SUA consideră că Ramzan Kadîrov a fost implicat în uciderea lui Boris Nemţov. Noi sancţiuni împotriva liderului cecen şi a oamenilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramzan Kadîrov (centru) purtând un tricou inscripţionat cu chipul preşedintelui rus Vladimir Putin FOTO Arhivă
Ramzan Kadîrov (centru) purtând un tricou inscripţionat cu chipul preşedintelui rus Vladimir Putin FOTO Arhivă

Statele Unite au anunţat joi introducerea unor persoane din Rusia, Yemen şi Haiti pe lista sa neagră privind încălcarea drepturilor omului. Unul dintre cei sancţionaţi este liderul cecen Ramzan Kadîrov, declarat vinovat de uciderea opozantului Boris Nemţov.

„Kadîrov şi forţele pe care el le comandă, supranumite «kadîrovţî», sunt implicaţi în uciderea lui Boris Nemţov şi în alte încălcări grosolane a drepturilor omului”, se arată într-un comunicat al Departamentului american al Trezoreriei publicat de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Fost vicepremier devenit opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, Boris Nemţov a fost împuşcat în spate în februarie 2015 în timp ce se plimba pe un pod din apropierea Kremlinului. Mai mulţi suspecţi originari din Caucazul de Nord au fost arestaţi în legătură cu acest asasinat, însă adevărul încă nu a fost stabilit din partea regimului Putin, aşa cum se întâmplă în multe alte cazuri cu contestatari ucişi, agresaţi fizic, dispăruţi sau intimidaţi.

Ramzan Kadîrov, în vârstă de 44 de ani, conduce cu o mână forte de peste zece ani în Cecenia, o republică musulmană şi conservatoare din Caucazul rusesc, scena a două conflicte separatiste sângeroase la sfârşitul deceniului 1990-2000.

Liderul cecen, căruia din iulie anul trecut îi este interzisă intrarea pe teritoriul american, a fost deja vizat de sancţiuni în Statele Unite, în 2017. Cu toate acestea, oamenii săi şi-au continuat activităţile scandaloase împotriva criticilor şi celor pe care îi consideră indezirabili, dedându-se la răpiri, torturi şi asasinate extrajudiciare, mai ales printre „jurnalişti, activişti şi membri ai comunităţii LGBT” din Cecenia, după cum subliniază Departamentul american al Trezoreriei.

În afară de Kadîrov, Departamentul american al Trezoreriei sancţionează şase societăţi înregistrate în Rusia şi care au legătură cu el, printre care clubul de fotbal FK Ahmat şi clubul de lupte Absolute Championship Akhmat. Cinci membri ai anturajului liderului cecen sunt de asemenea vizaţi de sancţiuni.

Ramzan Kadîrov nu digeră sancţiunile. El a postat un mesaj pe Telegram în care le consideră ca fiind „absurde”.

Noile sancţiuni au fost luate în cadrul „Legii Magnitski”, o lege menită să combată corupţia şi atingerile aduse drepturilor omului care a fost inspirată  de la numele juristului rus decedat în detenţie după ce a expus o vastă schemă de fraude în Rusia lui Putin.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite