Rusia

articolul anterior articolul urmator

Serghei Karaganov, unul dintre sfetnicii lui Putin: Rusia nu îşi poate permite să piardă, visează la Eurasia Mare

52
10 Apr 2022 06:40:47
Autor: Viorica Marin
Serghei Karaganov, pe vremea când îl sfătuia pe Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Serghei Karaganov, pe vremea când îl sfătuia pe Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Un fost consilier al Kremlinului explică într-un interviu acordat New Statesman cum vede Rusia războiul din Ucraina, temerile legate de NATO şi China şi soarta liberalismului.

Fost consilier prezidenţial atât al lui Boris Elţin, cât şi al lui Vladimir Putin, Serghei Karaganov este preşedinte de onoare al influentului think tank din Moscova, Consiliul pentru Politică Externă şi de Apărare. El este asociat cu o serie de idei cheie în politica externă rusă, de la aşa-numita doctrină Karaganov privind drepturile etnicilor ruşi care trăiesc în străinătate până la principiul „distrugerii constructive”, cunoscut şi sub numele de „doctrina lui Putin”. Karaganov este apropiat atât de Putin, cât şi de ministrul de externe, Serghei Lavrov, şi a formulat multe dintre ideile care au dus la războiul din Ucraina – deşi şi-a exprimat  dezacordul privnd ocupaarea pe termen lung a fostei republici sovietice.

Karaganov a promovat conceptul de „Eurasia Mare” şi a apărat un parteneriat mai strâns cu China. El este cunoscut ca un şoim al politicii externe şi a susţinut că îndelungata domnie a Occidentului în politica mondială este acum la sfârşit. Jurnalistul de la New Statesman Bruno Maçães l-a intervievat pe Karaganov despre  război – inclusiv despre declaraţiile controversate despre naţiunea ucraineană şi denazificarea acesteia – şi despre viitorul ordinii internaţionale liberale.

De ce a invadat Rusia Ucraina?

Serghei Karaganov spune că de 25 de ani, oameni ca el au spus că dacă NATO şi alianţele occidentale se extind dincolo de anumite linii roşii, în special în Ucraina, va avea loc un război. „Mi-am imaginat acest scenariu încă din 1997. În 2008, preşedintele Putin a spus că dacă aderarea Ucrainei la alianţă devine o posibilitate, atunci nu va mai exista Ucraina. Nu a fost ascultat. Deci primul obiectiv este să pună capăt expansiunii NATO. S-au adăugat alte două obiective: unul este demilitarizarea Ucrainei; celălalt este denazificarea, pentru că în guvernul rus există oameni preocupaţi de ascensiunea ultra-naţionalismului în Ucraina, în măsura în care cred că începe să semene cu Germania din anii ’30. Există, de asemenea, scopul de a elibera republicile din Donbas.

Adevăratul război este împotriva expansiunii occidentale

Exista, de asemenea, o convingere puternică a fptului că războiul cu Ucraina era inevitabil şi că poate peste trei sau patru ani ar fi putut avea loc chiar pe teritoriul Rusiei. Aşa că, probabil, Kremlinul a decis că, dacă trebuie să luptăm pe teritoriul altcuiva, pe teritoriul unui vecin şi al unei ţări surori, cândva parte a Imperiului Rus. Dar adevăratul război este împotriva expansiunii occidentale.

Karaganov spune că nu ştie care va fi rezultatul acestui război, dar crede că va implica împărţirea Ucrainei, într-un fel sau altul. „Să sperăm că va mai rămâne ceva numit Ucraina la sfârşit. Dar Rusia nu îşi poate permite să „pieardă”, aşa că avem nevoie de un fel de victorie. Şi dacă există sentimentul că pierdem războiul, atunci cred că există o posibilitate sigură de escaladare. Acest război este un fel de război proxy între Occident şi Rusia fiind pentru o viitoare ordine mondială. Miza elitei ruse este foarte mare – pentru ei este un război existenţial“, spune fostul consilier de la Kremlin.

Karaganov crede că „există o probabilitate tot mai mare pentru o ciocnire directă. Şi nu ştim care ar fi rezultatul. Poate că polonezii s-ar lupta; sunt mereu dispusi. Ştiu,  ca istoric, că articolul 5 din tratatul NATO nu are valoare. Conform articolului 5 – care permite unui stat să ceară sprijin de la alţi membri ai alianţei – nimeni nu este obligat să lupte efectiv în numele altora, după cum nimeni nu poate fi absolut sigur că nu va exista o astfel de escaladare. De asemenea, ştiu din istoria strategiei nucleare americane că este puţin probabil ca SUA să apere Europa cu arme nucleare. Dar există încă o şansă de escaladare aici, deci este un scenariu abisal şi sper că se poate ajunge la un fel de acord de pace între noi şi SUA şi între noi şi Ucraina înainte de a merge mai departe în această lume incredibil de periculoasă“.

El mai spune că articolul 5 ar putea să funcţioneze, iar ţările să se ralieze pentru apărarea alteia. Dar împotriva unei ţări nucleare precum Rusia... se îndoieşte. „ Dacă SUA intervin împotriva unei ţări nucleare, atunci preşedintele american care ia această decizie este nebun, pentru că nu ar fi ca în 1914 sau 1939; asta e ceva mai mare. Deci nu cred că America ar putea interveni, dar suntem deja într-o situaţie mult mai periculoasă decât acum câteva săptămâni. Iar articolul 5 nu presupune obligaţii automate“.

„Nu ştiu dacă Ucraina va supravieţui“

Fostul consilier de la Kremlin spune că „nu este sigur dacă există o rezistenţă civilă masivă, mai degrabă doar tinerii care se alătură armatei. „În orice caz, nu ştiu dacă Ucraina va supravieţui, pentru că are o istorie a statalităţii foarte limitată, dacă există, şi nu are o elită de construire a statului. Poate că ceva va creşte , dar este o întrebare deschisă... Vom vedea... Acest război – sau operaţiune militară; oricum o numiţi – va decide. Poate că naţiunea ucraineană se va naşte: voi fi fericit dacă ucrainenii au un guvern eficient şi viabil – spre deosebire de situaţia din ultimii 30 de ani. Ei au fost perdanţii absoluţi după destrămarea Uniunii Sovietice, din cauza lipsei unei elite de construire a statului“.

Împărţirea Ucrainei

Serghei Karaganov a subliniat că „dacă operaţiunea este de a transforma Ucraina într-un stat „prieten”, atunci absorbţia nu este în mod clar necesară. Ar putea exista un fel de absorbţie – ceea ce s-a întâmplat, efectiv – în republicile din Donbas. Cu siguranţă că acolo se fac apeluri la referendum, dar nu ştiu cum ai putea organiza referendumuri în timpul unui conflict. Deci, judecata mea ar fi că o parte din Ucraina va deveni un stat prieten cu Rusia, alte părţi pot fi împărţite. Polonia va prelua cu plăcere unele părţi din vest, poate că şi românii şi maghiarii o vor face, pentru că minoritatea maghiară din Ucraina a fost suprimată împreună cu alte minorităţi. Dar suntem într-un război complet; este prea greu de prezis. Războiul este o poveste deschisă“.

„Trebuie să rezolvăm problema NATO, astfel încât să putem fi într-o poziţie puternică faţă de China“

Întrebat dacă Rusia va cădea sub controlul chinez, Karaganov spune că există două răspunsuri la această întrebare. Una este că influenţa economică a Chinei în Rusia şi asupra Rusiei va creşte. „China are majoritatea tehnologiilor de care avem nevoie şi are o mulţime de capital, aşa că nu există nicio îndoială în acest sens. Dacă Rusia va deveni un fel de ţară satelit, conform tradiţiei chineze a Regatului de Mijloc, mă îndoiesc“.

„I-am învins pe cei care căutau să ne conducă, începând cu mongolii, apoi pe Carol al XII-lea al Suediei, apoi pe Napoleon şi Hitler. De asemenea, recent, am avut ani de dominaţie occidentală aici. A fost aproape copleşitor. Şi totuşi, vedeţi ce s-a întâmplat: Rusia s-a revoltat împotriva tuturor acestor lucruri. Aşa că nu mi-e teamă ca Rusia să devină parte a unei mari Chine. Celălalt motiv pentru care nu mă tem este că civilizaţia chineză este foarte diferită. Avem trăsături asiatice în genele noastre şi suntem parţial o ţară asiatică din această cauză. Şi Siberia este în centrul imperiului rus: fără Siberia, Rusia nu ar fi devenit o ţară mare. Iar jugul tătar şi mongol a lăsat multe trăsături în societatea noastră. Dar din punct de vedere cultural, suntem diferiţi.

Dar sunt foarte îngrijorat de predominanţa economică copleşitoare a Chinei în următorul deceniu. Oameni ca mine au spus tocmai [că] trebuie să rezolvăm problema Ucrainei, trebuie să rezolvăm problema NATO, astfel încât să putem fi într-o poziţie puternică faţă de China. Acum va fi mult mai dificil pentru Rusia să reziste puterii chineze“, susţine sfetnicul lui Putin.

Despre câştigători şi învinşi

Karaganov susţine că SUA beneficiază de acest război, pentru că marii învinşi sunt, pe lângă Ucraina, Europa, mai ales dacă ea continuă cu această poftă misterioasă de independenţă faţă de energia rusă. Dar China este în mod clar învingătorul acestei afaceri... Cred că cel mai mare învins va fi Ucraina; un învins va fi Rusia; un mare învins va fi Europa; Statele Unite vor pierde oarecum, dar totuşi ar putea supravieţui foarte bine ca o insulă uriaşă deasupra oceanului; iar marele învingător este China,

Fostul consilier de la Kremlin este de părere că „dacă această criză ar fi putut fi rezolvată în mod paşnic, nu există nicio îndoială că anumite părţi ale Europei s-ar fi orientat nu spre Rusia, ci spre Eurasia Mare, din care Rusia ar fi o parte cheie. Acest scenariu este acum amânat, dar Europa trebuie să dezvolte o relaţie cu Eurasia Mare. Am trăit războaie mondiale şi războaie reci şi apoi ne-am reconstruit relaţia. Sper că vom face asta în zece ani. Sper să văd asta înainte să mor“, subliniază acesta.

„Război existenţial pentru Rusia“

Serghei Karaganov spune că acesta este un război existenţial pentru Rusia. „Dacă nu câştigăm, cumva, atunci cred că vom avea tot felul de repercusiuni politice neprevăzute, care vor fi mult mai grave decât la începutul anilor '90. Dar cred că vom evita asta, în primul rând, pentru că Rusia va câştiga, orice va înseamnă acea victorie. Dacă se va întâmpla cel mai rău scenariu, nu va fi dizolvarea sau prăbuşirea ţării. Cred că va fi mai aproape de un regim autoritar dur decât de dizolvarea ţării. Dar totuşi, înfrângerea este de neconceput“.

Ce s-ar califica drept înfrângere pentru Rusia?

Karaganov nu ştie ce s-ar califica drept înfrângere. „Avem nevoie de victorie. Nu cred că, chiar dacă am cuceri toată Ucraina şi toate forţele militare ale Ucrainei s-ar preda, ar fi o victorie, pentru că atunci vom rămâne cu povara unei ţări devastate, una devastată de 30 de ani de inepţi şi apoi, bineînţeles, devastarea din cauza operaţiunii noastre militare. Deci cred că la un moment dat avem nevoie de un fel de soluţie care s-ar numi pace şi care să includă de facto crearea unui fel de guvern viabil, pro-rus pe teritoriul Ucrainei şi securitate reală pentru republicile din Donbas.

Sfetnicul lui Putin nu vede cu ochi buni o prelungire a războiului pe ani de zile. „Nu, nu cred că este posibil. Mi-e teamă că ar duce la escaladare, pentru că lupta la nesfârşit pe teritoriul Ucrainei – nici acum, nu este viabilă“. „Escaladarea în acest context înseamnă că în faţa unei ameninţări existenţiale – şi asta înseamnă o non-victorie, de altfel, sau o presupusă înfrângere – Rusia ar putea escalada şi există zeci de locuri în lume în care are loc o confruntare directă cu Statele Unite“.

Karaganov spune că „suntem martorii unui eveniment uriaş al istoriei şi nu este vorba doar despre războiul din Ucraina; este vorba despre prăbuşirea definitivă a sistemului internaţional care a fost creat după al Doilea Război Mondial şi apoi, într-un mod diferit, a fost recreat după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Aşadar, asistăm la prăbuşirea unui sistem economic – a sistemului economic mondial – globalizarea în această formă este încheiată. Orice am avut în trecut a dispărut. Şi din cauza asta avem o acumulare de multe crize despre care, din cauza Covid-19, ne-am prefăcut că nu există. Timp de doi ani, pandemia a înlocuit luarea deciziilor. Covid a fost destul de mult rău, dar acum toată lumea a uitat de Covid şi putem vedea că totul se prăbuşeşte. “.

Despre declinul democraţiei europene

Întrebat dacă această criză ar putea fi renaşterea puterii occidentale şi a puterii americane, Karaganov răspunde că „nu crede“. „Problema este că în ultimii 500 de ani fundamentul puterii occidentale a fost preponderenţa militară a europenilor. Această fundaţie a început să se erodeze din anii 1950 şi 1960. Apoi, prăbuşirea Uniunii Sovietice a făcut să pară pentru o vreme că predominanţa occidentală a revenit, dar acum a fost eliminată, deoarece Rusia va continua să fie o putere militară majoră, iar China devine o putere militară de primă clasă.

Deci Occidentul nu se va recupera niciodată, dar nu contează dacă moare: civilizaţia occidentală ne-a adus tuturor beneficii mari, dar acum oameni ca mine şi alţii pun la îndoială fundamentul moral al civilizaţiei occidentale. Cred că din punct de vedere geopolitic Occidentul va experimenta suişuri şi coborâşuri. Poate că şocurile pe care le trăim ar putea readuce calităţile mai bune ale civilizaţiei occidentale şi vom vedea din nou oameni ca Roosevelt, Churchill, Adenauer, de Gaulle şi Brandt din nou în funcţii. Dar şocurile continue vor însemna, desigur, şi că democraţia în forma sa actuală în majoritatea ţărilor europene nu va supravieţui, deoarece în circumstanţe de mare tensiune, democraţiile se ofilesc întotdeauna sau devin autocratice. Aceste schimbări sunt inevitabile“, propăvăduieşte Karaganov.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

52 Comentarii

Panait M
10.04.2022, 07:18:08

Același narativ de psihopați ca să pricepem că nu doar Putin e bolnav mintal, ci toți din jurul lui. Majoritatea rușilor au salarii de 20-30 mii de ruble (200 de dolari), dar elita de golani boschetari visează imperii.

+24 (32 voturi)
Ionel Marcu
10.04.2022, 08:30:02

Ca orice rus și ăsta vede lucrurile pe dos, altfel ar fi considerat trădător. Doar în privința Chinei și-a permis să fie sincer și obiectiv, Rusia are mare nevoie de China momentan sau măcar de neutralitatea ei.

+18 (24 voturi)
indianul joe
10.04.2022, 08:34:36

Exceptional articol. Acest articol ar trbui arhivat si vazut peste ani. Trebuie predat la institutiile de invatamant superior care au tangenta cu politicul si relatiile externe. A spus ce vor, cum gandesc si mai ales adevaru: nu este un razboi ruso-ucrainian ci un razboi al Rusiei cu Occidentul. De aceea este aces razboi mediatic si a inebunit presa....pt ca vestul se bazeaza pe media. Eu am scris asta pe twiter si facebook de acum 2 luni de zile... De ce vreau sa castige Rusia ? Pt ca nu vrea o lume cu un singur imperiu.Nu vreau o noua Ordina Mondiala ! Rusul lupta impotriva Americii, dar si impotriva globalismului. Eu sunt pentru SUVERANITATE si rusul este aparator al suveranismului. Ceva major se va schimba odata cu acest razboi !

-35 (43 voturi)
Panait M
10.04.2022, 08:41:39

Și ce pun rușii în loc mă aiuritule? Cu ce se opun ei că dacă mai pleacă și Auchan, Metro și Globus din Rusia, nici de unde să-și cumpere mâncare nu vor mai vea rușii? Cu sărăcia aia de țară vor ei să-și facă imperiu?

+21 (27 voturi)
Sicsic Sicmar
10.04.2022, 08:51:53

https://www.newstatesman.com/world/europe/ukraine/2022/04/russia-cannot-afford-to-lose-so-we-need-a-kind-of-a-victory-sergey-karaganov-on-what-putin-wants

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (52)

Modifică Setările