Scenarii în care Rusia ar folosi arme nucleare tactice în Ucraina, analizate de experţi americani

FOTO SHUTTERSTOCK

Jurnalistul de investigaţie Eric Schlosser analizează într-un articol publicat de „The Atlantic”, citând experţi americani în materie de securitate naţională şi foşti oficiali guvernamentali, posibilitatea şi scenariile în care Rusia ar putea face apel la arme nucleare în Ucraina, şi cum ar putea răspunde SUA.

Potrivit lui Pavel Podvig, directorul Proiectului privind Forţele Nucleare ale Rusiei şi fost cercetător al Institutului de Fizică şi Tehnologie din Moscova, armele nucleare „tactice” cu rază scurtă de acţiune sunt depozitate la circa 12 instalaţii centrale numite „Obiect S” – o astfel de facilitate este Belgorod-22, la doar circa 30 km de graniţa cu Ucraina. 

SUA au avertizat Rusia asupra unor „consecinţe severe” dacă ar decide să folosească arme nucleare în războiul său din Ucraina. Administraţia Biden nu a clarificat ce ar însemna asta, în timp ce experţii şi oficialii americani sunt în mare parte de acord asupra pericolului nuclear reprezentat de Rusia.

Schlosser enumeră câteva scenarii posibile legate de folosirea unei arme nucleare în Ucraina:

- Detonare în Marea Neagră;

- O lovitură în vederea decapitării guvernării de la Kiev;

- Asalt nuclear asupra unui obiectiv militar ucrainean;

- Lansare asupra unui oraş ucrainean provocând victime civile în masă.

În timpul Războiului Rece, strategiile de răspuns aveau în centru anticiparea şi gestionarea modului în care ar escalada un conflict. La începutul anilor `60, Herman Kahn, un strateg proeminent al Rand Corporation, a propus conceptul de „scară a escaladării” – cu 44 de trepte, ultima reprezentând anihilarea. Un contra-răspuns al SUA este aşteptat de la treapta a 26-a, „Atac demonstrativ asupra Zonei Interioare”, în timp ce la 39 se află atacul distructiv asupra unui oraş.

Christopher Yeaw, şeful echipei ştiinţifice a U.S. Air Force Global Strike Command între 2010 şi 2015, a propus conceptul de „vortex al escaladării”, ce cuprinde trepte şi pe orizontală reprezentând componente ale războiului modern: spaţiu, cibernetic, convenţional, nuclear. Imaginea este a unei tornade, îngustă la bază şi largă la vârf.

Sam Nunn, fost senator şi cofondatorul ONG-ului „Nuclear Threat Initiative”, având misiunea de a preîntâmpina atacuri catastrofale cu arme de distrugere în masă, a povestit cum, la apogeul crizei rachetelor din Cuba, piloţii NATO de la baza Ramstein (Germania) aşteptau zi şi noapte lângă avioane încărcate cu bombe de hidrogen un iminent ordin de decolare în cazul unui atac nuclear al URSS.

Invadând o ţară care a renunţat la armele nucleare şi apoi ameninţând cu atacuri nucleare ţările care i-ar furniza ajutor, Rusia a încălcat normele prevăzute în Tratatul de Non-Proliferare - din care face parte alături de SUA, Marea Britanie, China şi Franţa - după mai bine de 50 de ani.

Cum ar răspunde SUA în cazul în care Rusia ar trece pragul nuclear în Ucraina?

În timpul crizei rachetelor din Cuba, nici preşedintele SUA, John F. Kennedy, şi nici prim-secretarul Nikita Hruşciov nu doreau un război nuclear total – şi totuşi au fost în pragul unuia din cauza neînţelegerilor şi comunicării defectuoase. Atunci, canalele diplomatice neoficiale au avut un rol esenţial în traversarea crizei în siguranţă, notează Schlosser.

Conform lui Nunn, care a fost şi preşedintele Comisiei Senatului pentru servicii armate, trei aspecte sunt fundamentale în prevenirea unei catastrofe nucleare: lideri raţionali, informaţii corecte şi evitarea comiterii unor gafe majore.

„Toate trei sunt în prezent într-un anumit grad sub semnul întrebării”, spune el.

Nunn e de părere că, în cazul în care Rusia ar lansa rachete balistice cu focoase nucleare de pe mare,  SUA ar trebui să ofere o reacţie doar cu arme convenţionale – de pildă, scufundând nava cu pricina. De asemenea, SUA ar putea impune interdicţie de zbor deasupra Ucrainei.

Scopul ameninţărilor nucleare ale Rusiei la adresa SUA şi aliaţilor săi NATO a fost descurajarea ajutoarelor militare pentru Ucraina. Rusia se bazează pe capabilităţi în acest sens – anul trecut, Rusia a efectuat exerciţii militare în care a simulat un atac nuclear asupra forţelor NATO din Polonia.

În 2016, echipa de securitate naţională a administraţiei Obama a pus în scenă un joc de război în care Rusia ar invada o ţară baltică şi ar folosi o armă nucleară tactică cu putere mică de distrugere împotriva forţelor NATO pentru a încheia conflictul. Episodul este relatat de Fred Kaplan în cartea sa „The Bomb” (2020). În privinţa a cum ar trebui să acţioneze SUA, echipele formate din oficiali ai administraţiei prezidenţiale americane au ajuns la concluzii puternic divergente.

Echipa Comisiei „Principals” (ofiţeri ai Cabinetului şi membri ai Statului Major) din cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC) au decis că SUA nu au altă soluţie în afara represaliilor nucleare – altminteri riscă pierderea credibilităţii şi slăbirea alianţei NATO. Dar ce ţintă ar trebui să lovească? Comisia a fost în impas – un atac asupra forţelor ruse în ţara invadată ar provoca victime civile într-o ţară NATO, în timp ce lovirea unor obiective din Rusia ar declanşa un război nuclear pe scară largă. Recomandarea finală a fost un atac nuclear asupra Belarus în calitate de aliat al Rusiei.

Pe de altă parte, oficialii adjuncţi din cadrul NSC au ajuns la concluzia opusă. Colin Kahl, pe atunci consilier al vicepreşedintelui Joe Biden, a argumentat că răspunsul cu aceeaşi armă ar fi o eroare uriaşă din partea SUA, care ar încălca la rândul său tabuul nuclear. SUA ar trebui să atace cu arme convenţionale şi să acuze Rusia în faţa lumii. De aceeaşi părere a fost şi Avril Haines, pe atunci consilier pe probleme de securitate naţională. În prezent, Haines este directorul Informaţiilor Naţionale, în timp ce Kohl este subsecretar în materie de politici de apărare.

În 2019, Defense Threat Reduction Agency (DTRA) – agenţia subordonată Pentagonului însărcinată cu mijloacele de contracarare şi descurajare a armelor de distrugere în masă – a efectuat simulări detaliate (ale căror rezultate sunt clasificate) ale modului în care ar putea răspunde SUA la invazia urmată de un atac nuclear asupra Ucrainei.

„Nu au fost finaluri fericite”, a dezvăluit jurnalistului american, sub rezerva anonimatului, unul dintre participanţii la aceste simulări, concluzionând cu pilda filmului WarGames (1983): „Singura mutare câştigătoare e să nu joci”.

Ce spun experţii în materie de securitate naţională

Toţi experţii intervievaţi de jurnalistul american au fost de acord: nu ar fi potrivit ca SUA să răspundă nuclear dacă Rusia ar folosi arme nucleare în Ucraina.

Rose Gottemoeller, fostul negociator-şef al tratatului de control al armelor între SUA şi Rusia New START şi ulterior secretar adjunct al NATO, spune că un eventual atac nuclear asupra Ucrainei ar suscita condamnare în plan global – în special din partea ţărilor din Africa şi America Latină care interzic armele nucleare. Până şi China, care promite să respecte principiul de a nu folosi arme nucleare contra unei ţări lipsită de astfel de mijloace sau în ţări declarate „nuclear weapon free zones”,  ar sprijini sancţiunile împotriva Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU.

Gottemoeller consideră că SUA ar trebui să acţioneze precum în cazul invaziei – să avertizeze pe canale diplomatice şi să facă publice intenţiile/pregătirile Rusiei de a folosi arme nucleare în Ucraina.

Ea pledează, în locul unui contraatac nuclear sau chiar convenţioal, pentru un „răspuns diplomatic musculos”  combinat cu o variantă a războiului hibrid – de pildă, în primă fază, un atac cibernetic masiv asupra sistemelor de comandă şi control legate de atacul nuclear.

Scott Sagan, co-director al Centrului pentru Securitate şi Cooperare Internaţională de la Universitatea Stanford, consideră că riscul ca Rusia să folosească o armă nucleară a scăzut în ultima lună, după ce luptele s-au mutat în sudul Ucrainei. Iar asta pentru că e improbabil ca Putin să contamineze teritorii pe care doreşte să le captureze. Pe de altă parte, o lovitură demonstrativă în Marea Neagră nu ar avea niciun sens, semnalând mai degrabă nehotărâre – SUA au ajuns la această concluzie în urmă cu 50 ani, când luau în calcul utilitatea unei demonstraţii NATO similare, menită a descuraja Armata Roşie.

Totuşi, Sagan admite că, dacă ar pierde bătălii majore în Donbas sau dacă o contraofensivă ucraineană ar ajunge în pragul unei mari victorii, Putin ar putea ordona folosirea unei arme nucleare pentru a obţine o capitulare sau o încetare a focului. Drept răspuns, în funcţie de nivelul daunelor cauzate de explozia nucleară, Sagan ar susţine atacuri convenţionale americane asupra forţelor ruse din Ucraina, navelor ruseşti din Marea Neagră sau chiar ţintelor militare în interiorul Rusiei, cum ar fi baza de unde a fost lansată lovitura nucleară.

Sagan spune că o comparaţie mai potrivită pentru o eventuală escaladare nucleară ar fi mai degrabă cu o scară rulantă care, odată ce se pune în mişcare, capătă un impuls propriu şi devine foarte greu să mai cobori.

„Nu ar trebui să subestimăm riscul unei detonări nucleare accidentale dacă armele tactice sunt scoase din depozite şi dispersate pe scară largă printre forţele militare ruse”, avertizează Sagan.

Fostul secretar american al apărării William J. Perry, 94 de ani, care a slujit în Armata SUA de Ocupaţie a Japoniei, a dezvăluit recent jurnalistului american că a fost marcat profund de devastarea produsă de bombele nucleare în oraşele japoneze, pe care a văzut-o pe viu în Naha şi Tokyo.

În urma acestei experienţe, Perry s-a specializat în tehnici de supraveghere prin satelit şi tehnologii asociate războiului electronic. În cursul crizei rachetelor, a fost solicitat de CIA să analizeze fotografii prin satelit din Cuba pentru a căuta indicii ale prezenţei armelor nucleare sovietice.

În calitate de subsecretar al apărării în timpul administraţiei Carter, Perry a jucat un rol crucial în dezvoltarea tehnologiei stealth, iar apoi, ca secretar al apărării în timpul administraţiei Clinton, a condus efortul de a depozita în siguranţă arme nucleare şi material fisionabil în locaţii din fosta Uniune Sovietică. După ce a părăsit Pentagonul, el şi-a câştigat o reputaţie de pacificator, alăturându-se lui Sam Nunn, Henry Kissinger şi George Shultz (fost secretar de stat), în 2008, în pledoaria pentru abolirea armelor nucleare; opunându-se planurilor americane pentru noi rachete balistice cu rază lungă de acţiune la sol; şi solicitând Statelor Unite să emită o declaraţie oficială că nu vor fi iniţia niciodată un atac nuclear.

Într-un discurs ţinut recent la Universitatea Stanford, a subliniat mizele războiului din Ucraina: Pacea care domnea în Europa de aproape opt decenii a fost spulberată pe 24 februarie, iar „dacă invazia Rusiei are succes, ar trebui să ne aşteptăm să vedem alte invazii”. Putin se angajează în şantaj, ameninţând că foloseşte arme nucleare în scopuri ofensive, nu defensive, şi încercând astfel să descurajeze Statele Unite să furnizeze armele convenţionale de care Ucraina are mare nevoie. „Mi-e teamă că dacă vom ceda acestei ameninţări scandaloase”, a spus Perry, „ne vom confrunta din nou cu ea”.

Perry, care s-a întâlnit cu Putin de mai multe ori, începând din perioada în care preşedintele rus era viceprimarul Sankt-Petersburgului,  crede că Putin va folosi arme tactice în Ucraina în măsura în care considera că este avantajos. Deşi politica declarată a Federaţiei Ruse este să apeleze la armele nucleare doar atunci când se confruntă cu o ameninţare existenţială, declaraţiile publice de la Moscova trebuie privite cu scepticism. Uniunea Sovietică a negat categoric că ar avea baze de rachete în Cuba, în timp ce le construia. A promis public ani de zile că nu va fi niciodată prima care să folosească o armă nucleară, în timp ce adopta în secret planuri de război care începeau cu atacuri nucleare la scară largă asupra bazelor NATO şi oraşelor europene. Kremlinul a negat că ar avea vreo intenţie de a invada Ucraina, până în ziua când a declanşat invazia. Perry l-a considerat pe Putin competent şi disciplinat, dar rece. El crede că Putin este raţional în acest moment, nu dereglat mintal, şi dispus să folosească arme nucleare în Ucraina ca să obţină victoria şi, prin urmare, să asigure supravieţuirea regimului său.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite au poziţionat mii de arme nucleare tactice cu putere distructivă redusă în ţările NATO, plănuind să le folosească pe câmpul de luptă în cazul unei invazii sovietice. În 1991, preşedintele american George HW Bush a ordonat unilateral ca toate armele tactice de la sol ale Americii să fie scoase din serviciu şi distruse. Ordinul lui Bush a transmis mesajul că Războiul Rece s-a încheiat – şi că Statele Unite nu mai consideră armele tactice utile pe câmpul de luptă. Daunele colaterale pe care le-ar provoca, modelele imprevizibile ale precipitaţiilor radioactive letale, păreau contraproductive şi inutile - Statele Unite dezvoltau arme convenţionale de precizie care puteau distruge orice ţintă importantă fără a încălca tabuul nuclear. Dar Rusia nu s-a debarasat niciodată de armele sale nucleare tactice. Şi pe măsură ce puterea forţelor sale militare convenţionale a scăzut, a creat arme nucleare cu putere mică de distrugere, care produc relativ puţine efecte dăunătoare.

URSS a detonat două încărcături nucleare în Ucraina ca parte a „Programului nr. 7 – Explozii paşnice în serviciul Economiei Naţionale” – în 1972, pentru a sigila o sondă de gaz la o mină din Krasnograd, la câţiva zeci de kilometri  Harkov. Dispozitivul avea un sfert din forţa explozivă a bombei atomice care a distrus Hiroshima. În 1979, un dispozitiv nuclear a fost detonat cu presupusul scop de a elimina gazul metan dintr-o mină de cărbune din apropierea oraşului Iunokommunarsk, în Donbas. Nici muncitorii de la mină, nici cei 8.000 de locuitori nu au fost informaţi în prealabil iar minerii au primit o zi liberă pentru efectuarea unui „foraj de apărare civilă”.

În viziunea lui Perry, vulnerabilitatea forţelor convenţionale ale Rusiei în comparaţie cu cele ale Statelor Unite, respectiv avantajul Rusiei în privinţa armelor tactice sunt factori care l-ar putea determina pe Putin să lanseze un atac nuclear în Ucraina. 

Perry crede că o lovitură demonstrativă în Mării Negre nu i-ar aduce beneficii lui Putin, în timp ce distrugerea unui oraş ucrainean, cu un număr uriaş de victime civile, ar fi o greşeală uriaşă. În schimb, Rusia ar putea să nu vadă prea multe riscuri în lovirea unei ţinte militare. Rusia, ţara cu cele mai mare număr de arme nucleare, îşi leagă mândria naţională de acestea. Propagandiştii Kremlinului celebrează aproape zilnic posibila utilizare a armelor nucleare – împotriva Ucrainei, precum şi împotriva Statelor Unite şi a aliaţilor săi din NATO – în încercarea de a normaliza utilizarea acestora. 

În cazul unui atac nuclear în Ucraina, represaliile ar trebui să fie puternice, ţintite şi convenţionale, nu nucleare. Ar trebui să se limiteze la Ucraina şi în mod ideal ţintele să fie legate de atacul nuclear. „Vrei să urci cât mai puţin pe scara de escaladare şi să ai un efect profund şi relevant”, spune Perry. Dar dacă Putin răspunde folosind o altă armă nucleară, „îţi scoţi mănuşile” şi posibil nimiceşti forţele militare ale Rusiei, ceea ce Statele Unite ar putea face cu uşurinţă cu arme convenţionale. 

Perry avertizează de mulţi ani că pericolul nuclear creşte. Invazia Ucrainei i-a confirmat, din păcate, predicţia. El crede că şansele unui război nuclear la scară largă au fost mult mai mari în timpul crizei rachetelor din Cuba, dar că şansele ca o armă nucleară să fie folosită sunt mai mari.. Perry nu se aşteaptă ca Rusia să distrugă o bază aeriană ucraineană cu o armă tactică. Dar nu ar fi surprins. Şi speră că Statele Unite nu se vor descuraja singure din cauza şantajului nuclear. Altminteri şi alte ţări ar fi încurajate să obţină arme nucleare şi să-şi ameninţe vecinii.