În ultimele săptămâni, în „criza Ucraineană” s-a vorbit şi scris, uneori destul de prost, despre cum poate şantaja ţarul Putin, bătrâna Europă.

Ar merita un articol separat despre încăpăţânarea Berlinului de a finaliza Nord Stream 2, când foarte bine putea să achiziţioneze şi gaz rusesc în continuare dar şi gaz lichefiat american, Washingtonul atrăgând atenţia unei posibile curse în care Europa poate să cadă, concret a unei dependenţe totale faţă de gazul rusesc.

Momentan, Nord Stream 2 nu a primit avizele de funcţionare din partea autorităţilor germane, iar ruşii sunt ţinuţi în şah, însă nu acesta este subiectul prezentei scrieri.

Poate Rusia să şantajeze economic Europa?

Uniunea Europeană este primul partener comercial al Rusiei, în schimb Rusia este al cincilea partener comercial al UE. În 2020, chiar în an pandemic, schimburile comerciale au ajuns la 174,3 miliarde EUR. Aici intervin procente interesante: Pentru Rusia, aceasta reprezintă peste 37% din comerţul său total, pentru Uniunea Europeană, acesta reprezintă doar 4,8% din totalul comerţului extra-UE. (sursă date: consilium.europa.eu)

În 2020, Uniunea Europeană a exportat bunuri în valoare de 78,9 miliarde EUR către Rusia. Acestea au fost în principal PRODUSE FINITE - maşini, echipamente de transport, medicamente, produse chimice şi alte produse. În 2020, Uniunea Europeană a importat din Rusia bunuri în valoare de 95,3 miliarde EUR, dar atenţie, în principal MATERII PRIME - petrol, gaze şi metale în general, de exemplu fier, aluminiu, nichel... (sursă date: consilium.europa.eu)

Mai interesant, Uniunea Europeană este cel mai mare investitor din Rusia, cu un stoc estimat (înainte de pandemie) de 311,4 miliarde EUR în 2019, adică 75% din totalul investiţiilor străine directe în Rusia! Investiţiile Rusiei în UE s-au ridicat la 135,9 miliarde EUR în 2019, adică SUB 2% din totalul investiţiilor străine directe din Uniunea Europeană. (sursă date: consilium.europa.eu)

Dincolo de impactul direct pe care sancţiunile impuse Rusiei îl pot produce, pe termen lung subminează şi bazele dezvoltării economice, însă să rămânem în prezent: Haideţi să luăm ca referinţă paritatea puterii de cumpărare – PPP şi vom observa că economia rusă nu reprezintă mai mult de 3% din totalul mondial de peste 132.590 de miliarde de USD în 2020. Din 141.756 miliarde, China avea 24,272 miliarde USD, Statele Unite - 20,849 miliarde USD, Uniunea Europeană - 20.046 (circa 14,5 % din economia globală), India - 8,972 miliarde USD,  Japonia - 5,251 miliarde USD, Rusia - 4,133 miliarde USD – aproximativ 3% din economia globală (sursă date: data.worldbank.org) Prin urmare, poate o economie de 3% să şantajeze una de 14,5 %?

Îmi veţi spune că Europa poate fi şantajată, pentru că ruşii au gaze. Corect, au cele mai importante rezerve de gaz, de aproape de şase ori cât Statele Unite, însă, în clasamentul marilor producători de ţiţei şi gaze naturale, Statele Unite este pe primul loc. Prin urmare, este bine să ai rezerve de hidrocarburi, dar mai important este să ai capacitatea să le „rafinezi”. Ce folos că Venezuela, Arabia Saudită, Iran, Irak şi Kuwait deţin aproximativ 60% din rezervele mondial de ţiţei? V-ar plăcea să locuiţi în acele ţări? (sursă date: worldometers.info)

Ca să fie şi mai clar, economia rusească, care se bazează în bună măsură pe vânzarea de resurse, în special hidrocarburi, este total dependentă de banii Uniunii Europene. Concret, Uniunea Europeană este jumătate din piaţa de export a Rusiei, Germania şi Olanda cumpărând mai multe hidrocarburi ruseşti decât Chină (sursă date: oec.world). Vestea proastă pentru Kremlin vine de peste Atlantic: Statele Unite se află în discuţii cu ţări şi companii care vând resurse şi produc energie, pentru a proteja aprovizionarea Europei cu gaze naturale, în cazul în care Rusia ar decide să închidă robinetul în timpul unui conflict deschis împotriva Ucrainei. Prin urmare, Europa se poate descurca, greu, fără gazul rusesc, dar economia Rusiei fără capitalul european intră în colaps.

Deşi are o datorie publică mică în raport cu media europeană, dezechilibrarea finanţelor publice din cauza cheltuielilor supradimensionate pentru apărare, o încăpăţânare tradiţională a ţarului Vladimir Putin, au făcut ca Rusia să se împrumute destul de scump, de exemplu, la dobânzi de două ori mai mari decât cele cu care se împrumută România (sursă: ceicdata.com)

În cazul unui atac în Ucraina, oligarhia rusă va fi profund afectată de sancţiunile economice occidentale. Este suficient să amintesc câteva gulere albe care fac parte din establishment-ul moscovit şi care nu pot aluneca de pe un pod în râul Moscovei, fiind profund încastraţi în sistemul de putere rusesc, alături de generalii din armată şi servicii. Pentru Vladimir Potanin şi conglomeratul Interros  – a cărui companii activizează şi în Europa şi America, războiul în Ucraina nu aduce niciun câştig. La fel şi pentru Vladimir Lisin care, prin Novolipetsk Steel, este în continuare interesat să vândă în piaţa europeană şi occidentală în general. Leonid Mikhelson, prin Novatek, a doua companie de gaz din Rusia, nu doar că priveşte cu circumspecţie la proiectul concurenţei interne, Gazprom – North Stream 2, dar o eventuală oprire a robinetului de gaze spre Europa ar zdruncina compania. Apoi, cât l-ar încurca pe Alexei Mordashov o deteriorare a relaţiilor cu UE, în condiţiile în care compania pe care o controlează, Severstal – operator pe piaţa oţelului şi a mineritului, are mai multe facilităţi industriale în Franţa şi Italia... Dar ce ar însemna un cartonoş roşu dat Rusiei, din punct de vedere economic, pentru Vagit Alekperov, având în vedere că LUKOIL este prezentă în 16 ţări din Uniunea Europeană?

Vladimir Putin înţelege extrem de bine sensibilităţile plutocraţiei moscovite, dar şi interesele generalilor ruşi, iar înainte să mute un turn, de zece ori se va gândi cum să mute un pion.

De asemenea, establishment-ul de la Kremlin este conştient că o deteriorare a raporturilor economice cu Uniunea Europeană va duce în colaps economia Rusiei şi o va arunca în braţele Chinei, care pentru moment pare un partener interesant de discuţie, însă pe termen lung, chinezii sunt cei mai interesaţi pentru a domina economic ţările Asiei Centrale, fostele republici soviete, plus manifestă un interes profund şi vechi vizavi de resursele Siberiei, de la gaz, la rezervorul uriaş de apă dulce a Rusiei, lacul Baikal.