Lucrările sunt expuse la un centru de artă dintr-o fostă fabrică din centrul Moscovei, fiind semnate de mai mulţi artişti. Operele înfăţişează un Putin drăgăstos cu un căţel, fluturând un steag rusesc în timp ce călăreşte un urs sau lansând rachete în culorile steagului Rusiei.
„Putin este singurul supererou care nu este inventat, nu ca Superman, Batman sau Spiderman. Putin este un supererou real, există. Este cel mai puternic om din lume“, a declarat Mark Popov, curator al expoziţiei.
„Fiecare pictură descrie o calitate sau o valoare a preşedintelui“, a spus activista prorusă Iulia Diujeva, una dintre organizatoarele expoziţiei.
Expoziţia cu 30 de tablouri şi sculpturi s-a deschis miercuri şi va putea fi vizitată până pe 15 ianuarie la Museum of Ultra-Modern Art, fondat de fostul primar al oraşului Arhangelsk, Aleksandr Donskoi, care conduce şi un muzeu de artă erotică numit „G-Spot“.
„Este primul şi în primul rând un superpreşedinte şi un superlider“, a spus Diujeva, făcând o lungă listă ale atributelor sale. Putin este „sincer, îi plac sporturile, iubeşte muzica şi protejează animalele“, a spus ea. Este „loial şi respectuos cu fiecare“ şi „are doar aliaţi şi prieteni“, a adăugat femeia.
În fapt, „superpreşedintele“ are un singur defect - nu are o „Superwoman“, a glumit organizatoarea.
Putin, care a divorţat în 2013, a fost discret cu privire la viaţa privată.
După Moscova, expoziţia va fi prezentată la Berlin şi Londra, potrivit organizatorilor.
„Superputin“ s-a deschis miercuri, odată cu anunţul preşedintelui de a candida din nou pentru un nou mandat, al patrulea, care s-ar putea prelungi până în 2024, devenind astfel cel mai longeviv lider rus de după Stalin.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
12 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Chuck Norris a murit de invidie. :)
Dacă nu ar fi existat Superman, Batman sau Spiderman nu mai aveau rusoporcinele ce maimuțări de fapt asta e tot ce pot face ei, să imite prost și să maimuțărească invențiile sau poveștile altora până și numele muzeului este G-Spot, adică tot în engleză originalitatea in rusia a murit demult, de pe vremea lui Tolstoi
În Rusia este deja cunoscut faptul ca Putin poate să își lege șireturile alergând. :) Asta că tot vine vorba de originalitatea rușilor.
Poporul Rusiei il iubeste in unanimitate pe eroul care a salvat Rusia de sclavia imperialista care i se preconiza. Rusia de astazi este admirata de toată lumea datorita lui Putin.
Unanimitate, da! :) Îl socotim și pe Kasparov?
Vezi toate comentariile (12)