Rusia vrea status quo de securitate. Şi-l obţine

Au trecut zece ani de când liderii NATO au salutat, în declaraţia solemnă a Summitului de la Bucureşti, aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei şi Ucrainei că Georgiei. Foarte nobilă declaraţie de intenţie politică.

Mare entuziasm pe toată lume, numai că ruşii aveu aveau alte informaţii şi, surprinzător pentru foarte mulţi analişti, la câteva săptămâni după evenimentul respectiv, se declanşa războiul în Georgia, prim exerciţiu încununat de un succes deplin şi precursor direct, la nivel politic şi militar, a ceea ce avea să se întâmple în Crimeea şi în, general, în nefericita Ucraină, şi ea cu ambiţii similare cu Georgia.

Ce mai rămăsease era sprijinul american pentru Georgia şi Ucraina care a fost şi este important, exact cum este şi un lobby pentru ca Administraţia americană să-şi folosească influenţa în NATO pentru a învinge reticenţele repetate şi argumentate ale europenilor care au spus că nu este momentul să fie escaladată situaţia tensionată cu Rusia. Dar promisiunea făcută Georgie, spre exemplu, trebuia totuşi onorată, tocmai pentru a nu demonetiza în vreun fel logica şi puterea pe care o au Declaraţiile comune adoptate în comun de membrii Alianţei. Drept care, negocierile erau în curs, într-un climat de oarece optimist pentru cei care sperau să vadă rapid că, la Marea Neagră, alături de România, ar putea exista o altă ţară membră care să sprijine necondiţionat SUA şi să deplaseze linia roşie în zona Caucazului şi formând astfel un "efect de cleşte" în jurul bazelor ruseşti din Crimeea.

Lucrurile însă s-au complicat brusc deoarece raţionamentul acesta valorifica o stare de incertitudine, aproape tradiţională, în ce priveşte statutul Mării Caspice şi eventualul regim acordat, în caz de nevoie, unor baze de sprijin create pe teritoriul unor state din zonă. Ruşii lansaseră de peste 20 de ani o campanie de negocieri cu mijloace multiple şi care, în urmă cu foarte puţin timp, spre uluirea tuturor, au reuşit în modul cel mai spectaculos, astfel că liderii a 5 state au stabilit cum să-şi împartă zonele de influenţă şi accesul la bogăţiile incredibile ale zonei şi, mai ales, ceea ce ne interesează în discuţia de azi, au stabilit că nu va exista nici o bază străină pe teritoriul statelor lor. Ecuaţia s-a închis şi vom vedea curând apărând o nouă alianţă de securitate subsumată, integrată sau în cooperare strategică avansată cu Uniunea eurasiatică şi jucând pe registrul general al colaborării de securitate formulat în cadrul dimensiunii militare a Organizaţiei de cooperare de la Shanghai. Iar ca poziţia Rusiei să fie extrem de clară în ce priveşte Georgia, Primul Ministru Medvedev a declarat pentru Radio Kommersant că "O eventuală aderare a Georgiei la NATO poate declanşa un conflict teribil".

Escaladare de poziţii, posibil răspuns la angajamentele ferme luate din nou de către NATO la Summitul din 12 iulie când Jens Stoltenberg, Secretarul General al Alianţei, declara că "Susţinem pe deplin aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei. Va deveni membru NATO... Alianţa susţine integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale unanim recunoscute, inclusiv regiunile Osetia de Sud şi Abhazia".

Ar fi fost, dacă chestiunea devenea serioasă, o problemă reală pentru ruşi, care menţin în acest moment în cele două regiuni separatiste (reprezentând aproximativ 20% din teritoriul georgian) mii de soldaţi din trupele de elită şi, în 2015, a semnat o serie de acorduri cu Osetia de Sud care-i permit extinderea controlului asupra teritoriului respectiv (50.000 de locuitori) cu mai mult de 3800 km2.

În consecinţă, Vladimir Putin intervenea şi el pentru a explica mizele jocului, denunţând în termeni foarte fermi tentativele NATO de a construi noi baze şi infrastructuri militare în apropierea frontierelor Rusiei: "Vom răspunde de o manieră adecvată acestor măsuri agresive care constituie o ameninţare directă la adresa Rusiei".

Asta era balanţa jocurilor de până acum. Numai că totul se schimbă după ce doamna Cancelar Angela Merke, în vizită la Universitatea din Tbilisi, comunica decizia Germaniei: "Nu văd o aderare rapidă a Georgiei la NATO, aceasta este poziţia Germaniei! Lucrurile se vor petrece gradual". Şi, fină cunoscătoare a marilor jocuri politice şi incertitudinilor?mesaj politic pentru urechile cui trebuie să audă, adăuga dup ce-şi exprima sprijinul pentru integritatea teritorială a Georgiei, că există un oarecare paralelism între situaţia de acolo şi cea din Donbas:

"Suntem în discuţii foarte strânse pe alte chestiuni legate de Ucraina şi încercăm să rezolvăm acest conflict. Cred că aceste conflicte sunt oarecum legate. Din păcate, în ciuda eforturilor noastre deosebite, chiar nu am avansat deloc. Nu pot decât să vă asigur că nu uităm această nedreptate şi vom veghea ca ea să rămână pe ordinea de zi."

Cred că, chiar dacă pe responsabilii noştri nu-i mai interesează absolut nimic, asta este schimbarea esenţială care se negociază acum în raport cu situaţia de securitate din Marea Neagră şi asigurările cerute şi oferite Rusiei. Situaţia se schimbă datorită faptului că partenerii de până acum sunt pe cale să reformuleze jocurile şi s-ar putea să vedem dacă nu alianţe noi, ci cel puţin un status quo de securitate în zonă, aşa cum a propus de ani de zile Rusia, devenită, alături de Turcia, gestionar de securitate inconturnabil la Marea Negră. Obţinând, iată, asigurarea că Germania se va opune aderării Georgiei la NATO, adică menţinându-şi poziţia avută în 2008, când în acest sens votaseră Cancelarul Merkel în numele Germaniei şi Nicholas Sarkozy în numele Franţei.

Negocierea Germaniei cu Rusia poate însemna nu discuţia despre tranzitul gazelor din Ucraina, poveste cu care, periodic, se încearcă adormirea atenţiei opiniei publice din mai mult ţări din est. Cred că este cu mult mai mult, iar acest context tulbure al relaţiilor din spaţiul euro-atlantic obligă la negocieri punctuale de securitate cu Rusia pentru ceea ce vor fi noile garanţii de securitate. Ce-are Georgia cu asta? Georgia este, sau ar fi putut să fie, un capăt de pod avansat, mai ales în contextul crizei din relaţiile turco-americane. Numai atât?

Nu, din nefericire, mai există o analiză profetică al cărei adevăr s-a confirmat în timp chiar dacă, atunci, în 2008, remarca făcută la Tbilisi de Lech Kaczynski, Preşedintele de atunci al Poloniei părea suprarealistă:

"Ştim foarte bine că acum este Georgia, mâine va fi Ucraina, poimâine vor urma ţările baltice şi poate Polonia."

Ce înseamnă toate acestea?

Deocamdată, se pun piesele de joc pe noul eşichier şi se testează forţa de joc a partenerilor. Şi, în fundal, se întăreşte perspectiva unui acord privind o zonă de separare, iar contururile sale nu sunt încă destul de clare. Din această cazul Georgiei este unul şcoală. Al şcolii vechi sau al celei noi? Asta vom vedea curând.