Soarta românilor din Ucraina – între fake news şi realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu raionele in care locuiesc romani
Imagine cu raionele in care locuiesc romani

Relaţiile dintre România şi Ucraina au fost mereu un subiect controversat, însă acestea se menţin într-un registru pragmatic, respectând pricipiile bunei vecinătăţi, cunoscându-se faptul că ţara noastră este unul din susţinătorii cei mai consecvenţi ai Ucrainei în demersurile de integrare euro-atlantică.

Cu toate acestea, apar frecvent sensibilităţi legate,în principal, de minorităţile din cele două state.În ultima perioadă, în mass media din România au apărut o serie de acuze ale  Consiliului Naţionalal Românilor din Ucraina, denumit pe scurt CNRU, privind modul de acţiune al statului român raportat la problema minorităţilor, catalogat drept „cel puţin modest”, aceste luări de poziţie fiind preluate şi promovate în mass-media de jurnalişti care, cel puţin din ce ne putem da seama, nu au expertiză pe acest domeniu, dar nici nu doresc să facă nişte minime verificări asupra informaţiilor pe care le furnizează.            

Cele mai recente acuze ale CNRU fac referire la lipsa de implicare a autorităţilor române în soluţionarea problemelor legate de reforma administrativă din Ucraina, care nu ar fi favorabilă congenerilor, ba mai mult de atât, sunt considerate exemple de „bune practici” demersurile de la Budapesta şi Sofia, care ar fi „luptat”, chiar într-o manieră agresivă, pentru a reuşi să obţină acordul autorităţilor ucrainene în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. Ar fi util să vedem exact cum stau lucrurile în mod real, nu cum sunt ele la nivel declarativ, pentru că, cel mai frecvent, există o diferenţă majoră între aparenţă şi esenţă.

Propun să le luăm pe rând:cred că ar fi bine să ne aplecăm asupra modului în care autorităţile ungare auavut numeroase discuţii cu partea ucraineană, însă în afara faptului că au reuşit să antagonizeze relaţiile bilaterale, nu au reuşit să obţină nimic concret. Aici intervin întrebările... care este utilitatea unei abordări incisive? La ce ajută? Ce are de câştigat minoritatea maghiară? Cu ce este mai presus? Răspunsul este unul foarte simplu: Cu absolut nimic. Este bine cunoscută practica conducerii de la Budapesta, care face declaraţii, dar fără a avea un fundament, comportamentul fiind similar şi în acest context.

Cred că e lesne de înţeles că situaţia este similara şi în cazul vecinilor noştri bulgari, care pe acelaşi model cu Ungaria, nu a reuşit să obţină nimic. Nu rezultă de nicăierică autorităţile ungare ar fi ajuns la o înţelegere cu Ucraina în ceea ceînseamnă reforma administrativă, care reformă este un proces intern şi suveranal statului ucrainean, aşa cum şi o viitoare regionalizare a României va fi odecizie exclusiv a Bucureştiului.           

După ce am analizat puţin acţiunile statelor care sunt oferite drept exemplu autorităţilor din ţara noastră şi am observat că nu se bucură de câştiguri reale, am putea totuşi aprecia poziţionarea României, care recent (mai exact în data de 10.07.2020) a avut discuţii cu reprezentanţii autorităţilor din Ucraina. Concret, conform informaţiilor care se regăsesc pe site-ul MAE, Secretarul de stat pentru afaceri strategice Dan NECULĂESCU, co-preşedinte al părţii române a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale i-a transmis Svitlanei FOMENKO, ministru adjunct pentru integrare europeană în cadrul Ministerului Culturii şi Politicii Informaţionale din Ucraina, co-preşedinte al părţii ucrainene a Comisiei, că este necesară consultare parţii române în toate deciziile referitoare la congenerii din Ucraina. Mai multe info aici

Practic, demersul CNRU vine să „dinamiteze” sau să decredibilizate în rândul conaţionalilor progresele înregistrate în discuţiile constructive amintite în ceea ce priveşte dreptul la educaţie în limba română al persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, precum şi alte temede interes circumscrise problematicii protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române, inclusiv în contextul reformei administrativedin ţara vecină. Cum ar putea astfel liderii români să fie suficient de credibili ca să fie acceptaţi ca parteneri viabili de dialog de către Kiev?

Cu toate că aparent este o structură reprezentativă, la nivelul comunităţii se apreciază că CNRU este intr-o criză de reprezentativitate în special din cauză că nu a reuşit să facă nimic concret în beneficiul românilor din ţara vecină şi continuă să aibă iniţiative care, în fapt, determină o reacţie negativă a autorităţilor de la Kiev în ce priveşte drepturile lor. Ceea ce cred că e important de înţeles în rândul conaţionalilor este că toate aceste demersuri/presiuni la adresa autorităţilor române de a nesocoti cadrul juridic internaţional în materie şi a interveni deo manieră radicală, în afara uzanţelor diplomatice, în sprijinul comunităţii, nu pot conduce la rezolvarea problemelor, ci contribuie mai degrabă la alimentarea unor tensiuni bilaterale, mai mult sau mai puţin imaginare, în beneficiul cercurilor de putere de la Moscova. În fapt, deşi statul ucrainean este suveran în deciziile sale, diplomaţia noastră a reuşit totuşi să convingă autorităţile statului vecin să includă, prin legea recent adoptată, într-un singur macro-raion majoritatea comunităţii româneşti (fără localitatea Mămăliga), ceea ce, chiar dacă nu rezolvă toate problemele etnicilor români, nu este puţin lucru.

Şi acum să ne aplecăm puţin asupra acţiunilor CNRU...pentru a înţelege mai uşor resorturile acţiunilor CNRU ar fi interesant să observăm activitatea acestei organizaţii, încă de la înfiinţare (30.07.2019) şi să „analizăm” aşa-zisele obiective care se regăsesc pe pagina oficială de facebook şi demersurile propriu-zise. În descrierea oficială CNRU se prezintă ca fiind Organ colectiv al societăţilor pentru cultura română care are ca scop coordonarea eforturilor pentru păstrarea identităţii etnice şi lingvistice, realizarea de activităţi comune româneşti din Ucraina. Nimic care ar putea plasa organizaţia într-un context negativ până aici, din contră, scopul pare unul legitim, care să sprijine comunitatea de români din Ucraina. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, este uşor de observat că încădin momentul în care şi-a început activitatea, CNRU s-a remarcat printr-o serie de demersuri care au condusla tensionarea şi fragmentarea mediului asociativ al conaţionalilor din Ucraina, adoptând frecvent decizii controversate, care de multe ori nu au fostîn concordanţă cu interesele congenerilor ci al autorităţilor de la Kiev. Situaţia enunţată, coroborată cu faptul că majoritatea membrilor consiliuluiaveau un profil îndoielnic, a determinat o parte semnificativă a liderilormediului conaţionalilor să se disocieze de CNRU şi să se constituie într-oalianţă separată.

Am vrea să înţelegem de ce reprezentanţii acestei organizaţii aleg să dinamiteze orice demers pe care statul român îl face pentru soluţionarea cerinţelor congenerilor din Ucraina şi de ce aleg să acuze autorităţile de a Bucureşti. Ce stă la baza acestor acuze? Ce îi motivează să facă asta şi care cred ca este rezultatul acestor acţiuni? Şi de ce acuzele CNRU au venit la câteva zile după o întrevedere oficiala a celor doi preşedinţiai comisiei mixte româno-ucrainene, desfăşurată în condiţii decente şi cutransparenţa necesară unor consultări între două state vecine? Cui foloseşte presiunea inutilă pusă de CNRU - cu siguranţă nu comunităţii româneşti.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra membrilor CNRU amputea observa cu uşurinţă că o parte dintre aceştia au un background controversat, poate chiar asociat autorităţilor ucrainene sau unor interese care nu doresc soluţionarea diplomatică a unor probleme sensibile, precum drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Observăm, întrereprezentanţii CNRU, persoane care, încă din anul 2018, au fost cercetate de autorităţileucrainene din Cernăuţi, care au demarat o amplă investigaţie referitoare laconducerea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Nu se ştie exact cums-au soluţionat acele acţiuni şi dacă „liniştea” care s-a pus pe acea anchetă are de-a face cu poziţionarea de azi a celor vizaţi.

Încă un element care ar putea conduce la ideea că acţiunile CNRU pot avea la bază un interes străin românilor este faptul că mesajele organizaţiei sunt constant promovate de Mihai Lauruc, preşedintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, unul dintre cei mai fervenţi promotori ai intereselor Federaţiei Ruse. Acum probabil lucrurile sunt din ce în ce mai clare... O parte din liderii CNRU au fost ţinta descinderilor autorităţilor ucrainene, iar după acest moment nu am auzit nimic despre cum s-au finalizatanchetele, iar Mihai Lauruc este cel care promovează intens acelaşi discurs.   

Editorial de Remus Georgescu

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite