Suntem în zodia Noului Război Rece. Consecinţe şi perspective

Din nefericire pentru noi toţi şi lumea în care urmează să trăiască generaţiile viitoare, s-a revenit la regulile de joc, de ameninţare şi presiune, specifice perioadei Războiului Rece. Altfel declarată definitiv încheiată deoarece comunismul pierduse partida şi Pax Americana urma să fie zodia sub care să înflorească noua eră de democraţie, înţelegere şi bunăstare universală.

Aşa fost cazul doar pentru un singur spaţiu, cel al Uniunii Europene şi NATO. În rest, treptat dar sigur, acum cu o viteză exponenţială, au început să apară surse conflictuale din ce în ce mai puternice, multe evoluând în războaie deschise şi de mare intensitate. În acelaşi timp, la fel de limpede, a revenit în actualitate - la nivel de politică de stat şi de alianţe militare - întregul pachet de retorici specifice Războiului Rece.

Viteza procesului a trecut la o fază superioară din momentul în care, profitând de neaşteptatele efecte internaţionale ale noii doctrine „America First“ promovată de Administraţia Trump, celelalte superputeri, Rusia şi China, au început mişcarea lor de expansiune înspre teritoriile părăsite de americani. Demers geo-strategic echivalent cu aplicarea în practică a primei faze a unei strategii de tip neo-imperial în care fiecare dintre cele două ţări îşi aşază acum primii mari pioni în zone cu totul noi şi neatinse vreodată în istoria lor.

Treptat, dar foarte precis, îşi aşază jaloanele unei ofensive pe fronturi îndepărtate într-o operaţiune fără precedent de implantare rapidă şi securizare a capetelor de pod care să le garanteze prezenţa posibilă pe termen lung, odată cu stabilirea de noi parteneriate economice cu garanţie militară corespunzătoare. Asta face China pentru securizarea cu „caravanseraiuri economice şi militare“ pe întreg parcursul celor două trasee (terestru şi maritim) ale Noului Drum al Mătăsii ce ajunge în Europa. Asta face Rusia, implantându-se în Siria şi constituindu-şi prima sa flotă permanentă din Mediterana.

Dar, pentru ca toate acestea să fie funcţionale, strategii lor ştiau foarte bine că, în primul şi în primul rând, trebuiau consolidate bazele intermediare, cele proxime sau foarte apropiate teritoriilor naţionale, tocmai pentru a nu lăsa descoperite trupele avansate care, într-un scenariu de conflict, să fie separate de bazele de aprovizionare sau de retragere strategică.

În acest punct ne aflăm acum şi, din punctul meu de vedere, aceasta este perspectiva din care trebuie să înţelegem recenta intensificare a misiunilor aviaţiei militare ruseşti în spaţiul proxim României, repetare la indigo a mişcărilor de intimidare făcute în spaţiul nordic în proximitatea Ţărilor Baltice. Atunci era vorba despre o demonstraţie-avertisment care avea în vedere oferirea unei imagini comprehensive asupra capacităţii, vitezei şi amplorii unei eventuale acţiuni a flotilei aeriene ruseşti pentru a bloca traficul inamic în Marea Nordului, în Baltica, în Atlantic sau în Extremul Nord. Beneficiind de susţinerea oferită de capacităţile militare extrem de importante amplasate în enclava Kaliningrad.

În oglindă, exact acelaşi raţionament este valabil acum în zona Mării Negre. Zonă devenită esenţială tocmai datorită extensiei operate de strategii Kremlinului după ce a fost realizată preluarea ostilă a Crimeii care le-a permis să o transforme - exact cum au făcut şi la Kaliningrad - în bastion avansat pentru o operaţiune ulterioară, de-abia aceea importantă în plan global. Adică desprinderea din Flota Rusă a Mării a noii unităţi care este acum Flota Rusă din Mediterana. Care însă are o particularitate: spre deosebire ce celelalte mari unităţi navale de care dispune Rusia, este extrem de vulnerabilă în afara conexiunii vitale cu cea din Marea Neagră. Legătură condiţionată de siguranţa pe care o dă parteneriatul Rusiei cu Turcia şi care le dă liniştea necesară privind tranzitul prin Strâmtori.

Dar - şi aici intrăm şi noi în ecuaţie - interesante pentru ruşi a redevenit partea de litoral românesc a Mării Negre, odată cu ceea ce se petrece în zona frontalieră a ţării noastre cu Ucraina şi Republica Modova. Au crescut presiunile Rusiei în măsura în care suntem în linia de acţiune a armamentului extrem de sofisticat şi de primejdios cu care au umplut literalmente Crimeea şi, la fel de evident, în linia de acţiune a rachetelor cu care sunt dotate navele din zonă. Am folosit şi repet acest termen: „în linia de acţiune a armamentului rusesc“, asta pentru a preciza că nu cred că, în afara zonei Deveselu, ar exista acum o dorinţă manifestă de a transforma cumva aceste apropieri extreme de spaţiul nostru aerian într-o mişcare ofensivă împotriva teritoriului României. Este o opţiune teoretic posibilă, dar atunci intrăm în logica unui conflict cu implicarea forţelor NATO, ceea ce este un alt scenariu şi are alte reguli.

Deocamdată, în buna şi foarte bine exersata logică a fostului Război Rece, se aplică procedurile de succes înscrise în manual şi care au meritul, iată, de a mai lua încă prin surprindere pe cineva, spre exemplu pe ministrul Fifor. De fapt, cum se scrie în manuale, presiunea aceasta continuă este doar o parte vizibilă dintr-un joc cu mult mai mare şi de-abia acela de o extremă complexitate. Dacă avioanele, mişcările de trupe şi echipamente sau aplicaţiile militare sunt foarte vizibile şi se fac pentru impresionarea opiniei publice, restul se desfăşoară cu discreţie totală. Păcat că la noi nu se vorbeşte despre ele, căci de-abia acelea sunt cu adevărat ofensive şi periculoase în acest moment. Ele sunt concepute ca un sistem coerent care să pregătească la modul corespunzător eventuala etapă militară, nedorită de nimeni deoarece este extrem de costisitoare din toate punctele de vedere.

Ofensiva de acum sub care se află şi România se doreşte a fi făcută folosind preponderent vectorii noilor forme neconvenţionale de purtare a conflictului. În acest moment, România este supusă unei foarte intense ofensive purtată în spaţiul virtual, folosindu-se capacitatea de influenţare a reţelelor sociale, în spaţiul românesc se exersează forţa „informaţiilor negative transmise de vectori de influenţă“, tot aşa cum, folosindu-se vectori specializaţi din societatea civilă, se testează modul în care opinia publică poate fi coalizată în jurul unor teme specifice agendei Bisericii Ortodoxe Ruse, aşa cum le prezenta cu lux de amănunte A. Dughini, ideologul preferat de elita Kremlinului.

Asta e zona cu adevărat primejdioasă tocmai datorită amplorii operaţiunii şi lipsei de reacţie a decidenţilor noştri politici. Atunci când se va realiza faptul că apropierea demonstrativă a avioanelor ostile de graniţele României nu are sens decât în condiţiile în care cealaltă ofensivă este deja implantată şi produce roade negative la nivelul mentalităţii şi coeziunii naţionale în jurul idealurilor europene şi euro-atlantice, s-ar putea să fie deja târziu.

Dar vrea să audă cineva? Nu cred.