VIDEO Rusia: un fost ministru din echipa lui Dmitri Medvedev a fost arestat pentru deturnare de fonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost ministru din echipa premierului rus în exerciţiu Dmitri Medvedev a fost arestat marţi seara pentru o deturnare uriaşă de fonduri, a anunţat Comitetul rus de Anchetă.

Mihail Abîzov, în vârstă de 46 de ani, ministru pentru Afaceri Guvernamentale Deschise în perioada 2012-2018, a fost arestat de FSB la întoarcerea la Moscova.

Acuzat de fraudă la scară largă, fostul ministru fără portofoliu a fugit din ţara în primăvara anului trecut.

El s-ar fi ascuns în Statele Unite şi în Italia, unde deţine o vilă estimată la 12 milioane de euro.

Potrivit Comitetului rus de Anchetă, Abîzov a deturnat peste 55 de milioane de euro împreună cu alţi cinci complici.

El este acuzat că a coordonat acest grup, victimele fiind Compania de Energie Siberiană şi Regionala de electricitate din Novosibirsk.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2011-2014, iar banii ar fi fost trimişi în străinătate.

Abîzov neagă acuzaţiile formulate împotriva lui.

El a ajuns în echipa lui Medvedev după ani buni petrecuţi în afaceri, în special în domeniul energetic.

Mihail Abîzov riscă până la 20 de ani de închisoare.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite