Ruşii, încă nostalgici după URSS: Explicaţiile istoricilor şi ale sociologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comunişti ruşi depun flori la mormântul lui Stalin FOTO AFP
Comunişti ruşi depun flori la mormântul lui Stalin FOTO AFP

La 25 de ani de la destrămarea URSS, majoritatea ruşilor regretă prăbuşirea Imperiului Roşu, un sentiment puternic întreţinut de actuala putere de la Kremlin, care depune eforturi să reabiliteze trecutul sovietic, comentează AFP.

Întrebaţi dacă „regretă destrămarea URSS“, 56% dintre participanţii la un sondaj al Centrului Levada, efectuat la mijlocul lui noiembrie, au răspuns da, 28% nu şi 16% au evitat să se pronunţe.

„Amintirile legate de lipsuri şi sărăcie au dispărut în rândul persoanelor înaintate în vârstă. Totodată, o imagine idealizată a epocii sovietice serveşte drept comparaţie pentru a critica situaţia actuală“, explică rezultatele sondajului directorul Centrului Levada, Lev Gudkov.

În acelaşi timp, tânăra generaţie întâmpină dificultăţi în a-şi imagina ce a reprezentat, în realitate, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), condusă timp de 70 de ani de un partid unic (comunist, n. red.), cu ideologie marxist-leninistă, fără libertate politică sau religioasă şi însângerată de o represiune nemiloasă soldată cu milioane de morţi, fie împuşcaţi, fie epuizaţi în lagăre de muncă, fie exterminaţi prin înfometare.

„Tinerii dispun de o imagine influenţată puternic de nostalgia vechii generaţii sau de clişee ideologice vehiculate la televiziune“, îşi exprimă regretul Lev Gudkov.

Coadă într-un magazin din Moscova

Coadă într-un magazin din Moscova, la 29 decembrie 1990 FOTO AFP

Un experiment social la scară mare

Ce credeţi despre URSS la 25 de ani după destrămarea sa? Tonul a fost dat la mijlocul lui decembrie, la postul de televiziune Rossia 24, de către patronul grupului de presă Rusia de Astăzi, Dmitri Kiselev. „Scopul era de a face paradisul pe pământ. Au reuşit să facă multe“, spune Kiselev, o portavoce a Kremlinului.

Era vorba de un „experiment social la scară largă“, a adăugat el într-un reportaj intitulat „Beneficiile aduse de URSS“.

Atât la televiziune, cât şi la cinema, Uniunea Sovietică este idealizată, fie în filme documentare consacrate foştilor lideri Leonid Brejnev şi Iuri Andropov, fie într-un serial difuzat acum pe Pervîi Kanal, „O pasiune secretă“, în care agenţii KGB care vânau disidenţi sunt prezentaţi în mod pozitiv.

Mesaj de propaganda stalinista din 1948 FOTO Alamy

Mesaj de propagandă stalinistă din 1948 FOTO Alamy

În schimb, cei care se ocupă în prezent de paginile sumbre ale URSS, precum ONG-ul Memorial, care studiază represiunile sub regimul sovietic, începând din 1917 până în 1991, sunt frecvent acuzaţi că se dedau unor activităţi „antipatriotice“.

De ce Kremlinul se implică în reabilitarea URSS

Pe de o parte, sentimentul că Rusia are prin natura sa o vocaţie imperială este încă puternic în rândul populaţiei. Pe de altă parte, întreţinând „mitul sovietic“, autorităţile speră „să opună Rusia restului lumii“, pentru a-şi justifica mai bine politica sa de „citadelă asediată“, apreciază istoricul Nikita Petrov, de la ONG-ul Memorial.

Relaţiile tensionate dintre Moscova şi Occident, în special  din cauza războaielor din Siria şi din Ucraina, reînvie într-o mare măsură amintirea anilor de confruntare dintre URSS şi NATO, consolidând ideea unei opoziţii naturale între cele două tabere.

Tineri pionieri la Moscova

Tineri pionieri la Moscova, în 2013 FOTO AFP

Omniprezenţa trecutului sovietic

URSS şi-a încetat existenţa şi comunismul nu mai este ideologia oficială, dar mii de străzi şi monumente onorează încă în Rusia memoria unor bolşevici, începând cu Lenin.

Cadavrul îmbălsămat al liderului Revoluţiei din 1917 şi fondatorului statului sovietic se află şi acum expus în mausoleul din Piaţa Roşie, la câţiva metri de mormântul lui Stalin.

„Păstrând simbolistica epocii sovietice şi lăsându-i pe Stalin şi Lenin în Piaţa Roşie, autorităţile vor să creeze o legătură ce începe de la prinţii ruşi şi ajunge până la secretarul general al Partidului Comunist al URSS, pentru a arăta că este vorba de aceeaşi Rusie, chiar dacă sub încarnări diferite“, subliniază Nikita Petrov.

În 2005, Vladimir Putin şi-a exprimat clar punctul său de vedere: „Prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut“. La puţin timp după această afirmaţie, el a adăugat: „Cel care nu regretă prăbuşirea Uniunii Sovietice nu are inimă“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite