Rusia dă în judecată cinci platforme de socializare, pentru că nu au şters postări care convocau copii la proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro
Foto news.ro

Autorităţile din Rusia dau în judecată cinci platforme de socializare, pentru că nu au şters postări care convocau copii să participe la proteste ilegale, potrivit unui tribunal din Moscova, citat de agenţia rusă de presă Interfax, transmite Reuters.

Twitter, Google, Facebook sunt acuzate în trei procese, fiecare faptă care li se impută fiind pasibilă de o amendă de până la 4 milioane de ruble (aproximativ 54.000 de dolari). Procese au fost intentate şi companiilor Tiktok şi Telegram.

Cazurile au fost deschise după protestele care au avut loc în Rusia la nivel naţional, în urma arestării, luna trecută, a lui Alexei Navalnîi, opozant al preşedintelui Vladimir Putin.

Navalnîi şi susţinătorii săi afirmă că pedeapsa sa de 30 de luni de închisoare, pentru nerespectarea termenilor unei condamnări cu suspendare, pentru delapidare, este motivată politic, dar autorităţile neagă acest lucru.

Google a refuzat să comenteze informaţia publicată de Interfax. Facebook, Twitter, Tiktok şi Telegram nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Cazurile împotriva Google, Facebook şi Twitter vor fi audiate pe 2 aprilie, potrivit Interfax.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite