SUA, pe lista ameninţărilor la securitatea naţională a Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi Barack Obama
Vladimir Putin şi Barack Obama

Moscova a publicat astăzi Strategia pentru Securitate Naţională, semnată în ajunul Anului Nou de preşedintele Vladimir Putin. Pentru prima dată în istorie, Kremlinul a decis să includă Statele Unite ale Americii pe lista ameninţărilor la securitatea naţională a Rusiei.

Vladimir Putin a semnat, pe 31 decembrie, noua Strategie pentru Securitatea Naţională a Rusiei, la şase ani de la ultima versiune, promulgată de preşedintele de atunci, actualul premier Dmitri Medvedev. Versiunea lui Medvedev nu făcea referire nici la SUA, nici la NATO, spre deosebire de documentul semnat acum de Putin.

Strategia menţionează de la bun început că „Rusia şi-a sporit rolul în soluţionarea problemelor globale şi a conflictelor internaţionale, iar aceast rol mai important a cauzat o reacţie din partea Vestului”, transmit jurnaliştii Reuters, care au văzut documentul. 

„Consolidarea Rusiei se petrece pe fondul noilor ameninţări la securitatea naţională, de o natură complexă şi interconectată”, se mai arată în Strategia pentru Securitate Naţională. Aplicarea unei politici independente, „atât pe plan internaţional, cât şi intern”, a cauzat „contra-acţiuni din partea SUA şi a aliaţilor, care fac eforturi pentru a-şi menţine dominaţia asupra chestiunilor globale”. Aceste contra-acţiuni vor conduce la „presiuni politice, economice, militare şi informaţionale” asupra Rusiei, explică strategii ruşi. 

2015 a însemnat o deteriorare acută a relaţiilor pe axa Moscova-Washington, tensiunile ajungând la cote fără precedent după încheierea Războiului Rece. 

Săptămâna trecută, Ministerul rus al Apărării a acuzat încă o dată SUA că încalcă tratatul prin care sunt reglementate relaţiile dintre Rusia şi NATO, în contextul consolidării forţelor Aliate pe flancul estic. 

Planul Statelor Unite de a aduce echipamente militare în România şi în alte ţări central şi est-europene reprezintă o încălcare a Tratatului fondator NATO-Rusia care va avea "consecinţe negative", anunţă Ministerul rus de Externe, acuzând Washingtonul că vrea destabilizarea Europei, potrivit Mediafax. 

Planurile SUA de construire a unor centre pentru stocarea armamentului greu în România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia vor fi o încălcare a Tratatului fondator NATO-Rusia, a transmis luni Ministerul rus de Externe.

"Aceste măsuri, dacă vor fi implementate, vor încălca o prevedere-cheie a Tratatului fondator NATO-Rusia, din anul 1997; prin acest acord, Alianţa Nord-Atlantică a asumat obligaţia de a nu staţiona capacităţi combatante considerabile" în apropierea frontierelor ruse, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citat de LSM, postul public de radio şi televiziune din Letonia.

"Sperăm că arhitecţii noii ediţii a Războiului Rece îşi vor da seama de riscurile şi consecinţele negative ale militarizării forţate a uneia dintre cele mai calme regiuni ale lumii din punct de vedere militar; sperăm că vor manifesta voinţă politică şi vor renunţa la scheme şi metode specifice erei de conflict", a adăugat Maria Zaharova.

"Pregătiri militare de o asemenea amploare ale Statelor Unite sub pretextul total inadecvat de a proteja aliaţii de o ameninţare rusă inexistentă nu doar că nu corespund intereselor privind pacea şi securitatea în Europa, ci confirmă din nou intenţiile Washingtonului de a provoca escaladarea tensiunilor şi de a afecta stabilitatea continentului", a încheiat oficialul rus.

Departamentul american al Apărării a anunţat la începutul lunii decembrie un plan de construire a unor unităţi pentru stocarea de armament în România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, în cadrul Operaţiunii "Determinare Atlantică" ("Atlantic Resolve"), demarată ca reacţie la presupusele ingerinţe ruse în Ucraina. Echipamentele militare folosite de armata americană la manevre comune în Europa Centrală şi de Est ar urma să fie menţinute în aceste ţări.

Pentagonul a anunţat pe 1 decembrie că România va primi un prim set de echipament militar, format din aproximativ 70 de piese, în vederea consolidării capacităţilor Operaţiunii Determinare Atlantică, la care ţara noastră participă din martie 2015.

Retorica nu aduce nimic nou faţă de ameninţările formulate în vară, când SUA au dezvăluit planurile de a mobiliza armament greu în Europa de Est şi de a înfiinţa aici cinci „centre de comandă rapidă a forţelor NATO”. 

infografie NATO îşi consolidează prezenţa în Europa de Est

[<a href="//storify.com/elenadumitru/triunghiul-comercial-sua-ue-rusia" target="_blank">View the story "Triunghiul comercial SUA-UE-Rusia" on Storify</a>]

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite