Rusia

articolul anterior articolul urmator

Trecutul distorsionat al Kremlinului: 75 ani de la „eliberarea“ capitalelor europene de sovietici

100
19 Aug 2019 10:56:12
LARICS

Dacă nu recunoaşteţi personajele din poză să ştiţi că e vorba despre dictatorul sovietic Iosiv V. Stalin şi ministrul de externe al Germaniei naziste, Joachim von Ribbentrop, în timpul semnării tratatului de neagresiune între cele două regimuri totalitare din 23 august 1939. Anul acesta se vor împlini 80 de ani de la semnarea Pactului Stalin-Hitler, aşa cum e cunoscut de istorici.

Analiză realizată de *Nicolae Ţîbrigan

Încă de atunci interesele lui Hitler şi Stalin prevalau în faţa ideologiilor: cel de-al Treilea Reich dorea să-şi asigure flancul estic în perspectiva invadării Poloniei (1 septembrie), iar Stalin dorea să câştige timp pentru a-şi înzestra armata şi a reveni în Europa în postura de „învingător“. Sună cinic, dar cam aşa e întreaga istorie a omenirii.

Am folosit această poză emblematică deoarece anul acesta Federaţia Rusă printr-un comunicat că va organiza un spectacol cu focuri de artificii pentru „a sărbători“ 75 de ani de la „eliberarea“ a şaptesprezece capitale est-europene în anii 1944-1945. Dar niciun foc de artificii pentru celebrarea a 80 de ani de la Pactul sovieto-german.

Drept reacţie, Ministerele de Externe din Ţările Baltice i-au convocat pe rând pe ambasadorii ruşi pentru a le înmâna note de protest faţă de aceste „artificii“ istorice şi le-a catalogat drept provocări, dar asta nu a împiedicat Kremlinul să-şi urmeze planul propagandistic. 

Pe 24 august şi 31 august (de Ziua Limbii Române) la Kremlin vor fi lansate focuri de artificii pentru a celebra „eliberarea“ Chişinăului şi respectiv a Bucureştiului de sub „ocupaţia fascistă“ (sic!).

Paralel, preşedintele Dodon s-a sincronizat cu „serbarea“, aşa că pe 24 august va organiza la Chişinău o serie de manifestaţii pentru a marca „eliberarea Moldovei (sic!) de fascism“ (vechea sintagmă simbolică folosită de comuniştii lui Voronin era „româno-fascişti). La nivel imagologic, Dodon şi socialiştii se referă, de fapt, la „eliberarea“ teritoriului dintre Prut şi Nistru de administraţia românească pentru că „românii e fascişti!“ (celebra butadă).

MAE al României nu a venit momentan cu nicio reacţie faţă de „serbarea“ programată la Moscova sau la Chişinău.

De altfel, sfârşitul regimului nazist în Europa de Est a marcat începutul unei noi ocupaţii mult mai îndelungate şi cu urmări la fel de dezastruoase. Asta s-a întâmplat şi în cazul României, unde regimul dictatorial al lui Antonescu, după o scurtă perioadă de tranziţie, fusese înlocuit cu un guvern minoritar impus naţiunii române prin presiuni sovietice directe. Armata Sovietică s-a restras din România abia în 1958.

The Economist

Când uităm trecutul, riscăm să-l repetăm

Astăzi constatăm însă că, pe măsură ce amintirea despre cel de al Doilea Război Mondial se estompează, Rusia lui Putin devine din ce în ce mai ocupă de rescrierea istoriei recente a Europei. Originile şi consecinţele tragice ale ultimului război mondial sunt ignorate în mod consecvent de propagandiştii de la Kremlin.

Despre acest pact, negat de regimul sovietic până în ultimul moment, trebuie să ştim сă a funcţionat oficial timp de 22 de luni ca document de neagresiune între Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin.

Neoficial, pactul mai includea protocoale adiţionale secrete prin care sferele de interese sovietice şi germane erau delimitate pe seama statelor est-europene. Istoricii consideră că iniţiatorul acestor protocoale fusese însuşi Stalin.


Fragment din Protocolul adiţional secret al Pactului Stalin-Hitler: „ [...] 3. În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii. 4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Moscova, 23 august 1939“ Sursa: historyfoundation.ru

Surprinzător, dar colaborarea între cele două regimuri totalitare era mai veche, mai ales că soldaţii germani participau la tot soiul de deplasări în Uniunea Sovietică pentru a se inspira din GULAG-urile şi experienţa sovietică în lichidarea rapidă a unor categorii de populaţii.

Întreaga maşinărie de exterminare nazistă a fost construită după chipul şi asemănarea lagărelor lui Stalin din Siberia!

În ziarul „Pravda“, Moscova se prezenta drept „o eroică luptătoare antifascistă“, dar ascundea faptul că pe evreii care s-au refugiat în URSS de frica lui Hitler i-a dat pe mâna GESTAPO în semn de prietenie.

Această „prietenie“ între sovietici şi nazişti este reflectată şi de statistica oficială din 1940: URSS asigura 74% din nevoile de fosfat ale Reichului, 65% din cele de crom, 55% din mangan şi 34% din petrolul importat. Conform Acordului comercial semnat în acelaşi an, Uniunea Sovietică a exportat în Germania 1 milion de tone de cereale şi 900 000 tone de ulei de floarea-soarelui, în timp ce populaţia era înfometată.

Campania „75 ani de la eliberare“ la foc continuu

Toate ororile regimului sovietic sunt tăinuite, astfel încât să trecem cu vederea marile eşecuri ale comunismului (exterminări, deportări, persecuţii, asasinate, etc.). În schimb este păstrată naraţiunea dezinformatoare simplistă – eroismul „poporului sovietic“ împotriva bestiilor naziste este exeplificat prin procesiunile anuale ale „Regimentului Nemuritor“ atât în Rusia, cât şi în străinătate. La aceste parade participă maturi dar şi copii cu portrete ale veteranilor din al Doilea Război Mondial (chiar dacă nu au nicio relaţie de rudenie cu aceştia).

Dacă ai nenorocul să locuieşti în Rusia şi să critici astfel de manifestaţii publice, punând la îndoială legitimitatea istorică a acestor marşuri, rişti să fii catalogat automat drept hitlerist. Desigur că e un nonsens, dar din acest nonsens pot deriva o serie de consecinţe dramatice pentru cetăţeanul în cauză.

În schimb, în statele occidentale, propagandiştii de la Sputnik şi RT te vor eticheta simplu drept „rusofob“ dacă îndrăzneşti să critici „manifestaţia“ de 9 mai sau folosirea paglicii Sf. Gheorghe (simbol ţarist).


„Regimentul Nemuritor“ celebrat de Ambasada Rusiei în România via Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură (9 mai 2019) Sursa: Facebook

Probabil vă aduceţi aminte şi de postarea bilingvă de pe pagina Ambasadei Rusiei din decembrie 2018, unde crimele Armatei Roşii în timpul ocupaţiei erau negate în cel mai cinic mod. Postarea stârnise adevărate valuri de revoltă în rândul utilizatorilor platformei şi i-au oferit vizibilitatea necesară naraţiunilor propagandistice.

Aşa cum bine anticipasem, „provocările digitale“ ale Rusiei pe Facebook-ul românesc s-au ţinut lanţ în contextul apropierii „aniversării“ a 75 ani de la presupusa eliberare.

Din decembrie 2018 şi până în prezent Ambasada distribuise zeci de postări unde trecutul este reflectat parcă într-o oglindă de carnaval pentru a-l distorsiona într-o manieră tragicomică. E una din tacticile noii propagande a lui Putin.

Facebook

Evident că nici această campanie n-a fost scutite de momente penibile, cum a fost postarea Ambasadei Rusiei din 28 iunie unde justifica anexarea Basarabiei, acuzând autorităţile române de tratamente violente împotriva basarabenilor în perioada interbelică.

Iar pentru a demonstra cât de „bucuroşi şi exultaţi“ erau basarabenii la sosirea trupelor sovietice în Chişinău, Ambasada publicase chiar o poză care nu avea legătură cu Basarabia.

Reacţiile virulente ale utilizatorilor de social-media, precum şi cea a MAE, l-a determinat pe ambsadorul Kuzmin să şteargă postarea cu bucluc. Dar internetul ţine minte, nu uită. Aşa că voi reactualiza aceste informaţii ori de câte ori e nevoie.

Falsa luptă anti-fascistă a Rusiei

Recent, Ministerul de Externe rus a dat publicităţii un raport detaliat despre aşa-numita „glorificare a nazismului“ în peste şaizeci de ţări. Am analizat cu atenţie ce s-a scris despre România şi am descoperit că propunerea Primăriei Sectorului 2 din Capitală de a redenumi Parcul Tolbuhin este considerată drept „glorificare a nazismului“. Şi aici diplomaţii lui Putin au depăşit orice limită a ipociziei.

În timp ce aceştia discreditează neobosit (mai ales imagologic) neonazismul în state precum Ucraina, Polonia, sau Ţările Baltice, regimul Putin stabileşte relaţii strânse cu organizaţiile şi partidele de extremă dreaptă din Germania, Grecia, Franţa, Italia şi alte state europene.

Obiectivul e de a consolida legăturile între organizaţiile de extremă dreaptă „de la Gibraltar, la Vladivostok“, iar ceea ce-i uneşte pe „conservatorii putinişti“ este ura faţă de SUA, UE şi LGBT.

Noi dovezi în acest sens au fost publicate recent de BuzzFeed având în centru o înregistrare video cu camera ascunsă. Din înregistrarea făcută în Moscova reiese că un consilier al lui Matteo Salvini purtase o dicuţie cu un interlocutor necunoscut cu scopul de a obţine 65 milioane de dolari fonduri ruseşti din industria petrolieră pentru Liga Nordului.

La începutul acestui an, o altă înregistrare video l-a surprins pe liderul extremei drepte din Austria – Partidul Libertăţii, într-o vilă din Spania în timp ce oferea contracte guvernamentale în schimbul sprijinului acordat de un oligarh rus.

Treptat, reţeaua europeană a Kremlinului îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai pregnant, mai ales că luna trecută poliţia italiană a reuşit să destructureze o reţea de trafic de arme şi muniţie, unde au descoperit o mare ascunzătoare de arme de război, printre care şi o rachetă aer-aer. Cetăţenii italieni vizaţi de anchetă s-ar fi alăturat miliţiilor pro-ruse din regiunea separatistă Donbass, în estul Ucrainei.

Imaginea de ansamblu este clară. Extrema dreaptă din Europa găseşte un sprijin constant în Rusia lui Putin, în special în ceea ce priveşte naraţiunile şi abordările politice xenofobe, naţionaliste şi vetuste. Iar Kremlinul, care doreşte să destrame prin amplificarea diviziunilor existente atât NATO cât şi UE, găseşte în aceşti extremişti obsedaţi de suveranism „idioţii utili“ perfecţi.

Ori cooperarea internaţională transparentă, bazată pe democraţie, libertate şi stat de drept reprezintă un adevărat coşmar pentru regimul putinist. În condiţiile în care modelul occidental şi de succes ar evidenţia stagnarea şi încălcările flagrante ale drepturilor omului în Rusia de astăzi.

Aşadar, să nu ne facem iluzii referitor la perspectiva scăpării de „experienţele negative“ ale secolelor XIX şi XX. Ori, în prezent nu avem semnale clare asupra revenirii la vechile războaie comerciale, iredentism, conflicte diplomatice grave, clivaje interstatale generalizate ş.a.m.d. Să fim doar mai vigilenţi şi să nu ne culcăm pe o ureche.

În loc de concluzii

Credeţi că doar extrema dreaptă e preferata Kremlinului pentru a destructura Occidentul?

Strategii ruşi joacă de obicei la două capete, aşa cum au procedat şi în cazul alegerilor prezidenţiale din SUA, reuşind să exploateze tensiunile sociale existente în societate.

Acum, Rusia urmăreşte să menţină concomitent şi legăturile cu extrema stângă din Europa, şi aici vorbim de vechile partide comuniste precum partidul preşedintelui ceh Zeman, cât şi cu socialişti moderaţi. Unii dintre aceştia sunt aciuaţi pe malul Dâmboviţei şi se vaită de „rusofobia“ românilor, aplaudând falsul angajament „anti-fascist“ al Kremlinului.

Dar înainte de a rezerva locurile din faţă la „spectacolele“ de artificii din Moscova, aceştia ar trebui să-şi pună o întrebare logică: dacă Putin ar fi cu adevărat îngrijorat de răspândirea neonazismului în Europa, de ce se simte confortabil cu legăturile politice şi financiare ale guvernului rus cu extrema dreaptă din Occident?

*Nicolae Ţîbrigan este membru al Consiliului de Experţi LARICS.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

MAGIC
19.08.2019, 11:07:36

Cum a ajuns Putin la conducerea Rusiei ? Prin acelasi metode NKVD-iste folosite de Stalin. Metoda KBB-istului Putin, folosita inainte de Stalin si de Hitler, a fost simpla: KGB-ul (FSB-ul) a creat haos in Rusia, fara se le pese de sutele de rusi morti, apoi au dat vina pe ceceni (au ucis si cateva mii de ceceni), si uite-asa a aparut Vladimir Putin „salvatorul”. Oare acest dictator va scapa de pedeapsa? Poti ucide zeci de ziaristi rusi, zeci de lideri ai opozitiei si oameni de afaceri, mii de tineri in razboiul din Ucraina si sa scapi nepedepsit? Stalin, ucigasul a 50 de milioane de oameni, majoritatea rusi, a scapat, dar erau alte vremuri. Putin nu scapa.

+24 (28 voturi)
MAGIC
19.08.2019, 11:08:15

Actele de corupţie ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale membrilor din executivul de la Kremlin i-au adus lui Putin, cât şi celor din cercul său intim, fonduri ilicite în valoare de zeci de miliarde de dolari, conform unor anchete desfăşurate de Trezoreria americană şi nu numai. Se estimează că Putin a strâns o avere de cel puţin 28 de miliarde de dolari numai prin mita primită în urma proiectelor pe care le-a coordonat, precum Jocurile Olimpice de la Soci, a pachetelor de acţiuni deţinute în conglomeratele de imobiliare şi energie ruseşti cât şi din mita primită din partea asociaţilor săi începând cu anii 1990. Corupţia profundă impusă de Putin şi de cercul său intim este omniprezentă şi reprezintă o parte "normală" a afacerilor conduse sub regimul său autoritar din clanul OZERA..

+16 (24 voturi)
MAGIC
19.08.2019, 11:09:19

Anexarea Crimeei, ameninţarea militară împotriva Ucrainei precum şi deschiderea de către China, a unui alt front de conflict în Asia a determinat Washingtonul să lanseze o campanie limitată de sancţiuni financiare, care ţintesc interesele financiare directe ale lui Putin.Trezoreria Statelor Unite a impus o serie de sancţiuni financiare pentru 16 oficiali ruşi asociaţi cu reţeaua de crimă organizată a lui Putin, cât şi împotriva Băncii Rossiya - instituţia financiară folosită de Putin şi acoliţii săi pentru spălarea de bani şi afaceri.Caracatiţa corupţiei lui Putin se manifestă printr-o reţea de asociaţi, în mare parte foşti oficiali ai poliţiei politice - KGB - la fel ca şi Putin. Reţeaua de crimă organizată a acestora s-a extins enorm după venirea la putere a lui Putin. Corupţia a încetat să mai fie o problemă în Rusia; a devenit un sistem. Este o metastază care a paralizat viaţa socială şi economică a ţării.

+16 (24 voturi)
MAGIC
19.08.2019, 11:09:54

Cifra anuală a pagubelor provocate de corupţia din Rusia se ridică acum la 300 de miliarde de dolari”, au transmis mai multe figuri ai opoziţiei din Rusia.Fostul adjunct al premierului Rusiei, Boris Nemtsov, unul din autorul raportului, a declarat, pentru Radio Free Europe, că personajele cheie implicate în actele de corupţie ale lui Putin sunt în mare parte necunoscute ruşilor simpli,acesti oligarhi sau imbogăţit, nu din cauză că au creat Facebook sau Google, sau altceva.Au făcut-o în detrimentul statului şi al proprietăţilor de stat, corupţia organizată în mod oficial de actuala putere include şi câţiva oficiali sancţionaţi de Trezoreria Americana, cât şi unii dintre asociaţi lui Putin, neatinşi de sancţiunile financiare.Putin controlează aproximativ 37% din acţiunile companiei de petrol şi gaz Surgutneftegaz; are 4,5% din gigantul de gaz rus Gazprom; şi 50% din traderul de petrol Gunvor. Banii din Gunvor ajung la Putin prin asociatul său direct, Gennady Timcheko. a declarat Nemtsov.

+17 (23 voturi)
MAGIC
19.08.2019, 11:10:44

Putin, împreună cu asociaţii săi, a delapidat din fondurile destinate oraşului Soci şi Jocurilor Olimpice o sumă cuprinsă între 25 de miliarde şi 30 de miliarde,conform raportului Trezoreriei Americane.De la începutul anilor 2000, Putin s-a folosit de fondurile obţinute ilicit pentru a achiziţiona o serie de obiecte de lux ce cuprind: 20 de vile şi reşedinţe, 58 de aparate de zbor şi patru yachturi. Putin controlează cea mai mare companie de energie din lume, Gazprom, fondată în anul 1989 atunci când toate proprietăţile ministerului Industriei Gazului ce aparţineau Uniunii Sovietice au fost transformate într-un concern ”privat”.Prin Gazprom, Putin a sifonat fonduri din bugetul de cheltuieli al companiei, estimat la 52 de milioane de dolari în 2012. Sustragerile de fonduri prin Gazprom sunt cunoscute prin eufemismul ”diminuare a valorii” şi au fost estimate la 70% din bugetul de cheltuieli al companiei, conform unui studiu al opoziţiei din Rusia.

+17 (23 voturi)

Vezi toate comentariile (100)