse: o partea a societăţii susţine că va fi limitat dreptul la exprimare al oamenilor sceptici în raport cu religia, reprezentanţii ortodoxiei afirmă că legea are scopul politic de a proteja drepturile musulmanilor, musulmanii la rândul lor consideră că autorităţile vor aplica standarde duble în raport cu Islamul etc. Nici măcar nu sunt foarte clar înţelese graniţele dincolo de care o exprimare în public poate fi considerată sfidare şi jignire a simţămintelor religioase: se poate consuma carne de porc în prezenţa musulmanilor, poate fi interzisă purtarea vălului de către eleve, pot fi citite în public versuri sarcastice de Omar Khayyam? [22], [23], [24].

Reflexele xenofobe, indiferent dacă se exprimă pe teren etno-rasial, religios, cultural sau lingvistic, ajung la un moment dat să se manifeste în raport cu eterogenitatea identitară în care se află indivizii şi grupurile. Din această cauză, în Rusia, ca şi în atâtea alte state polietnice şi multiconfesionale, conflictele identitare nu vor fi niciodată ţinute în frâu pe termen lung; necesitatea afirmării identitare va răbufni şi numai de inteligenţa strategiilor politice va depinde dacă aceste răbufniri vor genera sau nu cutremure sociale devastatoare. 

Deocamdată, incidentele în masă care se produc cu o frecvenţă tot mai înaltă semnalează că Rusia stă pe un butoi de pulbere în plan identitar. Animozitatea pe criterii etno-confesionale în această ţară este atât de profundă (vezi unele din articolele mele anterioare), încât numai presingul instituţiilor de forţă menţine un relativ echilibru în relaţiile dintre comunităţi şi ţine în frâu tendinţele secesioniste. Declinul demografic al ruşilor, asociat cu un val nemaivăzut al imigraţiei din regiunile şi ţările musulmane, propagarea pe de o parte a fundamentalismului religios, iar pe de altă parte a ultranaţionalismului şi a migrantofobiei – toate aceste tendinţe şi procese sociale constituie elementele unui coctail Molotov identitar nemaintâlnit în Rusia. Inevitabilul, sub forma unor ciocniri identitare teribile şi de proporţii, se va produce într-un final, iar pogromurile din ultimii ani ne arată că există deja suficiente premise pentru un conflict social incontrolabil, care să se reverse dincolo de barierele impuse de autorităţi. Numai un duşman comun extern mai poate mobiliza societate rusă într-un front comun, şi Kremlinul deocamdată l-a oferit. Dar acesta e doar un paleativ.                

Surse bibliografice:

1.     Адвокат Хасавов захотел легализовать в Москве суды шариата: иначе "мы зальем город кровью" // 25 апреля 2012 г. / http://newsru.com/russia/25apr2012/shariat.html

2.     Ислам в России // http://ru.wikipedia.org/wiki/Ислам_в_России

3.     Русские и «чужие» // перевод с „Rosjanie i "tamci"”. Z dr. hab. Joachimem Diecem z Instytutu Rosji i Europy Wschodniej Uniwersytetu Jagiellońskiego rozmawia Piotr Falkowski. Nasz Dziennik. Piątek, 27 lipca 2012 / http://www.naszdziennik.pl/swiat/5727,rosjanie-i-tamci.html

4.     Количество мусульман в России увеличилось // Полит.ру. 17 декабря 2012 / http://polit.ru/news/2012/12/17/religon/

5.     Сколько мусульман в России? // Татарский мир. №19 (2003) / http://www.tatworld.ru/article.shtml?article=434

6.     The Russians Are Shrinking! Putin is wasting his chance to battle Russia's love of drink and to reverse a devastating drop in population // By Oliver Bullough. The Wall Street Journal. May 3, 2013 / http://online.wsj.com/article/SB10001424127887323628004578458820046994876.html

7.     Tension grandissante entre orthodoxes et musulmans russes // Nathalie Ouvaroff. Slate.fr. Jeudi 11 novembre 2010 / http://www.slate.fr/story/29649/russie-tension-orthodoxes-musulmans

8.     Те, кто считают Россию только православным государством, – враги России, убежден муфтий Гайнутдин // 29 сентября 2009 г. / http://newsru.com/religy/29sep2009/gainutdin.html

