VIDEO Armata rusă îşi prezintă racheta acuzată de SUA că încalcă Tratatul INF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Mihail Matveevski prezentând racheta 9M729 FOTO EPA-EFE
Generalul Mihail Matveevski prezentând racheta 9M729 FOTO EPA-EFE

Armata rusă a dat asigurări miercuri că este „transparentă“ şi a prezentat sistemul de rachetă acuzat de Statele Unite că încalcă Tratatul prind forţele nucleare intermediare (INF) şi despre care Washingtonul afirmă că l-a determinat să vrea să vrea să se retragă din acest acord - o deschidere fără precedent, în contextul în care Moscova a dezminţit mereu că încalcă acest text, relatează AFP.

În faţa unui grup de jurnalişti reuniţi în Parcul Patriot, la aproximativ 50 de kilometri de capitală, oficiali de rang înalt din cadrul armatei ruse au descris în detaliu sistemul de rachetă de tip 9M729 şi au insistat asupra faptului că are o rază de acţiune maximă de „480 de kilometri şi respectă, aşadar, Tratatul INF, care stabileşte limita la 500 de kilometri.

„Raza de acţiune a rachetei a fost confirmată într-un exerciţiu strategic“, în 2017, a declarat generalul Mihail Matveevski, adăugând că această prezentare este proba „transparenţei voluntare“ de care dă dovadă Rusia.

Sub obiectivele camerelor de luat imagini, racheta respectivă a fost dezvelită într-un hangar în Parcul Patriot, un parc de atracţii consacrat istoriei şi echipamentelor armatei ruse (video mai jos).

Tratatul INF - semnat între URSS şi Statele Unite în timpul Războiului Rece, în 1987 - aboleşte utilizarea rachetelor terestre cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri. El a pus capăt crizei eurorachetelor, declanşată în anii '80 de dezvoltarea unor rachete sovietice de tip SS-20 (denumirea NATO), cu focoase nucleare, ţintind capitale occidentale.

În octombrie, preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a se retrage din acest acord, pe motiv că Moscova nu-l respectă. În centrul confruntării se află racheta de tip 9M729, capabilă să poarte o armă nucleară şi care - dau asigurări Statele Unite şi NATO - are o rază de acţiune de peste 500 de kilometri.

Rusia dezminte de la început aceste acuzaţii, spunând că sunt „fără fundament” şi acuzând la rândul ei Washingtonul că încalcă tratatul, însă aceasta este prima oară când Moscova oferă mai multe informaţii publice despre racheta incriminată de Washington.

Prezent la această prezentare, adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a declarat că Tratatul INF ar trebui să fie „păstrat“ şi că Statelor Unite le revine „să ia această decizie“.

Washingtonul a dat luna trecută Moscovei un ultimatum de 60 de zile - pentru a se conforma Tratatului INF -, sub ameninţarea lansării, la începutul lui februarie a procedurii retragerii.

Rusia a anunţat, la rândul ei, că le-a propus americanilor o „serie de măsuri concrete“ cu privire la rachetele de tip 9M729, care ar permite, potrivit Moscovei, „să se îndepărteze orice suspiciune cu privire la non-conformitatea faţă de acest tratat“.

Însă Vladimir Putin a trecut, de asemenea la ameninţări, avertizând împotriva unei întoarceri la o cursă a înarmării şi promiţând că Rusia va dezvolta noi tipuri de rachete în cazul distrugerii Tratatului INF.

El a propus, de asemenea, aderarea altor ţări la Tratatul INF - o aluzie la China, care dezvoltă rachete nucleare interzise de tratat -, însă această propunere are puţine şanse de succes.

Ministrul german de externe Heiko Maas a îndemnat săptămâna trecută Moscova - în urma baza poziţiei europene care foreşte ca tratatul să fie păstrat - să-şi distrugă rachetele pentru a păstra tratatul, care afectează „interese fundamentale în domeniul securităţii“ Berlinului şi Europei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite