Rusia

articolul anterior articolul urmator

Sfârşitul Erei Nucleare: Rusia iese din paritatea strategică cu SUA

75
25 May 2020 07:32:32
Iulian Chifu
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Ultimele două săptămâni au consacrat un lucru greu de anticipat odată cu apariţia crizei pandemiei de coronavirus: Sfârşitul Erei Nucleare, aşa cum o ştim. Începută în august 1945 cu bombele de la Hiroshima şi Nagasaki, era nucleară a reprezentat o formula de dobândire a unei arme supreme, a unui avantaj major, dar şi a descurajării războiului convenţional, dar şi de poziţionare în prim planul deciziei la nivel global.

Pe această bază au fost aleşi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, la fondarea ONU în 1949. Astăzi putem consemna sfârşitul fricii şi al instrumentului de putere pe care îl reprezintă arma nucleară odată cu terminarea ultimelor acorduri de control al armamentelor şi cu anunţul făcut de preşedintele SUA, Donald Trump, de retragere din Tratatul Cer Deschis, joi, 21 mai, dar şi respingerea solicitării preşedintelui Putin de reînnoire a Acordului START 3, de control al armamentelor strategice, într-o convorbire telefonică purtată la 7 mai. Iar pe 23 mai, a avut loc al doilea test public cu armă laser, doborârea unui avion în zbor, în largul Pacificului, încheind, formal, epoca nucleară a Lumii.

Era Nucleară. Amintiri din Războiul Rece

Dacă Era Nucleară a început odată cu Hiroshima şi Nagasaki, anunţul lui Churchill de la Fulton – “o Cortină de fier s-a lăsat asupra Europei” – şi lunga telegramă a lui George Kennan – exportul de revoluţie comunistă a URSS – şi construirea Zidului Berlinului respectiv blocada Berlinului au dat naştere Războiului Rece. Punctul cel mai fierbinte a fost în 1962,  criza rachetelor din Cuba, apoi Războiul Rece a fost dominat de echilibrul terorii, de distrugerea reciproc asigurată între marile puteri, iar din 1985, de cursa înarmărilor. În fapt, deţinerea armei nucleare de către SUA şi Uniunea Sovietică era o marcă a statutului de superputere, ceilalţi aliaţi beneficiind unii de propriile capabilităţi nucleare modeste, dar cu toţii de umbrela de protecţie nucleară a celor doi mari.

După căderea Zidului Berlinului, ulterior prăbuşirea URSS, lumea s-a schimbat, devenind, ceea ce încerca să spună Francis Fukuyama, o lume globală cu un singur sistem, liberal democraţia, sistem care a câştigat bătălia cu comunismul şi economia centralizată. Ei bine nu a fost aşa, “Sfârşitul Istoriei” nu a mai avut loc, iar Federaţia Rusă, succesoarea la Tratate a URSS, a aşteptat anul 2003, beneficiile fantastice din vânzarea produselor energetice – cu precădere petrol şi gaze – şi poziţia dominantă în piaţă pentru a solicita repunerea sa în poziţie de egalitate şi paritate cu Statele Unite. Putin îşi dorea - după lansarea doctrinei sale a democraţiei suverane, verticala puterii şi sistemul putinist bazat pe beneficiile firmelor energetice de stat conduse de siloviki în beneficiul potentaţilor sistemului – revenirea la un statut care să-i permită drept de veto asupra oricărei afaceri globale şi mai ales asupra securităţii europene. A încercat acest al doilea statut prin Memorandumul de la Messeberg, dar nu a reuşit pentru că Rusia lui Putin nu a livrat nici atunci soluţionarea corectă şi echitabilă a conflictelor îngheţate. Iar momentul favorabil a trecut.

Mai mult, ambiţiile nemăsurate comparative cu postura strategică reală a Rusiei lui Putin au început să se vadă iar aspiraţiile Rusiei să prezinte sincope majore. Rusia a căzut economic la nivelul PIB-ului Olandei, ulterior la nivelul celui al Spaniei, iar astăzi schimbarea previzibilă a epocii petrolului periclitează şi mai mult poziţiile sale. Preocuparea pentru energie curată, încălzirea globală, apoi supraproducţia de petrol din petrolul de şist şi reducerea drastică, la nivel european, a creşterii cererii de energie din combustibil fosil, la care s-a adăugat şi războiul neadecvat cu Arabia Saudită pe cantităţi de petrol şi preţuri, a făcut ca Rusia lui Putin să piardă puternic poziţii economice, bani şi resurse chiar în plină pandemie, fiind obligată să semneze cu OPEC o reducere a producţiei de 1,8 mln barili de petrol zilnic, la un preţ care nu şi-a mai revenit după ce saudiţii au inundat piaţa cu petrol.