9.     Талгат Таджуддин: «Одна голова орла на гербе России должна быть увенчана полумесяцем» //Елена Супонина. Московские новости. 15 апреля 2011. Газета № 015 (015) / http://mn.ru/society/20110415/301066658.html

10.   Неотложная к решению проблема. Эксперты Центра ситуационного анализа РАН об исламе в России и угрозе его радикализации // "Российская газета" - Федеральный выпуск №5746 (73). 04.04.2012 / http://www.rg.ru/2012/04/04/islam.html

11.   Ваххабиты берут Казань. В Татарстане началась охота на лидеров умеренных мусульман // Андрей Кузнецов. Lenta.ru / http://lenta.ru/articles/2012/07/19/muftiy/

12.   В лесах Татарстана появились моджахеды // Regnum.ru. 27.07.2012 / www.regnum.ru/news/polit/1555978.htmlВаххабиты берут Казань. В Татарстане началась охота на лидеров умеренных мусульман // Андрей Кузнецов. Lenta.ru / http://lenta.ru/articles/2012/07/19/muftiy/

13.   Бомбу принесла паломница. В Дагестане убит духовный лидер мусульман Саид афанди // Ольга Кузьменкова, Екатерина Винокурова. Gazeta.ru. 28.08.12 /  http://www.gazeta.ru/politics/2012/08/28_a_4741213.shtml

14.   Wahhabism expansion in Russia leads to growth of Islamophobia - National Anti-Terrorist Committee // RBTH Network. June 25, 2013  / http://rbth.ru/news/2013/06/25/wahhabism_expansion_in_russia_leads_to_growth_of_islamophobia_-_national_27468.html

15.   Нужна ли, возможна ли «православная» / «христианская» партия? // Протоиерей Всеволод Чаплин / http://pravoslav-pol.livejournal.com/2030.html

16.   Привлекать ли скинхедов к борьбе с этнической преступностью? // 23.08.2011 / http://www.ruskline.ru/news_rl/2011/08/23/privlekat_li_skinhedov_k_borbe_s_etnicheskoj_prestupnostyu/

17.   Не передавить. Усиление Русской православной церкви пугает не только мирян, но и некоторых священников // Михаил Соломатин. Взгляд. 23 апреля 2012 / http://www.vz.ru/politics/2012/4/23/575549.html

18.   Полиция открестилась от православных. Российская полиция пока не готова брать себе в помощники православных дружинников // Ирина Резник. Gazeta.ru. 22.08.12 / http://www.gazeta.ru/social/2012/08/22/4734697.shtml

19.   Патриарх Кирилл подверг резкой критике российские власти // Владимир Воробьёв. Экклезия.Ру. Четверг, 28 Ноябрь 2013 / http://ekklezia.ru/blogi/2630-patriarh-kirill-podverg-rezkoy-kritike-rossiyskie-vlasti.html

20.   Политическое православие: русские православные националисты и фундаменталисты // Александр Верховский. Анти-Раскол. 22.05.2011 / http://www.anti-raskol.ru/pages/1466

21.   «Православие или смерть!» // http://ru.wikipedia.org/wiki /Православие_или_смерть!

22.   Тюрьма защитит от чувств верующих. Госдума готовит ответ богохульникам: в парламенте обсуждается тюремное заключение как наказание за оскорбление чувств верующих // Ольга Кузьменкова. Газета.Ру. 09.04.2013 / http://www.gazeta.ru/politics/2013/04/09_a_5249285.shtml

23.   Закон о защите чувств верующих вступил в силу. Что и от чего будут защищать – объясняет депутат Госдумы Михаил Маркелов // Ведущие: Павел Лобков, Татьяна Арно. TvRain.ru. 01 июля 2013 / http://tvrain.ru/articles/zakon_o_zaschite_chuvstv_verujuschih_vstupil_v_silu_chto_i_ot_chego_budut_zaschischat_objasnjaet_deputat_gosdumy_mihail_markelov-346974/ 

24.   Протодиакон Кураев: закон о защите чувств верующих в первую очередь направлен на защиту российских мусульман //  NEWSru.com. 9 июля 2013 г. / http://www.newsru.com/religy/09jul2013/kuraev.html Платонов Ю.П. Этническая экспансия. СПб.: «Речь». 2011. 600 с.

Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.