Rusia şi „migrantofobia”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imigraţia masivă şi neasimilarea migranţilor de altă etnie, animozitatea pe criterii identitare, în fond xenofobia devine încet-încet, problema numărul 1 în Rusia. Ea este caracteristică nu doar pentru marile oraşe, ci pentru un număr impunător de regiuni ale ţării.

Datele prezentate de centrul de investigaţii sociologice „Levada“ în vara anului 2013, privind percepţia faţă de imigranţii din afara ţării, au arătat că 68,5% dintre ruşi considerau că numărul migranţilor este excesiv de mare. Totodată, majoritatea respondenţilor sunt împotriva ca migranţilor să li se ofere vize de reşedinţă în Rusia, chiar dacă aceştia ar face armata în Federaţia Rusă [1]. În regiunea Krasnodarsk, bunăoară, migraţia masivă a nativilor din Caucazul de Nord se produce pe fundalul unei natalităţi în declin a etnicilor ruşi localnici. Aici locuiesc reprezentanţi ai 126 de etnii, dintre care armenii se impun tot mai mult. În consecinţă, schimbările demografice, diferenţele vădite de fenotip, tradiţii şi stil comportamental au reactivat stereotipul arhaic „noi“ vs. „ei“ în rândul ruşilor şi au indus apariţia în Krasnodarsk, ca şi în alte regiuni ale Rusiei, a unui fenomen social nou – migrantofobia.

Migrantofobia ruşilor e susţinută de câteva închipuiri. În primul rând e vorba de componenta statistică: persistă opinia că statistica reală este mult diminuată de oficialităţi, şi că numărul migranţilor este mult mai mare decât arată cifrele oficiale. La modul concret, se consideră că migranţii ar fi mult mai influenţi din punct de vedere economic. Ei sunt mai solidari între ei, se promovează unii pe alţii în ierarhia socială a regiunii, preiau controlul asupra fluxurilor financiare şi asupra pârghiilor administrative. Tot migranţii sunt cei care dirijează cele mai de temut grupuri criminale organizate. În viziunea majorităţii etnice ruse, migranţii reprezintă un pericol pentru integritatea etno-confesională a regiunii şi pentru securitatea fizică a băştinaşilor.

În al doilea rând, e vorba de componenta geopolitică: migranţii creează enclave în regiunile de frontieră ale Federaţiei Ruse, pentru ca peste câteva decenii, când vor deveni majoritari, să se separe de corpul ţării. De exemplu, minoritatea turcilor meshetini a fost învinuită la nivel de autorităţi de faptul că ar reprezenta „coloana a cincea“ a intereselor geopolitice ale Turciei în regiunea Krasnodarsk. Ei s-au localizat în zone „strategic importante“, pentru a le controla pe viitor, în caz de schimbări geopolitice importante [Осипов, 2002; Петров, 2002].

Situaţia în această regiune evoluează într-o direcţie explozivă social, or, în august 2012 însuşi guvernatorul Krasnodarului, Aleksandr Tkaciov, a declarat că vor fi formate unităţi de kazaci, care vor suplini trupele de poliţie şi vor avea misiunea să protejeze locuitorii regiunii de agresiunea din partea etnicilor din Caucaz. Mai mult, guvernatorul a pus în misiunea drujinilor de kazaci să intervină pentru a împiedica strămutarea în regiune a altor etnici caucazieni [2]. Iniţiativa lui Tkaciov a fost sancţionată de autorităţi, el a fost învinuit de extremism, însă această iniţiativă vorbeşte în mod cât se poate de clar despre situaţia etno-psihologică tensionată din unele regiuni ale Rusiei. 

Cei de tip slav, sunt ruşi; cei de tip neslav, sunt «ciurki», ceea ce în rusă înseamnă «o bucată de buştean», iar în limbaj discriminator semnifică «om de calitate inferioară»

Componentele statistică şi geopolitică ale migrantofobiei din Krasnodarsk sunt specifice în egală măsură pentru o bună parte din regiunile Rusiei care se confruntă cu problema imigraţiei masive. Practic pretutindeni în rândul populaţiei majoritare formate din etnici ruşi sporeşte convingerea că imigraţia reprezintă un pericol pentru integritatea statului, iar imigranţii creează enclave etnice şi nu se asimilează, deoarece ar fi un instrument prin care statele lor de origine vor influenţa în viitor politica internă a Federaţiei Ruse. Aşa fenomene se produc, de exemplu, în regiunea Stavropol, învecinată cu republicile din Caucazul de Nord, care trece în prezent printr-un proces important de schimbare etno-demografică. Ruşii sunt majoritari, însă natalitatea acestora este în scădere continuă. În contrast, creşte ponderea numerică a celorlalte etnii conlocuitoare. Pentru multe familii de ruşi, venirea altor etnii creează un disconfort psihologic suficient de puternic şi, în consecinţă, ele aleg calea părăsirii locului de baştină. În anul 2006, din şase raioane ale regiunii Stavropol a plecat 30% din populaţia de origine slavă, iar locul lor a fost ocupat de migranţii etnici [Платонов, 2011, p. 280-281]. Potrivit situaţiei din 2012, trendul demografic de diminuare a etnicilor ruşi continuă, iar între kazacii din regiune şi noii veniţi din Caucaz se produc tot mai frecvent diverse incidente şi confruntări în grup pe terenul rivalităţii etno-sociale, cu ameninţări reciproce şi avertizări că „întreaga lume musulmană se poate ridica“ în apărarea caucazienilor din Stavropol [3], [4], [5].  

Presiunea imigraţiei creează reacţiune sub forma apariţiei ideologiilor şi mişcărilor naţionaliste şi neo-naziste. Pentru ruşii care împărtăşesc viziuni naţionaliste nu contează statutul de cetăţean al persoanei şi cultura lingvistică a acesteia, ci apartenenţa etnică. Cei de tip slav, sunt ruşi; cei de tip neslav, sunt „ciurki“ („чурки“), ceea ce în rusă înseamnă „o bucată de buştean“, iar în limbaj discriminator semnifică „om de calitate inferioară“, o etichetă mai ales atribuită popoarelor caucaziene şi celor din Asia Mijlocie. Dar nu numai lor; treptat „ciurki“ încep să fie numiţi şi cetăţenii Federaţiei Ruse de altă etnie [6]. Sunt promovate mesaje şi idei xenofobe care trasează linii de diferenţiere etno-rasială între ruşi şi oricare altă etnie din vecinătate. Iată, de exemplu, un pasaj dintr-un articol publicat încă în 1994 în revista rusească „Garda Tânără“ („Молодая гвардия“), în care este apologizată superioritatea poporului rus în raport cu alte etnii: „Ruşii şi cecenii, ruşii şi azerii, ruşii şi georgienii, ruşii şi uzbecii, ruşii şi arabii, ruşii şi negrii – sunt naţiuni absolut necomplementare (adică incompatibile). Aceasta înseamnă că interesele noastre mereu vor fi diametral opuse, iar orice apropiere la o distanţa mai mică de o împuşcătură de pistol va fi interpretată drept provocare“ [7].

Într-un alt text naţionalist, care proclamă utilitatea xenofobiei, întitulat „Este oare xenofobia un lucru rău?“ („Так ли плоха ксенофобия?“), autorul acestuia justifică necesitatea unei atitudini xenofobe a ruşilor faţă de străini prin următoarele raţionamente: „Într-adevăr, de ce nu ar trebui să fim precauţi faţă de străini? Ce am văzut noi de la mongoli? Toţi îşi amintesc rezultatul – Bătălia de la Kulikovo. De la suedezi? – Bătălia de la Poltava. De la francezi? – Bătălia de la Borodino. De la germani? – Două războaie mondiale. De la englezi? – Războiul Crimeii. De la turci? – O listă neagră de războaie ruso-turce. Unde dar să găsim fundamente pentru atitudine nexenofobă?“ [8]. Observăm că în acest pasaj se face referinţă la „străinii din exterior“. Însă o atitudine similară se cultivă şi faţă de „străinii din interior“.

Dacă la începutul anilor 1990 sloganul şovin «Rusia pentru ruşi!» încă mai trezea, potrivit sondajelor, un sentiment de jenă la majoritatea respondenţilor, peste zece ani situaţia s-a schimbat în mod cardinal.

Retorica naţionalistă abundentă creează un climat general de anxietate, intoleranţă şi ură interetnică pe întreg cuprinsul ţării. Mass-media preia cu uşurinţă tezele de bază ale mesajelor xenofobe, contribuind în aşa fel la diseminarea ideilor etniciste în rândul tuturor segmentelor populaţiei şi la propagarea violenţei şi a intoleranţei etnice [9] [Волянская и др., 2004]. Un studiu publicat în 2004 a estimat că în Rusia circa 40% din periodicele media conţin mesaje şi texte ce instigă la xenofobie şi intoleranţă [10]. Iar specialiştii conflictologi reclamă pericolul care izvorăşte din mediatizarea conflictelor identitare, modul în care sunt neglijate normele deontologice şi criteriile teoriei conflictelor de care ar trebui să se ghideze jurnaliştii. În opinia experţilor, în anumite situaţii mass-media poate fi o unealtă de stimulare şi chiar de generare a conflictelor, pentru că mass-media formează opinia publică, iar indivizii şi grupurile de indivizi se orientează în aprecierile lor după opinia majorităţii [Мельников, 2006]. Autorităţile încearcă să ţină sub control avalanşa de mesaje xenobobe distribuite prin diferite media, au fost întocmite liste consistente cu materiale considerate extremiste şi interzise [11]. Numai citirea titlurilor acestor materiale ne arată cât se poate de evident gradientul urii şi intoleranţei identitare care se propagă în societate.

Nu este surprinzător că, inclusiv din cauza mediatizării unor astfel de idei, anxietatea faţă de prezenţa imigranţilor se află într-o creştere procentuală vădită, de la un an la altul. În lucrarea sociologului rus Lev Gudkov, „Ideologema duşmanului“ („Идеологема врага“), autorul face paralele clare între gradul de frustrare a societăţii în Rusia şi receptivitatea sporită a acesteia la retorica şovinistă şi xenofobă din partea mass-media şi a politicienilor. Discursul urii are proprietatea să contamineze. Dacă la începutul anilor 1990 sloganul şovin „Rusia pentru ruşi!“ încă mai trezea, potrivit sondajelor, un sentiment de jenă la majoritatea respondenţilor, peste zece ani situaţia s-a schimbat în mod cardinal. La începutul anilor 2000, circa 60-65% din populaţie a declarat că susţine într-un mod sau altul respectivul apel şi doar 25% şi-au exprimat dezacordul total [Гудков, 2004, p. 557]. Cifrele şi datele sociologice reflectă evoluţia realităţilor şi percepţiilor din societatea rusă cu privire la imigraţie, naţionalism şi relaţii interetnice.

Potrivit unui sondaj realizat în Federaţia Rusă în 2006, de Institutul Independent de Comunicativistică, s-a înregistrat o sporire a gradului de agresivitate al populaţiei. Circa 40% din respondenţi susţineau că manifestă sentimente agresive. Şi dacă în anul 2000, când sociologii au început să măsoare gradul agresivităţii în societate, agresivitatea era orientată către „bogătaşi“, în prezent, arată studiul, ea este orientată spre „străini“, spre migranţii caucazieni în mod special [12]. În august 2011, 52% dintre ruşi considerau că viziunile şi sentimentele naţionaliste devin tot mai influente în Rusia. Iar 44% dintre respondenţi consideră că atitudinea xenofobă faţă de imigranţi e cauzată de comportamentul sfidător al acestora din urmă [13]. În pofida faptului că din 2008 în şcolile din Moscova şi Sankt-Peterburg se ţin lecţii privind toleranţa, datele sociologie din 2011 au arătat că nivelul de xenofobie în rândul elevilor creşte neîncetat. A fost înregistrat şi fenomenul „exodului“ copiilor ruşilor din şcolile unde numărul copiilor-migranţi depăşeşte 15% din totalul elevilor [14].

Este cât se poate de evident că în Rusia se acumulează o tensiune apăsătoare în relaţiile interetnice, care va izbucni într-un mod extreme de violent în vreun moment critic pentru ţară. Primele erupţii ale urii identitare în Rusia deja s-au produs în ultimii ani, dezvăluind gravitatea problemei. Dar despre acestea voi vorbi în articolele următoare.


Surse bibliografice:

1.    Трудности понимания мигрантов. Россияне считают, что в нашей стране слишком много мигрантов // Елена Мухаметшина. Газета.Ру. 03.07.2013
2.    Губернатор Кубани решил выдавливать кавказцев казачьими дружинами
3.    Ставрополье превратится в Косово? Отток русских с Юга угрожающе растет // Алексей Полубота. Свободная пресса. 7 августа 2012
4.    Общины Кисловодска призвали горожан избежать межнациональной розни
5.    Дело об изнасиловании ставропольского казака дагестанцем обросло противоречивыми подробностями: ВЕРСИИ // NEWSru.com. 19 июля 2013 г.
6.    Inside Russia's Racism Problem // By Yuri Zarakhovich. Time/Moscow. Aug. 23, 2006
7.    Абсолютная идея нашего будущего // Лысенко И. Молодая гвардия, 1994, № 9, с. 25.
8.    Так ли плоха ксенофобия? // Владимир Берест. «Академия Тринитаризма», М., Эл. № 77-6567, публ.13052. 06.03.2006
9.    Российская пресса в поликультурном обществе: толерантность и мультикультурализм как ориентиры профессионального поведения // Материалы исследований и научно-практической конференции. Москва 2002.
10.    Российские СМИ в поле толерантности/интолерантности // 2004.
11.    Федеральный список экстремистских материалов // BezFormata.Ru. 10.04.2013
12.    Раздраженная Россия // Шевелева А. BBCRussian.com. 14 noiembrie, 2006
13.    Левада-центр: число россиян, враждебно относящихся к приезжим, увеличилось с 41% до 46%
14.    Школа, плохо говорящая по-русски. Миграция существенным образом меняет картинку столичного образования // Елена Герасимова. Независимая газета. 2011-08-10

•    Волянская Е., Пилипенко В., Сапелкина Е. Роль средств массовой информации в социализации агрессии // Персонал. № 7. 2004. С. 88-91.
•    Гудков Л. Идеологема «врага». Опубликовано в сборнике: «Негативная идентичность. Статьи 1997 – 2002 годов». Москва. Новое литературное обозрение, «ВЦИОМ-А». 2004. С. 552-649.
•    Мельников М. Прикладная конфликтология для журналистов. Центр экстремальной журналистики. Москва. Права человека. 2006. 158 с.
•    Осипов А.Г. Идеология "миграционной политики" как элемент конструирования этнической конфликтности (на примере Краснодарского и Ставропольского краев) // Исследования по прикладной и неотложной этнологии. Вып. 155. М.: ИЭА РАН. 2002
•    Петров В.Н.  Толерантность и идентичность: взаимодействие этнических мигрантов и местного населения в Краснодарском крае // Социологический журнал. Номер: №4. 2002.
•    Платонов Ю.П. Этническая экспансия. СПб.: «Речь». 2011. 600 с.


Disclaimer:

Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.

Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.

Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fim mai precauţi la modul în care apelăm la retorica identitară în spaţiul politic şi social.   

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite