Trupurile neînsufleţite ale soţiei, Nelly Lobanova, 84 de ani, şi fiului, 56 de ani, au fost găsite în seara de 24 iulie, în apartamentul cu trei camere al familiei, potrivit BBC Russia, citat de Digi24. Vecinii au sunat-o pe fiica lui Lobanov, alarmaţi de mirosul puternic şi neplăcut care învăluise casa scării, aceasta cerând poliţiei să verifice apartamentul.
Cele două cadavre se aflau pe canapea şi aveau multiple răni provocate de înjunghieri. Fostul amiral, Leonid Lobanov, 86 de ani, a devenit suspect principal, dar nu putea fi găsit de autorităţi.
Poliţiştii au analizat trupurile persoanelor decedate şi au constatat că dubla crimă s-a petrecut înainte de 16 iulie. Cei doi au murit din cauza unei lovituri la cap cu o tigaie. Corpurile aveau mai multe urme de înjunghiere, dar o parte dintre acestea au fost aplicate când persoanele nu mai erau în viaţă.
În urma investigaţiei şi căutării suspectului, s-a aflat că bărbatul a murit pe 16 iulie, călcat de tren în apropierea unei gări care se afla la câţiva kilometri distanţă de apartamentul unde au fost găsite cadavrele. Leonid Lobanov nu avea acte în momentul morţii sale, dar poliţiştii au făcut legătura între cele două cazuri abia pe 24 iulie, când au intrat în locuinţa soţiei şi a fiului.
Vecinii au povestit că mama şi fiul aveau o relaţie foarte apropiată, însă amiralul se mutase de ceva timp la o casă din suburbii. A fost văzut, însă, venind la apartament cu o zi înainte de a muri.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ditamai amiralul , nu avea si el un pistol , a prefarat sa fie adunat cu lopata in loc sa-si lege un bolovan de git , doar era marinar , nu-i asa ?
De remarcat robustețea tigaior rusești. Dacă ar fi avut în casa dintr-acestea capitaliste, poate scăpau.