Această şedinţă a avut loc pentru examinarea a trei plângeri - două din partea Ucrainei împotriva Rusiei cu privire la războiul din Donbas (est) şi una din partea Olandei împotriva Rusiei cu privire la doborârea MH17.
„Până în prezent, nimeni nu şi-a asumat vina (pentru doborârea MH17, n. red.), care a sporit şi continuă să sporească durerea deja uriaşă a rudelor” victimelor, a pledat în cursul unei şedinţe de mai multe ore, în numele Guvernului olandez, Babette Koopman.
La 17 iulie 2014, zborul Mh17 operat de compana aeriană Malaysia Airlines, care asigura o legătură de la Amsterdam la Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în timp ce survola estul Ucrainei, iar toţi cei 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului de la bord au murit.
O echipă internaţională de anchetatori a stabilit că avionul a fost doborât deasupra Donbasului cu o rachetă provenind dintr-o bază militară din Rusia. Moscova a negat mereu orice vină pentru această tragedie.
„Din cauza comportamentului ruşilor, procedura judiciară întârzie în mod inutil” şi complică şi mai mult doliul rudelor victimelor, a subliniat în şedinţă Piet Ploeg, preşedintele Fundaţiei „Air Disaster MH17”.
„Rudele se simt neputincioase, pentru că sunt implicate într-un conflict geopolitic într-o lume în care nu au nicio influenţă. Ele au sentimentul că joacă doar un rol minor în jocul de putere al Rusiei”, a declarat cel care şi-a pierdut fratele, cumnata şi nepotul în dezastru.
Fără vreo surpriză, Rusia a pledat ca niciuna dintre plângerile Olandei şi Ucrainei să nu fie primite.
Poziţia Ucrainei a fost apărată de către ministrul Justiţiei Denis Maliuska.
„Autoriităţile Federaţiei Ruse insistă asupra neimplicării lor în doborâre”, a declarat în şedinţă Mihail Vinogradov, reprezentantul Guvernului rus.
În urma dezbaterilor de miercuri, cei 17 judecători ai Marii Camere a CEDO - de naţionalităţi diferite, inclusiv câte unul din fiecare ţară vizată în plângeri - s-au retras să delibereze.
O hotărâre a Marii Camere a CEDO urmează să fie pronunţată peste câteva luni.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate