Tragedie într-un liceu din Rusia. Un elev a ucis un coleg, după care şi-a tras un glonţ în cap VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elev a fost ucis, iar alţi trei răniţi într-un atac armat comis de un alt elev, care s-a sinucis apoi. Incidentul a avut loc într-un liceu tehnic din Blagoveşcensk, un oraş în Extremul Orient rus, la frontiera cu China, au anunţat joi autorităţile, relatează AFP.

„Către ora (locală) 11.00 (4.00, ora României), un elev în vârstă de 19 ani a ucis un coleg de clasă şi a rănit alţi trei, cu o armă de foc înregistrată, într-o clădire a Liceului din Amur de Construcţii şi Geniu Urban“, a anunţat într-un comunicat Comitetul rus de anchetă din regiunea Amur.

Comitetul de anchetă nu a făcut precizări cu privire la starea celor trei răniţi, în vârstă de 17, 19 şi 20 de ani. Singura certitudine este moartea suspectului, care „şi-a tras un glonţ în cap“.

Poliţia locală consideră că la originea atacului armat ar fi un conflict între elevi, scriu agenţiile ruse de presă.

Înregistrări video publicate pe Internet surprind liceul respectiv, situat în apropiere de centrul acestui oraş cu 225.000 de locuitori şi în jurul căruia erau parcate numeroase vehicule de poliţie.

Comitetul de anchetă a anunţat că a deschis o anchetă şi că interoga personalul şi elevi din liceul de la Blagoveşcensk pentru a elucida cauza atacului armat.

Atacurile armate în şcoli sau în locuri publice sunt rare în Rusia, unde controlul armelor de foc este strict.

În octombrie 2018, un elev a ucis 19 persoane, înainte să se sinucidă, într-un liceu de la Kerci, un oraş în peninsula ucraineană anexată Crimeea, un atac care a şocat Rusia.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite