Succesorul lui Putin: ziua de după Ţar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE / Maxim Shipenkov
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE / Maxim Shipenkov

S-a lansat succesiunea lui Vladimir Putin. Deşi mai sunt 4 ani până la finalul mandatului. Ce anunţă un asemenea scenariu în condiţiile putinismului târziu unde zvonurile, nuanţele, micile indicii de poziţionare ale personalităţilor la nivelul administraţiei şi simbolurile joacă un rol determinant, nicidecum procesele transparente? Sunt câteva elemente care au concurat spre o asemenea dezbatere.

Succesiunea lui Putin. De ce a fost lansată taman acum?

Mai întâi e vorba despre evenimentele din statele apropiate, Kazahstan şi Ucraina. În cazul statului kazah, matusalemicul preşedinte Nursultan Nazarbaiev a părăsit poziţia de preşedinte chiar dacă a păstrat anumite prerogative, revenind ulterior şi reluând o parte a celor abandonate. Dar rămânând fondatorul naţiunii independente kazace şi lăsând un succesor ca Preşedinte, Tokayev, care a încercat prea devreme să-şi afirme independenţa şi să se distanţeze faţă de fostul preşedinte.

Apoi este cazul Ucrainei, acolo unde Yanukovici a fost răsturnat de Maidan - o revoluţie genuină, nicidecum una colorată, ca-n 2004, sub imperiul exportului de model democratic al neoconservatorilor americani - ulterior revoluţia la vot care l-a adus pe Zelenski şi partidul său la putere, practice din neant. Nu că acest lucru s-ar putea repeta în Rusia. Dar schimbările, şi democraţia, şi succesiunea kazahă, şi efectele secundare ale succesiunii cu liderul suprem în viaţă, toate au fost lecţii învăţate în societatea rusă, aducând în prim plan tema zilei de după regimul Putin.

Un alt eveniment ţine de Constituţia – relativă – a Federaţiei Ruse, care interzice mai mult de două mandate. În 2008, Putin i-a lăsat locul lui Medvedev. A revenit în 2012, după pauza de un an cât a fost premier, beneficiind de o interpretare a Constituţiei vizând mandatele consecutive. Dar în 2024 încheie acest al doilea ciclu de două mandate. Cine va fi succesorul acum?


Serghei Shoigu FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Cursa Succesiunii: Ministrul Apărării Serghei Shoigu, în prim plan

În al treilea rând, există o adevărată cursă deschisă de doritori, care semnalează faptul că sunt pregătiţi şi aspiră la o asemenea carieră. E cazul unui set de interviuri în care preopinenţii îşi conturează avantajele, având drept obiectiv şi ţintă unicul alegător al lor real, preşedintele Putin însuşi. Este cazul ministrului dezvoltării economice Maxim Oreshkin, care şi-a anunţat ambiţii mai importante, subliniindu-şi trăsăturile de manager.

Mai important, preşedintele director general al firmei ROSTEC, Serghei Chemezov, şi-a lansat interviul-aplicaţie pentru funcţia de premier, creionându-şi trăsăturile de tehnocrat, om de afaceri de succes, implicat în comerţul digital, comerţul cu arme şi cu resuri menajere şi gunoi şi cu utilaje pentru construcţia de drumuri. El se defineşte liberal, criticând tratamentul protestatarilor şi subliniind rolul opoziţiei politice, dar se grăbeşte să afirme certitudinea plecării lui Vladimir Putin de la Kremlin.

Dacă Chemezov s-a promovat în Izvestia, Serghei Shoigu a preferat în septembrie un ziar de vizibilitate medie, Moscovskii Komsomolets, pentru a-şi organiza primul interviu major din carieră. Şi el se afirmă, în mod cert, drept principal succesor al lui Vladimir Putin, când se va pune problema, pe baza câtorva credenţiale relevante: cel mai vechi ministru – din 1996 timp de 18 ani ministrul pentru situaţii de urgenţă, apoi 6 luni guvernator al regiunii Moscova, după care i-a urmat într-un mandate deja durând de 7 ani lui Anatoly Serdyukov, ca Ministru al Apărării.

Să mai adăugăm şi faptul că în 1999 a înfiinţat şi condus partidul Edinaia Rossia, ajuns pe locul doi după comunişti dar înaintea partidului Patria a ministrului de externe de atunci, Evghenii Primakov şi a primarului Moscovei, Iuri Lujkov, l-a susţinut pe nou venitul Vladimir Putin în postura de premier şi ulterior, preşedinte, existând o anumită doză de datorie directă a celui mai puternic om din stat faţă de Shoigu. Mai putem considera la argumente în favoarea sa faptul că, după atâţia ani în funcţie publică, Serghei Shoigu a reuşit, şi prin merite personale, să fie pe a doua poziţie ca popularitate în Rusia, după Putin, un lucru cu adevărat unic şi remarcabil.

Sarabanda de candidaturi din sistem pentru preşedinţia Rusiei e aşteptată în presă

Aceste interviuri programatice şi de PR, panegirice pe alocuri, care ţin loc de interviuri de angajare potrivit regulilor de poziţionare politică în Rusia lui Putin, lansează obligativitatea ca toţi cei care au ambiţii în materie să şi le exprime. În caz contrar, riscă să piardă startul sau să fie excluşi din listă. De aceea e de aşteptat ca, în perioada următoare, şi alţi pretendenţi care se simt îndreptăţiţi dar şi suficient de puternici pentru a clama marele premiu, să se afirme public.

Viitoarea sarabandă de anunţuri crează o dificultate lui Putin în a bloca procesul. Dacă o face, e o susţinere implicită pentru eternal număr doi, Dmitri Medvedev, loialul secondant care a fost preşedinte de paie între 2008-2012 şi care a fost suficient de rezervat şi cunoscător al ierarhiilor pentru ca să se dea de o parte ca preşedinte şi să încaseze, ca premier, de fiecare dată când a fost nevoie, în locul şefului său. Pe de altă parte, credibilitatea lui Medvedev este suficient de erodată încât chiar şi legenda legată de incapacitatea cuiva de a-l schimba, indiferent de câte ori s-a pus problema la nivelul cercului de decizie din Rusia, poate fi măturată de nevoia de reîmprospătare a regimului.

Fireşte că lui Putin nu-i e foarte la îndemână să lase să curgă o asemenea cursă, pe care să o arbitreze, cu excepţia cazului în care există măcar o miză, un premiu, fotoliul de premier. Chiar dacă opţiunea sa ar fi să se retragă după 2024, respectând Constituţia, el nu poate lansa succesiunea decât în preajma momentului lansării cursei prezidenţiale. În caz contrar, poziţia sa e şubrezită din momentul în care se vorbeşte de succesor. Nu înseamnă că un eventual succesor nu va fi în postura lui Tokayev, atât timp cât Putin e în viaţă. Deci controlat, coordonat şi condus de fapt de Putin.

VVladimir Putin şi Dmitri Medvedev FOTO AFP

Imagine indisponibilă

Percepţia şi aşteptarea publică: speranţa desemnării unui succesor

Un alt argument al lansării acestei curse este chiar acţiunea, percepţia şi aşteptarea publicului rus. Dacă democraţia este exclusă ca şi posibilitatea de a alege în mod natural un succesor, majoritatea populaţiei priveşte cu atenţie şi aşteptări îndreptăţite alegerea făcută în numele său de către sistem, respectiv omul pe care va pune mâna Putin şi mai marii zilei ca succesor. Care le va fi oferit la vot. Şi pe care îl vor vota cuminţi. Sondajele şi focus grupurile în materie ale Levada Center, cel mai celebru institut de sondare a opiniei publice – chiar dacă declarat „agent străin” pe baza noilor legi, din cauza finanţărilor venite de peste hotare pentru diferite proiecte – arată preocuparea ruşilor pentru succesiune, chiar dacă puţini ştiau de prevederile constituţionale.

Marea stea a generaţiei următoare nu a fost încă identificată, de aceea perspectiva liderului necunoscut rămâne valabilă. Singurul lucru imposibil este cel al unei lovituri democratice, a unor alegeri libere sau a unui lider al opoziţiei ce preia această poziţie.

În schimb pe toate categoriile de public, pro şi anti-Putin, perspectiva ca actualul preşedinte să părăsească puterea e considerată marginală - că e vorba despre continuarea proiectului şi rolul pentru nomenclatură şi îmbogăţirea ei, că e vorba despre rolul de echilibru, că despre dorinţa sa de a rămâne la putere. Apoi, când vorbim despre succesor, Medvedev e o variantă, dar niciodată prima. Cel mai vehiculat succesor rămâne Serghei Shoigu, actualul ministru al Apărării. În trena sa se mai află ministrul de Externe Lavrov, Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin sau omul de afaceri Pavel Grudinin, reprezentantul comuniştilor. De asemenea, se menţine şi varianta unui succesor complet necunoscut sau cineva complet în afara spectrului politic şi nu neapărat în lumina reflectoarelor, modelul fiind Putin însuşi.

Cert este că, chiar dacă Serghei Shoigu este de departe preferatul sistemului, dintre cei aflaţi în poziţii publice, vârsta nu garantează stabilitatea sistemului deoarece are doar 3 ani sub Putin, aşa cum şi Lavrov e din aceeaşi generaţie. Marea stea a generaţiei următoare nu a fost încă identificată, de aceea perspectiva liderului necunoscut rămâne valabilă. Singurul lucru imposibil este cel al unei lovituri democratice, a unor alegeri libere sau a unui lider al opoziţiei ce preia această poziţie. Aici toţi cetăţenii ruşi par să fie mai degrabă în consens, într-o proporţie covârşitoare. Nu mai cred în democraţie şi propriul lor vot, chiar dacă au viu în faţă recentul modelul Ucrainei vecine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite