Anterior, Kremlinul susţine că subiectul integrării Ucrainei în UE „se află într-o altă dimensiune” decât aderarea la NATO.
Polianski dă de înţeles acum că Rusia şi-a schimbat poziţia pe acest subiect, urmând să se opună în mod deschis pe modelul în care o face în cazul NATO.
Înainte de a declanşa războiul, Kremlinul a spus că aderarea Ucrainei la NATO este o „linie roşie”.
Diplomatul rus afirmă că nu există cale în prezent pentru diplomaţie în războiul din Ucraina şi susţine, deloc surprinzător, că occidentalii sunt de vină.
„În această etapă, eu, sincer vorbind, nu văd vreo posibilitate pentru o soluţionare diplomatică, dată fiind poziţia Ucrainei şi încercările ţărilor occidentale de a înteţi conflictul. Trebuie să recunosc că, în prezent, nu există nicio posibilitate pentru diplomaţie”, a declarat Polianski, citat de forbes.ru.
De la Kiev, consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a calificat această schimbare de poziţie a Moscovei drept o „ipocrizie clasică”.
„Ipocrizie clasică a Rusiei. Ieri Kremlinul era încă împotriva aderării Ucrainei la NATO, dar nu şi la UE. Aceasta dovedeşte o dată în plus că orice cuvânt al Moscovei nu valorează nici măcar hârtia pe care sunt scrise şi nici timpul irosit pentru discuţii”, a declarat Podoliak, potrivit delo.ua.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
cargo 200 pentru voi, cealaveci la asta gândiți-vă mai bine
sa moara toti orcii!
Comentariu considerat abuziv.
... Russia Today a comunicat ca tovarashii dela Kremlin urmeaza sa se pronunte si asupra Legii Gravitatiei si consecintelor extrem de grave a aplicarii si aparitiei acesteia in legatura cu avionetele de razboi ale Armetii Rosii (in C(_)R). Phutin va declara Gravitatia drept o linie rosie.... pentru a putea fi vazuta de la distanta.
Wtf cred ei ca sunt?
Vezi toate comentariile (9)