În plus, îmbătrânirea arsenalului nuclear al Rusiei a făcut ca echilibrul convenit de către tratatul de control al armamentelor strategice START3 – 700 rachete balistice strategice, rachete pe submarine şi pe avioane strategice cu cel mult 1550 focoase nucleare – să fie depăşit şi paritatea să nu mai existe. Deşi se mai menţine paritatea aproximativă, cu 1372-1326 focoase nucleare, la rachete şi bombardiere nucleare raportul este 655-485 în favoarea SUA(diferenţa fiind rachete amplasate la sol sau pe submarine strategice). În plus, capabilităţile ruse – la nivel de o treime – trebuie oricum retrase din uz şi topite, în timp ce capacitatea de înlocuire face ca echilibrul eventual să poată fi atins abia la orizontul 2028-2030, cu costuri importante pentru Rusia.

Greşelile făcute cu Tratatul INF, pentru controlul Armelor Intermediare în Europa – încălcat de Rusia din 2013, în timp ce observaţiile repetate ale SUA pe canale diplomatice cu probe au fost ignorate, au făcut ca Washingtonul să iasă din acord în 2019. Acelaşi tip de excepţionalism rus a determinat schimbări şi în Tratatul Cer Deschis, al survolării libere a teritoriului celuilalt, pentru construcţia încrederii. Interdicţia de survol a Kalinigradului, cu 500 km de jur împrejurul exclavei ruse şi a regiunilor Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia, recunoscute unilateral ca state de către Rusia, plus statutul incert al Crimeii faţă de acelaşi tratat – după anexarea peninsulei ucrainene nerecunoscută de către comunitatea internaţională, a făcut ca şi Tratatul Cer Deschis să fie denunţat joi, 21 mai, de către SUA, ieşirea propriu-zisă urmând să intervină în 6 luni.

Terminarea tratatelor de control a armamentelor nucleare şi dispariţia parităţii strategice între SUA şi Rusia, dar şi actuala criză a pandemiei de coronavirus care polarizează lumea pe linia SUA-China fac ca relevanţa Rusiei să fie redusă substanţial. Mai mult, perspectivele arată că însăşi deţinerea arsenalului nuclear nu mai este o garanţie a preeminenţei şi unui statut special în lume, odată ce frica de nuclear a dispărut, arma nucleară joacă doar rol de descurajare în apărarea teritoriului propriu iar postura ameninţării cu lovitura nucleară este descalificantă pentru orice stat serios, semnatar al Acordului de Neproliferare nucleară, aşezându-l pe cel ce uzează de ameninţarea cu utilizarea armei nucleare alături de actorii acuzaţi de proliferare nucelară şi dobândire ilegală a armei atomice, respectiv a marginalizaţilor din sistem.


FOTO US Navy

Naşterea armei laser. Sfârşitul erei rachetelor strategice

Despre cercetarea, dezvoltările tehnologice şi forţa armei laser am ştiut la început mai degrabă din filmele SF de tip Războiul Stelelor. Nu întâmplător, iniţiativa lui Ronald Reagan purta acest nume şi se raporta direct la perspectiva de a opera interceptarea rachetelor balistice intercontinentale din satelit cu arme laser, după modelul prezentat artistic în fresca lui George Lucas. Dar evoluţia a mers înainte, iar în 17 iulie 2017, am consemnat primul test public cu armă laser în Golful Persic când a fost lovit cu arma laser un vas şi un avion. Un test demonstrativ, având drept ţintă Iranul, dar care era menit să lanseze semnalul potrivit Rusiei lui Putin.

În 2017 a fost vorba despre un sistem cu puterea de doar 30 kilowaţi, montat la bordul navei amfibii USS Ponce în Golful Persic, o armă care lansează un flux masiv de fotoni asupra unei ţinte care se apropie şi care distruge ţinta prin incinerare instantanee. Nu mai contează vântul, distanţa la care se trage, nici viteza, nici nimic altceva, e vorba despre o armă care loveşte ţintele cu viteza luminii. Aceste arme cu laser, numite DEW – Arme de dirijare a energiei – sunt eficiente asupra dronelor şi a navelor mici, deci a ţintelor reduse ca dimensiune.

De această dată, la 16 mai ţinta a fost un avion în zbor, un avion fără pilot, desigur. Arma amplasată pe USS Portland în Pacific, fără a fi dată publicităţii locaţia, a lovit cu 150 kilowaţi putere instalată ţinta, fiind "prima implementare la nivel sistemic a laserului solid de înaltă energie" care a distrus un avion dronă în zbor, potrivit comunicatului US Navy, cu referire la Flota din Pacific. Imaginile celor câteva secunde ale tirului cu arma laser şi prăbuşirii avionului în flăcări au făcut înconjurul pământului, fiind primele asemenea imagini date publicităţii.

Impactul acestui test este enorm, pentru că dovedeşte funcţionalitatea directă a unui sistem de radar, de coordonare a focului şi lovire a ţintelor ce se deplasează cu viteză cu ajutorul unui laser şi capacitatea de distrugere a acestor ţinte în zbor. Datele tehnice exacte ale experimentului nu au fost date publicităţii şi, dacă e să ne raportăm la experienţa din 2017, USS Ponce a fost retras din activitate în mai puţin de un an, ceea ce arată că e vorba despre un dispozitiv făcut pentru a crea descurajarea credibilă şi a arăta capacitatea tehnologică americană, nicidecum pentru a prezenta arma vârf de linie aflată în serviciul forţelor americane care, cel mai probabil, menţin secretă şi forţa, şi locaţia acestui tip de arme.

Semnificaţia demonstraţiei este extrem de mare, odată ce ea probează capacitatea de interceptare şi distrugere a unui obiect ce zboară în aer. Relevanţa sa poate fi văzută din faptul că orice rachetă şi avion poate fi interceptat şi distrus cu o rază laser capabilă să intercepteze proiectilul cu viteza luminii, indiferent de viteza sa supersonică sau hipersonică. Acest lucru înseamnă că arma laser oferă o capacilitate de apărare şi descurajare majoră împotriva armei nucleare, odată ce aceasta nu mai poate fi livrată la ţintă din cauza capacităţii de interceptare şi distrugere a armei laser probate. Era Nucleară este, cu adevărat, încheiată!


FOTO EPA-EFE

Ieşirea Rusiei din paritatea cu SUA şi din prim-planul superputerilor globale

Din punctul de vedere al Rusiei, această schimbare dramatică vine să consemneze o realitate deja cunoscută, un trend existent, dar care a fost accelerat de actuala criză a pandemiei de coronavirus: intrarea Rusiei în planul secund, al puterilor regionale mijlocii. După încheierea valabilităţii ultimelor tratate nucleare de paritate cu SUA, care erau moştenite, în marea lor majoritate, din perioada Războiului Rece sau ca efect al preluării arsenalului nuclear sovietic, în calitatea sa de succesor la tratate, Rusia va ieşi din postura anterioară de succesor al unei superputeri.

Din februarie 2021, dacă situaţia curentă se va menţine, Rusia lui Putin nu va mai avea nici un Tratat de control al armamentelor în vigoare – expiră Strat 3. Şi paritatea Rusiei cu SUA dispare, atât de pe hârtie, din tratate, cât şi cea din realitate, de pe teren, dispare cu aceeaşi ocazie. Iar strategii Kremlinului, cu precădere succesorul încă necunoscut al lui Vladislav Surkov - care a părăsit Administraţia Prezidenţială în urmă cu două luni - trebuie să deseneze noua postura a Rusiei, noul nivel de ambiţie şi să se adapteze creând o Nouă Geopolitică a Rusiei. Cu sau fără generaţia actuală de lideri la Kremlin, cu sau fără putinism ca sistem.

Este o mare provocare pentru lidershipul din jurul lui Putin să deseneze viitoarele coordonate geopolitice şi strategice ale Rusiei. Mai întâi, pentru că e greu de spus dacă există resursele de gândire strategică prezente care ar putea să o conceapă, să o schiţeze, apoi să convingă actualii lideri că trebuie să o implementeze. Apoi, pentru că va fi foarte dificil unei Rusii bazate pe dominaţia spaţiului public şi cultivarea unui patriotism deseori deşănţat şi excesiv, a unui excepţionalism rus greu de explicat prin resurse şi capacităţi şi a unui naţionalism al grandorii şi puterii absolute să comunice publicului faptul că Rusia a devenit o putere medie cu ambiţii strict regionale.

Această schimbare oferă avantaje şi oportunităţi noi în varianta reaşezării lumii de mâine. Mai întâi, pentru că va consemna rivalitatea dintre Statele Unite şi China, dar şi lupta pentru limitarea creşterii Chinei şi decuplarea acesteia de la comerţul global şi marile lanţuri de furnituri. Apoi pentru că, în această nouă lume a polarizării, Rusia va trebui să-şi negocieze cu grijă, la nivel de concept şi relaţii, precum UE şi alţi actori de acelaşi calibru, de altfel, relaţiile cu SUA şi China, pentru a evita să devină jucător minor în siajul Chinei şi în contradicţie cu SUA sau să creeze divergenţe cu vecinul său din sud-est.

Or o Rusie în această postură trebuie să fie o Rusie care are capacitatea de a deschide relaţii multiple cu alţi actori – Japonia, India, UE, Marea Britanie – tocmai pentru a o sprijini în exercitarea relativei independenţe şi neutralităţi sau măcar echidistanţe între China şi SUA. Această perspectivă este una care alterează fundamental comportamentul actual agresiv al Rusiei faţă de UE şi statele europene, tentaţia creării şi accentuării faliilor, a subminării regimului democratic şi a liderilor prin sprijinirea forţelor populiste, extremiste, anti-sistem din statele europene, sau ingerinţa în alegeri. Pentru a fi un partener credibil şi a obţine sprijin de la această categorie de actori, Rusia va trebui să îşi readapteze comportamentul, strategiile, nivelul de ambiţie la noua realitate post - Covid-19. Cu sau fără Putin la timonă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

75 Comentarii

Vanatorul/d.c.
25.05.2020, 07:41:58

”Sfârşitul Erei Nucleare: Rusia iese din paritatea strategică cu SUA”..! Nu iese..voluntar..! E scoasa de catre SUA si trimisa ei locul ei, de putere de rangul doi, putere regionala..!

-1 (41 voturi)
Vanatorul/d.c.
25.05.2020, 07:43:06

”trimisa la locul ei”

-6 (22 voturi)
aglaia văsîi
25.05.2020, 08:07:42

Vînătrollache/d.w.c. Delusional as always...just like Chifulache care bati cîmpii cu balivernele lui de cîrciumă de mahala. Trîmpitu ie păpușica lui Putin and you know how the saying goes: "you don't bite the hand that feeds you". Everyone knows in the USA and I mean EVERYONE knows Trîmpițelu ie agentu lu Putin în USA (or the Manchurian candidate if you will) just like the other scumbag Moscow Mitch...so we got Moscow Mitch and Putin's bitch...both USA and Russia are in decline one worse the other and both superpowers will be obsolete in 50 years one way or another...in comes CHINA!!!

-16 (22 voturi)
tactoristul
25.05.2020, 08:17:18

"Cu sau fara putin'' dar cu FSB cu siguranta.Putin e numai un pion

+5 (11 voturi)
Olteanul.com
25.05.2020, 08:23:31

Unde erau SUA acum 10 sau 20 de ani si unde sunt acum? Cand demarau razboaie pe tot globul si nimeni nu indraznea sa se ia de ei. Incetul cu incetul SUA devin putere regionala, si nu Rusia. Unde era Rusia inainte de Putin si unde este alaturi de Putin? Dar noua China sau noua Indie? Cred ca daca analizele astea ar fi mai realiste ar ajuta SUA si NATO sa iasa din corzi sibsa se puna pe treaba. Imaginati-va lumea peste 10-20-30 de ani! Rusia, China, India si SUA. Acesta va fi clasamentul. O lume multipolara trebuie sa duca nu neaparat la o cursa a inarmarilor, ci la o cursa a bunastarii si dreptatii sociale. Toate puterile de mai sus au si sisteme de organizare diferite, asa ca scopul final va fi si atragerea oamenilor de rand de partea lor.

-6 (24 voturi)

Vezi toate comentariile (75)